59 matches
-
a. 30 Cicero, De officiis, 2.26 27. Roberto Ridolfi, Vită de Niccolò Machiavelli, ed. rev., Florența, 1978, p. 424 n. 7, a remarcat prezența unei copii împrumutate a lucrării De officiis în casa tatălui lui Machiavelli, Bernardo. Pentru influență ciceroniana asupra lui Machiavelli, vezi Marcia L. Colish, "Cicero's De officiis and Machiavelli's Prince", în Sixteenth Century Journal, 9 (1978), pp. 81-93.Vezi, de asemena, Patricia J. Osmond, "Sallust and Machiavelli: From Civic Humanism to Political Prudence", în Journal
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Press, Philadelphia, 1988, I, pp. 141-174. 44 P. Herde, "Politische Verhaltensweisen der Florentiner Oligarchie, 1382-1402", în Geschichte und Verfassungsgefüge. Frankfurter Festgabe für Walter Schlesinger, ediție îngrijita de K. Zernack, Wiesbaden, Steiner, 1973, pp. 161-249. 45 J. Seigel, ""Civic humanism" or Ciceronian rhetoric? The culture of Petrarch and Bruni", în Past and present, XXXIV, 1966, pp. 3-48; P. Herde, "Politik und Rhetorik în Florenz am Vorabend der Renaissance", în Archiv für Kulturgeschichte, L, 1965, pp. 141-220. Vezi și R. Black, "The political
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius. Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a
Marcus Tullius Cicero () [Corola-website/Science/296779_a_298108]
-
predate în facultățile de teologie. În secolul al XVI-lea, "umaniștii" studiau ceea ce ei numeau "umanitățile" ("studia humanitatis"), înțelegându-se prin aceasta scrierile clasice ale antichității. Pentru acești erudiți ai Renașterii, noțiunea de ""humanitas"" avea același sens ca în epoca ciceroniană și însemna acea cultură care, desăvârșind calitățile naturale ale omului, îl fac demn de acest nume. Cuvântul """" în înțelesul actual apare mult mai târziu, și anume în 1808 în scrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer În mod tradițional, istoricii situează începuturile
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
necesară pentru a le lua în posesie. Primul episcop din Livonia, Meinardo, provenea din Germania septentrională, o regiune de frontieră cu mănăstiri faimoase datorită monahilor instruiți în mod deosebit (știau pe din afară textele Sfintelor Scripturi și subtilitățile limbii latine ciceroniene). În anul 1186, Meinardo ajunge până la Uexküll, construește aici prima biserică și o fortificație, ambele din piatră. Livonienii încearcă să le distrugă, trăgându-le cu funii, dar constată că erau prea solide pentru posibilitățile lor. În anul 1201 dioceza se
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
pe care să îl considere mentorul lor"” (Kennedy, 16). Quintilian l-a luat în mod evident pe Afer drept modelul său, ascultându-l vorbind și ascultându-i discursurile din tribunale. Afer a fost considerat mai degrabă un orator auster, clasic, „ciceronian”, în comparație cu majoritatea celor din timpul lui Seneca, si este posibil ca Afer să fi inspirat dragostea lui Quintilian pentru Cicero. La ceva timp după moartea lui Afer, Quintilian s-a întors în Spania, posibil pentru a profesa în tribunalele provinciei
Quintilian () [Corola-website/Science/309279_a_310608]
-
în viitor prin prisma trecutului. Cititorul este derutat atunci cînd citește nuvela, pentru că timpul este dereglat, iar trecutul și viitorul se regăsesc perfect în prezent. Autorul își imaginează realitatea viitoare și o prezintă cititorilor printr-o cuvântare asemănătoare celebrei cuvântări ciceroniene rostite împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii. Intriga o constituie momentul deschiderii parantezei istorice care nedumerește cititorul, îl face să-și pună întrebări, deoarece autorul, deși afirmă că a deschis o paranteză explicativă, intervine într-
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
pagoda idolului King-Lau, "locul unde se regulează afacerile privitoare la bramani" (referire la biserică), cazarma și cancelaria Mandarinului Păcei (referire la poliție), Casa Justiției; Muma Tutulor sau casa numită Punga-publică (finanțele publice) și palatul lui Sik-Tir (referire la presă). Cuvântarea ciceroniană a autorului din "elegantul stabiliment public", locul unde se ia ceaiul și se fumează, pregătește momentul dezvăluirii motivelor pentru care a ales să-i conducă pe cititori prin cetatea Tâmpitopole și acestea ar fi nepăsarea, indolența și automulțumirea de care
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
în biserica ""Santa Maria sopra Minerva"". [[Fișier:Bembo 01.gif|thumb|250px|Pietro Bempo: "De Aetna", Venice, Aldus Manutius, 1496 - tipărit cu caractere tipografice "Bembo"]] Ca scriitor, Pietro Bembo a fost unul dintre cei mai eminenți reprezentanți ai curentului denumit "ciceronian", grup care susținea restaurarea unui stil inspirat din clasicii romani. În epistola "De Imitatione" (1512), Bembo propune ca modele principale pe scriitorii de limbă latină (unii transpuși și în ""volgare""), [[Marcus Tullius Cicero|Cicero]] pentru proză și [[Publius Vergilius Maro
Pietro Bembo () [Corola-website/Science/314151_a_315480]