2,171 matches
-
care tocmai l-am văzut, azi, să marcheze punctul de vîrf al selecției. E vorba de DOGVILLE, al lui Lars Von Trier ; un film care ar merita să-l introducă pe cunoscutul cineast danez unul dintre puținii cu adevărat mari cineaști care mai lucrează în lume, la această oră în foarte selectul club al regizorilor cu două Palme d or la activ. Rămîne de văzut. Oricum, despre DOGVILLE vom scrie în "sinteza festivalului" pe larg. Pe scurt - dar problema este că
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
care cultivă o anumită "monstruozitate" stilistică, un cinema cvasi-hipnotic, care nu seamănă cu nimeni și nimic decît cu autorul lui Autorul care, și el, e un personaj în sine (un om cu o nebunie asumată, torturat de felurite fobii), un cineast care declară, într-un interviu: "Filmările nu-mi servesc decît ca să adun material. Nu creez decît la montaj"... Exact aceeași senzație ( că filmul nu e de descoperit pe platou, că filmul adevărat se face în altă parte) am avut-o
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
delicatese cinematografice) Așadar, o conferință de presă la Hotel Marriott, un interviu în exclusivitate și o lecție de cinema la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică - iată trei momente ale acestei vizite-eveniment, prilej unic de a retrasa, călăuziți de cineast, reperele unei vieți și ale unei cariere, cu adevărat de excepție. La început a fost Roman Liebling, un băiețel firav născut la Paris în 1933, pe 18 august, din părinți evrei: tatăl venit din Polonia, iar mama din Rusia. În
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
Ewa vrea să doarmă" și care la începutul anilor ’60, sub numele de Barbara Lass, va cunoaște o meteorică glorie internațională în filme precum "Che gioia vivere" al lui Rene Clement, cu Alain Delon ca partener). Tînărul ambițios cedează locul cineastului cosmopolit care, profitînd de succesul obținut de "Cuțitul în apă" (numeroase premii internaționale: premiul FIPRESCI la Veneția 1962 și o nominalizare la Oscar pentru film străin), se autoexilează, stabilindu-se la Paris. Sketch-ul din "Cele mai frumoase excrocherii din lume
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
nu se supune unei categorisiri. Ea nu poate fi redusă la un stil, ea nu se limitează la un gen sau la absența unui gen. E un cinema neliniștitor și neliniștit. Fie tonul tragic, umoristic sau fantastic, Polanski rămîne un cineast al absurdului, al singurătății, al nebuniei și al violenței, un cineast în căutarea unei morale și al unui sens. Prin intermediul poveștii (adevărate) a unui pianist care a supraviețuit, în mod miraculos, aneantizării evreilor în ghettoul din Varșovia, Polanski își sublimează
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
un stil, ea nu se limitează la un gen sau la absența unui gen. E un cinema neliniștitor și neliniștit. Fie tonul tragic, umoristic sau fantastic, Polanski rămîne un cineast al absurdului, al singurătății, al nebuniei și al violenței, un cineast în căutarea unei morale și al unui sens. Prin intermediul poveștii (adevărate) a unui pianist care a supraviețuit, în mod miraculos, aneantizării evreilor în ghettoul din Varșovia, Polanski își sublimează propria experiență de copil în ghettoul din Cracovia și ne arată
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
sublimează propria experiență de copil în ghettoul din Cracovia și ne arată - cu rigoare, pudoare, tact și onestitate, atît intelectuală cît și cinematografică,- genocidul evreilor polonezi. Am făcut filme unde mă duceau subiectele abordate și am lucrat pretutindeni, căci orice cineast e conșient că, acolo unde este platoul de filmare, se află și casa lui. Dar, ceea ce rămîne, sunt rădăcinile. Chiar dacă m-am născut în Franța, m-am format în Polonia. Sunt polonez și lucrul acesta e esențial pentru a înțelege
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
amintirile mele, mai mult sau mai puțin dureroase, pentru a-l realiza." Producînd el însuși filmul, grație unui capital esențialmente european și cu sprijinul prietenilor săi Alain Sarde și Robert Benmussa, Roman Polanski și-a dovedit, încă o dată, probitatea de cineast. Un cineast ce, în fine, s-a reconciliat cu trecutul său.
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
mai mult sau mai puțin dureroase, pentru a-l realiza." Producînd el însuși filmul, grație unui capital esențialmente european și cu sprijinul prietenilor săi Alain Sarde și Robert Benmussa, Roman Polanski și-a dovedit, încă o dată, probitatea de cineast. Un cineast ce, în fine, s-a reconciliat cu trecutul său.
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
lui Federico Fellini (10 ani de la dispariție). Festivalul îi va dedica lui Fellini afișul oficial, și va include în program o retrospectivă integrală a filmelor lui Fellini, în copii noi, sau restaurate, sau în versiuni inedite, visate cîndva de marele cineast. Totul va fi completat de mai multe filme documentare despre Fellini pe platou; iar Nicola Piovani, ultimul compozitor care a lucrat cu Fellini, îl va evoca pe maestru într-o Lecție de muzică, prima de acest gen organizată la Cannes
Info-Cannes by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13961_a_15286]
-
aici a fost Martin Scorsese. Kusturica e, printre altele, autorul unui film de absolvire ( a școlii de cinema pragheze, FAMU), el însuși premiat la mai multe festivaluri. Iar relația lui Kusturica cu festivalul de la Cannes e una fericită și durabilă; cineastul face parte din cercul restrîns al regizorilor cu două Palme d’Or la activ: una în 1985, pentru Tata e plecat în călătorie de afaceri, și una în 1995 pentru Underground. Cît despre juriul "mare", președinte va fi regizorul francez
Info-Cannes by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13961_a_15286]
-
se răspîndească în afara cercurilor de potentați vestea despre doctorul miraculos care, în misteriosul său sanatoriu, le redase vlaga cine știe cărui dictator sud-american, vreunui tycoon japonez, unui rege al industriei constructoare de mașini din America sau Germania, vreunui prinț arab sau cine știe cărui cineast italian, vreunei doamne din decadenta aristocrație engleză, ca să nu mai vorbim de vetustele personaje ce conduc lumea socialistă; și așa au devenit cunoscute faptele care, neîndoios, reprezentau o binecuvîntare destinată muritorilor de rînd și nu aveau să rămînă privilegiul unor
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
tocmai a murit La Ierusalim, cu o dimineață înainte. Citești, de aceea dar nu numai de aceea -, cartea, cu o febrilitate specială. Cine a fost este - în esență Mircea Săucan? Zice autoarea în prefață: "El rămîne o figură aparte printre cineaștii români, izolat în destinul său, așa cum a fost toată viața, dar egal cu sine însuși"... Egal cu sine însuși, adică mereu altfel, mereu surprinzător, mereu imprevizibil; în materie de "imprevizibilitate" Mircea Săucan rămîne campion absolut, neegalat în spațiul cinematografiei românești
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]
-
atît de aberant -, într-o poveste de dragoste, pe o plajă, dintre un român și o rusoaică venită să caute mormîntul tatălui ei mort în război, și, dincolo de toate, asta tocmai în perioada în care începuse "ruperea cu rușii" ?... Drept care cineastul e chemat pe Rahovei, la Securitate, unde un locotenent major care mînca slănină cu ceapă pe o "Scînteie", îi spune, molfăind: "Cum îți permiți să spui că au murit soldați sovietici pentru eliberarea României? Noi ne-am eliberat singuri. Te
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]
-
înțelegi, ce bărbat n-ar fi complexat de Michael Caine (în rolul tatălui), și cîștigător al premiului Pulitzer pentru literatură în plus. Nevroza, ca și lungmetrajul, curge mai ceva ca Donul liniștit. Toate revelațiile majore ale peliculei îți parvin capitonate. Cineastul Gore Verbinsky (mda, cel cu Pirații din Caraibe care amenință să devină noul Harry Potter și cu Avertizarea, și ea lăsată cu "sechele") face un joc subtil, asta dacă te convinge să te prinzi în el. Mai precis, dacă alți
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
promit solemn că o să încerc să merg la toate vizionările de presă (care mă interesează) fără să mai trag chiulul/să greșesc ora sau locația, consolîndu-mă că, lasă, îl văd eu în cinematograf. Deoarece asta s-a întîmplat cu filmul cineastului polonez și nu intenționez să repet eroarea. Se proiecta în mall. Duminică seara. Acum, eu declarasem de multe ori cu emfază că urăsc astfel de locuri și că m-aș simți mai în largul meu într-un - doamne ferește - lagăr
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
-l privi de sus, minimalizîndu-l. Un film "light" la sfîrșitul căruia nu te trezești punîndu-ți întrebări sau buimac pur și simplu, doar cu sentimentul că a fost plăcut cît a durat. Merită remarcat însă dozajul atent al vocabularului stilistic al cineastului, contribuie cel puțin cu jumătate la a trezi în spectator sentimentul ante-menționat. Acum, în extrema cealaltă, un film care îți refuză orice satisfacție estetică epidermică, oderindu-ți un duș rece de sordid, cel puțin la nivel vizual: Whisky. Povestea se învîrte
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
se plasează la mare distanță de utopia gradului zero, dimpotrivă. Pe final, o bomboană de film, foarte comercială. Cea mai comercială din producția lui Spike Lee de pînă acum, despre jaful unei bănci. Adică un "heist movie", de gen, cum cineastul n-a mai făcut pînă acum. Are însă niște hibe scenaristice solide, de exemplu. Personajul lui Christopher Plummer ar fi trebuit ca, pentru a fi jucat un rol important în al doilea Război Mondial, să numere în film vreo 90
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
o femeie îndrăgostită. Pe de altă parte, trebuie spus sus și tare că Winterbottom și-a asumat un risc consistent. Printre cei care se ocupă de ecranizare, nu toți au citit cartea, categorie în care se încadrează și actorul principal. Cineastul ar fi trebuit deci să se aștepte ca o foarte mică porție a publicului să fie familiară cu Laurence Sterne. Aici intervine tupeul regizorului: dacă nu știi cartea, te alegi cu jumătate de distracție, chiar dacă pelicula mai face un effort
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
gaura de iepure cu multiple nivele care mai de care mai bizare ești chiar tu, dar bănuiesc că este exact senzația la care țintea Gilliam. Pînă la acest film - o schimbare la 180 de grade care a fost deja remarcată -, cineastul își împăna cu fantezii peliculele, dar ele aveau funcție de redempțiune, exact contrariul celei din Tideland. Filmările sînt însă sută la sută Gilliam. Operatorul de imagine Nicola Pecorini surprinde cu atenție extinderea Wonderland-ului din interiorul casei părăsite către lanurile de grîu
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
al șaptelea an, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes în peste 100 de proiecții. I, Daniel Blake, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat în premieră în România. Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar la Cluj-Napoca și Timișoara vor fi proiectate filme de la Cannes în avanpremieră, în prezența unor invitați speciali
ICR, partener al Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest [Corola-blog/BlogPost/94328_a_95620]
-
au câștigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de două ori - prima dată în 2006, cu The Wind that Shakes the Barley. Este unul dintre regizorii favoriți ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970 încoace. Cineast al nedreptății și inegalității sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor. „I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale lui Loach”, scrie Variety. Împreună cu scenaristul sau dintotdeauna, Paul Laverty, regizorul a călătorit prin Scoția
ICR, partener al Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest [Corola-blog/BlogPost/94328_a_95620]
-
realismul psihologic al începuturilor, cu încărcătura slavă a tăcerilor și gîndurilor nerostite. Chiar dacă refuza parcă să accepte acest adevăr în filmele exilului (cu mici excepții în tușele memorialistice din „Pianistul”), Polanski este magistral ca polonez, însă inegal și imperfect ca cineast universal și doar corect (ca să nu zic mediu sau altcumva) ca ecranizator de literatură (mă refer în primul rînd la sursele literare britanice sau franceze, mai puțin la romanul lui Szpilmann, susținut evident de retrăirea amintirilor Holocaustului de către regizor) Născut
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
Tess” - 1979). Filmele anilor ’90, printre care controversatul „Luni de fiere”, nu i-au adus succesul scontat. Cu peste o duzină de premii mari (Oscar, BAFTA, Globurile de Aur, Cesar, Palme d’Or la Cannes...) „Pianistul” vine să răzbune un cineast amenințat de uitare. Opera lui Polanski se poate împărți în funcție de trei repere fundamentale: „Cuțitul în apă”, briliantul lung-metraj de debut, „Chinatown” - capodopera de maturitate - și cîntecul de lebădă, „Pianistul”. „Dintre toate filmele mele pe acesta din urmă îl consider cel
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
un ginere pragmatic și inofensiv; întreaga distribuție susține impecabil tensiunea texturii dramatice (și a scenariului scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu). Un scenariu pe care Pintilie l-a transformat, cum e, de altfel, firesc și inevitabil, în cazul oricărui cineast adevărat, într-un film de autor, “un film de Lucian Pintilie”. Filmul unui maestru obsedat de esență, de “firul de iarbă”, de imaginea minimalistă, de o rigoare geometrică (demers susținut cu talent de tînărul operator Silviu Stavilă). În scriitura austeră
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]