103 matches
-
al unor noi posibilități de existență, creator al unor noi virtuți, propagator al unor idei novatoare, revoluționând filosofia, gândirea, coborând pe pământ și pentru toți o practică oficială altădată confiscată de elite, sintetizând curentele subversive și alternative - atomismul abderitan, hedonismul cirenaic, asceza cinică, antiplatonismul militant -, Epicur nu putea decât să displacă. încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
e niciodată cu adevărat foarte departe și în nici un caz inaccesibil. El pare să fie primul care născocește această filosofie înțeleasă exclusiv ca o medicină, o terapie a sufletului și a trupului. Evident, fragmentele lăsate de abderitani, de cinici, de cirenaici și de o mână de filosofi hedoniști nu sunt suficiente pentru a elabora o teorie coerentă și consecventă a filosofului-medic, dar ideea traversează ansamblul filosofiei antice - și persistă și după sfârșitul acestei lumi la câțiva gânditori pragmatici și existențiali, la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să mori pune mai multe probleme decât cel de a muri pur și simplu. Dar noi avem putere asupra acestei idei nefaste: faptul că trebuie să murim reduce acest eveniment la o unică dimensiune: viitorul. Epicur se alătură astfel îndemnului cirenaic de a locui intens prezentul și de a nu perturba acest moment cu amintirea trecutului sau cu teama de viitor, pentru că ceea ce a fost nu mai este, iar ceea ce va fi încă nu este, adevăruri evidente care ne obligă să
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
existențial și a constituirii unei învățături practice... Dacă a te bucura de momentul prezent este de-ajuns, la ce bun tot acest arsenal soteriologic care, din nefericire, rămâne în petice și fragmente? Dacă acest corpus teoretic există, e dovada că Cirenaicul lua în considerare atât viitorul, cât și devenirea, spre deosebire de animalul incapabil să se desprindă de clipa prezentă, cu care discipolii din Cirene au fost atât de frecvent asemănați. Privindu-i cum își trăiesc viața pe indivizii grupați în jurul Magistrului din
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu pâinișoarele limitează suferința pshică doar la clipă, în timp ce durerile sufletului ar cunoaște în plus suferințele și chinurile venite din trecut sau din viitor; ceea ce confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fantasma platoniciană a filosofului-rege, este suficient să ne gândim la condițiile în care este posibil un rege cât de cât instruit într-ale filosofiei îepicuriene, în speță!). Critica făcută de Philodemos politicului i-ar fi bucurat pe cinici sau pe cirenaici: implicându-te în această activitate, îți pierzi sufletul, liniștea, seninătatea. Invidia plebei, discreditarea politicienilor în ochii cetățenilor, situațiile riscante când te afli în fața mulțimilor înfierbântate, ingratitudinea supușilor, expunerea la umilințe - angajamentul public nu generează decât neajunsuri și riscuri. Philodemos mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensăe de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformită de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care însumi am publicat-o în 2002 la Livre de Poche: L'Invention du plaisir. Fragments cyrănaiques. Italienii o aveau pe cea a lui Gabriele Giannantoni
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Burana, Catul, Properțiu, Ronsard, sofisticată, Tibul, Femei egale cu bărbații, erotică feministă, folosința femeilor, Montaigne și femeile, prima teză feministă, de rând, rol major, ca obiect al urii, Filosofi I Antichitate Antistene, Aristip din Cirene, Aristotel, Cicero, Cinicii opera arsă, Cirenaicii Democrit analizat de Ficino, operă arsă, râsul, Diogene Laerțiu Diogene din Oenanda, Diogene din Sinope, Empedocle, Epicur asociat cu creștinismul, opus creștinismului, cristic, discreditat, și Erasmus, influență asupra lui Ficino, asociat cu gnosticii, și Montaigne, opera arsă, salvat datorită criticilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
n-au mare lucru în comun, cel mult impresia că sunt elevi, discipoli sau inși fascinați de figura și prezența unui pretins magistru al lui Platon. Ar fi cazul unor Aesehines, Antistene, Aristip, Euclid, Phaidon și al câtorva retori, cinici, cirenaici și megarici, care ar fi greu de înghesuit în aceeași rubrică în afara unei istorii a filosofiei concepute pe principiul hristic care face din Socrate un Mesia al ei, un fel de Iisus Hristos păgân începând de la care timpul se desparte
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
greu în maiestatea a ceea ce a fost, după toate aparențele mai ironist, mai nostim, mai misterios, mai puțin devotat cauzei inteligibile decât ne lasă tradiția să credem. Un straniu trio de contemporani îi asociază într-adevăr pe Socrate atenianul, Aristip cirenaicul și Diogene cinicul într-o figură de stil subversiv care are de câștigat dacă va fi disociată de magnetismul platonician. Asemenea Răstignitului, Socrate funcționează ca punct de referință și de ruptură. Înaintea lui, într-un același coș, sunt plasați Empedocle
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai degrabă ideală decât efectivă - pot fi remarcate patronimele lui Antistene, Diogene și ale altor cinici, la fel ca și cele ale lui Aristip din Cirene (cu excepția unei mențiuni semnalând absența lui în momentul morții lui Socrate) și ale altor cirenaici... Vrednic om, Platon! Independent de toate acestea, Democrit a supraviețuit. Chiar și în bucăți, pulverizat, dispersat, el subzistă. Difuzat cu prisosință în timpul vieții, a fost, după toate probabilitățile, citit, criticat și comentat pe atunci; gândirea sa, repartizată în debaraua presocratică
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
atare, n-are rost să-ți pierzi timpul căutând la el materie de reflecție. Dată fiind pur și simplu reputația sa, ai trudi zadarnic căutând texte, pagini, lucrări sau mărturii utile pentru a trece dincolo de clișeele reținute de tradiție contra cirenaicilor. Acești filosofi importanți sunt puși în aceeași oală cu cinicii, arătați cu degetul ca niște măscărici, bețivi, petrecăreți, glumeți, tot ceea ce permite să se facă din ei niște comici, orice, dar în niciun caz gânditori. Aristip cu fustă, parfumat în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope pe jumătate îngropate în pământ, scări prăbușite, pietre desprinse din zid și împrăștiate, țărână și ierburi pârjolite acoperă ceea ce altădată a fost splendoare și măreție
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
chip și să restituie formidabila energie a discursului lor. 3 Parfumat în agora. Credincios principiului meu potrivit căruia anecdota constituie calea regală care duce la epicentrul unei gândiri, aș vrea să revin asupra parfumului nu chiar așa de nevinovat al cirenaicului. Pentru că foarte adesea i se întoarce spatele lui Aristip filosoful pe motivul acestui gen de istorioară luată ca atare, fără o distanțare care să permită judecarea obiectivă. În schimb, dacă decodăm sensul, semnificația, mesajul transmis de filosof prin acest fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și aceeași încărcătură intelectuală ca și dialogului, tratatului și demonstrației, atâta vreme cât jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind, în egală măsură ca și sofiștii sau materialismul abderitan, din filosofia presocratică: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
un antihedonism notoriu. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. În teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la harță cu o potârniche, cu un măgar, apoi cu un catâr, cu niște prostituate, unele foarte arătoase, altele cu stagii vechi de activitate, apoi cu niște legume care trebuie curățate, în speță
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
altceva decât compasiune este oare mai bine decât să primești bani în schimbul unei munci? Nu prea credem... Aristip nu detestă, dar nici nu iubește banii. Contrar prefesioniștilor detestării, care nu izbutesc niciodată să mărturisească ceea ce iubesc de fapt în secret, cirenaicul consideră banii un mijloc - în speță, mijlocul de a nu-ți complica existența, de a n-o face mai dificilă decât este deja -, și nu un scop care să-ți permită să te bucuri de câștigarea și de adunarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge creându-ți libertate. Poziția lui față de bani ne arată care este metoda sa: a te ține la distanță, departe de excese, a refuza extremismele și a-ți găsi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă: oare este făcut numai din materie? Este animat de un
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
bucurie care structurează și constituie fericirea. În felul său, Aristip definește hedonismul ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. 10 Cirenaicii există într-adevăr? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. 10 Cirenaicii există într-adevăr? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce au
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. În schimb, așa cum o atestă fragmentele, ceea ce subzistă la rubrica filosofilor cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxenos, Dionisie Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]