104 matches
-
destul de numeroasă, de sârbi și bulgari, buni meșteșugari, numiți în documentele vremii „hrisovoliți” (136). Unii au revenit peste Dunăre, iar alții s-au mutat la Tecuci. Episcopia de aici dispunea, ca și cea de la Roman, de 29 „slugi” (pietrari, olari, ciubotari, croitori), a căror existență este dovedită din secolul al XVII-lea. Erau menționați separat 58 negustori „hrisovoliți” (bogasieri, bacali, abageri), 135 birnici „ci pără acum plăte stăpânii (boieri) pentru dânșii, aflându-se supuși”. Unii breslași și slugi se ocupau cu
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de către ierodiaconul Grigore Paladi a unui loc de casă în cartierul Plopeni. Ca urmare a privilegiului acordat de domn Episcopiei, s-a constituit aici o colonie numeroasă de sârbi și bulgari. Episcopia adusese 39 de „slugi”, buni meșteșugari (pietrari, olari, ciubotari, croitori). Catagrafia din 1820 menționa 58 de negustori și 135 de birnici. Unul dintre acești negustori, Hagi Petcu Kisacov (sau Kesekov, mort în 1841), își păstrase conștiința neamului (era „makidonean ot Koprisvița”), făcuse călătoria de hagealâc și devenise hagi. Reușise
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
sau episcopi. Cele mai multe înscrieri de acest fel le avem consemnate din orașele Hârlău, Cotnari, Huși și Iași. Se înscriau, totodată, în „catastihele” orașelor vânzările sau cumpărarile de dughene, casele cu locurile și atenanselele, precum și donațiile de case și prăvălii. Breasla ciubotarilor. La 29 noiembrie 1790, episcopul de Huși, Iacov Stamati, a întărit Catastihul breslei ciubotarilor din Huși. Preambulul acestui catastih precizează următoarele: „cel vechi (catastihul, n.a.) ce au fost l-au prăpădit”. Cauza: „vremile nestatornice”, deci „ocupațiile străine”, desele schimbări de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Huși și Iași. Se înscriau, totodată, în „catastihele” orașelor vânzările sau cumpărarile de dughene, casele cu locurile și atenanselele, precum și donațiile de case și prăvălii. Breasla ciubotarilor. La 29 noiembrie 1790, episcopul de Huși, Iacov Stamati, a întărit Catastihul breslei ciubotarilor din Huși. Preambulul acestui catastih precizează următoarele: „cel vechi (catastihul, n.a.) ce au fost l-au prăpădit”. Cauza: „vremile nestatornice”, deci „ocupațiile străine”, desele schimbări de domnitori care aduceau noi concepții de reglementare a acestor frății de meșteri și, desigur
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
au prăpădit”. Cauza: „vremile nestatornice”, deci „ocupațiile străine”, desele schimbări de domnitori care aduceau noi concepții de reglementare a acestor frății de meșteri și, desigur, un număr mare de străini ce veneau în țară. Din acest catastih, rezultă vechimea breslei ciubotarilor din Huși. Principalele funcții ale breslelor erau de a-i asigura pe meșterii breslași, de a-i feri de concurența neloială a meșteșugarilor străini, de a menține o anumită egalitate economică și socială a membrilor breslei. Breasla era condusă de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de breaslă din orașele Episcopiei. Starostele trebuia să aibă o mare autoritate asupra celorlalți membri și care erau obligați „să-l cinstească și să-l asculte”. În caz de nesupunere, meșterul breslaș era pedepsit aspru. Punctul 9 al Catastihului breslei ciubotarilor din Huși (1790) stabilea următoarele: „Cine va sări la staroste cu gîlciavă, fără știrea starostelui, cu bătaie, și cine n-ar asculta de staroste vrînd ca să strice obiceiul și breasla, unul ca acela nu numai să se certe cu 100
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
starostele avea un anumit venit care consta din așa-zisul polclon (taxa pentru dugheni, o parte a amenzilor date la cutia breslei). O sursă importantă a starostelui era și impozitul de la dughenile în care erau realizate produsele finite. Catastihul breslei ciubotarilor din Huși stabilea ca „starostele să aibă rânduiala de la toți meșterii ciubotari să ia cîte 60 de bani de meșter pe an, ca să poarte de grijă breslei cu priveghere și cu bună rînduială după obicei”. Breslele asigurau un anumit ajutor
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
pentru dugheni, o parte a amenzilor date la cutia breslei). O sursă importantă a starostelui era și impozitul de la dughenile în care erau realizate produsele finite. Catastihul breslei ciubotarilor din Huși stabilea ca „starostele să aibă rânduiala de la toți meșterii ciubotari să ia cîte 60 de bani de meșter pe an, ca să poarte de grijă breslei cu priveghere și cu bună rînduială după obicei”. Breslele asigurau un anumit ajutor material membrilor ei aflați în situații grele: în caz de sărăcire, de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
era și o metodă de educație a tinerei generații. În unele bresle, mărimea bărbânței (taxă de intrare în breaslă, dar în același timp și un mijloc de ajutorare a breslei) diferă de la breaslă la breaslă. De exemplu, conform statutului breslei ciubotarilor din Huși, cel care dorea să devină meșter trebuia „să dea 1 leu și 12 bani viind la cutia breslei apoi să-și deschidă dugheana și starostelui 1 leu după obicei”. Numai după ce această taxă era plătită starostelui, meșterul căpăta
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
conform Statutului breslei ciobotarilor din Huși, „să fie sub gloaba breslei și 40 de toiege pedeapsă și dugheana să i se închidă păn nu se va împăca cu breasla”. De obicei, meseriașii breslei practicau în dughenile lor o singură meserie. Ciubotarii din Huși făceau excepție de la această regulă. Catastihul permitea practicarea a două meșteșuguri: „Și cine din meșteri ar lucra la o dugheană două meșteșuguri, să dea bărbință îndoită la cutie”. Practicarea a două meserii se explică, probabil, prin nivelul economic
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
al acestui oraș, posibilitățile reduse de vânzare a cizmelor (ciubotelor), pentru că orașul aparținea Episcopiei Hușilor, care confecționând aceste produse le vindea prin intermediul dughenelor. Pentru a evita îmbogățirea meșterilor, breasla reglementa și modul de cumpărare a mărfii pe piață. Catastihul breslei ciubotarilor din Huși stabilea că „de va veni o marfă în târg de undeva, să nu fie volnic oricare din meșter a lua ace marfă, ce dînd de știre starostelui cu sfatul tuturor să cumpere marfă”. Breasla se obliga la o
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
în țară și chiar în străinătate. P. S. Aurelian constata că vitele cornute ale județului Fălciu erau cele mai frumoase vite din Europa. Diferitele produse provenind din această ramură economică erau prelucrate de următoarele bresle: tăbăcari, blănari, pielari, curelari, cizmari, cojocari, ciubotari, producători de săpun ș.a., bresle organizate înainte de 1790. În Catagrafia din 1831-1832 erau menționați 671 boi, 410 vaci, 393 cai și 4.065 oi. Meșteșugarii s-au așezat în orașe în funcție de breasla din care făceau parte. Și la Huși erau
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
negustori: doi orâdari, un rachier, doi trăistari, doi crâșmari, doi fabricanți de rachiu (cu velnițe), doi lipscani, doi negustori de vite (șufari). Din numărul total de 16 meșteri sudiți pe ramuri, în ținutul Fălciu, își exercitau meseria doi croitori, doi ciubotari, un bucătar, șase boiangii, un argintar, iar patru aveau alte ocupații. În același ținut (Fălciu) și în același an - 1825 -, își desfășurau activitatea 23 liber-profesioniști (sudiți) și de alte ocupații, din care patru grădinari, un arendaș de moșii, 15 lucrători
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
cei menționați mai sus, n.a.), negustorii turci vor înceta să mai facă comerț. Numeroși evrei stabiliți în Moldova, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, originari din Polonia, se ocupau cu comerțul, cu camăta, cu fabricarea rachiului sau erau meseriași (croitori, ciubotari, alămieri, sacagii etc.). În numai două-trei decenii, aceștia au prosperat și s-au mutat din cartierele sărace spre centrele urbane. Încetul cu încetul, zonele centrale s-au populat, îndeosebi cu evrei, care au format o nouă aristocrație financiară. În secolul
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
bogdaproste. Îi dădui și al doilea sorocovăț. Bogdaproste! Să trăiești mulți ani! Tocmai am dat la dres o păreche de căputături 40, că rămăsesem desculț. Dacă m-ai milui încă cu un sorocovăț, numai bine le-aș putea scoate de la ciubotari 41. I-am dat și al treilea, fără să crâcnesc. Atunci el se sculă și, cu pași leneși, târâtori, ieși din odaie îngăimându-mi următoarele cuvinte: Să ne vedem cu sănătate, cuconașule, când ți-i primi leafa; că nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dovedesc fără putință de tăgad că vechiul sat Filipeni, de până la începutul secolului al XVIII-lea, a fost un sat răzășesc. Așa, de exemplu în zapisul de vânzare din 15 septembrie 1641 dat de Gravilă Hurdubiu din Hilipeani lui Ion Ciubotarul, fiul lui Tif (probabil Trif), tot din Filipeni, se arată că „mi-am vândut a mea ocină ce s-a alege de partea mea din Hilipeani dintr-un bătrân din partea din gios, din țarină [locul de arătură pentru cereale - n.a.
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
rotar (e vorba de roata din lemn cu butuc, spițe, obezi pe care s-a „tras” o ramă de fier - raf, nu de roata tăiată dintr-un butuc!). dacă opincile și le făcea singur, cizmele, încălțămintea elaborată, era făcută de ciubotar (cizmar), tot așa, când a renunțat la râșnița de mână, s-a adresat morarului, nu mai vorbim de toate uneltele de metal care trebuiau ascuțite (trase), înroșite în focă și date la forjă. Dar și chiar comunitățile închise cum au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
După al doilea război mondial a mai avut scărmănătoare de lân plutonierul în rezervă Ion D. Bârgăoanu, ginerele lui Toader Ignătescu (Chifan) 3.1 Alte meserii și meseriași - Dulgherie și binale, fierarii, olșritul, cioplitori în piatrș, meșteri cojocari și sumanari, ciubotari și cizmari, croitori și croitorese Când casa a devenit o construcție elaborată, cu funcții multiple, au apărut și meșteri specializați în ridicarea construcției casei, dar și a dependințelor, un grajd, o bucătărie de vară. Să ne amintim că la venirea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
scurtă, din același material, un sumănel, care putea fi garnisit la mâneci și în fa cu benzi de piele maro. Un sumănar cunoscut la vremea sa a fost Gheorghi Pintilescu. Nu se mai poartă sumane și a dispărut și meșteșugul. Ciubotari și cizmari încălțămintea de bază pentru țăranul român a fost opinca, pentru care nu era nevoie de meșteri specializați; se confecționau de stăpânăul casei pentru toți ai lui care aveau treabă în gospodărie. Copiii umblau desculți, iarna erau în casă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai înstăriți, unii au început a purta cizme (ciubote), iar femeile ciuboțele, făcute din piele, preparată în mod special. Cererea tot mai mare de încălțăminte pentru oamenii maturi, dar și pentru tinerii care ieșeau la horă, a dusă la apariția ciubotarilor și cizmarilor, care au confecționat pe lângă cizme și ghete femeiești, pantofi, sandale și papuci. Dintre meșterii mai cunoscuți amintim pe Vasile și Grigore Trandafir (Ciubotaru), Ilie Rusu, Costică Cucu, Vasile Bârgăoanu și Ilie Știrbu. Când industria de pielărie a luat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au confecționat pe lângă cizme și ghete femeiești, pantofi, sandale și papuci. Dintre meșterii mai cunoscuți amintim pe Vasile și Grigore Trandafir (Ciubotaru), Ilie Rusu, Costică Cucu, Vasile Bârgăoanu și Ilie Știrbu. Când industria de pielărie a luat un avânt deosebit, ciubotarii s-au limitat la reparat încălțămintea: puneau petice, aplicau pingele, coseau, băteau placheuri. Într-un timp, după 1950 pânăă prin 1955-1956 nu se găsea talpă de bovină pentru pusă pingele, dar la cooperativă se aduceau opinci din piele tăbăcită, groasă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
popa Andronică din Fruntești, cu preoteasa lui, Maria, și, din Filipeni apar cu numele mică Gherasim și Ionașcu, Andronic, Ion Platon, Iosep bătrânul, Gavril Arsenie, fiul Crâstinei și nepotul Moldei. Aceșștia se adaugă celor menționați în 1641: Gavril Hurdubeiu, Ion Ciubotarul, fiul lui Trif din Filipeni, Pavel din Fruntești și popa Vasile tot de acolo, ca să folosim expresia din zapis. Ca să ne facem o părere despre numărul fiilor dintr-o familie, să ne oprim asupra familiei Trif din Filipeni: pe lângă Ion
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
toată ziua-și făcea de lucru. Lega cărți, lucra roți foarte solide, zugrăvea icoane pe scânduri mici geluite, pe care le dăruia oamenilor din sat. Tot ce-i trebuia lui însuși își făcea singur. El era cusătoreasa, spălătoreasa, croitorul și ciubotarul sau propriu. Nu mai pomenim cumcă era și bucătarul său propriu, căci mânca foarte rar la masa frațîni-său. Darul ce-l bucura mai mult în lume și care-l primea de la orcine cu plăcere și recunoștință erau oalele nouă nesmălțuite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dar ridicolul nu arde, nu ucide, mai ales la București. Așa încât i-am văzut. Și nici măcar nu am putut râde, după cum ne îndemnau imaginile, din care nici una, în afara planurilor de natură salvate oarecum de aparatul de filmat a lui Costache Ciubotarul, nu evită cele mai penibile clișee ce se pot închipui. Am avut deci dreptul la panoplia completă a imaginilor ce denaturează o spiritualitate autentică în favoarea unui folclor de almanah popular” (p. 225). Cea de-a treia temă majoră a articolelor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cojocarii, și ei atestați în veacul al XVII-lea, cu siguranță în epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu. în condicile de vamă și în privilegiile comerciale există puține informații în legătură cu materialele din care se produceau încălțările. O breaslă a ciubotarilor există însă și membrii ei erau înstăriți, semn că meșteșugul lor era eficient. Izvoarele ne vorbesc, la fel, despre calapodari, specializați în confecționarea unor botine cu toc înalt. Dacă slujnicele însărcinate cu pieptănătura Doamnelor aveau mai puțin de lucru (coafura
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]