381 matches
-
subțiri șiroaie Aburinde, de sudoare. Prințul zmeul saltă-n spate Și-l aruncă jos, în iarbă, Capu-i de un zid se-abate Și își pierde-un smoc din barbă. Clătinat de lovitură, Greu din buruieni se scoală, Dinții-i clănțăne în gură Ca după o lungă boală. Ochii lui sunt morți de frică, Prințul iară îl înșfacă, Peste umeri îl ridică Și-l aruncă parcă-n joacă. Zmeul cade-a doua oară Și încearcă-a se retrage, Prințul, iute, dintr-
INELUL DE AUR de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/gheorghe_vicol_1416902060.html [Corola-blog/BlogPost/372003_a_373332]
-
trăiesc bine-mersi Fie noapte,... fie zi... Și-ntr-o zi de iarnă cruntă, Doar când viscolul se-ascultă, Se anunță la televizori, Fie-n seară, fie-n zori Temperaturi atât de joase De-ți intră frigul în oase, De-ți clănțăne dinții în gură, Fie ai sau nu dantură. Și în astă situație Fără altă explicație L-am sunat pe un băiat Chit că-i treaz sau este beat, Născut și crescut în Târg, Cetățean cu mare sârg, Să aflu cum
FRIG DE TG. MUREŞ de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1463 din 02 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/gabriel_todica_1420186029.html [Corola-blog/BlogPost/350093_a_351422]
-
mormânt un mort care mă strigă: - Băi, ăla mic, ce ai în traista aia? - Stru-stru-stru-struguri, mă bâlbâii eu. - Și nu dai, bă, de pomană? Că nu lași pe nimeni să ia struguri din via voastră! - D-d-d-dău! M-am bâlbâit iar, clănțănindu-mi dinții. - Dacă dai, vino aici, bă, și dă-ne și nouă câte un strugure! - Care nouă, nouă, nouă, nouă? - Noi, bă, ăștia morți, zgârcitule! Că nu vreți să dați nimic de pomană! - Dăm, dăm, dăm, dăm! Îmi clănțăneau dinții
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 by http://confluente.ro/nastase_marin_1456338583.html [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
iar, clănțănindu-mi dinții. - Dacă dai, vino aici, bă, și dă-ne și nouă câte un strugure! - Care nouă, nouă, nouă, nouă? - Noi, bă, ăștia morți, zgârcitule! Că nu vreți să dați nimic de pomană! - Dăm, dăm, dăm, dăm! Îmi clănțăneau dinții, că mortul se răstea la mine. Atunci s-au ridicat și alți morți din morminte, care râdeau: - Hai, bă, la fricosul ăsta, că dă struguri de pomană! Și veneau spre mine. Când le-am văzut scheletele pe sub zdrențe, am
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 by http://confluente.ro/nastase_marin_1456338583.html [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
certau toată ziua, pentru că moșul era leneș și fricos. Toată vara, moșul nu s-a îngrijit să facă rost de lemne, de ceva vreascuri ori paie pentru foc. Dacă a venit frigul, biata babă a început să tremure, de-i clănțăneau dinții în gură: - Du-te moșule la pădure și adă niște uscături, să facem focul, că murim de frig! - Ei, murim! Ca mâine trece iarna și scoate colțu’ iarba! - Du-te, moșule, la pădure, că este aproape! Până scoate colțu
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 by http://confluente.ro/nastase_marin_1456338583.html [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
ținea carnavalul. Nimeni nu l-a recunoscut, l-au bătucit cât l-au dansat, dar cel mai haios a fost că i-au înghețat toate celea, era sfârșit de februarie și al naibii de frig, iar el era învățat cu pantaloni, îi clănțăneau dinții și ne întreba cum mama dracului putem, noi, fetele, rezista iarna cu fustă scurtă și ciorapi. A luat premiul întâi, iar când l-au deconspirat, a fost delir. Doamne, ce nebunatici erau ! - Mami, am terminat! Uite ce am primit
de LUCHY LUCIA în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 by http://confluente.ro/luchy_lucia_1463160337.html [Corola-blog/BlogPost/378431_a_379760]
-
sinistru arată un om violent care-i îngheață pe cei din jur. Elocventă în acest caz este scena măcelului: „"El râdea, iar Moțoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind"”. Cruzimea constituie dominanta trăsăturilor acestui om și aceasta este vizibilă nu doar în scena menționată, ci mereu. Atunci când face el însuși piramida de capete, Lăpușneanul nici nu tresare, apoi se spală pe mâini (gest care îi arată cinismul) și o
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
este vorba, a promis că va veni seara târziu și ne va ajuta să ne instalăm În camera oferită. S-a ținut de cuvânt și l-a Însoțit pe fiecare În parte la noul domiciliu. Eu am fost ultima - Îmi clănțăneau dinții de frică, dar el mă liniștea spunându-mi că dacă vom Întâlni o patrulă, fie nemțească, fie de jandarmi, o să le spună că duce o jidancă la jandarmerie. Când am ajuns alături de ai mei și de ceilalți am izbucnit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a mutat fălcile! trage-ți limba în gură... Trage-ți, bă, limba în gură, besmeticule", și îi puse o mână în cap și cu cealaltă, cu podul palmei, fără veste, îl izbi sub bărbie de jos în sus de-i clănțăniră dinții. "Ei?! îi strigă triumfător, e în regulă? Și se întoarse la locul lui râzând înfundat. Nu ți-a plăcut, ai? îi zise mai departe. Tu de la început ți-ai căutat-o! Păi cum vorbești tu, mă, cu dom' profesor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
văzui în întuneric privirea extrem de neliniștită și chipul, sub al meu, cercetător, părăsit, predat, și gura șoptindu-mi ca unei singure ființe umane de care ar fi dorit să fie crezută. "Victor, dragul meu, ce ți se întîmplă?" "Nimic, zisei, clănțănind, nimic!", și fugii, o luai literalmente la goană, să scap de frigul interior care urca tot mai mult din adâncuri și amenința să mă înghețe, spunîndu-mi liniștit că dacă fugeam, căldura nu pierise din mine... Mă oprii apoi gâfâind, dar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Desigur, îmi spuneam, acolo lângă geam unde stătusem mă trăsese tot timpul un curent și cu nu-l simțisem... Găsii un taxi și acasă mă vârâi îmbrăcat sub două pături. Apoi, frigul, treptat, mă părăsi. Mă ridicai să mă desbrac clănțănind, când gazda mea intră cu telefonul în mână. "Sînteți căutat, îmi spuse aluziv, cu o gelozie epurată. Primiți?" "Da", strigai. "Victor, ți-e bine? auzii glasul ei în receptor. Te rog să mă ierți, m-am zăpăcit, nu trebuia să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zac prin cameră, dar ecranul nu arată decît purici și nici o imagine. CÎnd aude un ciocănit În ușă și sare să deschidă, camera e plină de cadavre ca un frigider de măcelărie. E Îngrozitor de frig. Wakefield deschide ușa. Dinții Îi clănțăne, dar se relaxează cînd vede fața băiatului de la recepție. Cum ia sticla de Stolichnaya din mîinile lui, temperatura camerei revine la normal. În mod ciudat, băiatul Îl urmează În cameră, ia loc pe un scaun și lasă la iveală o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
va prăbuși În adânc, sari, Jim Cânepă, sari. N-aș da eu oare, ca să scap de această neliniște, un diamant mare cât aluna? Strânge odgonul, randa, trinchetul și ce mai vrei, cobe blestemată, acolo suflă, nu glumă! Toți dinții Îmi clănțăne groaznic, În timp ce o paloare de moarte mi-acoperă fața de ceară cu flăcări verzui. Cum de-am ajuns aici eu, care par Însăși icoana răzbunării? Duhurile infernului vor râde cu dispreț de lacrimile celui a cărui voce amenințătoare le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
starea necesară pentru a vizita Lijiangul, inclusesem În itinerar și o traducere a sentimentelor unui arhivar amator localnic: „De-a lungul ultimelor opt secole, cutremurele dese care au afectat regiunea, unele de până la 7 grade, au cam făcut să le clănțănească dinții În gură localnicilor și au dat jos câteva alimente de pe rafturile bufetelor, dar nu ne-au slăbit hotărârea de a continua să locuim aici. Datorită frumuseții sale, Lijiangul e un loc din care nu-ți vine deloc să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Ne-au pus la loc bagajul În portbagaj. Apoi au Început să pipăie mânecile și dublura hainelor trăgând și desfăcând tivuri. Dintr-odată unul a strigat că a găsit ceva și În timp ce poliția ne sfâșia hainele, au Început să-mi clănțăne dinții atât de tare Încât ziceai că dansează step. Frații mei păreau niște fantome livide și letargice. Tatăl meu se uita la noi ca și cum ne-ar fi privit pentru ultima oară. Polițistul a arătat ce găsise În haina mea. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Mulți se dau rasiști, dom’ne, în țara asta.“, îmi explica frizerul meu odată, „Da’ eu o zic pe față: mie nu-mi plac străinii!“. Era un bătrânel uscat, cu ochii apoși și-un păr alb bogat, fără implant; când clănțănea din foarfecă, te treceau apele. L-ai fi așezat undeva în al doilea război mondial, călare pe-un tanc scăpat într-o mulțime de săteni ruși sau retras într-un buncăr din câmpia Rinului, strivind la întâmplare degete în menghină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Locuiam într-un apartament alb, care ne unifica spaimele și îngrijorările, ca o poveste de Crăciun. Frigul intra pe sub geamuri, tăios și reconfortant: câtă vreme îl simțeam, înghesuiți unul în celălalt pe canapea, eram vii, rezistenți, pe poziție. Iarna, jaluzelele clănțăneau în vânt, ca dinții proaspăt puși ai unui pensionar. N-aveam prieteni (puținii pe care i-am fi putut numi astfel urma inevitabil să fie pierduți pe drum), nu ne căsătorisem, nu făcusem copii. Trăiam cuminte, într-o nesiguranță liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
loc. Cheia s-a răsucit în broască și prima ușă s-a deschis cu binecunoscutul ei zgomot de lemn înțepenit și zdruncinat. Am ridicat cu grijă ușile metalice și-am împins dulapul din spate, amortizând mișcarea cu mâneca. Yala a clănțănit scurt, după care s-a fixat pe șanț. Dulapul decanului era din nou sigilat. Musafirul a introdus cheia și-n ultima încuietoare. Abia am apucat să sar sub birou. Cu un ultim efort, am tras coșul de gunoi și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aduși cu forța cu clasa aplaudau între părți, stârnind mirarea dirijorului. Ceilalți, cunoscătorii, picoteau în primele rânduri, împachetați în paltoane și haine țepoase de blană. Era prin ’88 sau ’89, dacă nu veneai cu vestă și izmene pe dedesubt, îți clănțăneau dinții. Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul meu. A doua oară, fusese mai greu. Luasem un premiu și mă pregăteam să încasez cecul. Festivitatea se desfășura tot iarna și tot la Ateneu, sala fremăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de zor lanterna printre foi și coperți, fără succes. „Așa e pe cupru. Efectul de dilatare.“ L-am lăsat să se-agite în continuare. Nu căutam unde trebuie. Căldura se evaporase din încăpere, țevile păcăneau de pomană; mai degrabă îți clănțăneau dinții. Prin ziare ți se explica săptămânal ce se întâmplase cu ea și unde dispăruse. Denumirile sunau palpitant, ca într-un film cu spioni: agentul termic, factorul K, coeficientul Ø. Oricând s-ar fi putut deschide ușa și ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
totul. Călătoream cu vagonul doi, singur, calm, încărcat de frig și amintiri. Nimerisem un tramvai vechi, un soi de 21 de pe strada Lânăriei, înainte să demoleze casa din Vitejescu. Neîncălzită, tabla alb-roșie trăgea frig pe dedesubt. Urcam acum spre Grinzing, clănțănind din toate șuruburile și osiile; în curbe, vagonul din față părea că se smucește de rest, ca în desenele cu Placid și Muzo, când intră-n pom cu motocicleta și-i cad în cap lui Placid vreo douăzeci de mere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în jur a friptură de duminică, bărbații își lustruiau Jeep-urile strălucitoare sau tundeau gazonul. Fericire mic-burgheză, fără îndoială, dar fericire adevărată. Iar eu, cățărat pe scara mea de trei metri înălțime contemplam tot acest microcosmos de cartier elvețian bogat, clănțănind de zor din foarfeca mea imensă de spațiu verde. Semănam cu personajul Edward interpretat de Johnny Deep, băiatul cu foarfeci în loc de mâini din filmul lui Tim Burton, Edward Scissorhands. Autobuzul, la întoarcerea în oraș, este plin ochi de filipinezi, sud-americani
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mama mai mult, deși el n-a vrut să accepte. Și tot mama a fost cea care l-a condus la locul de întîlnire cu clasa. 3 În dimineața plecării, Alin dîrdîia de frig. Ca să fie băgat în seamă, își clănțănea cu zgomot dinții și-și freca cu putere brațele. Era o dimineață friguroasă. Deși era vară. Diminețile de vară n-ar trebui să fie atît de friguroase, cînd ziua te topești de cald și-ți curge totul din tine. Poate
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
un cuțit. Dându-i la o parte pe cei trei, milițienii au făcut scut în fața mea. Pitită în spatele șefului de post, un bărbat corpolent și foarte înalt, am tras adânc aer în piept. Frica mă stăpânea puternic, iar dinții îmi clănțăneau în gură fără să-i mai pot controla. Nici voi nu mai aveți nici o putere, javre de milițieni, l-a apostrofat pe șeful de post, tractoristul cel înalt. Nu mai aveți nici arme, prăpădiților. Nu ne este frică de voi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini să Încuviințeze din cap. În tăcere, se auzea limpede cum Îi clănțăne dinții. Abia atunci Înțelese Dante cauza acelei senzații de ciudățenie care Îl Însoțise din clipa când intrase În han: nu exista nici unul din zgomotele obișnuite pentru astfel de medii. Nici un strigăt, nici un râset, nici un glas de femeie. Nici măcar zăngănitul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]