191 matches
-
1970), cu desene ale „jumătății” sale, Florin Pucă. Scurtă despărțire, volumul îngrijit și publicat de George Astaloș în anul 2000, care conține integrala liricii lui Teodor Pâcă (mort la 16 iunie 1978, la București), arată un poet profund, în gust clasicizant, un răzvrătit cu gesturi uneori manieriste, ușor prețios dar fermecător prin atitudinea fals „plebee”, altfel orgolioasă, și prin iscusința prozodică: „Vă las în valea acestei scurte plângeri, -/ Orice sfârșit vestește-un început, -/ Mă duc eu primul - sunt mai priceput,/ Să
TEODOR PÂCĂ, BOEMUL SINGAPOREAN de COSTIN TUCHILĂ în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364377_a_365706]
-
-Hipersonetul este o formă fixă de poezie inventată de mine, un hibrid între sonet și rondel, care pretinde maximă concentrare de idei și virtuozitate prozodică; hipersonetul combină, în cele mai fericite cazuri, sentențiozitatea sonetului cu euritmia, eufonia rondelului. O formă clasicizantă deci, pe care unii o consideră, pe nedrept zic eu, desuetă. Este compus din 14 versuri (trei catrene și-un distih),în care primul vers se repetă în al doisprezecelea, al doilea în al cincilea și al treisprezecelea, al treilea
DEŞERTUL DE CATIFEA (61-63) de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 905 din 23 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363880_a_365209]
-
de poezie o substanță sufletească devenind ireductibilă. Țâșnește în cititor pulsația vieții din adâncul cuvintelor. Sufletul se umple, iremediabil, de frumusețe. Plăcerea cu care se citește acest volum se datorează și modului în care autorul folosește diverse combinații poetice. Canoanele clasicizante: "Din înfloriți copacii verii / ce au rămas străini și goi / te prinde-n chingile visării / lumina umbrelor din noi. // Se trec culori din roua florii / ce cântu-și pierd în depărtare / se pierd și razele fierbinți, / se-afundă-n marea de uitare." (Tablou
PARFUM DE TEI (TRILINGV: RO-FR-EN) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370766_a_372095]
-
a unui anumit spirit de epocă; adică, în ultimă instanță, așa cum am denumit-o: creația folclorică pe care o produce acest nou mod de comunicare. Și, pentru că am pomenit mai înainte termenul „academic”, precizez că nu e vorba de rigorile clasicizante ale ștaifului academic, ci de esența vie a comunicării și dezbaterii în termeni cât se poate de sinceri, deschiși și moderni, chiar iconoclaști dacă provoacă prin aceasta o adâncire a discuției și, în ori ce caz novatori, lărgind orizontul domeniului
(2) DE-ALE SCRISULUI de GEORGE ROCA în ediţia nr. 568 din 21 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358138_a_359467]
-
Surprinde, în acest ansamblu, adâncimea de implant a programului filosofico-mistico-poetic al ambilor, interiorizat, asimilat, până la ultimile interstiții ale textului, exprimat în jerbe de lumini tăioase, interminent, de intensitatea sângerie a olmazurilor orientale. Ambii trăiesc, pe multiple octave ale rostirii, fervoarea clasicizantă a unui lirism revolutionar, ca intenționalitate, în care, postmodern, se află încrustată și pletora unor reminiscențe (începând cu cele eminesciene), spre a reface o istorie a compartimentului poetic al poeziei noastre naționale. Camuflat sub umbrela vastă a postmodernismului, universal lui
DE LA SUFLET PENTRU UN POET APARTE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1825 din 30 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372555_a_373884]
-
și complement / e verbu-n care cercul se închide/ și noi suntem mirarea ce desfide/ fatalitatea timpului prezent”(Supoziții, p.44). Apariția acestui text în volumul de față joacă rolul unei lumini magice care aruncă umbrele într-un scenariu de simboluri clasicizante după un acord de credo maiestuos. Sentimentul încercat e acela din clipa când Hefaistos nu îi ascunde lui Prometeu faptul că noaptea îl va îngheța: „Uscat de razele fierbinți ale soarelui, vei vedea ofilindu-se floarea trupului tău. Noaptea va
UN IMAGINAR ARTISTIC ORIGINAL SEMNAT DE ION CARAGEA de ANGELA FURTUNĂ în ediţia nr. 74 din 15 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345028_a_346357]
-
moderne’’. În volumul PIANISSIMO am descoperit poemul ’’Noapte de toamnă’’, p.33, dedicat lui Ion PILLAT, poet al tărâmurilor argeșene, aspirant la perfecțiune în poezie, dar nu în stilul lui Ion BARBU sau al lui Tudor ARGHEZI, ci în maniera clasicizantă. Și poeziile lui Vasile BURLUI, ca și ale modelului său, au note de certă amprentă personală, în versuri fiind cuprinse elemente de mitologie antică, parnasiene și simboliste. Sunt și versuri care amintesc de ’’Gondoleta’’ lui Vasile ALECSANDRI. Cert este că
VASILE BURLUI-UN POET ADEVARAT de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 653 din 14 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345042_a_346371]
-
în pagini de exegeză. Iar suprarealiștii, dadaiștii au practicat, dincolo de pagina scrisă, gesticulații exhibiționiste, oripilînd sau dînd de gîndit. Artele momentului? Ritos antitradiționaliste, cunosc o fascinantă ebuliție a punerii în scenă, a montării șocante. Chiar și într-un oraș "cuminte", clasicizant, ca Iașii, sînt promovate soluții total dezinhibate, iar cu unul din tinerii care domină acest teritoriu, spirit cultivat, dar iconoclast și insurgent (un elf civilizat-insurgent) îmi face plăcere să schimb idei. Toate astea, și nu numai ele, mi-au venit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
meserii pentru a se întreține. Din 1971, se consacră în exclusivitate poeziei. În 1993 se stabilește cu întreaga familie în comuna natală. Debutează cu poezie în „Luceafărul” (1963) și editorial cu volumul Ochi neînnoptat (1971). Pentru A., într-o formă clasicizantă - sub semnul vag al lui Lucian Blaga și al lui Nichita Stănescu -, iscarea vocii poetice în universul său este o trudă analogă răsturnării brazdelor de pământ: „Pentru învechirea neantului / Timpul meu intră în munci, / Nădușind de cântec / Între brazdele pământului
ANDRONACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285360_a_286689]
-
de artă nu numai în periodicele la care a fost redactor, ci și în „România literară”, „Contemporanul” ș.a. În 1987 se stabilește în Italia, unde lucrează la Consiglio Nazionale delle Ricerche. Volumul de debut propune o formulă lirică de factură clasicizantă (în sensul clasicității greco-latine), un amestec de onirism și expresionism (poate influențat și de modelul poeziei lui Ioan Alexandru), exterior, decorativ, a cărui artificialitate se complică până la ermetism și manierism, tendință accentuată în volumele următoare. „Universul poetic”, „imaginea” sunt construite
ARBORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
univers poetic. O poezie emblematică, Și parcă totul?, indică sensul unui exod universal, dinspre Sudul solar (dominat de vegetație, de culoarea verde) către Nordul nocturn (alb, acoperit de zăpezi). A. valorifică formule lirice dintre cele mai diverse: teme antice, stil clasicizant (obsedantul mit al argonauților, titlurile latine ale unor poeme), ritmul și universul folcloric (influențe blagiene, argheziene), aluzii la poezii ori tendințe, simboluri consacrat moderne (Corbul lui Poe, simbolismul francez, T. S. Eliot). Pax autumnalis, prin formula prozodică, este o replică
ARBORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
Brezianu, Anton Golopenția, Ionel D. Gherea, Constantin Floru, Nicolae Bagdasar, Gabriel Negri. Lipsa discriminărilor este evidentă: sunt împreună democrați filoamericani (Petru Comarnescu) sau filofrancezi (Mihail Sebastian), „burghezi de centru”, „stângiști și dreptiști, țărăniști și liberali, nihiliști și mistici”, plasticieni, literați - clasicizanți, moderniști, avangardiști -, sociologi, filosofi, gazetari. Publicarea arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociației pe secții (cu subsecții) - cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director; au mai funcționat secțiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică și literatură”, „Spectacol”, dotate cu un
CRITERION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
poetică „el se plasează [...] sub influența scriitorilor romantici și preromantici”. Asemenea simbioze există la mai toți ceilalți scriitori ai epocii. Reprezentant de frunte al romantismului, Grigore Alexandrescu e clasic prin temperament; e un contemplativ, pentru care, ca pentru Théophile Gautier, clasicizantul angajat în bătălia romantică, „lumea există”, în sensul că stările lirice sunt provocate mai mult de priveliști din afară decât de frământările interioare. De altfel, pe lângă romantice „suvenire și impresii”, elegii, poetul a scris clasice meditații, epistole, satire, fabule, prin
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
pentru formă al lui I. L. Caragiale, în marea conștiință artistică a lui Ion Creangă, în creația de caractere la Ioan Slavici. Eminamente clasică este viziunea existenței în poezia lui George Coșbuc, iar Duiliu Zamfirescu e un neoclasic în versuri, un clasicizant în romane. În secolul al XX-lea, spiritul clasic are susținători notorii în Mihail Dragomirescu, Ion Pillat, Tudor Vianu, un apologet în G. Călinescu, dar și modelează poezia lui Vasile Voiculescu, a lui Nichifor Crainic și a altora, proza lui
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
va învinui pe Dragomir de moartea bietului Ion, învinuire nedreaptă și nemiloasă, dar care îi oferă prilejul de a glăsui patetic, înaintea ultimei căderi de cortină: „pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă”. Drama este concepută sub imperiul unor rigori clasicizante, convocând puține personaje și respectând cu strictețe unitățile de timp și de loc, într-o compoziție strânsă, tensionată, dar neconsubstanțială înzestrării dramaturgului. Alte scrieri pentru teatru ale lui C. sunt ușurele, nepretențioase. Farsa într-un act O soacră (sau Soacră
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
taciturna, mișcă desenul și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de intimitate senină și de împăcare finală rămâne dominantă. În pofida stereotipiei imagistice, a travestiului clasicizant, renunțarea la emfaza retorică și tendința de interiorizare a expresiei sunt ceea ce interesează în lirica lui. A tradus (incluzând câteva versiuni în volumul Domus taciturna) din bucolicii siracuzani Bion și Moschos, din Cleanthes, Pindar, din sonetele lui Michelangelo și, fragmentar
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
în literatură în spiritul aceluiași program. Frumusețe amară (1969) cuprinde câteva nuvele izbutite, ilustrând o mare varietate tehnică, dar și subiecte diverse. Atitudini critice (1973) își propune o panoramă a criticii contemporane dintr-un unghi personal și relevă un bovarism clasicizant, care pornește de la o ironică relativizare a criteriilor. E o carte interesantă prin atmosferă, unde autorul discută metodele critice ale confraților, arătându-se mult prea îngăduitor cu unii și necruțător cu alții. Opțiunea pentru valorile clasicismului și ale filosofiei se
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
polemică de modalitățile lirice ale epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme fixe. Temperament stenic, J. este un poet al afirmațiilor
JEBELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287670_a_288999]
-
visului și himerelor, spre spațiile imaginarului exotic și spre plăsmuirile gratuite ale fanteziei grațioase sau macabre. Virtuozitățile picturale din Acșam Dovalar, Banchet la curte, decorativul miniatural și stilizat din Rondelurile de porțelan sunt de orientare parnasiană, ca și unele viziuni clasicizante (Ospățul lui Pentaur), cu „exotismul” lor temporal. De simbolism îl apropie pe M. muzica vagă a trecerii (Fântâna, Rondelul lucrurilor, Rondelul lunei), penumbra melancolică a instantaneelor „impresioniste” (Pe balta clară), nostalgia plecărilor, atracția himericului (Tutunul, Castele-n Spania), anticipative tonalități
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
o altă etapă de creație: o poezie discursivă, nu totdeauna convingătoare, își face obiect din contradicțiile vieții de toate zilele, din latura perisabilă a existenței. Tonul crispat imprimă comunicării o gravitate sumbră. Soclul de umbră (1986) conturează un profil liric clasicizant, ale cărui caracteristici sunt discreția, melancolia, eleganța, pudoarea, voința de claritate. SCRIERI: Alb pelerin, București, 1977; Efebul din lumină, Cluj-Napoca, 1979; Limuzina de ceață, Cluj-Napoca, 1982; Urgența de a trăi, Iași, 1985; Soclul de umbră, Cluj-Napoca, 1986; Poeme, București, 1987
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
l-a făcut poet și că în alt gen n-ar reuși”, sau simplicitatea contemplației din Povestea omului de Demostene Botez, dar e calificată ca o decepție reeditarea cărții lui Radu D. Rosetti, Din Egipt. Note din călătorie. O linie clasicizant normativă și tardiv sămănătoristă asumă L. prin editorialul lui D.I. Atanasiu din numărul 2, Unde sunt criticii? O retrospectivă sumară arată reverență pentru acțiunile lui Titu Maiorescu, instauratorul „științei de a critica”, C. Dobrogeanu-Gherea, șeful unei „noi școli”, „magistrul” N.
LECTURA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287768_a_289097]
-
de la meditația religioasă și filosofică la pamflet sau la lirica universului domestic, iar Lucian Blaga este prezent cu versuri și aforisme. Colaborează, de asemenea, Ion Pillat, cu un număr important de poeme, V. Voiculescu, ce propune o lirică de tip clasicizant, Ion Minulescu (Solilocul nebunului), Aron Cotruș (cu poezie vizionară și mesianică, în poemele din ciclul Horia), Camil Petrescu (ciclul Transcendentalia), Ion Vinea, Al. A. Philippide, G. Bacovia, Ion Barbu (poemul Dedicație). Mai semnează Adrian Maniu (elegii și balade fantastice), N.
REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]
-
în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță și sonet, ci compune și în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
din Iași (1995, 1997, 2002), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2002), Premiul Uniunii Scriitorilor (2003) ș.a. S. este un poet al singurătății și al oboselii metafizice, particularități care îl apropie de generația optzecistă. Deosebirea e dată de o notă ușor clasicizantă, venită și din nostalgia după chietudine ontologică: „albesc din ce în ce mai tare/nopțile/zilele/trec/am capul foarte limpede în dimineața aceasta/în liniște și singurătate/port arma melancoliei” (Despre antropos). Fiind „armă”, melancolia devine curând și „artă”. Un volum se intitulează
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
prolog, unde sunt expuse cadrul conceptual, criteriile cercetării, preconizează renunțarea la perspectiva istorico-literară tradițională și afirmă opțiunea pentru o istorie a formelor, a convențiilor poetice. În primele două volume sunt puse în discuție modul de constituire, cristalizarea și metamorfozele „convenției clasicizante” (cu punctul maxim ca altitudine valorică în poezia lui Mihai Eminescu), precum și mișcarea novatoare configurată în „convenția simbolistă” (anunțată și aceasta îndeosebi prin „abaterile” eminesciene), de la Al. Macedonski la G. Bacovia și Ion Minulescu. Al treilea volum este dedicat modernității
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]