191 matches
-
să aibă fiecare în parte un motiv unitar ca „descrierea Bărăganului” sau „basmul bisoceanului”, când opera întreagă se întemeiază pe unitatea arborescentă și vie a conștiinței, însemnează a-l micșora și mai ales a-l denatura.”1 Scriitorul este un clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: „Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții”2. Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
piese de teatru sau poeme - în sensul generic-convențional al ideii de „carte” -, scrierile lui P. își dezvăluie pluralismele conceptuale și multiplicitățile semnificante atunci când sunt citite, postmodern, ca „texte”. (O asemenea lectură nu poate decât să lase deoparte, ca inutile, eforturile clasicizante ale unei părți semnificative a criticii românești postbelice, lansate în „desanturi” de recuperare a „calapoadelor” literare neglijate de autor, operații cvasiprocustiene de înscriere a operelor sale în formele unor tipare retorice reproiectate.) Cartea este un obiect închis și finit; textul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
face din doi una”. Impresionează, prin noblețea simțirii, Post mortem, pioasă evocare a lui N. Iorga: „Pe hrisoave, odoare, surete, pisanii, / pretutindeni, pecetea fierbintei strădanii. // Câte vieți ai trăit, mii de tomuri să scrii, // câte nopți înălbite și câte sihăstrii?”. Clasicizant în permanență, micul romantism al lui S. cedează, în cele din urmă, integral locul clasicismului. Un ciclu din Lumini târzii (1984) reunește peste douăzeci de „poeme aforistice”, între care Legea fierului („Și fierului, de-i dai numai bătaie, / mânie-ți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
particulară fiecărui individ se referea, desigur, Blaga, atunci când credea că a descoperit la Caragiale substraturi sufletești neglijate de comentatori. Editorul Zarifopol nu exagerează în nici un fel ponderea influenței lui France. Constată însă înrudirea existentă între cele două structuri scriitoricești, amândouă clasicizante, dar iubitoare de pitoresc distribuit cu mare prudență. Fantasticul lui France face apel într-adevăr la paleta pitorească, întregește atmosfera secolului ironic și amestecat, în care scepticul Coignard se ciocnea de magicieni și de invocatorii salamandrelor. Nu știm dacă în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
îmbrățișat cu spontaneitate de publicul italian al acelor vremuri deoarece, în pragul unirii (1861), reflectă sentimentele și aspirațiile celor mulți. Noul stat devenise tema predilecta a unei serii întregi de creații în versuri care, chiar dacă nu renunțaseră la unele moduri clasicizante, prezente de exemplu în operele lui Ugo Foscolo și Vincenzo Monti, doreau să se adreseze, de acum încolo, unui public mai larg. Acesta este unul dintre motivele pentru care Alessandro Manzoni în românul de referință Logodnicii și în tragedii, Giovanni
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
reiau epifania vântului din Infinitul, ce deschide calea spre starea de odihnă plină de împăcare, spre acea liniștire ce la Quasimodo e prilejuita, de cele mai multe ori, de găsirea cuvântului potrivit. 2.4.2. Leopardi Montale Quasimodo Opunându-se deschis orientărilor clasicizante propuse de revista 'La Ronda', axate și pe recuperarea și răspândirea prozei recanatezului, Eugenio Montale nu este cu siguranță nici adoratorul lui Petrarca, nici al lui Leopardi. Opinia sa despre noua poezie italiană stă sub semnul celebrei sentințe: Niciun poet
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
privit astfel se înscria în noua direcție antidispersivă, de geometrizare, controlare și limitare a tendințelor centrifuge ale inspirației. Considerându-l pe Quasimodo un exponent al crizei din ultima fază a simbolismului Macrì încadra poetica lui în tendința mai largă, simbolistico clasicizanta și ermetica din epoca: la un moment dat simbolul semnificant se identifică cu lucrul semnificat: numele obținut are valoarea lucrului (res), se concentrează, eliberându-se chiar de rezonanță să metaforica.256 Afirmația precedentă, evident exagerată, împingea până la extrem ideea de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
personalității vergiliene. Antologia Georgicelor (1942) face parte din seria celor mai bune file de traducere din literatura italiană, după cele de Foscolo și Leopardi, afirmă Bronislav Blinski.439 În ele poetul traducător a reînnoit poezia vergiliană eliberând-o de constrângerile clasicizante și redându-i prospețimea versurilor actuale. Spre deosebire de alegerea Georgicelor, ce se potriveau perfect cu personalitatea lui Quasimodo, traducerea din Catullus, continuatorul liniei alexandrine, părea mai puțin previzibilă; totuși, versurile veronezului fuseseră o lectură de tinerețe. În volumul Și pe data
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
traducătorului, iar traducerile din Shakespeare de un alt text teoretic. Alături de Discursurile rostite în anii cincizeci, aceste trei studii dezvăluie unele convingeri ale autorului despre arta transpunerii, printre care, cele mai recurente, evitarea academismului și a exceselor filologice: acea terminologie clasicizanta (...) care a pretins că a devenit un limbaj fantastic, potrivit îndeosebi pentru traducerile textelor grecești și latine, dacă mai rezistă încă într-o zonă neclară a culturii naționale, ambigua din punct de vedere istoric, a pierit în spiritul noilor generații
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță și sonet, ci compune și în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
nu toți tradiționaliștii (prin sursa inspirației) urmează același principiu poetic. Unii, precum Nichifor Crainic, V. Voiculescu, D. Ciurezu, Radu Gyr, Zaharia Stancu (în primul său volum, Poeme simple), Emil Giurgiuca, Ion Buzdugan, profesează un t. integral, menținându-se în formula clasicizantă a lui George Coșbuc, Al. Vlahuță, St. O. Iosif, Octavian Goga; alții interpretează motive tradiționale cu instrumente moderne: simboliste (Ion Pillat, Virgil Carianopol, Vlaicu Bârna), expresioniste (Lucian Blaga, Adrian Maniu, Aron Cotruș, N. Crevedia, Mihai Beniuc). Dintre prozatorii cu masivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
visului și himerelor, spre spațiile imaginarului exotic și spre plăsmuirile gratuite ale fanteziei grațioase sau macabre. Virtuozitățile picturale din Acșam Dovalar, Banchet la curte, decorativul miniatural și stilizat din Rondelurile de porțelan sunt de orientare parnasiană, ca și unele viziuni clasicizante (Ospățul lui Pentaur), cu „exotismul” lor temporal. De simbolism îl apropie pe M. muzica vagă a trecerii (Fântâna, Rondelul lucrurilor, Rondelul lunei), penumbra melancolică a instantaneelor „impresioniste” (Pe balta clară), nostalgia plecărilor, atracția himericului (Tutunul, Castele-n Spania), anticipative tonalități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
l-a făcut poet și că în alt gen n-ar reuși”, sau simplicitatea contemplației din Povestea omului de Demostene Botez, dar e calificată ca o decepție reeditarea cărții lui Radu D. Rosetti, Din Egipt. Note din călătorie. O linie clasicizant normativă și tardiv sămănătoristă asumă L. prin editorialul lui D.I. Atanasiu din numărul 2, Unde sunt criticii? O retrospectivă sumară arată reverență pentru acțiunile lui Titu Maiorescu, instauratorul „științei de a critica”, C. Dobrogeanu-Gherea, șeful unei „noi școli”, „magistrul” N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287768_a_289097]
-
literatura română. Literatura maghiară este studiată metodic, pe genuri, luându-se în considerare diferențierea dintre generații, dintre literatura masculină și cea feminină etc. C. s-a remarcat, în calitate de cronicar literar, prin judecăți de valoare ferme, dar elegant formulate, prin spiritul clasicizant vădit în simțul măsurii și al echilibrului. El scrie cu ochii la G. Ibrăileanu, pe care l-a apreciat pentru capacitatea de armonizare a specificului național cu cel local, a tradiției cu tendințele novatoare. În ceea ce-l privește, a înclinat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286198_a_287527]
-
Peisaj și moravuri Interesul pentru peisaj și natură mărturisește deja o deschidere deosebită față de Înfățișarea prezentă și „reală” a Italiei, În toată complexitatea sa. La mijlocul veacului al XIX-lea, acest interes se manifesta fie Într-o variantă de tradiție iluministă, clasicizantă, În care peisajul primește valoare doar În măsura În care este umanizat, Îmbogățit prin muncă și creație, fie În varianta romantică, unde accentul cade pe natura În stare ingenuă, tonurile se Îngroașă, observația se dilată până la hipertrofiere. În primul caz, imaginea rezultată interferează
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
mai ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, luminos, izbucnește cu forță, pentru prima și ultima oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976), eclectic, nu se distinge printr-o formulă inovatoare, pentru ca textul editat în De bello dacico (1989) să continue experiența clasicizantă din Țărmul singuratic într-o amplă epopee despre războiul daco-roman și cucerirea Daciei, interesantă ca idee și prin construcția de tip puzzle, care alternează perspectivele asupra evenimentelor, dar greoaie ca lectură. SCRIERI: Cleștar, București, 1936; C. F. R., București, 1938; Cântece de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
gazetele focșănene „Atacul”, „Milcovul”, „Pentru patrie” și apoi la „Prepoem”, „`Adonis”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Argeș”, „Ateneu”. Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937, fiind urmată în 1941 de Hronic (divertisment). Fără să poată ieși din tradiționalismul clasicizant antebelic, în Grădina cu cactuși (1969), după o tăcere de aproape trei decenii, P. cântă parcul, cu havuzul „ca o liră de cristal”, luna trecând printre ramuri, „banca” pe care „vingt ans après” stau alți îndrăgostiți, copilăria de școlar, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
Cuvântul” - În ruine). Poezia e, în bună măsură, de speță artizanală, dovadă și polimetria experimentală din Strofe, Versuri heterometre, Opt rânduri, Quarta rima, Versuri în heterometre albe, Strofe stinghere. Întotdeauna Z. compune, literaturizează. De obicei urmează canonul, o poetică normativă clasicizantă ordonează cuminte și cele mai romantice motive. Versurile exprimă sensibilitatea disimulată, implicată convenției epice și viziunii antichizante, a unui monden de familie spirituală horațiană. Dar, neavând resursele lui Horațiu, poetul realizează, în piesele antologice Amurg, De la Villa Tusculana, Nimfa tânără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Brezianu, Anton Golopenția, Ionel D. Gherea, Constantin Floru, Nicolae Bagdasar, Gabriel Negri. Lipsa discriminărilor este evidentă: sunt împreună democrați filoamericani (Petru Comarnescu) sau filofrancezi (Mihail Sebastian), „burghezi de centru”, „stângiști și dreptiști, țărăniști și liberali, nihiliști și mistici”, plasticieni, literați - clasicizanți, moderniști, avangardiști -, sociologi, filosofi, gazetari. Publicarea arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociației pe secții (cu subsecții) - cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director; au mai funcționat secțiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică și literatură”, „Spectacol”, dotate cu un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului. De fapt, între cele două lumi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
rațiunii teoretice și practice rămân totuși pentru Kant universale și atemporale. Dincolo de rigiditatea criticismului în raport cu mobilitatea romantică, trebuie să subliniem însă că, o dată cu accentuarea rolului creator al subiectului, Kant deschide într-un fel calea eliberării romantice de dogmatismul unei metafizici clasicizante. În ciuda faptului că este rezultatul "conștiinței personale" nemaifiind dat din afară, ca dintr-o lume a ideilor, existentă independent de noi -, totuși adevărul nu se subiectivizează încă la Kant, deoarece despre subiectul transcendental continuăm să avem o cunoaștere obiectivă. Promovând
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
consideră că originea acestui curent este "mult mai veche" și se plasează în perioada "emancipării fondului mistic vital de sub tutela creștinismului, în epoca Renașterii" (Recesivitatea..., II, p. 343). Având în vedere faptul că Renașterea este socotită îndeobște ca o perioadă clasicizantă, afirmația lui M. Florian poate părea surprinzătoare. Însă lectura unei cărți de Eugenio Batttisti (Antirenașterea. Cu un apendice de manuscrise inedite, vol. I-II, București, Editura Meridiane, 1982, traducere de George Lăzărescu), unde se găsesc o mulțime de argumente în favoarea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a iluminismului, pur și simplu un anti-iluminism"5. Așa e posibilă apariția unei mișcări ca Sturm und Drang-ul în plin Aufklärung. Așa se ivesc categoriile romantice ale mobilității și devenirii, care tind să le înlocuiască pe cele clasice și clasicizante, mult prea statice și imuabile. Dar mai presus de toate, așa devine posibilă apariția conștiinței istorice factorul determinant în uriașa răsturnare de idei care avea să conducă la hegelianism și apoi la relativism în filozofie, la romantism și mai târziu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sceptică. O asemenea resemnare este socotită de iluminismul tradițional și dogmatic, un semn al "slăbiciunii intelectuale sau ale defetismului practic"21. Dar, așa cum arată M. Florian, "cultul istoriei" s-a ivit tocmai ca o reacție la adresa raționalizării excesive, proprii iluminismului clasicizant: el "a luat naștere dintr-o decepție și oboseală produsă de intelectualism, de cultul Rațiunii"22. (Noi am subliniat deja avantajele "propriei noastre mărginiri". De altfel, vom reveni asupra acestei precarități și a provocării pe care o reprezintă ea pentru
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau de sarcasm. Este o poezie degajând îndeobște un aer de simplitate familiară, amalgamând tendințe clasicizante sau de notație realistă cu altele romantice și mai cu seamă simboliste - fluiditatea versului, cultivarea vagului, accentul pe atmosferă, predispoziția spre analogii -, acestea din urmă fiind cele mai pregnante. Dar N. nu e un simbolist (sentimental) propriu-zis, ci un continuator
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]