94 matches
-
În Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc", se lăsa antrenat de tiparele catrenului relativ bine ritmat și rimat, În "imnurile" cunoscute, Închinate ceaiului și cartofului. Pe de altă parte, e de remarcat că inevitabila, la majoritatea avangardiștilor, "cumințire" și "clasicizare" formală, apărută la vîrsta maturității, se produce și În cazul său, Încurajată de dorința de a-și găsi un loc cît de cît stabil și recunoscut În literele române, Într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
studiază comportamentul uman (Lionel Robbins), sau acțiunea umană (Ludwig von Mises) și normativă. Cu astfel de întrebări s-au frămîntat filosofii și economiștii întemeietori ai gîndirii economice. Profesorul Pohoață consideră că știința economică a trecut și prin necesara fază de clasicizare. Pentru domnia sa, "sarcina supremă a științei economice și a economistului trebuie să se limiteze la ceea ce a stabilit A. Smith (adică la bogăție). Dacă el, economistul teoretician, nu se mulțumește cu această simplă și, aparent, neînălțătoare misiune, riscul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
scris jurnale. Numai așa au rămas la înălțimea operelor pe care ni le - au lăsat. În formula chimică a unui artist intră și câteva procente de disperare. Fiecare generație ia dintr-o capodoperă felia care crede că i se potrivește. Clasicizarea operei înseamnă îmblânzirea asperităților șocante. Inspirația este o exorcizare a sedimentelor ancestrale. Există atâta tensiune în adâncul nostru, încât operele pe care le realizăm sunt ca niște ocnași evadați. Tot minciună e și literatura. Dar dintre acelea cu titluri de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
conținut opera lor concretă, plină de o substanță prin forța lucrurilor diversă, contradictorie și imperfectă, ca să păstrăm numai masca mortuară a genialității, nu facem decât să aducem grotescul și penibilul asupra ei, ca în orice cult al personalității. Această situație, clasicizarea nemiloasă a valorilor, refuzul de a le vedea greșelile și scăderile, privește și mai vechile cazuri Călinescu, Sadoveanu sau Arghezi. Adevărul în legătură cu viața, opiniile și opțiunile lor este înfierat sub titlul de "denigrare", așa cum (pentru că de fapt totalitarismul cultural are
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și barocă, nu aduce totuși mari schimbări în istoria ideii de literatură. Celebra ceartă dintre antici și moderni, punctul de maximă importanță al acestei perioade, ilustrează conturarea unei conștiințe literare. Are loc o puternică stabilizare și instituționalizare a literaturii, o clasicizare a definițiilor tradiționale. Cercurile filologice preiau și vechea omologare: literatura = gramatica, dar tendința este de a împinge tot mai în umbră sensul gramatical și de a pune în valoare, cu tot mai multe precizări și nuanțe, sensul cultural al literaturii
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
a împinge tot mai în umbră sensul gramatical și de a pune în valoare, cu tot mai multe precizări și nuanțe, sensul cultural al literaturii. Consacrarea definiției cultură = literatură în marile dicționare ale epocii constituie faza finală a procesului de clasicizare în plină desfășurare. Contextul didactic al literaturii constituie, mai mult decât în celelalte epoci, factorul determinant. Este perioada de înflorire a academiilor. Întreaga cultură occidentală definește literatura ca totalitate a literelor, în ambele sensuri: totalitatea cunoștințelor și totalitatea scrierilor. Idealul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
a poetului, ci unul întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești în ansamblul lor. Și nu în mai mică măsură e reprezentativ „cazul” Voronca, dacă avem în vedere chiar și progresiva lui delimitare în raport cu extremismul unor atitudini avangardiste, „cumințirea”, „clasicizarea” lui: este fenomenul care, cu puține excepții caracterizează evoluția tuturor avangardiștilor. Dacă drumul poetului începuse ceva mai devreme (primele versuri le tipărise în Sburătorul literar, în noiembrie 1922, apoi în reviste ca Flacăra, Năzuința, Contimporanul, pentru a le aduna în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
privi atent la formele inedite, îmi voi umple sacul cu obșteștile încântări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli învățăturile bătrânilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de “îmbătrânire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru artă, afișate încă în faza „romantică” a mișcării, ele atrag atenția asupra
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
social câștigă teren în defavoarea celui estetic. Descins în „arena timpului”, poetul se simte altfel angajat. Păstrându-și neliniștea interogativă, el își reorientează totuși interesul, dinspre „alchimia cuvintelor” către o mai directă și răspicată implicare în istorie. Proces adeseori observat, de „clasicizare” și „cumințire” în raport cu fronda inițială, caracteristic fazelor târzii ale avangardei. Scrisul poetului Ilarie Voronca îl înregistrează și el, încă pe parcursul deceniului românesc al creației sale, - etapă relativ restrânsă în plan temporal, însă concentrând o serie de metamorfoze semnificative nu doar
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc", se lăsa antrenat de tiparele catrenului relativ bine ritmat și rimat, în "imnurile" cunoscute, închinate ceaiului și cartofului. Pe de altă parte, e de remarcat că inevitabila, la majoritatea avangardiștilor, "cumințire" și "clasicizare" formală, apărută la vârsta maturității, se produce și în cazul său, încurajată de dorința de a-și găsi un loc cât de cât stabil și recunoscut în literele române, într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
asta suntem luminați asupra ravagiilor pe care le declanșează ideologizarea și politizarea postmodernismului, după canonul Noii Stângi Americane. De aici și până la a spune, precum Călin Vlasie, că Eminescu este idiotul național n-a mai rămas decât un pas. IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 1. Retractări și excese. În varianta lui ideologizată și politică (mai puțin în cea literar-aristică, dar și acolo prin excesul unui neozolism pornografic), postmodernismul a ajuns la aberații de felul celor emise de un Patapievici, Călin Vlasie ș. a., aberații
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numai așa ceva tot ce e sobru, serios, verificat ca valoare estetică, e aruncat la coș"209. Evident că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la coș"209. Evident că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie clasicizarea lui, chiar dacă forțată printr-o campanie persistentă în instituțiile de învățământ, în numele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar cel mai bun semn că ne găsim în fața unui fenomen epuizat îl constituie clasicizarea lui, chiar dacă forțată printr-o campanie persistentă în instituțiile de învățământ, în numele unei presupuse condiționări a intrării noastre în Uniunea Europeană. E, desigur, o performanță aproape unică în istoria literaturii române, cu un singur precedent: introducerea la fel de rapidă în manuale a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
schimb, în capitalismul târziu, când va birui și culturalicește ca postmodernism. Se pare că tocmai conceptul culturii de masă din socialism a înlesnit apariția postmodernismului în țările Estului fără suportul postmodernității. Această situație insolită a dus și la rapida lui "clasicizare" când societatea românească postdecembristă a părut că intră în postmodernitate. Deja s-au scris multe lucrări menite să fixeze identitatea unui curent cultural care a avut oroare de identitate. Demne de semnalat sunt contribuțiile lui Marin Mincu N. Manolescu, Liviu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
concluzia imposibilității menținerii în postmodernism, căci maturizarea înseamnă trecerea spre altceva, care nu mai poate fi postmodernism, ci, după unii, post-postmodernism, care încă nu știm cum arată și cum ar arăta. Mă întreb, la rându-mi, dacă nu cumva graba clasicizării a condamnat, într-un fel, postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși decisiv din stadiul zombie. Oricum, istoria va decide care dintre valorile postmoderniste vor rămâne vii în era transmodernă. X. OFENSIVA TRANSMODERNISMULUI 1. Sfârșitul postmodernismului. În 1991, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sunt limpezite suficient apele între modernism, postmodernism și transmodernism, deși unele sunt, inevitabil, comune. Pe de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre. Istoria rămâne imprevizibilă și lucrurile pot evolua în contratimp cu dorințele noastre. Dar tocmai de aceea se simte nevoia unui ethos global transmodern. Se vorbește acum tot mai insistent de transformarea Organizației Națiunilor Unite dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
5 II. IZBÂNDA LUI ZOMBIE 35 III. POSTMODERNISMUL ÎNALT (I) 45 IV. POSTMODERNISMUL ÎNALT (2) 60 V. POSTMODERNISMUL ÎNALT (3) 74 VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ................... 83 VII. POSTMODERNISM ȘI PRAGMATISM 104 VIII. PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC... 117 IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 130 X. OFENSIVA TRANSMODERNISMULUI 138 XI. TEMELIILE TRANSMODERNISMULUI 177 XII. POETICA RUPTURII 230 XIII. POETICA TRANSPARENȚEI 237 XIV. TRANSMODERNISMUL LUI VICTOR TELEUCĂ................ 245 XV. ÎN LUMINIȘUL CRISTALULUI 258 XVI. DE CE KUNDERA NU E POSTMODERNIST 266 SOMMAIRE I. Le noveaux
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
românești, CC, 1994, 4-5; Valentin Silvestru, Călătoria fantastică prin ploaie a lui Matei Vișniec în țara lui Gufy, împreună cu misteriosul Madox, osânditul Arthur și spectatorul condamnat la moarte, CC, 1994, 4-5; Negoițescu, Scriitori contemporani, 464-472; Papahagi, Interpretări, 159-162; Alex. Ștefănescu, Clasicizarea lui Matei Vișniec, RL, 1996, 20; Perian, Scriitori, 63-73; Rachieru, Poeți Bucovina, 510-523; Benoît Vitse, Matei Vișniec, CRC, 1997, 5; Roxana Sorescu, „Bine, mamă, dar ăsta ia moartea în bășcălie!”, LCF, 1997, 23; Alex. Ștefănescu, Matei Vișniec, RL, 1997, 40
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
nom. ciobirea, ciobitul A SE CLARIFICA Problema se clarifică în urma explicațiilor tranz.: Explicațiile clarifică problema part. clarificat, -ă nom. clarificarea, clarificatul A SE CLASICIZA Opera s-a clasicizat cu timpul tranz.: Trecerea timpului a clasicizat opera part. clasicizat, -ă nom. clasicizarea A SE COAGULA Sângele se coagulează la contactul cu aerul tranz.: Trombocitele coagulează sângele part. coagulat, -ă nom. coagularea A SE COCOȘA Ion s-a cocoșat pe la 70 de ani tranz.: Grijile l-au cocoșat pe Ion part. cocoșat, -ă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
apărare a democrației. Pentru că uneori, la noi, minoritățile ieșite din comunism, bântuite de sindromul pericolului destrămării, formulează revendicări exagerate sub forma unei discriminări pozitive. Fundătura în care a ajuns postmodernismul atestă că se află deja și la noi la vârsta clasicizării fenomenului, chiar aflat într-un stadiu încă infantil, pentru că abia după '89 România părea că intră în postmodernitate. Repere precum valoarea (respinsă de cultura postmodernistă), tehnicile textualiste, sacrul (abandonat de asemeni), atitudinea față de tradiție și de specificul național și dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității, declară ferm criticul. Și observă că, în 1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi termeni. În hățișul noului ev cultural, în plin haosmos, într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ochelarii de cal ai filosofiei tari. Dar Theodor Codreanu înlătură orice umbră de îndoială: "Pe de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre" (p. 185). Unde poate fi situat, în acest caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
circulație; alt aspect surprinzător este tocmai faptul că postmodernismul este, în esență, antieuropean. Dacă Th. Codreanu face în mod frecvent elogiul eminescian, însă cu măsură și dreaptă judecată, este clar că ajunge, la un moment dat, și la secțiunea dedicată clasicizării postmodernismului, cu unele retractări și excese inerente, și cu nevoia stringentă, dar nemărturisită prea ușor, a postmodernilor de a (re)găsi precursori și fondatori, al căror prestigiu să legitimeze, paradoxal, din punct de vedere istoric, acest "curent", care ignoră istoria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]