108 matches
-
și mici proaspeți, ce împrăștiau un miros apetisant, de-ți dădeau junghiuri prin stomac. Cum aveam și timp destul de așteptat, am așezat bagajele lângă gardul de un albastru spălăcit al unei grădini de vară, confecționat din șipci încrucișate, cu vopseaua coșcovită și am făcut o comandă mobilizatoare, de mici și bere rece. Eram mai destinși, dar nerăbdători să părăsim malul cât mai repede, așa că am servit prânzul cu gândul la cele ce vor urma și la proviziile făcute pentru zilele de
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376056_a_377385]
-
nu sînt doar un biet... anonim. 13 iunie Șuvoiul trăpașilor lumii, pe Strada Nuova, are ceva de manevră psihiatrică. De la un pavilion la altul. Necesară scoaterii, o clipă, din chingile claustrării clinice. Omenirea asta, nevoită să se strecoare prin țarcul coșcovit ce-o poartă fie spre Piața San Marco, fie spre gară, pare tehui-halucinată de ce și-a propus. Fețele, chiar și rar zîmbitoare, se circumscriu, consimțit, unui subit sindrom maniacal. Fără previzibil remediu cît durează autoimpusa deambulare. Doar copiii... Singurii, ei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a deprins deja de la mine un "bună dimineața" extrem de trilat în gura lui, își instalează seara, noaptea, șevaletul în plin San Marco, între ultimii pelegrini, sub luminița unei lămpi agățate în cozoroc. Ce pictează? Aceleași și aceleași case și podețe coșcovite, știute de el pe de rost. Colorate cu guașa tincturată a insomniacului. Urmărite, acum, de ochii încercănat-hulpavi ai neadormiților lumii. Azi, un unic reper: Tinterotto. Nunta din Cana. La Santa Maria della Salute. Ce întremător e să faci kilometrii ăștia
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aflu dintr-o dată la două mii de metri. Unde-s bătrîneii nordici, cu perișorul lor vopsit albastru, galben, verde, părăsind cabina nou-nouță și răspîndindu-se ca popîndăii pe platoul de pe care nu se topise încă ultima zăpadă: oh, yes! oh, yes! Nici unul. Coșcovita cabină e goală, stația telefericului, care forfotea de lumea veselă a barului, e pustie și ea (de unde și situația de-a nu putea bea decît un whisky mic, de mărunțișul din buzunar, al doilea nefiindu-mi accesibil, pentru că bărmănița n-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase pe chipurile tuturor participanților la adunare și pe pereții coșcoviți, unde ici și colo încă se mai vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui Divicone lăsaseră o adâncă impresie, însă un om înalt, scheletic, cu mustăți lungi și negre, se ridică brusc în picioare și, arătând cu degetul spre el, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de provincie din regatul român dintre cele două războaie. Poate că la asta și aspirau când au fost construite, rostul lor de acum fiind mai greu de ghicit Întrucât obloanele sunt trase peste uși și ferestre, pereții sunt decolorați și coșcoviți, nici un fel de panou nu se află deasupra ușilor (nici cu C.E.C., nici cu ADAS, nici cu Telefoane, nici cu Farmacia nr.), scările sunt aproape În Întregime acoperite de praful (și noroiul, când plouă) aruncat de camioanele care trec prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Iar smoală. Orașul Plouă. Plouă și în case, plouă peste inimi gârbovite, arse. Frig este ‘năuntru, frig e și afară. Gândul împresoară iubiri îndrăcite visări încâlcite ziduri coșcovite deprimantă stare diurn calapod reverii pictate clonă zbuciumată. Totul se transformă-n moină-ofticoasă și-aș merge-n pădure într-un parpalac, ferit de dileme parca-aș fi brotac și vârât în scheme de mai marii mei care-s, din păcate
Iar smoal?. Ora?ul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83719_a_85044]
-
frâna de serviciu, Consumatori ce n-au decât nevoi, O masă de manevră, sacrificiu Dar lumea ar fi rece fără noi. Străina în camera scundă ce pare coteț, Cu geamuri o palmă de late, Prin care lumina pătrunde difuz, Pereți coșcoviți să arate, își plânge Maria destinul căzut Pe mâini și o minte haină, Mințind-o că-n țara cu mulți portocali Va fi o frumoasă regină. Plecase de-acasă cu crezul c-ar fi Stăpână-ntr-o țară de vis
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
înviat după ora șapte, când pe trotuarul stricat a tras mașina lui bărbatu-său sau ce-o fi, habar n-am dacă sunt luați cu cununie. Ăla și-a tras deci mașina pe trotuar, aproape mușcând cu aripa din zidul coșcovit, și a intrat în băruleț cu pas legănat de stăpân al locului. Salut! una mică dă-mi și mie și ia-ți și ție tot așa! După ce-a așteptat, bătând cu inelul de pe deget în tablă, să-i măsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ani... Roșioara scutură din cap, într-un gest de drăgălășenie ostentativă. — Vai, mămico, te rog să mă scuzi. Mirela, da, o proastă... Ie plină lumea de curve proaste. Ce nu-ți convine, mămico? Madam Belciu legăna a reproș fața prelungă, coșcovită. — Vai, Roșioaro, așa vorbești tu de prietenele tale? Urât, urât, urât. Înseamnă că tot așa spui și de noi la altele când nu suntem de față. Las’ c-am auzit io. Unele ie curve proaste, altele ie curve pă interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
i-l boteză pe Petrișor. Păi, nu te gândi, finuță, că trecuse și ea prin greutăți din astea, și uite c-a ieșit la lumină și a avut noroc și-o să-și refacă viața... Nășica, deh, moldoveanca asta blondă-spălăcită și coșcovită, cu urme de vărsat pe obrajii supți, mai mare cu vreo trei ani decât tine, Mirelo, și n-ar arăta ea chiar rău așa înaltă, slăbuță, băiețoasă, da’ te-ar prinde mirarea ce gusturi au și italienii ăștia... Nimerise bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu herr Tolkien, decisese Poetul. Imediat, din spatele lor și mai de sus, izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și Micuțul van Vierme! Acesta, ultimul, epuizat de povară, era stacojiu la față. Toc-toc! Ce priveliște duioasă, de cuplu, pe toți dracii! comentează
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
maximă. În acest caz, Sol ar trebui să fie în spatele nostru. Să facem un releveu precis, mai întâi. Nu mai spuse că sistemul ce se vedea pe ecrane nu semăna nici cu Centaurul, nici cu Sol. Camerele diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Când mi-am dat seama că Gina nu mai vine, am plecat acasă. Am ajuns, am descuiat și am rămas surprins: mă găseam tot în holul acela, iar pe peretele din fața mea se desena aceeași ușă imensă, stacojie, de lemn coșcovit." Îmi urmăream sentimentele cu atenție: mă bucuram și în același timp sufeream dacă observam o scădere a pasiunii mele pentru Gina. Dimineața aș fi vrut s-o iubesc în continuare, uitam gestul ei, nu aveam în minte decât figura ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străzii perpendiculare pe strada noastră. Era o clădire veche, ruinată, cu o parte din ziduri complet căzute, cu planșeurile dintre etaje înclinate și cu lemnăria buretoasă la vedere. Cercevelele geamurilor lipseau, așa că ferestrele apăreau ca niște găuri informe în zidurile coșcovite. Acoperișul în pantă nu mai avea țigle și în el se deschideau breșe largi, negre. Mai fusesem o dată, ziua, în acel loc. Mă plimbasem cu Puia prin clasele goale, cu băncile distruse, cu câte o tablă veche, cu trei picioare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate din buzunar mâna încârligată, înfășurată într-o mănușă împletită, destrămată la vârf, și-o sprijină pe oblonul coșcovit. De douăzeci de ani, de când a închis prăvălia, rugina și praful l-au acoperit, și oblonul de-acum face una cu zidul. VINURI DEALU ZORILOR scria mare jos, în dreapta, lângă oblon, pe urmă venea treapta pe care-a scos-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tuse care m a încovrigat pe scaun. Cu mâinile tremurânde îmi deschei cămașa, gâtul îmi este, până în adânc, o rană vie, tușesc tot mai disperat că nu mă voi mai liniști și încerc, cu brațele neputincioase, să-mi apăr pieptul coșcovit, al cărui hârâit mă înspăimântă. Peste toate plutește o halucinație a auzului - un zgomot de trăsură. în fine ! îmi sprijin, pierdut, ceafa de spătarul scaunului de mahon. Nous sommes très peu connus et avons, par conséquence, besoin de publicité occidentale
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost ! Bărbat ! Femeie ! Piază rea !... Epilog Gelu Ce strâmtă e curtea ! Atât de strâmtă încât, dacă întind brațele în lături, cu dreapta ating gardul dinspre Reli, unsuros de parcă ar fi dat cu motorină, cu stânga - zidul de pe care curge tencuiala coșcovită. Totuși, pe alunecuș lor le-a prins bine că e așa de strâmtă : se țineau de gard, se țineau de zid, și așa reușeau să ajungă până la closetul din fundul curții. Iar alunecuș tot e, de prin noiembrie până prin martie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tăcere și cu nervii încordați, privind umbrele, ca și cum ne așteptam ca ele să se însuflețească. În cele din urmă, obosiți, am ațipit. A doua zi, în drum spre gară, aveam sentimentul ciudat că ne întoarcem acasă. Când am zărit clădirea coșcovită, petele tufelor de oțetari și cei doi plopi singuratici ― nu v-am spus până acum că sânt doi plopi în spatele magaziei? ― am răsuflat ușurați. Aproape de peron, pe jumătate îngropată în praf, am găsit o foaie de hârtie murdară. Am despăturit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cum Ingrid se prăbușește, cu sânii goi, pe pat, cum mușcă perna um plând-o de salivă, cum se zbate, cum zgârie cu un ghiile cearșaful. Ajuns acasă, băiatul stătu multă vreme la fereas tră. Privea cal canul casei de vizavi, coșcovit și bătrân, ce abia se mai ținea în picioare, prins cu scoabe ruginite. O lumină galbenă se-ntindea în toată curtea interioară. „Ingrid“, spuse, cu fruntea sprijinită de geam. După o vreme se așeză la masa lui încărcată de cărți
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
despartă de ea, s-o ia cu el, pentru totdeauna. Lilly se mutase de mult de la Poenaru. Locuia în cartierul portului, într-o odăiță separată de restul casei, o fostă bucătărie de vară cu podeaua de lut și cu pereții coșcoviți. Constantin intră fără să bată. știa că Lilly nu încuia niciodată ușa. Voia să-i facă o surpriză. După strălucirea soarelui de afară, nu desluși aproape nimic în semiobscuritatea odăii. O tăcere adâncă și neagră îi țiuia în urechi. Spre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
virând în aer, prin ușa larg deschisă, primul pantof de damă și a izbit podeaua, lângă mine. Un fel de Poltergeist. În calitatea dumneavoastră de austriacă, sunt sigur că înțelegi... În plus, puteam să jur că pantoful ăla, atât de coșcovit și scâlciat, era al tău...“ 20. „Al doilea pantof m-a nimerit în cap. Cei doi poeți, ca și Robespierre, s-au speriat și au întins-o. M-am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vede picioarele lungi ale Milenei În primul rînd, luminoase În libertatea lor, eliberate de ruinele Lumii Vechi. — Așa că pe vremea cînd profesorul era doar un băietan devenise expert În a-și face case temporare În umbra cimitirelor și a pereților coșcoviți unde și-a dus prima dragoste. Aici Wakefield pășește pe terenul nesigur al unei biografii pe care o inventează, dar nu e Întîmpinat de nici un protest, așa că merge mai departe. Acolo au trăit ore la rînd În siguranță unul Înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]