115 matches
-
logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui Platon trebuie să facă cognoscibilă și descriptibilă o altă mulțime de obiecte - lucrurile 210 GÂNDITORUL SINGURATIC sensibile, intuițiile lui Kant sau obiectele materiale individuale ale lui Platon.“ Dincolo de particularitățile distinctive ale sistemelor filozofice, în ele este prezentă una și aceeași schemă: „Esențele realizează contextualizarea și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-temporalului, locuirea fiind posibilă în secvențe existențiale, redimensionate mitic. Aflat într-o continuă căutare a universaliilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cineva", "a strica casa cuiva", "a face (a duce) casă bună cu cineva". 50 1. Imaginea arhetipală Prima formă umană de domesticire a universului este casa 51. Construită după chipul și asemănarea omului, casa sălășluiește în universal ca ființă. Liantul cognoscibil dintre ființa cosmică și ființa umană devine el însuși ființare prin rit. Diversitatea termenilor specifici casei din Bucovina-temelie, stâlp, schelet, cunună, capriori, coamă, ursoaică 52 creează un complex semantic universal care dă naștere, la rândul său, unei lumi, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru. În mentalitatea țăranului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
adunat / Și bădiței i le-am dat, / Să le poarte-n pălărie, / Drag să-mi fie numai mie!"159 Alter ego al semnificațiilor procesuale textuale care conturează spațiul discursiv al poeziei populare cântate, refrenul constituie pactul imaginar cu lumea naturală cognoscibilă: "Floricică galbenă / Dorul tău mă leagănă / Și mă leagănă frumos, / Să nu pic din brațe jos, / Floricică busuioc / Dorul tău mi-i cu noroc, / Că-i curat ca zorile / Și-i mândru ca florile."160; Foaie verde foi de fag
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luna nova, / jisti vecchia e turnasti nova / Comme criscinu li toi pizzi, / accusi mi scriscinu li mo` trizzi!" sau "Lua-nova, / tu bem me vês / dà-me dinheiro / pr`a todo o mez."204 În unele descântece de vindecare, luna scindează lumea cognoscibilă în planuri paralele, tocmai pentru a anula forțele malefice: "Luna-n cer, / Lupu-n pădure / Și piatra-n baltă. / Acești trei frați / Când se vor întâlni, / Și vor vorbi, / Își vor da bună ziua / Și când vor mânca / Și vor bea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
El exprimă unitatea și totalitatea personalității. În măsura însă în care aceasta este, în virtutea participării ei la inconștient, doar parțial conștientă, noțiunea de sine este de fapt în parte empirică și în parte un postulat. Cu alte cuvinte, ea cuprinde cognoscibil și incognoscibil, respectiv ceea ce încă nu este cunoscut. Aceste calități sinele le are în comun cu foarte multe noțiuni de ordinul științelor naturii, care sunt mai mult nomina decât idei. În măsura în care totalitatea constând din conținuturi atât conștiente cât și inconștiente
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Petrescu (și, parțial, a personalității sale!). Spre individuația scriitorului nu se poate ajunge decât pe cale empirică. În absolut e imposibil. Cine ar putea demonstra în ce constă conștiința pură, fenomenologică a "omului antitezelor"? Jung însuși va recunoaște că singurul element cognoscibil al sinelui ar fi eul, care nu îi este nici subordonat, nici atașat, ci gravitează în jurul său ca planetele în jurul Soarelui. Sinele nu poate dobândi decât statutul unei ipoteze, este un postulat transcendent verificabil prin cercetări psihologice, dar imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu o serie de coduri. Viața și scrierile lui Caraman apar evocate în diverse (ad)notări ale lui Luca Pițu, personajul (intrat într-un con de umbră în vremea obsedantului deceniu și nerecuperat de epoca de aur) reapărea în orizontul cognoscibil al literelor datorită eforturilor colectivului de limbi slave 95, cu o operă încă nepublicată, ceea ce inevitabil permitea conexiuni în "raccourci (adică short cut sau scurtătură). Vrăjile și practicile deductibile din ele (non-vrăjire, dezvrăjire, anti-vrăjire) îl atrag pe nataționalul scripturalnic iar
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui Platon trebuie să facă cognoscibilă și descriptibilă o altă mulțime de obiecte - lucrurile sensibile, intuițiile lui Kant sau obiectele materiale individuale ale lui Platon.“ Dincolo de particularitățile distinctive ale sistemelor filozofice, în ele este prezentă una și aceeași schemă: „Esențele realizează contextualizarea și explicația, dar ele
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ței, precum și reevaluarea experienței din punctul de vedere al acestei totalități intră în atenție: ea nu mai trimite la posibilitatea obiectului cunoașterii, ci la posibilitatea meta fizică a reconstituirii lumii în ființa divină și, astfel, la justi ficarea caracterului ei cognoscibil. 1.1.2. Romantismul german Al doilea text care intră în discuție este Der Begriff der Kunstkritik in der deutschen Romantik (1920). Disertația docto rală a lui Benjamin, susținută la 27 de ani, reprezintă o lucrare în care sunt anunțate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
al istoriei platonism-nihilismului Nietzsche consfințește etapa de scepticism și incredulitate metafizică ce urmează kantianismului și idealismului, și care poate fi identificată cu pozitivismul incipient. Ca urmare a destrucției kantiene a certitudinilor metafizice, credința în lumea ideală și în caracterul său cognoscibil devine insuficientă. Acest lucru nu înseamnă însă că însuși platonism-nihilismul este depășit. Odată ce lumea suprasensibilă este declarată absout necognoscibilă, de aici urmează că nu putem ști nimic despre ea și că, la rigoare, nu putem decide nici în favoarea, nici împotriva
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
temporo-spațial. Din lucrările moderne asupra tipologiei umane rezultă următoarele două legi: Toate particularitățile unui individ uman sunt determinate în raport cu tipul său general (în conformitate cu legea compensației). Tipurile umane posibile în ordinea firească sunt întotdeauna limitate ca număr, ceea ce le-ar face cognoscibile și descriptibile (rezultă din legea excepției). Particularitățile morfologice, fiziologice și psihice ale omului se substituie după anumite legi (Legile întâmplării), pe care le descoperim în toate tipologiile constituționale, temperamentale, reactive etc. De aceea, date fiind două sau trei detalii, este
II. De la Hipocrate la Palade: o tipologie imposibilă. In: Fitoterapie clinică by Olga I. Botez, Vasile Bodnar () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2095]
-
sale. În acest context, apariția abordărilor critice ale relațiilor internaționale (derivate fie din marxism sau din Școala de la Frankfurt ori plasate în evoluțiile din teoria socială franceză) a fost deosebit de importantă. Scopul lor este să critice pretențiile neorealiste privind "realitatea cognoscibilă" a relațiilor internaționale. Postmoderniștii, de exemplu, susțin că "realitatea" este produsă discursiv (adică, este construită prin intermediul discursului): ea "nu este niciodată "ceva" complet, total coerent, accesibil unei înțelegeri universalizate, esențialiste sau totalizante..., [ea] este mereu caracterizată de ambiguitate, lipsă de
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
finalităților sociale și politice nu este posibil de obținut; postmoderniștii au susținut că pericolul este ca orice doctrină privind scopurile ideale să devină o bază pentru noi forme de putere și dominație. În anii '90, dezbaterile cu privire la ce constituie "realitatea cognoscibilă" a relațiilor inter-naționale (întrebări ontologice) au fost însoțite de discuții complexe cu privire la modul cum este generată cunoașterea (întrebări epistemologice). Bineînțeles, "marea dezbatere" din anii '60 era foarte preocupată de chestiuni epistemologice, cu susținători ai științei precum Kaplan și Singer promovând
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
se înalță în mentalul meu sub formă de concepte, se rotesc în mine. Această meditație este drumul ( pradakshina) suprem».“ 6. „Materia primordială este reprezentată de cercul [s.n.] care învăluie existentele (mawjudat) la modulabsolut, fără nici o restricție. El cuprinde toate realitățile cognoscibile existente, inexistente și non existente [...]. Așa ar fi forma sa simbolică, dacă ar fi să aibă o formă. [...] Cercul inter ior [s.n.] care simbolizează substanța primordială indică orice altă substanță (dhat) care se menține prin ea însăși (qa’ima bi-nafsi-ha
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în vedere, dimensiunea „religioasă“ este deschisă printr un tip de relație aparte, de neregăsit în alte contexte mundane: mai precis, religiosul va circumscrie acele aspecte care îl leagă pe om, interior și exterior, de ceea ce depășește limitele vizibile, perceptibile și cognoscibile, ale mundanului, de o „realitate ultimă“, dificil sau imposibil de surprins în lucruri și ființe, care este „dincolo de toate“, instituindu-le în același timp, și a cărei prezență aici poate fi sugerată ori resimțită în moduri care prind fie forma
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sunt simbolizați prin cele două mâini ale lui Dumnezeu, Și cu învățătura capadociană asupra Sfintei Treimi. footnote>. Această concluzie deschide ușa teologiei trinitariene mai explicite a Capadocienilor, în cadrul căreia relațiile dintre natura transcendentă necunoscută a lui Dumnezeu Și prezența imanentă cognoscibilă a lui Dumnezeu sunt revizuite. Sfântul Grigorie a rezumat apofatismul său în cuvintele următoare: „Mai întâi, învățăm ceea ce este necesar de a Ști despre Dumnezeu: această cunoaștere consistă în neaplicarea asupra lui a nimic care să poate fi cunoscut prin
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
de către intelect: când văd că o persoană respira, merge, vorbeste, îmi dau imediat seama că este în viață, „văd“ că este vie. O singură mențiune trebuie făcută în cazul acestui tip de obiecte sensi bile, anume că nu orice obiecte cognoscibile intelectiv pot fi denumite astfel, ci doar cele ce sunt experimentate conco mi tent cu percepția senzorială: șed statim quod ad occursum rei sensatae apprehenditur intellectu (Sentenția libri De anima, lib. 2, l. 13, n. 14). Din cele spuse până
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cea de-a doua operație a lui, numită iluminare? Înțelegând felul în care are loc iluminarea, vom putea înțelege și soluționa problema de mai sus, a abstragerii inteligibilului din sensibil și, în fond, a distingerii între două tipuri de obiecte cognoscibile. În primul rând, trebuie spus că intelectul nostru participa, prin asemănare, la lumina necreată: (ÎI.5 .4.) Ipsum enim lumen intellectuale quod est în nobis, nihil est aliud quam quaedam participată similitudo lumi nis increati, în quo continentur rationes aeternae
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
progresului social la dezvoltarea personală și regenerarea individului uman. Ultima axiomă o susținem aici prin două afirmații de excepție a doi geniali psihologi. Cari Gustav Jung afirmă că „numai În faptele noastre creatoare ieșim În evidență pe deplin și devenim cognoscibili nouă Înșine” subliniind valoarea de cunoaștere și transformarea profundă și regeneratoare pe care o are creația asupra individului creator. Pe aceeași dimensiune Vasile Pavelcu atenționa că „nu există sursă mai mare de satisfacții decât aceea de a fi opera propriei
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
rotund; dar primul folosește ca instrument termenul matematic, adică cel ce face abstracție de materie, în timp ce al doilea utilizează unul ce implică această materie. Nimic nu împiedică deci ca înseși obiectele despre care tratează științele filosofice, conform cărora ele sunt cognoscibile prin lumina rațiunii naturale, să poată fi luate în considerare de o altă știință, conform căreia ele sunt cunoscute prin lumina revelației divine. Teologia ce relevă doctrina sacră este deci de un alt gen decât cea care este o parte
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
deci de un alt gen decât cea care este o parte a filosofiei.” ) Rațiunea umană și autoritatea divină pot avea același obiect de cunoaștere. Lumina naturală a rațiunii noastre este asociată cu lumina divină a Revelației, în virtutea a ceea ce este cognoscibil, dar nu conform cu metoda de apropriere a obiectului cunoscut. Totuși, așa cum afirmă foarte just J.M. Fataud, Descartes a depășit această concepție: . ) Această independență a rațiunii în raport cu credința este pentru Descartes întreaga filosofie: ) Autonomia filosofiei se datorează în principal regulii evidenței
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
îi răspunde: După cum nu cunoaștem toate proprietățile triunghiului, nu cunoaștem misterul Trinității și totuși, rațiunea ne permite să știm, fără să înțelegem, ce este Dumnezeu. Există așadar în gîndirea lui Descartes un paralelism între credință și rațiune, între incognoscibil și cognoscibil: . ) Această simetrie armonioasă ar fi extrem de apreciabilă, dacă istoric, ea nu s-ar fi transformat în ostilitate. Căci, în mod vizibil, evidența rațională trebuia din cauza caracterului său instrumental autonom, să devină un substituit al certitudinii religioase. VI.3. Teoria ideilor
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
că argumentul care este expus este în general mai puțin o demonstrație, cât o constatare a faptului că existența lui Dumnezeu este asimilată existenței sale. Forța “argumentului ontologic” este aceea de a semnifica faptul că Dumnezeu este ființa prin definiție cognoscibilă în calitate de ființă. Și totuși cum anume, existența lui Dumnezeu, într-un asemenea context de gîndire, poate deveni, rațional vorbind, irefutabilă? Critica tomistă a dovezilor existenței acestui Dumnezeu essentia este cunoscută prin întemeierea ei pe definiție pe care Sfîntul Toma o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]