115 matches
-
potrivit căreia cunoașterea existenței (realității) conduce, în mod automat, la crearea progresivă a științei. Este vorba despre o existență independentă de observatorii care o descriu: universul, natura, viața. Această existență concretizată în esențe, substanțe, lucruri, aparențe, comportamente poate fi potențial cognoscibilă și descriptibilă sub forma discursului (logos) și a cunoștințelor. În esență, în cadrul acestei ipoteze, subiectul cunoscător ține la independența experienței sale cognitive asupra fenomenelor care le percepe. Accentuând pe capacitățile materiale și interacționând cu dimensiunile intersubiective ale puterii, relațiile internaționale
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
cunoaștere, evidențiind caracterul interacționist între obiect și subiectul cunoscător. b) Dialogica presupune existența a două forme contrare ale cogniției, potrivit formulei lui Pascal: "toate lucrurile sunt cauze și cauzante, completate și completante, mediate și imediate". Această caracterizare dialogică a realului cognoscibil trebuie să fie postulată fenomenologic prin interacțiunile sincronice și diacronice, organizate și organizante, trăsături de bază care duc la modelarea realității și la acțiuni care exprimă cunoașterea fenomenelor. c) Caracterul recursiv al cunoașterii fenomenelor ține cont de interdependența asumată între
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
organizate și organizante, trăsături de bază care duc la modelarea realității și la acțiuni care exprimă cunoașterea fenomenelor. c) Caracterul recursiv al cunoașterii fenomenelor ține cont de interdependența asumată între fenomenul perceput și cunoașterea sa construită: reprezentarea activă a fenomenului cognoscibil transformă recursiv cunoașterea. Th. Dobzhansky (1962) a exprimat această ipoteză de recursivitate în plan fenomenologic într-o formulă celebră: Schimbând ceea ce este cunoscut de lume, de fapt omul schimbă lumea care o cunoaște. Și schimbând lumea în care el trăiește
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
sunt analogice: vederea presupune obiectul văzut, organul vederii, lumina intermediară și sursa ei, soarele, pe când gândirea presupune obiectul gândit, inteligența, un intermediar și sursa lui absolută, care este Binele. Termenii analogiei nu sunt foarte clar exprimați în text: dacă „obiectelor cognoscibile le vine din parte binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este Binele. Termenii analogiei nu sunt foarte clar exprimați în text: dacă „obiectelor cognoscibile le vine din parte binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cele două liste este cea la care s-a referit în realitate Platon: pasajul se interesa de cunoașterea inteligibilului, dar funcțiile enunțate ale ideii și absența din a doua listă a corespondentului unui intermediar face ca, pentru condiția umană, obiectul cognoscibil să fie orice obiect al experienței din această lume. Putem, în schimb, remarca faptul că, în oricare dintre variante, condiția de posibilitate a cunoașterii rămâne de neatins pentru cunoaștere, astfel încât cunoașterea conține prin definiție o reflexivitate incompletă, și, astfel, o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
află la câteva sute bune de ani după sfârșitul lumii. Singura soluție realistă este oferită deci de exegeza „sinecdotică”: trebuie să înțelegem hora ca simbol al lui tempus, acesta trebuind interpretat ca „perioadă eshatologică” prin excelență, fără limită previzibilă și cognoscibilă. Cea de‑a doua communis opinio contestată de Augustin este cea care leagă profeția de la Dan. 9,24‑27 de parusie. Dacă ar fi fost astfel, spune exegetul, atunci Isus l‑ar contrazice pe Daniel, deoarece în „mica Apocalipsă” (Mt.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu o serie de coduri. Viața și scrierile lui Caraman apar evocate în diverse (ad)notări ale lui Luca Pițu, personajul (intrat într-un con de umbră în vremea obsedantului deceniu și nerecuperat de epoca de aur) reapărea în orizontul cognoscibil al literelor datorită eforturilor colectivului de limbi slave 95, cu o operă încă nepublicată, ceea ce inevitabil permitea conexiuni în "raccourci (adică short cut sau scurtătură). Vrăjile și practicile deductibile din ele (non-vrăjire, dezvrăjire, anti-vrăjire) îl atrag pe nataționalul scripturalnic iar
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
filosofia lui Aristotel exprimă facultatea supremă, intelectul, divizat în intelect „practic” și intelect „teoretic”. El afirmă că în Metafizica anticului, filosofia practică este opera, în vreme ce aceea teoretică este adevărul, aducând totodată precizarea: „... conform unei prime divizări, ființa, atât cât este cognoscibilă, se împarte în: materială sau sensibilă și imaterială”. Analiza este comparabilă cu a altor mari comentatori; ea se bazează într-adevăr pe model, dar nu pe imitație. Mai degrabă o cercetare exegetică decât o viziune originală, opera lui Corydaleu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
și ceea ce ține de artă. Termenii de logos și joc sunt definitori în înțelegerea ontologică a operei de artă. Atsfel, prin logos ne referim la limbaj ca formă de comunicare între indivizi, cu ajutorul căreia ceea ce există în artă poate fi cognoscibil, jocul, prin mecanismul său formator, oferă logos-ului, dar și împreună cu el, artisticul. Forma spirituală de manifestare a omului devine o poetică în comparație cu natura. Ca și în cazul mitului, prin care omul încearcă să-și explice existența, prin ludus descoperim
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
corelat exterior real, atunci reprezentarea obiectului de artă va fi absentă. Asemănarea este criteriul ontologic ce stă la baza reprezentării operei de artă în general. Orice formă de iluzie din partea obiectului este eliminată prin teroria asemănării care reprezintă temeiul prezenței cognoscibile și reale. Raportul dintre obiectul de artă și corelatul său exterior trebuie înțeles sub forma simbolului și a istoriei pe care o implică. Cu alte cuvinte, prezența unui obiect de artă necesită o înțelegere a simbolisticii sale expuse prin imagine
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă și corelatul său exterior trebuie înțeles sub forma simbolului și a istoriei pe care o implică. Cu alte cuvinte, prezența unui obiect de artă necesită o înțelegere a simbolisticii sale expuse prin imagine, numai astfel poate fi un obiect cognoscibil și prezent. Prin absența obiectului de artă se arată urma care, pentru Derrida 21, reprezintă originea absolută a semnificantului. Ca și în cazul lingvisticii, semnificantul ține de imagine sau de simbolulul cuvântului sau al reprezentării. Astfel, prezența devine prezență a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
unui obiect. Mai exact, apariția unui obiect de artă nu presupune și realitatea sau adevărul său, ci doar faptul că îl avem la îndemână. Un obiect este prezent doar dacă apariția sa nu este o iluzie. Ceea ce apare poate fi cognoscibil și supus înțelegerii. Doar prin intermediul apariției obiectul de artă poate să fie obiectul unei experiențe estetice, în timp ce aparența unui obiect de artă înseamnă iluzie sau amăgire. Prin urmare, calitatea aparenței unui obiect de artă este aceea de a înșela. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ale sistemelor fenomenale în interiorul domeniului teoriei"64. Nefiind în raportare directă cu obiectele lumii, teoriile sunt expresia maximum abstractizată a acestor relații, sunt mediul de legătură care construiește rețeaua inter-fenomenală și care dă sens armoniei obiective, parcurgând segmente ale universului cognoscibil după un model similar sintezei reflexive. De aceea, și poate în virtutea acestei similarități metodologice, ele pot fi însoțite de spiritul călăuzitor al unor modele suprastructurale lucru dovedit de imaginea răsfrântă în natura descoperirilor științifice a tuturor epocilor de dezvoltare a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
realul imaginarului, irealului, utopicului, sau de a confunda simbolul cu alegoria, exegeza sensului spiritual cu o interpretare alegorică. Or, orice interpretare alegorică este inofensivă; alegoria este o acoperire sau mai degrabă o travestire a ceva care este deja cunoscut ori cognoscibil într-un anumit fel, în timp ce apariția unei Imagini având virtutea de simbol este un fenomen originar (Urphaenomen), necondiționat și ireductibil, apariția a ceva ce nu se poate manifesta altfel în lumea noastră" (Mundus Imaginalis ou l'imaginaire et l'imaginal
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rotund; dar primul folosește ca instrument termenul matematic, adică cel ce face abstracție de materie, în timp ce al doilea utilizează unul ce implică această materie. Nimic nu împiedică deci ca înseși obiectele despre care tratează științele filosofice, conform cărora ele sunt cognoscibile prin lumina rațiunii naturale, să poată fi luate în considerare de o altă știință, conform căreia ele sunt cunoscute prin lumina revelației divine. Teologia ce relevă doctrina sacră este deci de un alt gen decât cea care este o parte
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
deci de un alt gen decât cea care este o parte a filosofiei.” ) Rațiunea umană și autoritatea divină pot avea același obiect de cunoaștere. Lumina naturală a rațiunii noastre este asociată cu lumina divină a Revelației, în virtutea a ceea ce este cognoscibil, dar nu conform cu metoda de apropriere a obiectului cunoscut. Totuși, așa cum afirmă foarte just J.M. Fataud, Descartes a depășit această concepție: . ) Această independență a rațiunii în raport cu credința este pentru Descartes întreaga filosofie: ) Autonomia filosofiei se datorează în principal regulii evidenței
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
îi răspunde: După cum nu cunoaștem toate proprietățile triunghiului, nu cunoaștem misterul Trinității și totuși, rațiunea ne permite să știm, fără să înțelegem, ce este Dumnezeu. Există așadar în gîndirea lui Descartes un paralelism între credință și rațiune, între incognoscibil și cognoscibil: . ) Această simetrie armonioasă ar fi extrem de apreciabilă, dacă istoric, ea nu s-ar fi transformat în ostilitate. Căci, în mod vizibil, evidența rațională trebuia din cauza caracterului său instrumental autonom, să devină un substituit al certitudinii religioase. VI.3. Teoria ideilor
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
că argumentul care este expus este în general mai puțin o demonstrație, cât o constatare a faptului că existența lui Dumnezeu este asimilată existenței sale. Forța “argumentului ontologic” este aceea de a semnifica faptul că Dumnezeu este ființa prin definiție cognoscibilă în calitate de ființă. Și totuși cum anume, existența lui Dumnezeu, într-un asemenea context de gîndire, poate deveni, rațional vorbind, irefutabilă? Critica tomistă a dovezilor existenței acestui Dumnezeu essentia este cunoscută prin întemeierea ei pe definiție pe care Sfîntul Toma o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nici o dificultate o formulă a lui Hobbes: Există o identificare între subiect și substanță căci “nici un accident, nici un act nu poate fi fără o substanță din care ar fi actul”. Și de fapt cu titlu de substanță, gîndirea nu este cognoscibilă în ea însăși, ci doar plecînd de la actele în care ea este subiect, deci ea nu este cunoscută decât ca subiect al diferitelor modi cogitandi; îndoiala, afirmația, voința, imaginația, simțirea, etc. Așa cum știm, Heidegger a contestat traducerea grecescului ousia prin
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de discurs științific și i se respinge posibilitatea unor predicții istorice, care s-ar obține descoperind „ritmul“, „legile“ sau „tendințele“ evoluției istoriei (Karl R. Popper) 25. materialism = orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului; lumea (materia, natura, existența) este materială și cognoscibilă, determinantă, iar conștiința, spiritul, gândirea secundare, derivate; neagă existența sufletului 26. mister = ritual religios secret în Grecia și Roma antică, la care participau numai cei inițiați; ex. religiile misterelor (culte păgâne) 27. modernism = 1. curent filozofic novator (sec. 19-20) care
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
În alt fel, nu pe căile nietzscheniene, ci mai degrabă În modul de a gîndi al filosofiei mari romantice germane, ale unui Fichte sau Hegel! - În acest fel, sărăcind existența de valorile și de miracolul ei ascuns și tulburător, infinit cognoscibil, dar și infinit apt de mister, cum ar spune poetul Blaga, noi sărăcim realitatea Însăși de valoare și chiar de „realitate”, sărăcim realul, adică, consistența și legitatea sa. Ne postăm, de fapt, orbi și insensibili față de spectacolul grandios, extraordinar al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la Filozofia dreptului: Fiecare poate defini credința în Dumnezeu cum vrea, dar dacă persoana nu este acolo, definiția este inadecvată"110. Păcatul lui Hegel este de a fi absolutizat nu doar Spiritul, reducând taina Sfintei Treimi la o abstracție filozofică cognoscibilă, ci și forma de guvernare a timpului său, monarhia constituțională, amputând astfel orice proiecție eschatologică. Pentru urmașul său, Feuerbach, Dumnezeu este proiecția omului conștient de propria infinitate. La Hegel, Dumnezeu apare prin om, la Feuerbach omul îl creează pe Dumnezeu
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
intențiile inițiale (acest din urmă aspect nu era presupus de critica "tradițională"). Prin analogie cu fenomenele lumii fizice, critica, să-i zicem, scientifică este de părere ca fenomenul literar (și artistic) este reductibil (nu ireductibil ca în critica intuitivă) și cognoscibil, analiza lui sistematică, "la rece", neavând darul să distrugă emoția cititorului, ci să i-o explice, aducând în lumina conștiinței reacții tulburi, insesizabile din timpul lecturii. Este aici, desigur, o prelungire a vechiului raționalism, dar, spre deosebire de acesta, critica modernă admite
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]