62 matches
-
în care se aflau mai multe castele și palate a familiei regale. Cetățenilor Liechtensteinului le era interzis, de asemenea, să intre în Cehoslovacia pe timpul Războiului Rece. Liechtenstein a oferit azil pentru aproximativ cinci sute de soldați din (o forță rusească colaboraționistă în Wehrmachtul german) la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial; acest fapt este comemorat de un de la orașul de graniță, Hinterschellenberg, și este marcat pe harta pentru turiști a țării. Actul de a oferi adăpost nu a fost o
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
rămas un stat neutru, dar în conflict cu Franța Liberă. După ce britanicii au atacat și scufundat flota franceză de la Mers el Kébir și de la Dakar, Pétain a hotărât să colaboreze cu ocupantul nazist. Pétain a acceptat crearea unei forțe armate colaboraționiste „Milice française”, pusă sub comanda maiorului SS Joseph Darnand. Această forță pronazistă a desfășurat împreună cu forțele germane o campanie de represiune îndreptată împotriva Rezistenței ("maquis"). Pétain l-a numit pe Darnand secretar de stat al Ministerului ordinei ("Secrétaire d'Etat
Philippe Pétain () [Corola-website/Science/309933_a_311262]
-
și o parte a coastei Dalmației. Wehrmachtul și ustașii au creat o linie fortificata în Srem care a rezistat de-a lungul întregii ierni 1944-1945. Pentru a creștere efectivele partizanilor, Tito a proclamat o amnistie generală pentru toți membrii forțelor colaboraționiste, care treceau de partea comuniștilor până pe 3 decembrie 1944. Pe 20 martie 1945, partizanii au lansat o ofensivă generală în sectorul Mostar-Višegrad-Drina. În condițiile în care partizanii controlau deja părți importante din regiunile rurale din Bosnia, Croația și Slovenia, partizanii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
ocupate de partizani, iar generalul Alexander Löhr, comandantul „Grupului de armată E” a fost silit să semneze în aceeași zi capitularea forțelor de sub comanda lui la Topolšica, lângă Velenje, Slovenia. Lupta împotriva partizanilor iugoslavi a fost continuată numai de forțele colaboraționiste. În prima jumătate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat să întâmpine rezistență din partea ustașilor, domobrancilor și a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-al doilea război mondial, s-a dat
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
forțelor de sub comanda lui la Topolšica, lângă Velenje, Slovenia. Lupta împotriva partizanilor iugoslavi a fost continuată numai de forțele colaboraționiste. În prima jumătate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat să întâmpine rezistență din partea ustașilor, domobrancilor și a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-al doilea război mondial, s-a dat în zilele de 14 - 15 mai 1945, lângă Prevalje, Slovenia. Această luptă a fost purtată de partizanii iugoslavi împotriva unui grupări
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
După ce în 1916 România a intrat în război de partea Antantei, la sfârșitul anul viitor sudul țării avea să fie ocupat de trupele Puterilor Centrale. Luca petrece mult timp în Bucureștiul ocupat de trupele germane implicându-se în treburile administrației colaboraționiste, formată din rândurile Partidul Conservator. În octombrie 1917, Luca a fost șef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii. În jurnalele marelui om de stat Alexandru Marghiloman s-a consemnat că Luca Caragiale a fost plăcut de supraveghetorii germani care
Luca Caragiale () [Corola-website/Science/319900_a_321229]
-
la arestarea principalilor organizatori și participanți, misiunea lor n-a putut fi dusă la îndeplinire. În anul 1944 populația evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. Între 23 mai - 27 iunie 1944, a avut loc operațiunea întreprinsă de autoritățile colaboraționiste și unități de jandarmerie maghiare, de deportare a populației evreiești în lagărele de exterminare hitleriste, conform obligațiilor luate de guvernul pro-nazist al Ungariei față de planificatorii naziști germani ai genocidului. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
cantină socială, etc. Comunitatea evreiască orădeană a fost una din cele mai active, atât din punct de vedere comercial cât și cultural, din întreg Imperiul Austro-Ungar. În 1944 la cererea Germaniei hitleriste, care a invadat Ungaria aliată în martie, autoritățile colaboraționiste pro-naziste din Ungaria și din oraș au organizat în Oradea doua ghetouri: unul în care au fost înghesuiți 27 000 de evrei orădeni, iar al doilea, sub cerul liber, destinat adunării a 8000 de evrei din alte localități ardelene. 25
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
Justiție) vizau peste 1600 km2 de pădure și teren agricol, inclusiv peisajul cultural Lednice-Valtice, protejat de UNESCO, și mai multe castele și palate. Liechtenstein a acordat azil politic pentru circa 500 de soldați ai Primei Armate Naționale Ruse (o forță colaboraționistă rusă aliată cu Wehrmachtul german) la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Circa 200 de membri ai grupului s-au lăsat convinși să revină în URSS. Ei au plecat cu un tren către Viena și nu s-a mai
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
apărarea Occidentului și a păcii europene", document care îi oferea lui Mussolini susținere publică în cel de-al doilea Război Abisinian. În timpul ocupației germane, Aymé lucrează la un film cu un regizor marxist și în același timp scrie la publicațiile colaboraționiste. A luat în derâdere Regimul nazist în 1939 și a fost acuzat în 1946 de a fi împărtășit convingerile inamicului. Marcel Aymé a refuzat Legiunea de Onoare în 1949. A fost invitat de Președintele Vincent Auriol la Palatul Elysée după
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
de către autoritățile germane, dar a obținut ca statul român să predea Germaniei evreii de cetățenie germană prezenți în România, și ca ambasada română din Franța să se dezintereseze de evreii români din acea țară, care erau arestați de autoritățile franceze colaboraționiste și predați Germaniei (cazul Olgăi Bancic). În iulie 1942, ambasada română din Berlin, observând că evreii maghiari din Germania nu erau deportați, le afirmă Germanilor că România nu poate accepta un tratament diferit pentru evreii români. Simultan, la Lublin, în
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
condițiile armistițiului pentru eliminarea evreilor, a elementelor antifasciste și a altor disidenți conform directivei "Nacht und Nebel (Noapte și Ceață". Autoritățile germane sprijineau elementele colobaraționiste precum "Milice française", "Franc-Garde" și Service d'ordre légionnaire. În Franța au activat două partide colaboraționiste: Partidul Popular Francez (PPF) și Adunarea Națională Populară (RNP) cu fiecare cu 20.000 - 30.000 de membri. "Milice" a particpat împreună cu Gestapoul din Lyon condus de Klaus Barbie la arestarea membrilor rezistenție, a dizidenților și a evreilor urmată de
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]