994 matches
-
doar șirul prelung de spaime și mâinile mici, strângându-se deasupra capului, să nu mă lovească din nou piciorul acela cu pantof de lac și mâna aceea sub formă de gheara ...și depărtarea care durea când mama mea dispărea în colbul drumului, ducând cu ea parfumul de mere și mângâierea pe ... Citește mai mult Tu trebuie numai să înțelegi dragosteaca o coaja de ou într-o batistă,mai aspră că mâna unui măceș,măi tandra că matasea cuvântuluipe care-l puteam
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
urâtă,dar acolo nu era nimeni,doar șirul prelung de spaimeși mâinile mici, strângându-sedeasupra capului,să nu mă lovească din noupiciorul acela cu pantof de lacși mâna aceea sub formă de gheara...și depărtarea care dureacând mama mea dispărea în colbul drumului,ducând cu ea parfumul de mereși mângâierea pe ... XXX. DRAGOSTEA MEA, IEDERA, de Camelia Radulian , publicat în Ediția nr. 1548 din 28 martie 2015. Asculți? Zăpezile cad peste mine ca iedera stinsa, învăluindu-mă mult, ca un decembrie din
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
poate Să-mi spună odată eternul trecut. Eu caut iubirea piedută-n pustie Și poate-n deșertul golirii de noi. De-acuma nu judec prieteni, se știe Când văd că nu-mi iese nimic ca și voi. Renaște un soare din colb de țărână Îl văd doară calmă, sclipind mlădios. Pornesc la o treabă ce nu mi-e străină Să-mi caut un altul cu mult mai frumos. Nu vrei să-nțelegi că viața expiră La un momen’ dat frumusețea din chip
REGRET TARDIV de FLORIN CEZAR CĂLIN în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378318_a_379647]
-
li se alătura și mereu scepticul Emil Cioran, cărțile lui Horia Stamatu continuă să zacă într-o nedreaptă uitare, poemele și eseurile publicate în presa literară a exilului românesc timp de o jumatate de veac rămân în continuare acoperite de colbul trist al nepăsării și ignoranței. Fiind vorba despre o operă de spiritualitate românească de certă valoare, pe care de mult ar fi trebuit să o regăsim în studii aprofundate, această situație devine un fapt de-ne-înțeles. Iată numai câteva dintre aprecierile
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
nou la drum Făcând planuri mii și mii Banii spre a-i cheltui... Și cum merge fredonând Doar cu bogăția-n gând Se împiedică din nou De ceva mare și greu... Se oprește și-nciudat Vede ce l-a-mpiedicat: Jos, în colb stătea chircit Un biet suflet chinuit... Obosit și zdrențăros Adormise-acolo, jos... Omu-o clipă se gândește, Pe sărman îl ocolește Și se depărtează-n grabă Nici o vorbă nu-l întreabă Și parcă mai cu avânt Merge-ntruna fredonând... Dar
UN SĂRMAN ŞI UN DRUMEŢ de MARIA LUCA în ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377152_a_378481]
-
doar șirul prelung de spaime și mâinile mici, strângându-se deasupra capului, să nu mă lovească din nou piciorul acela cu pantof de lac și mâna aceea sub formă de gheară ...și depărtarea care durea când mama mea dispărea în colbul drumului, ducând cu ea parfumul de mere și mângâierea pe care nici nu mai știu dacă mi-a dat-o cândva, lăsându-mi mie doar atât: cerul ca un tăvălug înghimpat, o batistă și un ou. Tu trebuie numai să
DRAGOSTEA...CA O COAJĂ DE OU ÎNTR-O BATISTĂ de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377206_a_378535]
-
cădeau peste pământul reavăn, umplând gurile florilor, cu dorul și amarul ei. Ți-adusesem medicamentele acelea scumpe. Am muncit prea mult pentru ele, și de aceea... am întârziat. Îți voi iubi umbra mamă! Te voi iubi în fiecare grăunte de colb cu care ai bătătorit așteptările mele! Icoană de înger! ... Sufletul mamei plângea încolăcit pe umerii fiicei. Atunci a înțeles de ce nu o mai doare nimic! S-a amestecat rușinată de ce făcuse, pe sub poalele vântului, și a început să o mângâie
CÂRTIŢA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382146_a_383475]
-
vrând ca să așezi dorința neatinsă-n altă parte?! Ți s-a-ntâmplat să uiți de Eu-l supărat iar totul să se scalde în lumină și sufletul să-mbrace strai curat, evoluând sub aripă divină ? Un vis frumos venit din colb de stele hrănindu-se cu gândul nemuririi, te prinde-n joc nebun,un joc de Iele transpus în altă față a gândirii. Poți să gonești pe aripi ne-ncercate, călătorind spre țărmuri neștiute, de lași în urmă șirul de păcate chiar
PĂSTREAZĂ VISUL de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382183_a_383512]
-
isteț ca un proverb. // Eliad zidea din visuri și din basme seculare //...// Boliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă //...// L-ale țării flamuri negre Cârlova oștirea cheamă”, „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită”, „Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne”, „Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice, / Ce din frunză îți doinește, ce cu fluierul îți zice, / Ce cu basmul povestește - veselul Alecsandri...”. Sunt poeți care au făcut „icoană și simbol” din acele „sânte firi
„VĂD POEŢI CE-AU SCRIS O LIMBĂ CA UN FAGURE DE MIERE” [Corola-blog/BlogPost/93263_a_94555]
-
au rătăcit liniștea, astăzi pare impropriu ca cineva să mai caute prin „lada de zestre” a spiritualității românești, să găsească, să desprăfuiască și să aștearnă comorile aflate, cu discreție și bună rânduială, pe scoarța timpului. Un tezaur adânc îngropat în colbul arhivelor, al bibliotecilor și al muzeelor este scos acum la lumină prin strădania a doi pasionați oameni de cultură care s-au întâlnit pe tărâmul științelor etnologice puse în slujba relevării adevărului. Căci dacă, apăsați sub vremi, oamenii tac zgomotos
Tezaur de etnografie și folclor by Constantin SECARĂ () [Corola-journal/Journalistic/83132_a_84457]
-
jucînd sub copaci", în foșnetul ierbii, în lucirea lunii - ca o obsesie premonitorie și fatală: Dar vai! sub luceferii palizi ai bolții cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sînge, oprind vînătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plînge, ce veștedă frunză mă bate mereu?... - Stăpîne, mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
se vadă cât e cerneală și cât, ca să zic așa, hârtie: "Cum trece o negreala/ peste suflete cuprinse/ de pioșenie,/ s-ar putea să fim văzuți de un personaj/ cu totul ignorat, la baza caselor și pe propoziția scrisă/ (un colb foarte fin și o umbră, nu a cititorului,/ nici a autorului) afli dovezi/ că există intenții paralele,/ ele nu răspund/ la nici o întrebare, ele înaintează,/ e recomandabil să-ți memorezi/ fiecare parte a corpului/ și ele se știu pe de
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
cernit, măsura și claritatea lumii dintîi, aceea din primele zece poezii: "Mă doare: e după un om./ Smerenia mamei tânjește,/ E'n frunza umilului pom/ Și'n șanțuri adânci ofilește.// E fără vieață mai bine?/ Mi-apari, liniștit, înainte,/ Cu colbul stârnit după tine,/ Ce-ți stă la picioare cuminte.// Cât timp socotim împreună/ De răul și binele sorții,/ Apoi, diafan, te adună/ Din nou în covoarele morții." (Apariție). O fostă prezență risipită, recuperată aproape domestic, departe de toată solemnitatea de
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
clocot al morții. Toate vietățile agonizau prohodul pământului. "Refuz să cred. E îngrozitor!", își spunea și totuși vedea ce vedea. Un suflu grețos de putreziciune și moarte se rostogoli toată noaptea dinspre Răsărit și miasmele răscoapte, dimpreună cu praful și colbul stârnit de-atâtea picioare puse-n mișcare, umpleau într-atât văzduhul până-n cer, că luna și stelele dispăruseră și aerul nu mai putea fi respirat. Fluturii și albinele mureau de duhoare. Numai furnicile, trudnicile furnicuțe, mișunând râuri-râuri, înaintau de sârg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
afundă în ceața aceea lăptoasă, străvezie, și, lăsând urme adânci îngropate în iarbă, se apropie de grilajul de fier forjat. Drumul era acolo, ca în fiecare dimineață, surpat între case, și mașinile lunecau greoaie pe el la vale. Ceața și colbul jilăvit se amestecau și făceau aproape cu neputință să urmărești lungul convoi până la capăt, dar ea stătea cu încăpățânare și urmărea totul cu-o atenție încordată. Drumul cobora ușor în pantă, făcea un cot larg pe după comandamentul jandarmeriei cu steagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
avea să se încheie și zbuciumul ei. Sfârșită, fără puteri, rezemă coada măturii de poartă, lăsă fărașul la picioare și, cu cârpa de șters sub braț, își strânse coatele, împietrită. Urmări, ca o dusă de pe lume, goana mașinilor pe drum. Colbul ce se târa în urmă și plutea peste acoperișuri ca o amenințare. Da, da, oamenii au făcut războaiele, și Dumnezeu, să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor, i-a îngăduit Satanei cu tot prăpădul Sodomei și Gomorei să ia înfățișarea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Berlin 15, Reuter, transmite: Cele mai apropiate regiuni ale frontului de est vizate de sovietici sunt acum..." Nu te interesează, dar sunt lângă noi. S-au apropiat. În urma grelelor eșecuri întâmpinate, în nordul Bucovinei domnește liniștea." Numai nu stârni atâta colbul, că mă-năbuș! Dau cu bradolină, domnu, trebuie să iau grosu înainte. Dă cu bradolină, cu ce-i ști, numai nu... După evacuare, din interese strategice, orașul a fost în întregime aruncat în aer. Mișcările de desprindere germane au continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Îl auzi pe Invalid citind cu glas tare: "Bonurile valabile azi, 21 august 1944: pâine, bonurile numărul 269 și 270; săpun, bonul 276 pentru 250 de grame..." Afară se auzeau jandarmii urcând pista netedă de beton, tropăind să-și scuture colbul de pe bocanci. Întoarse capul și-i văzu în ușă pe toți zece sau unsprezece bulucindu-se grămadă, ca la pomană. Parcă erau înnodați de centiroane și nu se puteau desprinde unul de altul, cu puștile în spinare și capelele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lui Tom. Întoarse capul, cu aceeași împietrire și absență. Privi goana mașinilor pe drum. Asta era tot ce mai putea face, să să-mpietrească și să lase să pătrundă cât mai puțin în ea din ce vedea. Un nor de colb întuneca totul. Aerul înecăcios mirosea a motoare încinse, a benzină arsă, a fum și duhoare râncedă de motorină, de uleiuri și parcă de praf de pușcă, de moarte. Mașinile huruiau întruna, rostogolindu-se la vale, zguduind pământul. Cerboaica ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
văiugi spârcuite pe buza crăpată a râpelor și ponoarelor, șerpuirile bătătorite și însăilările șovăitoare încrucișate la tot pasul cu prăpăstiile înguste, cotite și-ntortocheate, săpate sub palmele brusturilor, în amara aromă de pelin, ca și drumurile late și hârtopite, cu colbul ars pe ele, zvârlite parcă de-a dreptul spre cer, legau puterea nopții libere și proteice a câmpiei, pădurilor, apelor și munților de misterele și osteneala orașului, cu orizonturile lui închise între ziduri, cu speranțe strivite și vieți croite alandala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu mă necăjești, îl dojeni ea. N-am ce născoci, se dezvinovăți el, cu toate că eu sunt altă fire, cu alte apucături și metehne, recunosc. Apucăturile și metehnele pe care ți le dă orașul. Libertatea mea e să respir aerul și colbul din biblioteci și să mă simt stăpânul naturii cercetând muzeele. Nu știu dacă mă poți înțelege, dar și eu sunt sătul, îi declară Tudor. Toată ziua, diplomație, alergătură, bătaie de cap și hărțuială, pentru ce? Războiul aduce și această calamitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să ducă în câmp, la prășitori ori la secerători și cum fetele stăteau pe drum și plângeau de foame, se mai îndura câte o femeie și le mai dădea câte ceva de pomană pentru a-și mai astâmpăra gurile de foame. Colbul era gros pe drum, fetele mai scăpau mâncarea în colb și așa cu colbul gros o mâncau de foame. Dar nu au apucat fetele să vadă albul zăpezii, că au văzut toate trei întunericul pământului. Rarița, pentru că așa o chema
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]