176 matches
-
suprapopulate. Scarlett-Taylor vorbea puțin, dar bea vârtos, observase Tom. Obiectivul final era „Leul Roșu“, din capătul mai îndepărtat din Whitehall, dar când ajunseră pe la mijlocul drumului, majoritatea combatanților se făcuseră nevăzuți, lăsându-l, până la urmă, pe Tom singur cu beatul lui colocatar. Când ajunseră la „Leul Roșu“ cârciuma era închisă. Tom și Scarlett-Taylor porniră de-a lungul Tamisei, traversară podul și o luară pe chei. Fluxul era în plină creștere și aproape că puteau atinge cu mâna valurile apei biciuite de vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să gândească pozitiv. Pesimismul său Îi influența negativ Întâmplările vieții. Într-o zi, acesta va fi patul nostru, și nu-mi va mai părea atât de pustiu. Suntem cuprinși În aceeași lacrimă/ ca soarele cu o stea. Sasha Își căută colocatarul, pe Godot, dar pisoiul cel sălbatec se ascunsese. Coșulețul era rece. Îi umplu farfurioara cu lapte. Îl căuta, mieunând și miorlăind - sub sofa, prin debaraua din bucătărie, În dulap. Uneori pisoiul se comporta ca un soț ofuscat. Iar asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
le patriae. c. Întocmirea actului de deces (art.34-41 din Legea nr.119/1996 și art.47-57 din Metodologia de punere în aplicare a Legii nr.119/1996) Declarantul faptului morții unei persoane este membru al familiei decedatului sau un colocatar, vecin, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru medical din unitatea în care s-a produs decesul, dacă lipsește familia. Autoritatea administrației publice locale din raza teritorial-administrativă unde a avut loc moartea persoanei, va întocmi actul de deces, după prezentarea alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1532_a_2830]
-
47 Frica de zi cu zi (Radu Clit) 59 Cotidianul comunist (Aurora Liiceanu) 71 Memorie și uitare a comunismului la intelectualii francezi. Interpretări contemporane (Gilles Ferréol) 78 PRACTICI COTIDIENE Context social și practici cotidiene - o rememorare (Adrian Neculau) 87 Instituția colocatarilor (Tatiana Slama-Cazacu) 110 Oficializarea reprezentării private a propriei vieți. Studiu de caz: dosarul de cadre al unui profesor universitar, 1950-1965 (Septimiu Chelcea) 118 Informatorul de lângă noi (Germina Nagâț) 132 Cenzura noastră cea de toate zilele (Liviu Antonesei) 138 Indiferența nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
2004), „Des représentations sociales à l’institutionnalisation de la mémoire sociale”, Connexions, 80, pp. 31-41. Tapia, C. (2004) „Éditorial”, Connexions, 80, pp. 7-10. Viaud, J. (2004), „Mémoire collective, représentations sociales et pratiques sociales”, Connexions, 80, pp. 13-30 Instituția colocatarilortc "Institu]ia colocatarilor" Tatiana Slama-Cazacutc "Tatiana Slama‑Cazacu" Printre primele inovații ale noului regim care se instalase către sfârșitul anilor ’40 - și, de fapt, o „cucerire” prin care se încerca rezolvarea comodă a penuriei de locuințe, dar prin care, totodată, se realiza șí
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
către sfârșitul anilor ’40 - și, de fapt, o „cucerire” prin care se încerca rezolvarea comodă a penuriei de locuințe, dar prin care, totodată, se realiza șí deloc subtilul control asupra vieții cetățenilor României - a fost introducerea, în intimitatea căminului, a «colocatarilor»1. Adică, în traducere liberă a noii limbi de lemn: impunerea unor persoane complet străine (de obicei, din sferele agreate, adesea din «clasa muncitoare» sau dintre cei încurajați să vină în București cu diverse slujbe ținând de „Partid”, adesea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
moda pariziană (între altele, părăsindu-și costumația inițială, adică uniforma din piele neagră). Începând cu traiul ei în raiul sovietic, filmul o arăta pe „Ninocika” trecând spre WC, spre bucătărie, spre ieșirea din apartament, din camera ei, prin cea a „colocatarilor” (nu cunoșteam pe atunci termenul care avea să ne învenineze existența cel puțin trei decenii); evident, promiscuitatea nu putea fi evitată, dar ce ne-a mirat atunci, în film, a fost mai ales faptul că locatarii camerei alăturate celei a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
al bunicii tocmai decedate) a venit N., o nepoată a soțului meu, studentă, care mai înainte locuise într-o „debara” insalubră, fără ferestre. „Împărțirea” rămasă definitivă apoi aproape 20 de ani a fost aceasta, adică două camere, destul de mici, cu «colocatari»; celelalte trei erau: dormitorul mamei (tatăl meu a fost curând arestat), dormitorul soțului și al meu (fostul birou al tatălui), iar fosta mea mică odaie era «de lucru», fiind «cadre universitare» (de fapt, doar soțul, după ce eu, în 1952, am
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
20 de ani, scăldării în cada noastră, singurul loc igienic rămânând dușul în răstimpul când camera de baie nu era ocupată. și totuși, acestea erau doar începutul. Conduita sărmanului F., chiar cu mentalitatea lui schimbată, era „nimic” față de cea a colocatarilor care s-au mai perindat în fostul nostru „cămin”. Căci, într-o bună zi, revenind de la serviciu, B. și eu, am găsit un du-te-vino în hol: oameni străini care mutau bagajele nepoatei, N., iar alții cărau un pat, un dulap
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
mai putut permite plăcerea de a invita familia și prieteni la masă ori la micile „petreceri” pe care ni le-am mai fi îngăduit. Dar, mai ales, a trebuit să ne schimbăm ritmul de viață în funcție de orele impuse de unii colocatari. Ei lucrau la o fabrică, se sculau la cinci, forfoteau prin casă (încă decent) până plecau, iar seara nu mai puteam vorbi tare (de aceea, am renunțat cu totul la sufragerie) și a trebuit să mutăm aparatul de radio și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sau medicii cu studii reduse, făcute mai ales «pe baza dosarului» în acea epocă în care, existând încă alimente și îmbrăcăminte «raționalizate», primeai bonuri sau «cupoane» cu un număr de «puncte» care te îndrituiau să obții strictul necesar). Acești noi «colocatari» ai noștri au fost ultimii - vreo 15 ani, adică până în 1969, dar și cei mai feroce, înveninându-ne anii tinereții, care ar fi trebuit să ne fie liniștiți măcar în casă, dacă nu șí „în afară”. Veniseră cine știe de unde
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
bună-)cuviință sau conviețuire, mărginiți și, în definitiv, mitocani, fără bruma de respect pentru mama mea (pildă de tăcută „icoană”), necum pentru statutul nostru cultural, social, de universitar și de cercetătoare. Se sculau, firește, tot la cinci și, spre deosebire de primii «colocatari», puneau radioul să urle - literalmente (de altfel, tot așa urla și în restul timpului când erau acasă, nu numai dimineața până plecau: „studiindu-i”, remarcasem că aveau „nervii tari”, erau încă insensibili șí pentru că nu munciseră mult timp, intelectual; treptat
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
primim «un străin») se minunau cum trăiam. Adică, urcând scara de stejar, vedeau, în hol (care avea doar umbre înnegrite pe locul tablourilor, fie vândute, fie depozitate în camera mamei), un cuier de haine cu ciorapii puși la uscat de către «colocatari», eventual șí alte rufe, mai intime, apoi dulapul de bucătărie vernil lângă bufetul de nuc, și zăreau (până să-i poftim, repede, în dormitor) o tânără în capod înflorat de «zenana», mergând cu vase către bucătărie, sau un bărbat în
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
zenana», mergând cu vase către bucătărie, sau un bărbat în pijama, trecând (spre baie) cu prosopul pe umăr. Uneori, mai auzeau un radio urlând. După un timp, mai ales către mijlocul anilor ’60, începuse să se atenueze urgia traiului cu «colocatari»: se construiseră noile blocuri (în mare parte „economice”, neconfortabile, dar cel puțin ofereau un adăpost populației crescânde și îndeosebi strămutate de la sate întru amplificarea «clasei muncitoare», adică din fabricile mereu în expansiune, după programul dorit de Dictator). De asemenea, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
să scape de acel flagel. Se instituise șí o reglementare a costului chiriei în raport cu salariile, dar și cu spațiul ocupat, astfel încât (statul câștiga!) se permitea depășirea spațiului inițial (însă, tot de aceea, unii preferau să plătească mai puțin, rămânând drept «colocatari», în dauna celor care ar fi dorit să scape de ei). Se trecuse șí la admiterea cumpărării sau a construirii unei locuințe ca „proprietate personală” (tot un avantaj pentru stat, care avea dificultăți în întreținerea imobilelor devenite - în mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
mai mult de o singură casă ori un apartament, pentru a nu deveni exploatatori prin închirierea celor suplimentare. Noi rămăseserăm, în acea casă din Calea Rahovei, chiar la sfârșitul anilor ’60, printre ultimii care nu «se aranjaseră» și suportam regimul cu «colocatari» veniți peste noi. Ni se propusese să cumpărăm propriul apartament, ceea ce - pe lângă că presupunea posedarea unei sume de bani pe care nu o aveam - ne păruse imoral, absurd (adică să cumpărăm, de la stat, care nu mai putea face față întreținerii
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
asemenea „cinste”; în definitiv, ar fi primit, pe nedrept, avantajul unei situații (de a locui singuri) pe care noi nu numai că nu o avusesem, dar ei contribuiseră să o resimțim ca pe un infern. Am scăpat de această „binefacere” - «colocatarii» - (care ne-a urmărit până șí în „Epoca de Aur”) abia în 1969 sau 1970, cuplul de «colocatari» și-a cumpărat un apartament. Nu mult după aceea, a decedat șí F. Am cheltuit mult ca să reparăm apartamentul și să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
noi nu numai că nu o avusesem, dar ei contribuiseră să o resimțim ca pe un infern. Am scăpat de această „binefacere” - «colocatarii» - (care ne-a urmărit până șí în „Epoca de Aur”) abia în 1969 sau 1970, cuplul de «colocatari» și-a cumpărat un apartament. Nu mult după aceea, a decedat șí F. Am cheltuit mult ca să reparăm apartamentul și să-i redăm (ceva) din stilul anterior. Trebuia să plătim o chirie mult mai mare (pentru «spațiul excedentar»), însă merita
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
prieteni la masă, civilizat, «în sufragerie» și chiar dând două sau trei «petreceri» - pe care nu le putuserăm avea în toată tinerețea noastră frustrată -, să ascultăm muzică «în hol» și să nu ne trezim la 5 dimineața în urletele radioului «colocatarilor», dar, mai ales, eram răsplătiți de zâmbetul înseninat al mamei când mergea spre bucătăria unde era acum singură ori când revenea de acolo. A murit însă după doi ani. Rămași prea singuri în apartamentul cu chirie crescută și greu de
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
zeci de vile «de protocol» și inutile încăperi, în fiecare) obsesia comunistă a «locuințelor prea spațioase», a proprietăților multiple («casele de odihnă», pe care tot el le îngăduise prin lege, în anii ’70), și a propus «limitarea spațiului», revenirea la «colocatari» și (numai pe valea Prahovei, unde își făcuse o vilă scriitorul căzut în dizgrație și unde, între altele, se certase pentru „moșteniri” un ministru al «Epocii») interzicerea (deci rechiziționarea? - nu se știa ce voia) «caselor de odihnă», considerate brusc «a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
publice (fapt aproape nemaiîntâlnit!). S-au prezentat opinii («contra»!) în «Marea Adunare Națională», s-au depus, de către «cetățeni», proteste sau simple opinii la «Marea Adunare», s-au scris articole (bizar, mai toate «contra»!), nemaidorindu-se întoarcerea la promiscuitatea conviețuirii cu «colocatari», și, de asemenea, s-a susținut legalitatea «caselor de odihnă» (sau «de creație»), ca și construirea lor (doar de către unii, din «bani munciți») - și «proiectul» a căzut (desigur, totul a fost pus la cale, conceput, susținut și «combătut» în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
căzut (desigur, totul a fost pus la cale, conceput, susținut și «combătut» în mod planificat- de Dictator, de camarilă, de Securitate). Ce a însemnat, psihologic, pentru „invadați”, acel trai zi-și-noapte într-o casă cu persoane complet din afara familiei, cu acei «colocatari» impuși de regimul „comunist”, veniți ca intruși cu o «repartiție» imbatabilă (căci nu m-am referit aici - nu din subiectivism, ci pentru a respecta o realitate istorică - la frustrările unora dintre cei care „intrau” în locuința altora în acea calitate
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
spațiul economic globalizat. Prin concentrarea și organizarea unui volum mare de informații într-un număr redus de pagini, speranța autorilor este că, la finalul textului, cititorul să aibă o atitudine clară atunci când descoperă că acest musafir modern i-a devenit colocatar și să-și definească o poziție față de această provocare a timpului nostru, având capacitatea să formuleze răspunsuri la întrebările privind „drumul” urmat de globalizare în lumea contemporană: ce vrea, cine-i sunt prietenii și inamicii, câștigătorii și perdanții din spațiul
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
când el nu învățase încă să traseze linii cu creionul. Vara, la plajă, scormonea cu ea nisipul, îl aduna între contururile unor forme locuibile și apoi îl bătătorea îndelung, încercând să alunge dintre firele lui imperceptibilele lor interstiții. Evident, acest colocatar filiform al lumii - cât se poate de discret, dealtfel - se încăpățâna să reziste evicțiunii. Ian îl simțea capabil să surpe înlăuntru-i compania lucrurilor înconjurătoare, făcându-le astfel să dispară, în pofida aparenței lor de inatacabilitate. Și, pentru că afară pândea prăpădul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și nici s-o respecte ! Hărmălaia se realizează nu neapărat de copiii numeroși, mucoși, nerespectuoși și bătăuși, ci chiar de părinții lor care se strigă unii pe alții (pe la miezul nopții) ca de pe alt deal și uitând că mai sunt colocatari sau vecini în bl. 32. Repet, nu-și aleg expresiile, nu păstrează liniște, nu respectă pe nimeni și nimic, n-au rușine sau onoare. Serile trecute o feti șcană, Loredana (vreo 17 ani !), striga ca o descreierată la nu știu care amică
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]