161 matches
-
nu respectă "adevărul", că exagerează și simplifică totodată, caricatural, că trădează o înclinație lipsită de noblețe pentru cancan și detaliile picante de viață intimă. Reproșul, spuneam, nu-i fără rost de vreme ce, în loc să se refere la documente sigure, ferite de microbul colportajului mistificator, memorialistul dă credit mai degrabă surselor orale, de proveniență incertă (sau de cafenea), asemeni talentatului cronicar iubitor de legende. Dar pentru Lovinescu, ca și pentru Neculce altădată, nu exactitatea evenimentului istoric contează. Mai importantă e semnificația lui psihologică, anecdota
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
punct ale unor inimiciții. Ceea ce se practică și în proza noastră din ultimii douazeci de ani, să zicem, în care amicii sau inamicii creatori apar în cele mai inedite posturi, de la etilism și gură slobodă până·la delir deambulator și colportaj. Pitorești, generoși, imprevizibili, labili și chiar delatori, catifelați dar și rebarbativi, mari poeți (Ovidiu sau Blaga) și prozatori, lideri de opinie fără operă, intermediari famelici, populează multe pagini din romanele noastre cu cheie, începând cu "Dumnezeu s-a născut în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mai suspicios cu evenimentele ce afectau România (inclusiv cutremurul din '40, instaurarea statului legionar, intrarea țării în război), memorialistul, departe de a rămane imperturbabil, ni se relevă uman, prea uman. Este perioada când se aleg apele, criteriile politice desfac prietenii, colportajul și diatriba, pe zi ce trece tot mai radicale, între scriitori și critic, anunță un sfârșit de epocă. Astfel încât Ion Barbu, autorul "Jocului secund", proaspăt aderent al Legiunii, i se pare criticului "odios, nebun, vrea sânge, vrea răzbunare, asasinaea lui
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pregătiți pentru orice lașitate, trăiesc ca în vis, se comportă ca niște amnezici, auzul lor nu mai este demult sincer și de aceea le vorbești în zadar, deși altminteri apreciază estetica discursurilor morale (...)." Pe fondul vieții de provincie universală, al colportajului benign, ispitit de otrava invidiei și a dihoniei, apare brusc senzaționalul cazului ce tulbură apele, ierarhiile, rutina mentalităților de abordare. Aparent suntem în plină intrigă polițistă. Protagonist al anchetei ce-i va ocupa viața este comisarul, excelent în tactica "cunctației
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
puțin apăsător. Ne delectăm cu un Cantemir spornic la vorbă, de o curiozitate livrescă și zvonologică nesățioasă, ne aflăm în fața unui cartograf al vieților publice și private, ne lăsăm călăuziți de un cronicar admirabil prin stăpânirea tehnicilor de colaj și colportaj narativ, călătorind pe căi de realitate și de legendă bătute după propriul gust, în sfârșit, citim ceea ce a scris un om care a văzut multe, a auzit multe și care a știut să decupeze povești cu tâlc din țesătura mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ist, wahrgenommen.“ Modul în care Benjamin se referă, în Passagen-Werk, la experiența spațială a flaneurului trimite, aproape literal, către un alt loc al scrierilor sale, acela în care autorul descrie experiențele sale sub influența hașișului (Protokolle zu Drogenversuchen, 1933- 1939). Colportajul este în aceste protocoale un fenomen esențial care produce un dublu efect asupra lucrului, în măsura în care este perceput: pe de o parte, acesta devine o prezență sesizabilă nu prin trăsăturile sale proprii, ci prin similitudini: „ich sehe Venedig, aber es sieht
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
modalitate de a asuma alienarea specifică vieții metropolei prin identificarea exterioară a mărcilor care conferă celorlalți o identitate fluidă, con struită ca diferență. Trăsăturile identificate ca fiind individuale se dovedesc a fi de fapt trăsături tipologice, ele stau sub legitatea colportajului și creează un univers fantomatic (o aparență „infernală“, după cum o numește Benjamin pe urmele lui Baudelaire), din care lipsește identificarea conceptuală a obiectelor și persoanelor. Percepția exteriorității radicale a orașului și a mulțimii sale, a stranietății cu chip incert reprezintă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
citită invers, aceeași relație evită capcana subiectivismului și a șocului rememorării personale. Mesianicul „Jetzt der Erkennbarkeit“ este în cazul flaneurului de recunoscut sub chipul „privirii ilustrative“, care saturează de tensiuni obiectul, îi deschide limitele și îl percepe prin infinită similaritate. Colportajul spațial și temporal generează imaginea dialectică a orașului și, astfel, momentul când acesta din urmă se confruntă cu sine în momentul „judecății“ istorice. La fel, indecizia politică a flaneurului este, în negativitatea ei infinită, corespondentul „secularizat“ al teo crației radicale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ei infinită, corespondentul „secularizat“ al teo crației radicale specifice iudaismului. În mod implicit, flaneurul devine, prin experiența sa, un profet. Analogia dintre flaneur și istoric („profetul care privește în urmă“, cum îl numește Benjamin) poate continua pe mai multe coordonate: colportajul despre care vorbeam mai sus își găsește un corespondent în gestul „citării“ și în tehnica montajului, pe care autorul lui Passagen-Werk le consideră ca fiind singura modalitate în care se poate vorbi, autentic, despre eveniment. La fel cum, într-un
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
orașului și formele sale textuale: articolul de ziar sau descrierea romanului de călătorie au o consistență istorică comparabilă cu a străzilor și a clădirilor. Mai mult, lumea urbană este o suprapunere a celor două, nu se constituie decât ca un „colportaj“ al indiciilor lor eterogene. Un alt element specific al constituirii acestei modalități de cunoaștere „urbane“ este și caracterul ei „recuperator“. Kracauer descrie lumea orașului ca una a uniformității trăirii (Erlebnis) care înlocuiește experiența veritabilă, în timp ce Bloch, în capitolul „Übergang: Berlin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
echivalentă unui montaj al reprezentărilor textuale sau imagistice care face să survină un chip al metropolei. Fizionomistul se recunoaște pe sine în acest chip, îl poartă cu sine, îl „joacă“ și, în ultimă instanță, îl recuperează ca memorie colectivă. Desigur, colportajul reprezentărilor nu este singura formă pe care metoda fizionomică o ia la Benjamin. Accesul spre „caracterul“ unui spațiu urban nu este neapărat mediat de text: dispunerea bulevardelor moscovite, scaunul care stă mereu în fața ușilor din San Gimignano sau mai celebrele
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Der Chock des Wiederhabens wäre so zerstörend, daß wir im Augenblick aufhören müßten, unsere Sehnsucht zu verstehen. So aber verstehen wir sie, und um so besser, je versunkener das Vergessene in uns liegt.“ Privită astfel, lumea urbană este una a colportajului infinit de reprezentări, mai bine spus, un interval neacoperit al acestora. Fără o esență în sensul metafizic tradițional al termenului, aflată într-o schimbare accen tuată impusă de modernitatea tehnică, orașul devine obiectul unei experiențe teologice în măsura în care reprezentarea unitară a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
memoriei. Numele străzilor sunt urme (Spuren) ale trecutului care se cer descifrate și salvate. Percepția flaneurului, despre care am vorbit în capitolul precedent, este făcută posibilă tocmai de reintegrarea obiectelor, a străzilor în povestea pe care o spune memoria colectivă. Colportajul urmelor face astfel ca orașul să-și piardă identitatea pe care i-o dă reprezentarea dominantă a prezentului și să dea la iveală chipuri uitate ale trecutului. Accesul spre „Mumele“ locului, după cum spune Benjamin în fragmentul „Tiergarten“ din Copilărie berlineză
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
personajele marginale (flaneurul, Lumpensammler-ul, prostituata), care devin, în scene multiple, agenți mesianici ai istoriei, ipostaze ale „profetului care privește în urmă“. Mediația memoriei este, se poate deduce de aici, gestul esențial care constituie lumea metropolei. La fel, gestul „speculativ“ al colportajului reprezentărilor, prin care, după cum spune Benjamin, „Schneller als Moskau selber lernt man Berlin von Moskau aus sehen.“ Experiența urbană funda mentală pare a fi, din această perspectivă, aceea a ne-iden tității orașului cu sine însuși, a rolului constitutiv pe care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
înconjurată de un orizont larg de posibilități. A vorbi despre lumea copilăriei înseamnă a vorbi despre regimul paradiziac al lucrurilor pe care memoria are sarcina infinită de a-l regăsi. Funcția mimetică, magică a cunoașterii, regăsită la flaneur sub chipul colportajului reprezentărilor, joacă în lumea copilăriei un rol fundamental. Lucrurile întrețin între ele raporturi magice bazate pe similarități și gesturi alegorice complexe. Descrierea jocului de-a v ați ascunselea din Einbahnstrasse este revelator: „Das Kind, das hinter der Portiere steht, wird
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Benjamin un ideal, un oraș alternativ în raport cu cel al realității sumbre din anii ’30, ci același oraș, „venit în fire“, privit dincolo de reprezentările sale dominante, ocupat de spirite și marcat de răscrucile posibilităților sale. Caracterul mimetic bazat pe recunoașterea și colportajul similitudinilor, deconstrucția reprezentărilor reificatoare și, deopotrivă, rolul recuperator al memoriei fac din jocul copilului o modalitate privilegiată a experienței urbane. Ea poate fi regăsită mai târziu, în cazul flaneurului, al peticarului (Lumpensammler ul) sau al colecționarului, într-o formulă complexă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
relație specială cu celelalte figuri urbane, precum flaneurul, peticarul (Lumpensammler-ul) sau colecționarul: dacă, în cazul celui dintâi, arhaica funcție mimetică devine o modalitate de recunoaștere și lectură a similitudinilor, a „colportării“ urmelor materiale ale lucrurilor, străzilor, oamenilor, în cazul celorlalți colportajul cunoaște la rândul său o transformare, fiind asimilat unei experiențe a lumii istorice. Fără a fi vorba de „secularizarea“ unei situări originare în raport cu lumea, acest șir de modificări schițează totuși o orientare, caracteristică lumii moderne: cea de dezvrăjire a facultăților
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de către copil trimite, pentru Benjamin, la paradigma pierdută a unei experiențe magice: cea a identificării prin imitare cu lumea înconjurătoare, cu ritmurile cerești sau cu obiectele. Con ceptul de „experiență“ pe care îl construiește Benjamin este, prin actele sale (deconstrucție, colportaj, re memorare), o secularizare“ mul tiplă și succesivă a acestei experiențe ma gice; privirea copilului, apoi a flaneurului sau a istoricului sunt episoade succesive ale poveștii arhaice a similarității și a cos mo sului mimetic. Măștile copilăriei, purtate pe scena
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
rurală, astfel că prezența muncitorului în tabloul omonim din 1895 al lui Arthur Verona nu este reprezentativă pentru direcția artistică a momentului. O lovitură neașteptată o dă societății retragerea lui C. Rădulescu-Motru, se pare, dacă dăm crezare unei informații de colportaj a lui B. Brănișteanu, la sugestia regelui Carol I. Efemerul acestei societăți este compensat de efectele sale în timp, secesionismul românesc este continuat într-o altă formulă, prin înființarea unei societăți cu o apreciabilă longevitate și cu un palmares de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
limitând libertatea individului la un set de automatisme și de opțiuni previzibile, în schimb materialul faptic menit să probeze aceste automatisme poate fi cu mult mai divers așa se explică interesul lui Lovinescu pentru "intrigă", fie în forma vulgară a colportajului anecdotic, fie în maniera experimentală a "exercițiilor de digitație" din intermezzo-ul nuvelistic. Într-adevăr, în proza scurtă autorul lui Bizu nu adâncește psihologia personajelor (inexistente în afara "rolului" prescris), în schimb consemnează o serie de topoi meniți a scoate în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a eului"), când realistă (ipoteză ce presupune un determinism invers, dinspre mediul exterior spre configurația interiorității psihice). Literatura lui Lovinescu nu este însă nici romantică, nici realistă, ci... lovinesciană, amestec de jurnal intim și de melodramă, de reflecție angoasantă și colportaj anecdotic, totul prins în rama unei forme austere, cu profil de "icoană". O "icoană" ar vrea să rămână și Mab, în sufletul lui Andrei cel puțin. De aceea, îngrijorată fiind de reacția partenerului, ea se arată "nepăsătoare la frumusețea dimineții
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
bătrânul Colea, privind-o, pare să-și piardă cumpătul numai Ciprian i se înclină reverențios, elogiind "feminitatea fluidă și multiplă", de "Afrodită Polyandră", a "muzei" ce se lăsase cândva iubită și cântată în versuri. Și totuși, în ciuda propriei înclinații spre colportaj, Maestrul refuză hotărât să-i spună mai multe despre tânărul lui prieten (motivația e tipic lovinesciană: "Prin tăcere îți las câmpul deschis închipuirii"). Manevra dă roade iar Lulù, zărindu-și alesul, se năpustește asupră-i și-l cheamă la dans
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
literaturii. Semnificațiile sunt clar depreciative. Chiar dacă această formă de literatură își are originile în literatura populară, se disociază net de aceasta. Cuprinde sfera publicațiilor ocazionale, neselective, de mare cantitate, cu circulație în afara circuitelor culte, academice, „oficiale”. Almanahul, calendarul, literatura de colportaj a cărților populare, anonime, de difuzare populară, spontană, necontrolată, sunt genurile clasice, tipice ale acestei literaturi. Dezvoltarea presei are urmări directe și esențiale asupra literaturii de masă. În jurnal ea ocupă spațiul foiletonului. Apare o nouă specie „romanul foileton” conceput
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
EminescuOpXII 367} lupta de conservare și de existență la care are drept orice popor, deci și cel românesc, vederile pur umanitare [î]și au marginile lor. Nici un popor din lume nu poate fi dator de-a se sacrifica pe sine colportajului, cârciumelor, uzurei, pentru cuvinte umanitare. Evreii nu pot pretinde ca principiile ce le propagă să nu fie atât de scumpe încît să le sacrificăm bunăstarea, sănătatea, viața morală și fizică a țăranului nostru, câștigul meseriașului și a negustorului nostru, numai
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
străină și imigrată de 40 de ani încoace, un adevăr că corupția și imoralitatea formează alaiul imigrațiunii lor, un adevăr că - escepție făcând de cei asimilabili dintre ei - cată să fie înlăturați din sate, că trebuie să li se interzică colportajul în orașe, că trebuie aduși la necesitatea de-a munci. A munci însă va să zică a produce obiecte de indiscutabilă utilitate, nu a vinde rachiu sau a colporta productele altora. Iată cestiunea cum se prezintă astăzi. Nu mozaismul ca antiteză a
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]