73 matches
-
autorii mai cunoscuți, reprezentativi exponenți ai domeniului teoriilor învățării. • Paradigma asociaționistă, condiționare clasică: Teoria condiționării clasice (I.P. Pavlov; J. Konorski); Teoria condiționării prin contiguitate (E. Guthri Teoria condiționării anticipate, simultane și întârziate (G. Gorn; K.R. We F. McSweeny). • Paradigma asociaționistă comportamentistă (behavioristă): Teoria conexionistă (E.L. Thorndike); Teoria condiționării operante/instrumentale (B.F. Skinner); Teoria condiționării active (S.M. Widrick); Teoria așteptării/behaviorist internațională (E. Tolman) ; Teoria mediației (C.E. Osgood) ; Teoria reducerii sistematice a tensiunii comportamentale (C. Hull); Teoria revizuită a celor doi factori
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
Gordon: ascultarea activă, rezolvarea mutuală a problemelor, identificarea sursei problemei etc. Sfaturile date de Gordon implică respectul mutual părinte-copil dar, uneori, respectul copilului pentru părintele său poate lipsi, copilul fiind tentat să-și manipuleze propriul părinte 1.3.3. Perspectiva comportamentistă: copilul este neutru, părintele este agentul mediului Această perspectivă își are originea în lucrările lui J. Loke care a susținut că la naștere intelectul este „fabula rasa", diferențele dintre copii datorându-se acțiunii diferite a factorilor mediului social. Creatorul behaviorismului
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
grupare a teoriilor conducerii, și anume criteriul istoric. De exemplu, Den Hartog și Koopman (2001) împart teoriile conducerii în patru categorii distincte: până la sfârșitul anilor ’40 ai secolului XX (teoriile personologice); de la sfârșitul anilor ’40 până la sfârșitul anilor ’60 (teoriile comportamentiste și ale stilului); de la sfârșitul anilor ’60 până la începutul anilor ’80 (teoriile contingenței); de la începutul anilor ’80 până în prezent (teoriile „noii conduceri”). Fiecare dintre aceste două modalități are și avantaje, și dezavantaje. Prima modalitate oferă o viziune coerentă din punct
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
imensa majoritate a calităților celor patru tipuri de lider descrise de autor (total, format, latent, limitat) sunt dobândite. Ideea formării și cultivării trăsăturilor necesare activității de conducere este pertinentă și trebuie reținută ca atare. 2.3. Teoriile comportamentistetc "3. Teoriile comportamentiste" Au apărut și s‑au dezvoltat în continuare și ca o alternativă la teoriile personologice. Prin anii ’50, constatându‑se ineficiența listelor interminabile de trăsături, de cele mai multe ori contradictorii, în studiul conducerii, cercetătorii și‑au pus problema dacă nu cumva
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
lor, presiuni temporare, mărimea grupului și a organizației, stabilitatea/instabilitatea mediului etc.) pe care, din păcate, Likert nu le‑a luat în seamă. 2.3.3. Dezvoltări ulterioare și evaluaretc "3.3. Dezvoltări ulterioare și evaluare" În afara celor două teorii comportamentiste prezentate în paginile anterioare, considerate ca fiind tipice sau reprezentative, în cadrul acestui grup au apărut încă multe altele. Chiar dacă nu mai vorbeau despre comportamente, tot la ele se refereau. Unii autori preferă termenul „funcții”, alții pe cel de „roluri” ale
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
importante: necesitatea asigurării corespondenței dintre funcții și particularitățile grupului (ce funcție cere grupul la un anumit moment?); necesitatea formării unor abilități la lideri în vederea exercitării diferitelor funcții (ce abilități sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor?). Aparent, între teoriile personologice și cele comportamentiste există o foarte mare asemănare deoarece, în fond, ambele pornesc de la persoană - e adevărat, unele de la interioritatea acestuia, altele de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice accentuează importanța aspectelor stabile, statice ale persoanei în exercitarea activității de conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ stabile), teoriile comportamentiste propun un model dinamic, funcțiile și rolurile liderului având o pondere diferită în momente diferite și în grupuri diferite. În timp ce teoriile personologice postulează unicitatea persoanei care exercită activitatea de conducere, teoriile comportamentiste aduc ideea potrivit căreia funcțiile și rolurile conducerii
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ stabile), teoriile comportamentiste propun un model dinamic, funcțiile și rolurile liderului având o pondere diferită în momente diferite și în grupuri diferite. În timp ce teoriile personologice postulează unicitatea persoanei care exercită activitatea de conducere, teoriile comportamentiste aduc ideea potrivit căreia funcțiile și rolurile conducerii pot fi distribuite diferit printre membrii grupului, ceea ce înseamnă că lider poate fi nu numai persoana care obține formal acest statut, ci și acea persoană sau acele persoane care îndeplinesc o funcție
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
devin practic accesibile oricărui membru al grupului, fapt extrem de important pentru o cultură democratică. În fine, în timp ce teoriile personologice aveau tendința, cel puțin în faza lor inițială, de a exacerba rolul însușirilor înnăscute ale persoanei în actele de conducere, teoriile comportamentiste acordă o mare atenție procesului formării și antrenării eficiente a liderilor în exercitarea cât mai bună a unora dintre funcțiile sau rolurile conducerii, astfel încât să se obțină eficiență maximă. Indivizii nu au nevoie de talente înnăscute sau de momente istorice
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
exercitarea cât mai bună a unora dintre funcțiile sau rolurile conducerii, astfel încât să se obțină eficiență maximă. Indivizii nu au nevoie de talente înnăscute sau de momente istorice bune pentru a deveni lideri, ci de un antrenament corespunzător, susțin teoriile comportamentiste. Din cele de mai sus se poate ușor remarca faptul că teoriile comportamentiste sunt mult mai productive, cel puțin comparativ cu cele personologice, atât din punct de vedere teoretic, perspectiva adusă de ele fiind mai validă, cât și din punct
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se obțină eficiență maximă. Indivizii nu au nevoie de talente înnăscute sau de momente istorice bune pentru a deveni lideri, ci de un antrenament corespunzător, susțin teoriile comportamentiste. Din cele de mai sus se poate ușor remarca faptul că teoriile comportamentiste sunt mult mai productive, cel puțin comparativ cu cele personologice, atât din punct de vedere teoretic, perspectiva adusă de ele fiind mai validă, cât și din punct de vedere practic. Tocmai de aceea, unii autori consideră că trecerea de la teoriile
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
productive, cel puțin comparativ cu cele personologice, atât din punct de vedere teoretic, perspectiva adusă de ele fiind mai validă, cât și din punct de vedere practic. Tocmai de aceea, unii autori consideră că trecerea de la teoriile personologice la cele comportamentiste a contribuit la progresul psihologiei conducerii cum nici o altă perspectivă nu a făcut‑o (vezi Muchinsky, 2000, p. 507). Nu‑i mai puțin adevărat că teoriile comportamentiste ridică o serie de semne de întrebare. Dacă unora și acelorași indivizi li
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Tocmai de aceea, unii autori consideră că trecerea de la teoriile personologice la cele comportamentiste a contribuit la progresul psihologiei conducerii cum nici o altă perspectivă nu a făcut‑o (vezi Muchinsky, 2000, p. 507). Nu‑i mai puțin adevărat că teoriile comportamentiste ridică o serie de semne de întrebare. Dacă unora și acelorași indivizi li se furnizează aceeași pregătire în vederea exercitării funcțiilor de conducere sau a asimilării și jucării rolurilor de conducători, atunci de ce unii obțin succes și alții nu? Se pare
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de semne de întrebare. Dacă unora și acelorași indivizi li se furnizează aceeași pregătire în vederea exercitării funcțiilor de conducere sau a asimilării și jucării rolurilor de conducători, atunci de ce unii obțin succes și alții nu? Se pare că autorii teoriilor comportamentiste, punând un accent prea mare pe comportamente, pe ceea ce „se vede”, pierd din vedere rolul diferențelor individuale, deci exact ceea ce ar susține și explica un comportament sau altul. Or, diferențele individuale sunt, după cum consideră cei mai mulți autori, un factor critic atât
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
1967, p. 261). # De aici decurge necesitatea specificării situației în care liderii acționează bine sau rău, obținând eficiență sau ineficiență. O asemenea concluzie are puține consecințe asupra selecției conducătorilor (ca în teoria trăsăturilor) sau asupra formării lor (ca în teoriile comportamentiste), în schimb are mari implicații în repartizarea conducătorilor, adică în amplasarea acestora în situațiile care sunt compatibile cu stilul lor. Rezultatele obținute în urma investigării unui număr impresionant de grupuri (800), extrem de diferite între ele (grupuri de muncă, școlare, echipe de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Gordon, 1987; Mullins, 1993; Gibson et al., 1997) le încadrează în rândul teoriilor situaționale - mai exact, a celor de contingență -, iar alții (vezi Smither, 1994, p. 289) le etichetează ca teorii de compromis, amplasându‑le între cele personologice și cele comportamentiste, noi le considerăm o categorie de sine stătătoare. Desigur că, în forma lor generală, ele se subordonează aceleiași scheme metodologice de principiu potrivit căreia conducerea, mai ales eficiența ei, depinde de o serie de factori cum ar fi stilul decizional
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
răspunzătoare de tot ceea ce se întâmplă în actele de conducere. Este vorba despre persoana interpretată în multe dintre ipostazele ei, cu însușirile (trăsăturile) și comportamentele ei, cu diversele ei acte cognitive. Acest model este ilustrat de teoriile personologice, de cele comportamentiste și de cele cognitive. Omul este purtătorul trăsăturilor de personalitate, indiferent dacă acestea sunt înnăscute sau dobândite; el este inițiatorul diferitelor comportamente, tot el este cel care desfășoară procese cognitive complicate (ia decizii, stabilește scopuri pentru subordonați, face atribuiri cauzale
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
opinie, analize de conținut, simulări, cuantificări rafinate. În concepția lui Easton, aceasta ar fi direcția către care ar trebui să se îndrepte analiza politică pentru a deveni o știință. Teorie și cercetare Sarcina unei astfel de științe este, în viziunea comportamentistă ce se va răspîndi destul de mult în spațiul american, aceea de a lua în considerare și de a urmări următoarele obiective: a) să observe în comportamentele politice acele regularități care pot fi exprimate în generalizări sau teorii cu valoare explicativă
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
dreptul absente. Folosirea istoriei c) Ambele riscuri se regăsesc, de altfel, în comportamentismul clasic. Și, într-adevăr, cel de-al treilea fragment în căutarea identității este, după Dahl, apelul la istorie. "În interesul său pentru a analiza ceea ce există, cercetătorul comportamentist în știința politică a avut dificultăți în folosirea sistematică a ceea ce a fost" [Dahl 1961]. Punctul critic îl constituie nu atît recurgerea la metoda istoriografică în sine, cît, mai ales folosirea materialului pus la dispoziție de istorie, analizei politice. În
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
logicilor de funcționare a comunicării politice. Teoriile, conform lui Gerstlé, rivalizează între ele în funcție de concepția lor asupra comunicării, politicului, a relației dintre ele, precum și după distribuirea accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
semnificației prin acțiune reciprocă, în vederea construcției unei lumi comune, pozitive și normative, care face posibilă gîndirea spațiului public, adică o centrează pe o concepție praxiologică, în termenii lui Quéré. Utilizînd perspectivele lui Denis McQuail (4) asupra comunicării, constatăm că abordarea comportamentistă și cea structural funcționalistă se subsumează perspectivei mecaniciste a transmiterii, iar celelalte două, perspectivei simbolico-rituale. Urmărind trăsăturile celor două tipuri de comunicare, găsim, implicit, și o descriere condensată a comunicării politice în cele două ipostaze. Perspectiva mecanicistă a Perspectiva simbolico-rituală
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
autenticitate. Toate aceste insuficiențe par să „recomande” literatura prozatoarei ca pe o versiune ceva mai elevată a literaturii „populare”, de consum. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa: scrierile acestea nu sunt simple „confecțiuni”. Acumularea de notație „măruntă”, psihologistă și comportamentistă, cu ambiția exhaustivității, puternic colorată de subiectivitatea personajelor-naratori, comentată glumeț ori doar alert, generează și secvențe antrenante, plauzibile, atractive nu numai pentru că au „nerv”, ci și prin autenticitate. De altfel, de la o carte la alta pot fi percepute un sensibil
CATINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286142_a_287471]
-
1992). Dialog despre eroare și Schițe bucureștene (1975) grupează proze scurte, investigând universul vieții cotidiene contemporane, din diverse medii. Incomunicabilitatea, nostalgia, însingurarea, neliniștile difuze, povara existenței zilnice definesc crâmpeie de biografii comune sau „scene de gen” construite în perspectiva psihologiei comportamentiste. Narațiunea este adesea diluată de un descriptivism amintind de „școala privirii” și de Noul Roman, de notații introspective sau de inserturi eseistice. E o proză rafinată, cu un scrupul stilistic ce lasă impresia de „răceală elegantă” (Nicolae Manolescu). Contemplarea amuzat-ironică
CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]