167 matches
-
cuceritorului de inimi. Uit, cu o imprudentă lejeritate, percepția drumului rostirii te iubesc drept unul anevoios și dificultatea ajungerii, odată cu această formulă, la porțile de suflet ale persoanei de care m-am îndrăgostit. Efortul trecutului se preschimbă alert în pacea concupiscenței și a împletirii sufletești. Trăiesc o idilă progresivă ce se îndreaptă spre un necunoscut plasat în neexplorate înălțimi. Cu cât simt mai multă dragoste oferită din partea persoanei de care m-am îndrăgostit, după ce mi-a acceptat declarație de iubire, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ci asupra tuturor. Această capacitate nu s-a manifestat la nici un scriitor creștin cu atîta finețe și este exercitată uneori cu un fel de îndîrjire care anunță operele antipelagiene ulterioare, unde sondarea sufletului omenesc, în tentativa de a descoperi originea concupiscenței, va ajunge pînă la exasperare. Cu tot atîta atenție, Augustin știe să observe viața societății în care a trăit: mediul îngust și închis din Thagaste, școala prea puțin folositoare, risipirea în viața libertină la Cartagina. Mulți prieteni de altădată, atît
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unifice părțile scrise mai tîrziu cu cele precedente. Foarte interesantă este interpretarea vieții primilor oameni în paradisul terestru, acest lucru permițîndu-i lui Augustin să exprime anticipat anumite convingeri asupra cărora avea să insiste ulterior, în perioada polemicii contra pelagienilor: semnificația concupiscenței, străină vieții angelice dinainte de păcat, grație căreia Adam și Eva, în paradis, ar fi dus o viață pur rațională, lipsită de dorințe sexuale; procreația ar avea drept scop producerea unui număr determinat de ființe umane în vederea transformării lor în timpul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aparțin Bisericii, fără distincție. Așadar, adevăratul său început este reprezentat de mîntuirea pe care ne-a adus-o Cristos, care a constituit originea Bisericii. Prin botez, pătrundem în ea, dar nu rămînem neapărat: botezul șterge păcatul originar, dar nu și concupiscența, afirmă Augustin, în acord cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este formată din oameni, prin urmare, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea eshatologică. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nu e adevărat că perfecțiunea omului ar deveni imposibilă, așa cum susțin pelagienii, atunci cînd nu este admisă posibilitatea de a nu păcătui; pur și simplu, liberul arbitru nu poate exclude intervenția harului divin. Omul, chiar dacă este botezat, păstrează în sine concupiscența, care a fost iertată ca păcat, dar este încă vie în trup, ca „lege a păcatului”, conform definiției din Rom. 5, 12. Cele două cărți au fost urmate la puțină vreme de o a treia, unde Augustin se oprește asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
obținut un rezultat mai bun, pentru că acolo era influent un prieten de încredere al lui Augustin, contele Valeriu, care obținuse semnarea decretului imperial din 419. în 419-420, Augustin i-a trimis lui Valeriu prima carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență (De nuptiis et concupiscentia), al cărui titlu arată deja spre ce tip de subiect se deplasase de-acum polemica episcopului de Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al acestuia îl constituie dorințele carnale, deoarece nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. în această ultimă polemică a sa, Augustin accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gîndirii sale, subliniind continuu omniprezența concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească binele, și, în consecință, răspîndirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat absolut irelevant pentru facerea de bine în raport cu harul lui Dumnezeu, și acesta va fi unul din motivele principale ale reacției contra doctrinelor augustiniene
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Iulian începuse să trimită scrisori prin care contesta deciziile conciliului de la Cartagina și respingea doctrinele lui Augustin ce stătuseră la baza acestuia. După ce citește epistolele lui Iulian, Augustin scrie în 420 o a doua carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență și alte patru Contra celor două epistole ale pelagienilor (Contra duas epistulas Pelagianorum). Iulian, la rîndul său, continuase polemica scriind un tratat în patru cărți dedicate Lui Turbantius, colegul său; acestora, Augustin le-a răspuns în 421 prin cele șase
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă pînă la noi și care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru, care este capabil să acționeze și în vederea mîntuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul originar, capacitatea omului de a face bine
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1924, R. Draguet a propus o interpretare diferită. Potrivit lui Iulian, natura umană, prezentă deja în întregime în Adam, fusese creată ca indestructibilă, însă această condiție fusese irosită prin păcatul originar, iar caracterul său alterabil care decurge de aici, asociat cu concupiscența, se transmite tuturor descendenților lui Adam, născuți tocmai din imboldul dorințelor trupești. în esență, pentru Iulian condiția de alterabilitate și mortalitate este în mod necesar o stare de păcat, care se transmite individului înaintea oricărui act de voință al său
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
își are rădăcinile în dorința de putere, comună tuturor oamenilor, șșiț este astfel inseparabilă de însăși viața socială”6. Plecând de la o interpretare augustiniană a naturii decăzute a omului, Morgenthau sugera, citându-l pe Luther, că „nu poate fi biruită concupiscența” și, în consecință, că dorința arzătoare de putere, ubicuă condiției umane, trebuie recunoscută ca „sursa corupției și a păcatului care inserează și în cele mai bune intenții măcar un pic de rău și deci le murdărește”7. În cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de sălbatic a la J.J. Rousseau, numai că sălbaticul descoperit de Kazantzakis nu e deloc bun. Dimpotrivă, pe acesta îl salvează civilizația, spre deosebire de sălbaticul lui Rousseau care tocmai de civilizație e ireversibil compromis. Omul lui Rousseau preia din evoluția societății concupiscența, zelul demolator, cruzimea concurențială. Omul lui Kazantzakis distilează barbaria primului om prin iubire, prin iertare, prin cultură. Lui, ultimului urmaș al acelui lung șir de strămoși, lui Kazantzakis, îi revine toată responsabilitatea de a îmblânzi sălbăticia atâtor strămoși. „Am de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
atașamentul față de grupurile sociale, În sensul de caritate, cooperare etc.; că autonomia voinței, reprezentată prin conformismul liber consimțit al individului. Care este esența sentimentului moral? La această Întrebare, Platon (Republicaă răspunde dikayosiné, adică echilibrul dintre cele trei părți ale sufletului: concupiscența, mânia (sau curajulă și rațiunea. De aici rezultă faptul că sentimentele, ca procese sufletești primare, devin ulterior „morale”, prin valorizarea intențiilor și funcțiilor acestora În raporturile dintre persoane. R. Le Senne afirmă că virtutea axială este curajul, care asociază energia
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
capacitate nu s-a manifestat la nici un scriitor creștin cu atâta finețe și este exercitată uneori aproape cu un fel de îndârjire care e un preludiu la operele antipelagiene ulterioare, unde sondarea sufletului omenesc, în tentativa de a descoperi originea concupiscenței, va ajunge până la exasperare. Cu tot atâta atenție, Augustin știe să observe viața societății în care a trăit: mediul îngust și închis din Thagaste, școala prea puțin folositoare, risipirea în viața libertină la Cartagina. Mulți prieteni de altădată, atât vii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cele scrise mai înainte. Foarte interesantă este interpretarea vieții primilor oameni în paradisul terestru, pentru că acest lucru îi permite lui Augustin să exprime în mod anticipat anumite convingeri asupra cărora avea să insiste ulterior, în perioada polemicii contra pelagienilor: semnificația concupiscenței, străină vieții angelice dinainte de păcat, grație căreia Adam și Eva, în paradis, ar fi dus o viață pur rațională, lipsită de dorințe sexuale; procreația ar avea drept scop producerea unui număr determinat de ființe umane în vederea transformării lor în timpul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aparțin Bisericii fără distincție. Așadar, adevăratul său început este reprezentat de mântuirea pe care ne-a adus-o Cristos care a constituit originea Bisericii. Prin botez, pătrundem în ea, dar nu rămânem oricum: botezul șterge păcatul originar, dar nu și concupiscența, afirmă Augustin, în acord deja cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este compusă din oameni și, așadar, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea escatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
condiție. Nu e adevărat că perfecțiunea omului ar deveni imposibilă, așa cum susțin pelagienii, atunci când nu este admisă posibilitatea de a nu păcătui; pur și simplu liberul arbitru nu poate exclude intervenția harului divin. Omul, chiar dacă este botezat, păstrează în sine concupiscența, care a fost iertată ca păcat, dar este încă vie în membrele trupului, ca „lege a păcatului”, conform definiției din Rom. 5, 12. Cele două cărți au fost urmate la puțină vreme de o a treia în care Augustin se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
obținut un rezultat mai bun pentru că acolo era influent un prieten de încredere al lui Augustin, contele Valeriu care obținuse semnarea decretului imperial din 419. În 419-420, Augustin i-a trimis lui Valeriu prima carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență (De nuptiis et concupiscentia) al cărui titlu arată deja spre ce tip de subiect se deplasase de-acum în mod preferențial polemica episcopului din Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al dorințelor carnale pentru că nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. În această ultimă polemică dusă de Augustin, se accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gândirii sale ce relevă fără încetare omniprezența concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească binele și, în consecință, răspândirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat de-acum absolut irelevant pentru comiterea binelui în raport cu harul lui Dumnezeu și tocmai acesta va fi unul din motivele principale ale reacției contra
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Iulian începuse să trimită scrisori prin care contesta deciziile conciliului de la Cartagina și respingea doctrinele lui Augustin care stătuseră la baza acestuia. După ce citește epistolele lui Iulian, Augustin scrie în 420 o a doua carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență și alte patru Contra celor două epistole ale pelagienilor (Contra duas epistulas Pelagianorum). Iulian, la rândul său, continuase polemica scriind un tratat în patru cărți dedicate Lui Turbantius, colegul său: acestora, Augustin le-a răspuns în 421 prin cele șase
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
85, 1, 1974 (Contra Iulianum t. prior, libri I-III: M. Zelzer); BA 23, 1974 (De nuptiis et concupiscentia; Contra duas epistulas Pelagianorum: F.-J. Thonnard, E. Bleuzen, A.C. de Veer); NBA 18, 1985 (Polemica împotriva lui Iulian: Nunta și concupiscența, Contra celor două epistole ale Pelagienilor... introd., trad. și note de N. Cipriani); 19, 1-2, 1993-1994 (Polemica împotriva lui Iulian: Polemica împotriva lui Iulian, Opera neterminată, introd. și note de N. Cipriani, trad. de I. Volpi). Controversa cu pelagienii a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ștergerea căruia a fost necesară venirea Mântuitorului; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă până la noi și care constă într-o strânsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. Însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru care este capabil să acționeze și în vederea mântuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul original, capacitățile potențiale ale omului de a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Draguet a propus o interpretare diferită. Potrivit lui Iulian, natura umană, prezentă deja în întregime în Adam, fusese creată ca o entitate indestructibilă, însă această condiție fusese irosită prin păcatul originar, iar caracterul său alterabil care decurge de aici, asociat cu concupiscența, se transmite tuturor descendenților lui Adam, născuți tocmai din imboldul dorințelor trupești. În esență, condiția caracterizată prin alterabilitate și mortalitate este în mod necesar o stare de păcat care se transmite individului anterior oricărui act al său de voință prin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
opera aperta", performanțe de stil alert, subversiv, deconstrucție și demontare a ideilor primite de-a gata, proteism iconografic și imaginar, monografie a unei obsesii, îndrăgostire și desvrăjire, scene de erotism hard și tandrețe, amor cât cuprinde, de la adorație biblică la concupiscență zoo, toate acestea oferă Esterházy în rețeta sa narativă, euro-americană și maghiară totodată, provocatoare fără să fie pur comercială, confesiv-colocvială, rod al unor experiențe la persoana întâi (autorul avea pe-atunci 45 de ani). Naratorul este totuși un sentimental cu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
stare să contureze dinamica psihologică a trăsăturilor. Performant aproape la fiecare pagină, ca să nu mai vorbim de climatul hipersenzitiv în care personajele se bucură de prezumția noastră de credibilitate (coborâre în abisal sau în bolgiile vampirizării sau acuplării prin grila concupiscenței voyeuriste), Petru Cimpoeșu aduce în arena romanului post-proustian insolitul concept de prezent etern, prin deposedarea violentă de improvizațiile trecutului și de impostura viitorului. Un prezent cu copertele rupte, anonim ca o carte fără coperte. Doar el poate mântui omenirea de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]