166 matches
-
obținut un rezultat mai bun, pentru că acolo era influent un prieten de încredere al lui Augustin, contele Valeriu, care obținuse semnarea decretului imperial din 419. în 419-420, Augustin i-a trimis lui Valeriu prima carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență (De nuptiis et concupiscentia), al cărui titlu arată deja spre ce tip de subiect se deplasase de-acum polemica episcopului de Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al acestuia îl constituie dorințele carnale, deoarece nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. în această ultimă polemică a sa, Augustin accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gîndirii sale, subliniind continuu omniprezența concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească binele, și, în consecință, răspîndirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat absolut irelevant pentru facerea de bine în raport cu harul lui Dumnezeu, și acesta va fi unul din motivele principale ale reacției contra doctrinelor augustiniene
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Iulian începuse să trimită scrisori prin care contesta deciziile conciliului de la Cartagina și respingea doctrinele lui Augustin ce stătuseră la baza acestuia. După ce citește epistolele lui Iulian, Augustin scrie în 420 o a doua carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență și alte patru Contra celor două epistole ale pelagienilor (Contra duas epistulas Pelagianorum). Iulian, la rîndul său, continuase polemica scriind un tratat în patru cărți dedicate Lui Turbantius, colegul său; acestora, Augustin le-a răspuns în 421 prin cele șase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă pînă la noi și care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru, care este capabil să acționeze și în vederea mîntuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul originar, capacitatea omului de a face bine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1924, R. Draguet a propus o interpretare diferită. Potrivit lui Iulian, natura umană, prezentă deja în întregime în Adam, fusese creată ca indestructibilă, însă această condiție fusese irosită prin păcatul originar, iar caracterul său alterabil care decurge de aici, asociat cu concupiscența, se transmite tuturor descendenților lui Adam, născuți tocmai din imboldul dorințelor trupești. în esență, pentru Iulian condiția de alterabilitate și mortalitate este în mod necesar o stare de păcat, care se transmite individului înaintea oricărui act de voință al său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dumnezeu a așezat în om, încă de la început, două duhuri: un duh al adevărului și un duh al răutății. Ele se află într‑o continuă confruntare. Venirea iminentă a Fiului luminii va zădărnici, o dată pentru totdeauna, orice duh de răutate. Concupiscența, apatia, necredința și minciuna, orgoliul, înșelăciunea, cruzimea, nerăbdarea, nebunia etc. sunt manifestări ale duhului răutății sau duhuri subordonate prin care el lucrează împotriva omului, împiedicându‑l, pe de o parte, să lucreze binele, instigându‑l, pe de alta, spre rău
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atașamentul față de grupurile sociale, În sensul de caritate, cooperare etc.; că autonomia voinței, reprezentată prin conformismul liber consimțit al individului. Care este esența sentimentului moral? La această Întrebare, Platon (Republicaă răspunde dikayosiné, adică echilibrul dintre cele trei părți ale sufletului: concupiscența, mânia (sau curajulă și rațiunea. De aici rezultă faptul că sentimentele, ca procese sufletești primare, devin ulterior „morale”, prin valorizarea intențiilor și funcțiilor acestora În raporturile dintre persoane. R. Le Senne afirmă că virtutea axială este curajul, care asociază energia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de tablouri, numeroase pagini având ton de pamflet. Descrierile faunei politice și ale protipendadei, amintind și de pamfletele lui T., sunt corozive, ca în scena unui chef din tunelul restaurantului francez sau când în atenție intră amestecul de lașități și concupiscență, crizele de erotomanie ale generălesei Trifon în timpul refugiului, supeul de la „rafinata” Tina ș.a. Traiectoria protagonistului este a unui revoltat, iar războiul devine factorul catalitic al atitudinii sale. Deși e limpede împotriva cui se indignează Dinu Bordea, mai puțin limpede e
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
deodată și brațul îi căzu la loc pe masă, într-un gest de oboseală. Chipul i se întunecase. — Cu bucurie, da, chiar așa! Și pentru mine așa era. Alții sufereau, le venea greu să renunțe la lume, erau încă pradă concupiscenței, înțelegeți? Eu, însă, nu: trăiam în pace, iar regulile severe ale claustrului nu mă împovărau. Era un loc minunat: o veche casă de coloni, înconjurată de pajiști și pâlcuri de stejari. Călugării o transformaseră în mănăstire și cu donațiile fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ca și cum instinctul ar însemna să ejaculeze în trupul sterilizat chimic al unei femei pe care o întâlnise pentru prima oară în viață cu douăzeci de minute în urmă. Iar Wilt reacționase instinctiv, dându-se timid la o parte din calea concupiscenței legate de putere și de aroganță și de un dispreț intolerabil față de persoana lui, pornit de la presupoziția că tot ce era el, tot ce însemna micuțul de el reprezenta o simplă prelungire a penisului său și că expresia definitivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
inimile oamenilor”, asigurând prin aceasta că principiile legii naturale sunt universale. Una din problemele care ar putea să apară la acest punct se referă la situațiile în care „rațiunea este împiedicată să aplice un principiu la un caz particular, din cauza concupiscenței sau, în general, din cauza pasiunii”. Rațiunea umană nu are pretenția absolutistă de a fonda în mod autonom doctrina morală, deoarece presupune două adevăruri: omul este guvernat de Dumnezeu cu o providență specială, care îl distinge de toate celelalte creaturi și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
permite să gândim cu totul altfel creația și capacitatea creativă a omului. De fapt, creația riscă să fie redusă la latura sa de reproducere biologică, elevată, ca să spunem așa, de instituția căsătoriei nu doar datorită puterii acesteia de tămăduire a concupiscenței - așa cum se considera și se credea până la conciliul Vatican II - ci oarecum și ca o debarasare de animalitate. Să renunți la o astfel de formă de creație-creativitate înseamnă să îmbrățișezi și să mărturisești că există multe căi pentru a transmite
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
preocupat și incredul: - Mama spune că a văzut-o cu mulți. - Nu e adevărat, nu e adevărat! negă Felix aprins. Într-o zi însă, Titi, după o lungă ședere nemotivată în apropierea Otiliei, care citea, îndrăzni un gest oarecare de concupiscență, care irită pe fată. - Ești nebun, Titi, țipă ea, pleacă de aici! G. Călinescu Țipătul ei fu auzit indirect de Aglae, care se mânie foc, însă nu pe Titi, ci pe Otilia. Ea își vărsă toată ciuda față de moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
erotici, deveniți insensibili la imaginea eșecului. În iubirea prostituată nu există infidelitate 3. Refuz sistematic al alterității, al rușinii, al fecundității și al misterului nativității, erotismul contemporan nu e decât o tehnică a raptului ori o sclavie disimulată. În obscuritatea concupiscenței totale, obiectivarea celuilalt cauționează orice perversitate, noțiunea de „față” ori cea de „înfățișare” dispar. Comerțul sexual este indiciul decompoziției sistematice a exigențelor Vieții. În visul prelungit al lui Onan, condiția de bază a solipsismului este din nou reîntregită. Erosul prostituat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens propriu, poezia erotică a lui Bolintineanu nu este pentru că ea nu părăsește niciodată zona suavității. Momentul suprem În idila bolintineană este Îmbrățișarea. Sărutul este figura de vîrf a desfătării. Arătarea pulpei, deschiderea sinului, citate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aproape toți se căzneau să-l ascundă, să-l facă neauzit. Această pudoare sau poate această trufie îi mutila pe toți: gândirea lor era într-o parte, iar viața lor într-alta. Plângeau pe tăcute, sufereau pe tăcute, aveau extaze, concupiscențe, căderi ― pe tăcute. Se fereau cu toții de etică tocmai pentru că nu știau să-și integreze viața și să-și asume imoralitatea ei funciară. Ce să mai vorbim de sex! Scriind, păreau cu toții asexuați și tăceau în privința singurului lucru care îi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
percepțiile lui se opun celor misogine ale epocii medievale.”35 Aceste constatări se pliază perfect și pe maniera lui Giovanni Boccaccio de abordare a personajului feminin. Donnele demonicate, nefiind supuse și blânde, devin și ele simboluri, dar ale carnalului, ale concupiscenței, ale dorinței iraționale, ale nevoii de libertate și de emancipare. „Percepția medievală dominantă asupra femeilor, care era acceptată ca atare mai mult decât era formulată explicit, a fost aceea care o înfățișa pe femeie drept ajutor și tovarășă de viață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
italiană. Ca și Vita Nuova este divizată în nouă părți, și povestește tot despre nașterea și dezvoltarea sentimentului iubirii. Dar Fiammetta este un revers al operei dantești. În timp ce dragostea lui Dante pentru Beatrice era sacră și înnălțătoare, Fiammetta povestește despre concupiscență și o dragoste adulterină distrugătoare. Întâlnim topoi familiari: Fiammetta stă în biserică în sâmbăta Paștelui și este apreciată de privirile laudative ale multor bărbați, observă privirea unui tânăr, deosebit de fermecător, plin de grație și foarte elegant îmbrăcat. Preocupată de reputația
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ei drept o figură simbolică a carnalității i-a determinat pe unii critici literari, paradoxal, să afirme că personajul acesta nu are nimic de a face cu verosimilul, este mai curând „o figură iconografică” a senzualității, chiar o alegorie a concupiscenței 286, însă nu subscriem la acest punct de vedere. Personajul feminin își instituie propriile legi de guvernare în căsnicie, un fel de lex non scripta, care au ca izvor preceptele biblice, interpretate însă într-o manieră personală.287 Este o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lume, târgoveața percepând principiul masculin ca fiind subordonat nevoilor și cerințelor exigente ale femeilor: „Barbatul pentru ce folos a fost?”363. Esența acestei feminități este de o ferocitate uluitoare, târgoveața devine asemănătoare cu un animal sălbatic, necruțător, urmărind doar pasionalitatea, concupiscența. De multe ori folosește în discursul propriu pronumele personal de persoana întâi (I), marcă nu doar a subiectivității, ci mai ales a dorinței de a impune o notă de autoritate, încredere în sine, certitudine, voință de dominare, afirmarea a părerilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
manierele cizelate ale unei curtezane („Alene cunoștea să se compoarte,/ Cu farmec mult și cu mișcări învoalte” 474 ), știe să mănânce elegant, imită comportamentul nobiliar pentru a se impune, dând dovadă de snobism, iubește animalele (câinii), dar sunt aluzii la concupiscența care îi dictează această milă față de necuvântătoare. Măicuța Eglantina are, fără îndoială, pretenția de a fi considerată o persoană educată: cunoaște limba franceză, dar nu așa cum era rostită în Franța, ci cum și-o însușise la Straford, mănăstire benedictină, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
societate 479 și nu unei monahii, care a ales modestia, evlavia și retragerea de lume. Dar, mai presus de toate, încercarea de a imita aristocrația vremii îi aducea adevărata satisfacție: „Purtarea aleasă o făcea ferice.” 480 Portretul fizic îi trădează concupiscența, seamănă cu un personaj feminin din creațiile sentimentale: „Năsuc alung și ochii de smarald,/ Iar gura - cum îi fraga pârguită./ și ce mai frunte! Naltă și boltită,/ De-o șchioapă să fi fost, de nu mă-nșel,/ Căci pirpirie n-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
firească pentru o persoană a cărei viață se așteaptă a fi închinată divinității. Păcatul cel mai imputat și mai des criticat în povestirile care fac aluzie la decăderea clerului (și sunt douăzeci astfel de istorisiri în Decameron) este cel al concupiscenței, al dorinței trupești necontrolate. De cele mai multe ori, pentru a și atrage victimele feminine, păcătoșii în sutană dau dovadă și de viclenie. Un călugăr tânăr (și epitetul este important, deoarece naratorul se dovedește în fața tinereții mult mai tolerant, considerând-o o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fieștecare vru să afle, nu într-un singur rând, ci de mai multe ori, cum știe mutul călări”539), care se amuză pe seama exploatării sexuale a bărbatului, devenit bogat în odrasle, atunci când, la bătrânețe, s-a întors în satul natal. Concupiscența este cu atât mai hilară cu cât poftele celor din cinul monahal se îndreaptă spre femeile căsătorite, atentând, în acest caz, și la unitatea și sacralitatea instituției familiei, pe care acceptă să o mineze în vederea propriilor interese. Exemplele sunt numeroase
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
doi bani, fiindcă nici una barem nu s-ar împotrivi 549 Ibidem, p. 402. 550 Ibidem, p. 256. 149 încercării”551. Femeia ofensată îi va înscena o noapte de dragoste cu grotesca slujnică Cintazza și îl va demasca în fața episcopului. Dacă concupiscența și viclenia sunt păcatele cel mai des incriminate în povestirile Decameronului, ele nu sunt unicele. Li se reproșează slujitorilor Bisericii, și nu numai lor, ci și unor laici, lăcomia și avariția (I. 6, I. 7), dorința necinstită de înavuțire, falsificarea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]