93 matches
-
drept "frenezia de a transforma unul pe celălalt, de a se înfrumuseța unul pe altul într-un act care devine act artistic și care excită ca acesta nu știu ce sursă a infinitului personal"). Zeitatea iubirii poate fi, în egală măsură, făptura concupiscentă, Dionysos cel cu picioare de țap, sau Venus cea grațioasă, îndemnînd la reverie, inspirînd o iconografie elevată. în zilele noastre, afirmarea carnalului cunoaște o oră fastă. Lumea globalizată înregistrează un erotism tot mai dezinhibat, precipitat, nefiltrat printr-un cod al
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
fiind excepțiile, e limpede că de foarte devreme poetul iese din cărțile altora pentru ca, găsindu-și lumea artistică proprie, să intre complet în ea. Căutând dimineața faunului, adolescența, începuturile timide și ezitante dinaintea debutului, vom găsi tot bine cunoscuta după-amiază concupiscentă, maturitatea unei creații lirice care, practic, nu mai evoluează. Opera acestui poet, în care toate fojgăie și totul foșnește, este într-o anumită privință statică, imobilă, non-evolutivă. Cu alte cuvinte, Emil Brumaru, adolescentul autor al acestor versuri, era deja, în
Dimineața unui faun by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8234_a_9559]
-
totul e trecător și efemer. De aici concluzia indubitabilă că iubirea și credința pot fi pentru om și pentru Poet elementul stenic, demn de preamărire. Ca gânditor, Karol Wojtyła pleacă de la concepția scolastică a iubirii binevoitoare trecând și spre cea concupiscentă, iubire care acceptă apropierea individului de individ, știut fiind că aceasta se manifestă în conviețuirea armonioasă dintre persoane, întâlnind la nivelul respectiv acel atât de dorit și așteptat bine și frumos moral, care asigură resorturi noi vieții, ca în situația
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
spre schimbare în bine sunt limitate la spațiul apartamentului de bloc unde se întâlnesc cei doi. Sau, eventual, la cel sub cer liber al Pieții Universității. În fapt, narațiunea se petrece într-o cheie a inocentei, fără vreo urma de concupiscenta sau vulgaritate. Atracția fizică, dorința sunt indeniabile, însă ele se nasc de-abia pe urmele compasiunii: În clipa când am zărit-o, fata asta m-a făcut să plâng.Din lacrimi nevăzute a luat naștere toată povestea.M-am întrebat
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
nu practică uciderea că pe un sport de plăcere, ci ca pe o etică. El moare odată cu victima să, trăind astfel simultan ambele ipostaze (victima/ calau), iar impulsul ucigaș îi vine mai degrabă din dorința de cunoaștere decît din simplă concupiscenta estetică. El poate fi suspectat că ucide cu un scop, si anume acela de a afla răspunsul la întrebarea dacă între eros și thanatos este cu adevărat o legatura indisolublilă. Fascinat de imaginea Dianei că zeița a morții, locotenentul adopta
Memoria pre-apocalipsei by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17643_a_18968]
-
în literatura rusă, iar coloana sonoră, de la partiturile lui Prokofiev și Musorgski la muzica de acordeon filtrată prin vocile minunate ale gemenilor siamezi sau muzica de operă ieșită spectral din floarea ruginită a patefoanelor, înnobilează printr-un contrast visceral scenele concupiscente. Frumusețea înflorește maladiv în mijlocul trivialității, fiecare scenă „pornografică" este coruptă estetic, catartic, însă ironia subiacentă este modulată liric, iar trivialul dobândește o demnitate tragică. Filmul respiră atmosfera simfonică a unei opere al cărui libret conține stupefiante banalități cărora muzica le
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
Lumea întreagă era un angrenaj în care rotirea celei mai minuscule grăunțe de nisip din fundul oceanului producea, la celălalt capăt, un cutremur devastator, fluturarea unei aripi de fluture în Antile provoca o tornadă în Kansas și un mic gând concupiscent al unui vagabond de pe Rahovei atrăgea mânia lui Dumnezeu asupra unui miliard de lumi locuite. În mintea lui visător-paranoică și sub ochii lui cu gene femeiești totul corespundea totului într-o vastă și cristalină conspirație. Ieșind de pe bulevard, se afundară
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de lumina albăstruie a proiectoarelor, dansatoare echipate exotic cu pene ample susținute de ștrasuri strălucitoare, traversează scena elastice și surâzătoare. Unduirile circulare de crupă și sânii sumar acoperiți cu minuscule cupe de satin alb fac deliciul ochilor libidinoși cu străluciri concupiscente ale unui public adus la paroxism de izbucnirile țiuitoare ale instrumentelor. Prin aerul amestecat cu fum și marcat de efluviile agresive ale parfumurilor scumpe, vin adieri ușoare de emanații axilare. În timp ce străbat cu infinite atenții sala restaurantului, din mulțimea risipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
minte să-mi fi dorit ceva cu intensitate, să fiu avid după ceva, în afara banalelor mele preocupări literare, pe care le rezolv și într-o cămăruță. Totuși, am fost surprins acum câteva zile nu de unul, ci de două gânduri concupiscente, ceea ce pentru mine e un pic prea mult, ținând seama mai ales de bizareria lor. Mi-am dorit din toate puterile mele: 1. să plec din București pentru totdeauna; 2. să am o armă de foc pentru autoapărare. Asta după ce
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mâna dreaptă, cea care descoperă/dezvăluie. Privește trunchiul pe care se sprijină cotul satirului, aflat, la fel, în continuarea piciorului adormit al nimfei: un organism la fel de monstruos precum satirul pătruns de dorință/spaimă, dar care încearcă să iasă din frame-ul concupiscent. Poate o aluzie la inevitabilul final? Ce anume descoperă satirul lui Watteau? Un umăr, William, un umăr, un tablou. Completează kitschul unui trup grăsuț, bun de frământat, pe care-l privește cu oroare/dorință, dar acoperă ceea ce ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
marelui cal. „Timeo Danaos et dona ferentes“ se gândise el. „Nu mă Încred În câinii ăștia nici dacă Îmi zâmbesc.“ Nimic nu Îi plăcuse din acest om și din curtea lui. Aspectul fizic al cardinalului Îl indica drept un laș concupiscent, cu chipul marcat de ipocrizia curială. Iar când, În sala Consiliului, făcuse marele gest de a refuza o cupă plină cu florini de aur, lui Dante nu Îi scăpase străfulgerarea de lăcomie care Îi măturase fața cu o lumină sinistră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
îi datorează cariera Și carierei... pe a doua soață! Unde duce băutura Venind beat mort în ziua de chenzină, Greșind și ușa, ce mai tura-vura, A nimerit în pat la o vecină! Vezi, uite unde duce băutura! La catafalcul unei concupiscente Te-ai dus la locul cel divin Între-ale cărui frontiere Nu-i întristare nici suspin Și (vai!) nici geamăt de plăcere! Nestatornica-mi iubită O caut. Mi s-a explicat Că ziua-ntreagă-i la bronzat. Revin spre seară, dar
GEORGE PETRONE by GEORGE PETRONE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83929_a_85254]
-
Castelmare, logodnicul acceptat din rațiuni materiale. Cezara e o ființă dominată de sentimente năvalnice care îndeamnă la pasiune. Ea ilustrează iubirea agresivă aflată „în faza declanșării simțurilor”, frenezia pasională sub forma unei beții a simțurilor. E o întruchipare a Venerei concupiscente, ale cărei simțuri poartă amprenta unei inocențe primitive. Ea simbolizează feminitatea sublimă sub al cărei chip inocent se ascunde senzualitatea: „Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
complementare vorbirii (Redeergänzung); * gesturi substitutive (Redeersatz). Gesturile de însoțire se pot situa pe aceeași linie cu discursul ("privirea perdută a îndrăgostitului" ce-și rostește declarația de dra-goste) sau pe o izotopie contrară (discursul pios al lui Tartuffe însoțit de gesturi concupiscente). Gesturile completive (care încheie un enunț incomplet lingvistic) pot prelungi sau contrazice enunțul. Gesturile substitutive nu sînt esențiale în comunicarea contemporană (apariția lor este legată de situații speciale: distanța prea mare între participanți, necunoașterea limbii, emoție puternică). 8.5. Gestul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
cerințele decurgând din ele, explică, în opinie barbiana, incapacitatea ("deficien[ta]") versurilor memorabile din "Corbul" ("silabele prăpastii") de a exprima deplin "Adevărul" și golește, oarecum, de semnificații mai profunde ("vid[a]") celebrul leitmotiv "nevermore". Cauza? Ceea ce am putea numi o concupiscenta a simțurilor, ce aparține, în ceea ce-l privește pe autorul român, unei etape "de erori trasă din premisele unei experienței bazate numai pe senzație, epoca de mult trecută"1, de care ține neapărat să se distanțeze: Și tristul decorum, si
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de verosimilitate și, mai mult chiar, perfecțiunea sa fizică și morală este umbrită de unele defecte care îi știrbesc din exemplaritate. Pe de altă parte, personajul feminin negativ, donna demonicata, dobândește valențe noi, pozitive: este adevărat că trișează, poate fi concupiscent, se revoltă, uzurpă autoritatea patriarhală, misogină, că își dorește o emancipare firească, dar devine mult mai autentic, mai simpatic, mai acceptat de către cei doi scriitori care îl înfățișează cu o toleranță direct exprimată. Am încercat, de asemenea, să evidențiem de ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
alte creații boccaccești vor fi închinate unor femei pentru care naratorul operei mărturisește că nutrește o dragoste profundă. În Povestirile din Canterbury, dar și în Decameronul identificăm o abordare complexă a personajului feminin: pe de o parte întâlnim femeia trădătoare, concupiscentă, malefică, însă independentă, locvace, voluntară, pe de altă parte nu lipsește nici imaginea romantică, ideală, un prototip al unei feminități râvnite de toți, dar și femeia martiră. Aceste capodopere reprezintă o enciclopedie medievală a percepțiilor asupra femeii, a dragostei și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
naratorii boccaccești sau chaucerieni le atribuie virilității, tot din dorința de a o umaniza, de a-i evidenția și defectele și, astfel, de a o apropia de ceea ce urmăresc vădit, reliefarea complexității sufletului feminin. Poate fi, de asemenea, corupt, vicios, concupiscent, ipocrit (fratele Alberto din Imola). Se distinge uneori și prin decrepitudine, încercând să se impună în fața soției prin puterea vârstei, uitând regretabil că ceea ce primează într-un cuplu sunt sentimentele autentice (IV, 10). De cele mai multe ori însă, cruzimea este cea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
La polul opus distincției s-ar situa personaje feminine precum Alibech (III, 10), o inocentă și o naivă care confundă actul sexual cu dorința pretinsă a călugărului întâlnit în pustie de a se mântui, devine un simplu instrument al plăcerii concupiscente a bărbatului, folosit după bunul plac, sau Gemmata care crede, împreună cu soțul său, că poate fi transformată, de către un călugăr, într o iapă. A-și putea exprima punctul de vedere însemna foarte mult într-o lume guvernată de tabu-uri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
antică textele erau percepute doar cu sensul lor literal, de aici și conotația cu trupescul, carnalul, ea nu reușește să pătrundă în profunzimea doctrinei pe care va încerca să o combată, în încercarea de a-și justifica viața și pornirile concupiscente. Este o exegetă lipsită de credibilitate, face numeroase confuzii, interpretează în manieră proprie textele, încearcă să obțină o justificare pentru actele ei de libertinaj.281 Mărturisește franc că nu înțelege episodul nunții din Cana Galileii sau cel de la fântână, cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
p. 410. 349 Ibidem. 350 Susan Crane, Alison's Incapacity and Poetic Instability in The Wife of Bath's Tale, p. 21. 108 argumentele până la un final conclusiv, târgoveața tratează retorica așa cum își abordase și partenerii, cu o vădită plăcere concupiscentă, resimțind mereu nevoia de schimbare, nereușind să ofere un final închis Prologului ei.351 Întâlnim în discursul nevestei din Bath numeroase elemente fatice și hiperbolice, numeroase repetiții ale unor cuvinte care au rolul de a intensifica o idee, dar și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu lipsește, deoarece virtuoasele femei, donne angelicate asemănătoare nimfelor, tind spre plăceri lumești, carnale, spre dragostea profană. Tema dragostei va fi abordată și în operele următoare. Iubirea cunoștea în perioada medievală două accepții antagonice: putea fi nobilă, pură, detașată sau concupiscentă, pasională. De aici putem încă o dată justifica cele două tipologii feminine pe care le abordăm: donna angelicata și donna demonicata, adepte ale unei zeițe pure, Diana, sau ale unei Venus carnale, urmașe ale Mariei sau ale Evei: „Concepțiile medievale despre
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
studii, rostește un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc „il santo libro d’Ovidio”601, cum numește Boccaccio Ars amatoria. Lucrarea era foarte populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în cultura
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
s-a convertit, la rândul său, într-un simbol, acela al sufletului creștin. Cu toate acestea, pasionalitatea nu este abolită, bărbatul o râvnește mereu pe această frumoasă femeie, instinctul devine mai puternic, căci opera se încheie cu resimțirea unei plăceri concupiscente atât de vii, care îi inundă ființa, încât barierele visului sunt dărâmate și naratorul se trezește din fermecătoarea sa 170 viziune.614 „Giovanni Boccaccio este călăuzit de frumusețe și nu de virtute, spre crestele devenirii umane.” 615 Amorosa visione înfățișează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
celui care manifesta pentru ea o pasiune atât de intensă. Este clar că femeia nu nutrește nicio dorință pătimașă, nu are gânduri ascunse, dorințe disimulate într-un refuz aparent. Ceea ce se remarcă este jena cu care se supune acestei întâlniri concupiscente la care este împinsă de soț. 837 833 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, pp. 430-431. 834 Charles A. Owen, The Crucial Passages in Five of the Canterbury Tales: A Study in Irony and Symbol, în „The Journal of English and
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]