192 matches
-
devreme, n-aș fi plecat degeaba”. A nu se confundă acest "și" cu cel care introduce o intrebare indirectă, aceasta nefiind o propoziție condiționala, ci completiva directă (vezi mai jos), si nu i se aplică regulile lui "și" condițional. Locuțiunea conjuncționala "même și" „chiar dacă” introduce o propoziție circumstanțiala concesiva, iar regulile de mai sus se aplică și predicatului acesteia: "Même și nous l’avions șu plus tôt, nous n’aurions pas pu intervenir" „Chiar dacă am fi aflat mai devreme, n-am
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
sau mai multe subordonate de același tip. Acestea sunt coordonate între ele prin juxtapunere sau prin conjuncție: "et" „și”, "mais" „dar”, "ou" „sau”. În privința conjuncțiilor subordonatoare care introduc subordonatele respective există mai multe cazuri. Uneori repetarea conjuncției sau a locuțiunii conjuncționale subordonatoare este obligatorie în forma lor originară. Aceasta este valabil pentru cele care introduc întrebările indirecte și aproape totdeauna pentru conjuncția simplă "que": Alteori conjuncția sau locuțiunea poate fi repetată în forma sa originară, dar nu este obligatoriu. Limba vorbită
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
alteori procesul exprimat de infinitiv poate fi exprimat și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri mai frecvente nu este obligatoriu, dar este posibil să se exprime un complement cu infinitivul în locul subordonatei corespunzătoare, cu diferența că în general infinitivul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
adjectivala: Este din topor, 1/(din cauza că) nu-i educat. 2/ ELEMENTE DE RELATIE: a. conjuncții subordonatoare: deoarece, fiindcă, întrucât, căci, dacă, de, ca. Nu stie 1/ (fiindcă) n-a învățat. 2/ Lipsește 1/ (că) e bolnav.2/ b. locuțiuni conjuncționale subordonatoare: din cauza că, din pricina că, din moment ce, de vreme ce, o dată ce, de bine ca, pentru ca, câtă vreme etc. N-a venit la mine 1/ (din cauza că) a fost plecat în oraș.2/ (De vreme ce) nu înveți, 1/ nu știi.2/ c. adverbe relative cu
Propoziție circumstanțială de cauză () [Corola-website/Science/309929_a_311258]
-
1/ ( de ce) crezi tu. 2/ Nu-și revine 1/ (de căte) a suferit. 2/ ELEMENTE CORELATIVE: adverbele și locuțiunile adverbiale: apoi, atunci, pentru aceea, de aia, de aceasta. Conjuncțiile menționate, în afară ultimelor trei, sunt specifice. Specifice sunt și locuțiunile conjuncționale menționate, cu excepția ultimelor trei. TOPICA: - postpusa: Vin,1/ (că) vreau. 2/ (cele introduse prin că și căci) - antepusa: (Cum) n-ai învățat, 1/ n-ai știut. 2/ (cele introduse prin cum) - intercalata: De aceea, 1/ (că) -i bolnav , 2/ n-
Propoziție circumstanțială de cauză () [Corola-website/Science/309929_a_311258]
-
conchide prin reluarea mesajului principal, a convinge. În ciuda unor aspecte încă neclare și litigioase, putem spune că limbajul jurnalistic are câteva trăsături distincte: un grad redus de complexitate; concizie, credibilitate, claritate; elemente anaforice (de înlocuire) puțin prezente; sărăcie a conectorilor conjuncționali; extensie minimă a textului; sărăcia epitetelor descriptive; prezența apăsată a elementelor de localizare; reducerea până la dispariție a elementelor de subiectivitate: prezența eului, constatările și valorizările personale; prezența dublei întreruperi, gestionarea anume a începutului și sfârșitului; folosirea verbelor performative: interogativ, imperativ
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de opinie: a crede, a considera, a presupune (eu cred, eu consider, eu presupun, consider că, presupun că) -adverbe sau locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității: probabil că, probabil, desigur, fără îndoială, cu siguranță. conjuncții și locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, final sau conclusiv; deoarece, din cauză că, încât, așadar, deci, ci, dar, însă, sau, ori. -formule ca: în primul rând..., în al doilea rând, de exemplu, în concluzie, deoarece, astfel, pe de o
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului este însoțită și de o nouă notă aspectuală; acțiunea verbală are caracter iterativ: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) • de posterioritate; în relație cu un timp trecut. Acțiunea, încheiată deja în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;” (M. Eminescu) dar și de prezent, ca predicat al unor circumstanțiale modale ipotetice; este precedat totdeauna de una din locuțiunile conjuncționale, ca și cum, ca și când, de parcă: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost...” (M. Eminescu) Optativultc " Optativul" Subiectul vorbitor este direct interesat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subordonată Pronumele relative își abstractizează funcția relațională numai în structuri locuționale: după ce, de vreme ce etc.: A plecat după ce l-ai trimis tu. după ce: prepoziție + pronume: element de relație: subordonare funcție sintactică - circ. final A plecat după ce a înțeles adevărul. după ce: locuț. conjuncțională: element de relație: subordonare fără funcție sintactică b. prin dezvoltarea și a unor relații sintactice de coordonare, incompatibile cu funcția relațională a adverbelor și pronumelor relative: A plecat și nu s-a mai întors. Nu s-a dus la Padova
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ci la Veneția. Din punctul de vedere al structurii, în limba română există trei categorii de conjuncții: • simple: că, ci, dacă, dară, de, deși, sau, și etc. • compuse: cum că, precum și, ca să, nu numai... ci și, ca... să etc. • locuțiuni conjuncționale: ca și cum, chiar dacă, din cauză că, pe măsură ce etc. Din punct de vedere funcțional, conjuncțiile prezintă două variante: a. coordonatoare b. subordonatoare și de complementaritate a. Conjuncțiile coordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații de coordonare (între termeni echivalenți sintactic, cu înțelesul „situați pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel mai frecvent) are dezvoltare propozițională: Ideea lui a fost să urcăm mai întâi Rarăul. Adevărul este că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când se constituie în mărci ale unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va pleca îl neliniștește. (atribut) Greșeala
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de coordonare. Unele elemente relaționale determină specificul semantic al relațiilor sintactice: • dependență, exprimând obiectul: Vorbește despre arbori. • dependență, exprimând o circumstanță: Vorbește printre arbori. Prin planul lor semantic (cvasilexical, la locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective) relative, d. adverbe relative. a. Prepoziția. Marchează dezvoltarea sintactică a unor coordonate semantice. Realizează și exprimă relații de dependență în interiorul propozițiilor: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) Preced pronume (adjective) și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bine și rău, privești destinul Și nu te mustră gândul că tu ești asasinul viteazul din munte, întins, învins și mort.” (T. Arghezi) Conjuncțiile prezintă trei tipuri structurale: • simple: și, deși, că, dacă, să etc. • compuse: ca să, pentru că etc. • locuțiuni conjuncționale: cu toate că, de vreme ce, în timp ce, în caz că, dat fiind că, măcar că, de unde, pe când etc. Sub aspect funcțional, conjuncțiile se disting în două categorii principale: • coordonatoare • subordonatoare (și de complementaritate) Conjuncțiile coordonatoare realizează și exprimă relații de coordonare între componenți ai aceluiași constituent sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propozițiilor dependente. Din prima categorie fac parte conjuncțiile „universale”, care, cu un grad maxim de abstractizare, introduc în frază orice (sau aproape) tip funcțional de propoziție: că, să. În cea de a doua categorie se înscriu conjuncțiile (mai ales locuțiuni conjuncționale) care introduc câte un singur tip funcțional de propoziție: • de cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative: pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative: pe lângă că Între aceste două categorii se situează celelalte conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), care pot introduce două sau mai multe tipuri funcționale de propoziții, numai în stil indirect, unele (dacă), în stil direct, altele: ca să, de, cum, fără să etc. c. Pronumele (adjectivele) relative marchează dezvoltarea complexă sau propozițională a unor funcții sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două sau mai multe propoziții subiective coordonate nu impune acordul la plural al verbului regent; la subiectivele pronominale el este posibil (de exemplu: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat va/vor avea de suferit.”), dar la cele conjuncționale sau adverbiale nu („Să știi adevărul și să nu-l spui nu este corect.”).” Din formularea Mioarei Avram ar rezulta că subiectul vorbitor poate, în enunțul dat, să întrebuințeze verbul-predicat din „regentă” (=propoziția-predicat), sau la singular sau la plural. În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
era dacă în grămada de cuvinte a d-lui Ghica se poate găsi vreo deosebire între fiecare cuvânt și celelalte puse lângă dânsul...” (T. Maiorescu) Observații: Numele predicativ de calificare cu dezvoltare propozițională se poate introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă: „Alfano Stradiotte era (...) ca și când văzuse fantoma unui mort...” (E. Barbu) • pronume relative, dintre care unele pot avea și întrebuințare adjectivală: care, cine, ce, cât (câtă, câți, câte), cel cel, ceea ce, oricine etc.; introduc mai ales nume predicative
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intră în nucleul predicațional cu predicate realizate prin verbe și expresii impersonale, verbe întrebuințate impersonal sau devenite impersonale, prin diateză; propoziția-subiect este expresia sintactică a „obiectului” atras în sfera predicației. În desfășurarea liniară a enunțului lingvistic, aceste propoziții-subiect - numite subiective conjuncționale de Ecat. Teodorescu 26 - urmează, în absența intervenției altor factori (stilistic, de exemplu), predicatul: „...Cui putea să-i treacă prin cap că mutul nu se preface.” (I.L. Caragiale) „Dragă mamă, îmi năzare Că din brâu pe la-nserare Înviem și suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cine învinui.” • situarea pronumelui relativ în dativ: „Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor.” (M. Eminescu) b. Propoziția completivă directă intră în relație cu regentul prin: • conjuncții: că, să, ca...să (cele mai frecvente), dacă, de și locuțiuni conjuncționale: cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rândurile următoare că tipărirea romanului „Geniul pustiu” este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului.” (G. Ibrăileanu) • pronume relative (întrebuințate și adjectival): „Să blesteme pe-oricine de mine-o avea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am simțit cum se infiltrează în mine, din pământ și raze, un fluid întineritor...” (G.M. Zamfirescu), „Mă tot întrebam de unde mi-e cunoscută figura d-stră...” (M. Eliade) Selecția elementelor de relație este parțial determinată de tipul stilistic al enunțului. Locuțiunile conjuncționale, pronumele relative și adverbele relative introduc completive directe numai în stil indirect: „Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!” (I. Creangă) „Nu știu nici azi pentru ce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]