291 matches
-
să aducă în convergență atât de revelator figura existențială a spiritului creator și mișcarea gândirii producătoare. Estetica și destinul se intersectează în cartea lui Ion Zubașcu, „Moarte de om” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2010). Ca pre- și avant- text, titlul induce conotativ o denominație, o incitație și o grilă de lectură. Mai întâi, el desemnează ansamblul textual. Apoi, atrage cititorul într-un contract de lectură. Finalmente, generează o posibilă grilă de interpretare. Ca nod conotativ, acest titlu sugerează înainte de toate ideea poetică
Ion Zubaşcu: Cum moartea se ispăşeşte trăind, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339614_a_340943]
-
Ca pre- și avant- text, titlul induce conotativ o denominație, o incitație și o grilă de lectură. Mai întâi, el desemnează ansamblul textual. Apoi, atrage cititorul într-un contract de lectură. Finalmente, generează o posibilă grilă de interpretare. Ca nod conotativ, acest titlu sugerează înainte de toate ideea poetică fundamentală a cărții: că ființa conștientă este în mare parte spectator, complice și coautor la propria dispariție. Cu alte cuvinte: moartea se epuizează în viață, moartea se ispășește trăind. Situația poetică de bază
Ion Zubaşcu: Cum moartea se ispăşeşte trăind, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339614_a_340943]
-
la un act de analogie semantică, ce presupune modificarea semnificației primare și crearea unui conținut nou. Condiția creării sensurilor metaforice este dată de “alterarea “ sensului fundamental, care este denotative, pentru a face posibilă națterea concomitentă a sensului figurat, care este conotativ,, ce funcționează ca sens nou și “propriu “. Metafora nu este un simplu transfer de sens, ci o metamorfozare semantic. Cuvântul poetic este în același timp “mort et resurrection du langage “( Jean Cohen), el implică “ pierderea“ sau suspendarea sensului la nivelul
ROLUL METAFOREI CA LIMBAJ FIGURAT ÎN POEZIE, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 767 din 05 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341347_a_342676]
-
acțiunea, le considerăm polisemantice din cauza originii comune. Universiadă „Competiție sportivă internațională la care participă tineretul din universități” (din Univers[itate] și sufixul -iadă) în timpul evenimentelor din 1989 s-a îmbogățit cu un nou sens cu valoare atât denotativă, cât și conotativă în funcție de intenția vorbitorului „Miting anticomunist desfășurat în piața Universității din București” care îl situează în relație de sinonimie cu golaniadă. „Prima universiadă anticomunistă din lume.” Z-Z., I, 11/1990, p.8 Este foarte greu de stabilit dacă acest cuvânt se
ASPECTE ALE POLISEMIEI ÎN LIMBAJUL PUBLICISTIC ACTUAL de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342588_a_343917]
-
imaginară în care nu mai știu să înot- Fluture pe cub de zahăr George Schinteie stăpânește foarte bine metafora( titlurile sunt metafore aproape în totalitate) și o glisează într-o stilistică proprie, oximoronică între vis și realitate, între denotativ și conotativ, între sacru și desacralizare, între natural și denaturare, așa încât lectura oferă un sincretism poetic rafinat. dar dar dacă moartea ar bate la ușă de cîte ori își iau zborul porumbeii din colivia sufletului ancorat de nori liniștea dintre stele ar
GEORGE SCHINTEIE -67 -POEME DEZNODATE – de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1921 din 04 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379115_a_380444]
-
se spune în istorii, cică tot din Haos, din una din variantele lui, haosul social, s-ar fi născut cel dintâi bărbat: Planul.” Gheorghe Andrei Neagu este un maestru al limbajelor argotice, dar și al jargonului, al trimiterilor aluzive, al conotativelor, figurile de stil predilecte fiind sinecdoca și oximoronul, prima - prin tehnica de suveică, abstract-concret, singular-plural, a doua - prin alipirea la nivel de sintagmă a termenilor antinomici sau imposibil de asociat în registru normal. Bunul simț e dinamitat sau contaminat, cunoștințele
AESOPICAE de LUCIAN STROCHI în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380898_a_382227]
-
și cu totul neconformă cu realitatea ca atare denotă un principiu de critică a conștiinței sociale complet eronat ca modalitate de a privi dincolo de ceea ce suntem învățați a vedea în mod obișnuit în juru-ne. Cu alte cuvinte, deslușirea denotativă sau conotativă a corpului lingvistic propus de un subiect în parte nu numai că reprezintă o mare provocare pentru un specialist, dar îl și îndreaptă pe acesta către o latură distinctivă a modelului semiotic ales, model de o complexitate vădită, unde pot
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
timpurile moderne, școlile semiotice și structuraliste occidentale au sintetizat un model al imaginii vizuale bazat pe câteva coduri specifice: coduri senzoriale; coduri iconice; coduri iconologice. Ansamblul acestora poate fi dotat, în funcție de viziune, formulă artistică și stil, cu calități denotative sau conotative. Aceste coduri pot fi detectate mai ales în arta figurativă, unde obiectul pictural (inclus în imagine și sugerând cele trei dimensiuni ale spațiului) poate avea două proprietăți: 1) paradigmă vizuală (obiectul considerat ca prezență solitară); 2) sintagmă vizuală (justapunerea a
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
artistică (bucurie, tristețe, revoltă, compasiune etc.), prin identificarea empatică cu subiectul uman sau detașarea de acesta. 3) Procesul intelectual (nivelul rațional-ideatic): judecarea elementelor percepute prin procesul fizic-senzorial și înțelegerea mesajului transmis, concretizat în subiect; rezultatul este înțelegerea sensurilor denotative și conotative ale operei de artă, aprecierea valorică, istorică și social-umană a acesteia. Aprecierea calității artistice a unei opere picturale, bazată pe sistemul triadic cu criteriile respective, poate avea loc respectând rigorile de ordin estetic (excelența formală și cromatică), de ordin epistemologic
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
o configurație structurală autonomă și pe o viziune cognitiv-existențială la nivel individual, noi propunem, pentru percepția și analiza operei picturale, doar activarea a trei coduri esențiale: 1) coduri senzoriale; 2) coduri iconice; 3) coduri iconografice. Acestea au valori denotative și conotative corespunzătoare. În genere, opera de artă, indiferent de gen, stil, epocă sau calitate, include trei tipuri de valori: 1) valoare istorică (încadrare sociologică, mentalități, mijloace tehnice, context politic etc.); 2) valoare materială (opera în sine, în integralitatea sa fizică); 3
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
ce-au coborât amorțeala în sală, iar splendoarea artei spectacolului se reanimă! Altfel spus, actrița Doina Ghițescu marchează afectiv desfășurarea unui spectacol. Astfel de situații s-au acumulat în întreaga sa carieră într-un set de exemple. Ele dau sensuri conotative în valoare, seriozitate, muncă, altminteri nimeni nu poate izbuti de unul singur să dea tonul și substanța unui spectacol. Actrița Doina Ghițescu ia o atitudine de frondă împotriva tratării în joacă a jucării în spectacole, a interpretării rolurilor actoricești. Este
DOINA GHIŢESCU. ÎMPREUNĂ, EDUCAŢIA ŞI PERSONALITATEA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1465 din 04 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376675_a_378004]
-
în clasicismul muzical (Bach, Händel), ideația mitică și-a probat totodată fecunditatea în teme și motive eterne ale umanității. Aceste ispite au rezonanțe firești inclusiv în lirica universală unde au exprimat în acord sau în contradicție cu religiile fundamentale colorații conotative remarcabile. Nu am știință dacă pe aiurea s-a reușit în lirică o paralelă sistemică modernă, laică, coerentă, o epistemologie romanțată, dar la mai toate popoarele poeții și-au pus întrebări cu un astfel de conținut. La noi însă, ca să
EUGEN DORCESCU: POEZIA CA EXISTENȚĂ REFLEXIVĂ – SĂVÂRȘIRE ÎNTRU DESĂVÂRȘIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1749 din 15 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372554_a_373883]
-
Ea este ea însăși la nesfârșit și se epuizează în a fi asta”, tocmai ceea ce Eugen Dorcescu relevă excelent și original în poezie. Selecția de poezii și eseul hermeneutic (excurs abil în denotarea și decodarea existenței reflectate în cod și conotativ), realizate de Mirela-Ioana Borchin în acest volum, nu știu dacă sunt un unicat la noi, dar sigur fac o raritate demnă de luat în seamă, inclusiv de Institutul Cultural Român, pentru o deschidere care lui Eugen Dorcescu i se cuvine
EUGEN DORCESCU: POEZIA CA EXISTENȚĂ REFLEXIVĂ – SĂVÂRȘIRE ÎNTRU DESĂVÂRȘIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1749 din 15 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372554_a_373883]
-
cer și pământ, este simbolul sensibil al lumii nevăzute, un factor de mișcare universal și purificator. Ca și focul, aerul este un element activ și masculin, în vreme ce pământul și apa sunt considerate elemente pasive și feminine. În poeme, sensul profund conotativ sporește lirismul, provoacă meditația, creează imaginea literar-artistică: „O, aer fără pată, sublimul Mort m-așteaptă, rostească-se în briză tot necuprinsul minții, făptura mea cea tristă o-nvăluie ființa, panterelor din sânge să nu le crească dinții!”; „Respir! Tăcerea-n piept
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
uitării, jugul tandru al desperecherii cum să-l îndur? E un cântec ce nu se aude, fără să vreau vorbele-mi răsar la fereastră, de pe buzele necuprinsului, iată, mă zboară o pasăre-albastră ... ” Lingvistic, remarcăm frecvența cuvintelor polisemantice și a sensurilor conotative, recurența unor cuvinte/sintagme-cheie (laitmotivul, reluarea, titlul care sugerează tema, dominanta afectivă), enunțuri eliptice, prezența unor elemente paratextuale și metatextuale, etc. Armonia vizează acordul perfect al unităților compoziționale care alcătuiesc poemele și se realizează prin echilibrul părților/secvențelor, prin fluența
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
mit, care: „povestește o istorie sacră, adică un eveniment primordial care a avut loc la începutul timpurilor și ale cărui personaje sunt zei sau eroi civilizatori. De aceea mitul instaurează adevărul absolut “. Întreaga operă a lui Eliade stă sub semnul conotativului, ca „atribut al limbajului ce constă în capacitatea acestuia de a sugera o varietate nedefinită de semnificații dincolo de ceea ce exprimă în mod explicit [...] limbajul artistic își bazează virtuțile expresive pe caracterul său conotativ; imaginile artistice poartă un mesaj ambiguu încifrat
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
operă a lui Eliade stă sub semnul conotativului, ca „atribut al limbajului ce constă în capacitatea acestuia de a sugera o varietate nedefinită de semnificații dincolo de ceea ce exprimă în mod explicit [...] limbajul artistic își bazează virtuțile expresive pe caracterul său conotativ; imaginile artistice poartă un mesaj ambiguu încifrat“.
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Vezi și DURATĂ, MIȘCARE LENTĂ. sem [seme]. 1. O trăsătură semantică elementară (Greimas); o unitate de semnificații minimale. Înțelesul cuvîntului mînz, bunăoară, este produsul unor seme ca "ecvestru", "tînăr", "mascul" etc. 2. O unitate a CODULUI SEMIC (Barthes); un SEMNIFICAT conotativ; un element care conotează o anumită trăsătură de caracter (sau peisaj). Fie un personaj de parte bărbătească cu gene alungite și voce moale și care mușcă și zgîrie cînd se bate; se poate spune că lungimea genelor, moliciunea vocii și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
lucrurile la care acestea se referă. Acest model este mai potrivit și pentru abordarea spinoasei probleme a conotațiilor, prin excelență instabile, variind în funcție de cultură, de perioada istorică și de experiență individului, precum și cea a frontierei dintre sensul denotativ și cel conotativ care „coincide cu distincția nebuloasa, dar crucială s...ț dintre «limba» și «lumea reală»”21. „Realismul experiențialist” ce caracterizează acest model postulează existența unor ansambluri conceptuale complexe, provenite din experiența umană, cu ajutorul cărora omul organizează cunoașterea. Structura conceptelor e văzută
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al cuvântului. Însă, în vreme ce în cazul comparației proprietatea ce determină analogia poate fi recunoscută drept adevărată sau falsă, în cazul metaforei proprietatea respectivă e asumată doar de vorbitor, care caută să obțină adeziunea conlocutorilor. Acest lucru conferă metaforei un caracter conotativ. Limbajul însuși abundă în metafore mai mult sau mai putin lexicalizate, fixate în catahreze; logică lui nu e întotdeauna reductibila la opoziția adevărat/fals, ci mai degrabă la „mai mult sau mai putin adevărat”. Limba este locul continuului și al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
context constituie o cerință obligatorie pentru o traducere onestă. Adesea este o întreprindere foarte dificilă; abordată însă cu răbdare, cu o serioasă competența lingvistică și cu convingerea că sensul referențial este oricum traductibil, iar cel putin o parte din valorile conotative și stilistice pot fi compensate, ea poate duce la rezultate fericite. Am evocat astfel cele două principii fundamentale cu care Ioan Kohn abordează problemă traducerii și a caror funcționare o demonstrează convingător cu exemple de traduceri poetice în limba română
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de marcare a sensului, la elemente de analiză componențială, la domenii și niveluri semantice și la relațiile dintre ele, la mecanismele de extindere a sensului în direcția utilizării figurate a unor cuvinte și expresii. O mare atenție este acordată sensului conotativ, asociat fie cu vorbitorii, fie cu împrejurările în care e folosită o expresie, fie cu stilul discursului. Într-o a doua fază, a transferului, autorii semnalează că pe o primejdie lipsa de imaginație a traducătorului care, cunoscând bine informația oferită
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Biblia ar fi un document dictat ca atare și deci singură formă de traducere ce s-ar putea întreprinde trebuie să fie cea literala. Reafirmând încă o dată principiul după care conținutul, alcătuit din intenția conceptuală a mesajului și din valorile conotative, are prioritate asupra formei, autorii se concentrează asupra domeniilor în care „pierderile semantice” sunt adesea inevitabile: e vorba de expresiile idiomatice, de sensurile figurate, de deplasări ale unor componente centrale de sens și indică prin exemple în ce fel aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
despre această expresie mai sus, la 3.1.2., facem următoarea observație: traducerea acestei expresii este un caz ce ilustrează felul în care servituțile unei limbi care se interpune între original și traducere pot săraci sensul atât denotativ, cât și conotativ al unui cuvânt sau text. Poate că traducătorii Septuagintei nu au voit neapărat să transforme expresia într-o definiție ontologica a dumnezeirii; pur și simplu limba greacă nu le permitea altă opțiune. Multe limbi însă pot traduce literal expresia ebraica
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
limba română" Pe baza observațiilor făcute cu ocazia discutării fiecărui nume în parte, putem desprinde următoarele în ceea ce privește traductibilitatea: 3.4.1. Un număr considerabil de nume divine nu pierd, sau nu ar trebui să piardă, nimic din sensul denotativ sau conotativ la transfer. Este mai cu seamă cazul metaforelor cosmologice, cu valoare universală: ’Ar (3.1.13.2.) - respectiv tò phÄÎs (3.2.2.15.3.), Țór, Sela‘, ’E>en (3.1.16.5.), al metaforelor antropomorfizante: gibbÄr (3.1.7
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]