KorAP: Find »[drukola/base=consonantic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...13 >

318 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

lui Kittel 2. Potrivit părintelui dominican Dominique Barthélemy, profesor la Facultatea de Teologie Catolică a Universității Miséricorde din Fribourg, istoria textului ebraic al Bibliei ar putea fi schematizată în felul următor 3: după o fază în care proliferează diferite texte consonantice, un text consonantic unitar capătă valoare normativă spre sfârșitul secolului I și începutul secolului al II-lea d.Hr.; urmează etapa în care se dezvoltă punctuația (vocalele și accentele) și diferitele tipuri de masora, spre sfârșitul secolului al IX-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Potrivit părintelui dominican Dominique Barthélemy, profesor la Facultatea de Teologie Catolică a Universității Miséricorde din Fribourg, istoria textului ebraic al Bibliei ar putea fi schematizată în felul următor 3: după o fază în care proliferează diferite texte consonantice, un text consonantic unitar capătă valoare normativă spre sfârșitul secolului I și începutul secolului al II-lea d.Hr.; urmează etapa în care se dezvoltă punctuația (vocalele și accentele) și diferitele tipuri de masora, spre sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
începutul secolului al X-lea, sistemul de punctuație și de masora atingând perfecțiunea, asigurându-și o autoritate cvasinormativă. Asistăm, așadar, la trecerea de la o fază de proliferare, la o fază de unificare, prima referindu-se în mod deosebit la textul consonantic, iar a doua la „ajutătoare în lectura” acestui text (vocale, accente, masora). Dacă prin masora 4 înțelegem sistemul de note critice, accente și semne vocalice care însoțesc forma exterioară a textului ebraic, perioada premasoretică se referă la timpul în care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
lui Rosenmüller decât teoria lui Lagarde, cea de-a doua a dominat totuși înțelegerea textului Vechiului Testament până la descoperirea manuscriselor de la Qumran, în 19474. IV. Teoria textelor locale. Înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, singurele surse importante care prezentau variante consonantice anterioare fazei de unificare a textului erau Septuaginta și Pentateuhul samaritean. Materialul hexaplar, Vulgata, Peșita, diversele targumuri, lucrările rabinice, versiunea arabă a lui Saadia, variantele manuscriselor biblice medievale nu ofereau decât eventuale variante consonantice care supraviețuiseră fazei de unificare a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
singurele surse importante care prezentau variante consonantice anterioare fazei de unificare a textului erau Septuaginta și Pentateuhul samaritean. Materialul hexaplar, Vulgata, Peșita, diversele targumuri, lucrările rabinice, versiunea arabă a lui Saadia, variantele manuscriselor biblice medievale nu ofereau decât eventuale variante consonantice care supraviețuiseră fazei de unificare a textului. În 1955, William Foxwell Albright 1 a propus o nouă teorie despre istoria Bibliei ebraice 2, teorie care a fost reformulată și perfecționată de către Frank Moore Cross și de cercul său de colegi

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cărții de către copiști mai mult sau mai puțin pricepuți; în timpul acestui proces apar modificări cauzate de erori, armonizări, corecturi conjuncturale etc.; 4. comunitatea care acceptă un astfel de text încearcă să prevină modificarea lui luând următoarele măsuri: a. fixarea textului consonantic; b. păstrarea pronunției corecte prin introducerea unor semne 3. 1.3. Manuscrisele de la Qumran - variante textuale ebraice ale Vechiului Testamenttc "1.3. Manuscrisele de la Qumran - variante textuale ebraice ale Vechiului Testament" Descoperirea manuscriselor de la Qumran a modificat substanțial istoria textului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
textele biblice de tip arhaic, îngrijit, nu mai dețineau decât un loc minoritar, tipul textual descoperit în grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever detrona toate celelalte forme textuale, devenea Sfânta Scriptură a refugiaților din grote, și oferea scheletul consonantic pentru lucrarea masoreților, 750 de ani mai târziu. În ciuda câtorva variante grafice care încă persistă, deslușim în aceste fragmente din perioada celei de-a doua revolte iudaice specificitățile ortografice și accidentele grafice care individualizează, într-un mod inconfundabil, textul consonantic

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
consonantic pentru lucrarea masoreților, 750 de ani mai târziu. În ciuda câtorva variante grafice care încă persistă, deslușim în aceste fragmente din perioada celei de-a doua revolte iudaice specificitățile ortografice și accidentele grafice care individualizează, într-un mod inconfundabil, textul consonantic, atestat de către masoreți. Toate corecturile scribilor reperate în manuscrisele biblice din grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever au scopul de a le apropia de ceea ce va servi drept baza consonantică a textului masoretic. Cu toate că acești scribi nu au

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
grafice care individualizează, într-un mod inconfundabil, textul consonantic, atestat de către masoreți. Toate corecturile scribilor reperate în manuscrisele biblice din grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever au scopul de a le apropia de ceea ce va servi drept baza consonantică a textului masoretic. Cu toate că acești scribi nu au lăsat nici un tratat și nici vreo notă marginală în care să explice principiile lor de acțiune, avem în față opera unor veritabili protomasoreți contemporani cu rabi Akiba (50-135). Cum am putea să

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
lăsat nici un tratat și nici vreo notă marginală în care să explice principiile lor de acțiune, avem în față opera unor veritabili protomasoreți contemporani cu rabi Akiba (50-135). Cum am putea să conturăm procesul care a condus la fixarea textului consonantic pe care manuscrisele din perioada celei de-a doua revolte iudaice ni-l arată destul de avansat, din moment ce nu avem nici o dovadă în sensul vreunei recenzii a textului ebraic al Bibliei? Este foarte probabil însă, potrivit părerii lui Barthélemy, ca încă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
multe manuscrise fuseseră copiate în diferite localități ale Palestinei 2. Datorită diversității formelor textuale existente la acea vreme și a procesului de stabilizare a acestor forme, putem spune că textul biblic ebraic era caracterizat de o anumită fluiditate. Istoria textului consonantic al Bibliei ebraice, ca de altfel și istoria textului vocalic, presupune trecerea treptată de la o fluiditate către o uniformitate textuală. Din moment ce versiunea Septuaginta și manuscrisele de la Qumran ne permit să ne facem o imagine clară despre evoluția transmiterii textelor Vechiului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în pământ, în cadrul unui anumit ritual. În acest fel, manuscrisele greșite erau scoase din circulație și plasate într-o genizah. De obicei, o copie care prezenta mai mult de trei greșeli era scoasă din uz2. Textul transmis de către scribi era consonantic, prezentând uneori anumite diferențe frazeologice; de cele mai multe ori însă diferențele gramaticale reprezentau, foarte posibil, forme dialectale regionale: alături de transmiterile scrise ale textului circulau tradițiile orale care conțineau indicații mai mult sau mai puțin clare privind formele textuale și pronunțarea cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a continuat să producă neînțelegeri, „efectele acestei greșeli fiind vizibile până în zilele noastre”2. Studierea manuscriselor biblice ebraice părăsite în grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul consonantic al Bibliei atinsese încă de la sfârșitul primului secol al erei creștine acel monolitism impresionant care va caracteriza tradiția textuală masoretică. Însă o trecere rapidă în revistă a textelor de la Qumran ne demonstrează că lucrurile nu au stat întotdeauna așa și

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Barthélemy concluzionează că opoziția dintre cei doi hagadiști este mai mult aparentă decât reală, motivele invocate de fiecare diferind foarte mult. De altfel, nici un rabin din secolul al III-lea nu ar fi îndrăznit să suprime vreo literă din textul consonantic al Bibliei, oricare ar fi fost motivul. Același rabbi Iosua ben Levi susține că vechii scribi au modicat un yod în waw în versetul Zah. 2,12, din motivele invocate de către colegul său. Deși toate manuscrisele masoretice cunoscute se traduc

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
departe și adânc, adânc” (Ecl. 7,24); „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Is. 6,3). 6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
slava Lui!” (Is. 6,3). 6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu aveau nici un sens, scribul se simțea obligat să indice pe margine că ar putea fi vorba de o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu aveau nici un sens, scribul se simțea obligat să indice pe margine că ar putea fi vorba de o haplografie și chiar să sugereze

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
interpretativ. De-a lungul secolelor, înțelepții rabini, copiști și editori ai textului biblic numiți în general trsmhylub, pe care noi îi numim „masoreți”, au adunat și păstrat numeroase adnotări legate de textul biblic. Prin „text masoretic al Bibliei” înțelegem textul consonantic înzestrat cu punctuație, accente și alte masora introduse de către masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna a existat nemulțumirea legată de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a atrage atenția că pasajul cuprins între sigma și antisigma nu se potrivește în contextul în care se află. Cu alte cuvinte, aceste semne reprezentau o modalitate subtilă de eliminare din text a unui cuvânt sau a unui pasaj. Textul consonantic, vocalizat ulterior de către masoreți și transmis prin intermediul manuscriselor medievale, își are originile înainte de distrugerea Ierusalimului, în perioada celui de-al doilea Templu. Urme ale acestui text, sau aluzii la el, pot fi identificate în mărturiile ce datează din perioada sec

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Ierusalimului, în perioada celui de-al doilea Templu. Urme ale acestui text, sau aluzii la el, pot fi identificate în mărturiile ce datează din perioada sec. I î.Hr.-sec I d.Hr. (cum ar fi recenzia prototeodotiană). Fixarea inițială a textului consonantic, pe care masoreții îl vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare legată de existența unui sistem de vocalizare. În faza inițială, vocalele erau redate prin litere care se adăugau la sfârșitul cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales în faza terminală de copiere a textelor. Entuziasmul și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin care se păstra vie legătura poporului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat în urma mai multor dispute între școli masoretice tiberiene rivale. În ansamblu, se poate spune că sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a celui palestinian s-au dezvoltat două școli de interpretare biblică, ale căror învățături au fost fixate în Talmudul babilonian și în cel palestinian. O bună perioadă s-a crezut că rabbi Akiba este acela care, imediat după stabilirea textului consonantic, a fixat masora care însoțește textul biblic ebraic. Dacă așa ar fi stat lucrurile, diferențele dintre tradiția masoretică babiloniană și cea palestiniană ar fi fost rezultatul modificărilor textuale de-a lungul timpului. Kahle a demonstrat că aceste diferențe reflectă tradițiile

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
sistemul formelor ketiv-qere, sisteme a căror cronologie nu este sigură, întrucât nici Talmudul palestinian, nici Talmudul babilonian nu menționează nimic în acest sens1. Atunci când, la începutul secolului al VII-lea, înțelepții evrei s-au hotărât să introducă vocale în textul consonantic nevocalizat al Bibliei ebraice, au trebuit să aleagă câteva manuscrise pe care să le vocalizeze; în momentul în care au constatat că manuscrisele prezintă deosebiri, înainte de a introduce vocalele, au fost nevoiți să aleagă între mai multe variante. Orlinsky socotește

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]