362 matches
-
doar ale omului de suprafață, condiționate de senzorialitate, instinctualitate irațională, chiar de raționalitate interesat-speculativă sau sunt răspunsuri izvorîte din acea limpezime și acea lumină interioară care sunt indicii ale iubirii de Dumnezeu". În cazul în care iubirea în cauză e consubstanțială reacțiilor noastre în starea lor virtuală, de "disponibilități", acestea "nu vor mai apărea ca o împrăștiere și irosire a ființei noastre", ci ca un mod al unității izbăvitoare. Astfel avem precizată sorgintea rezistenței antitotalitare pe care a probat-o cu
Mărturiile Doinei Cornea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7177_a_8502]
-
Reflexii și reflexe ajunse la ediția a doua? N-ar trebui, mă gândesc, să le supralicităm încărcătura morală. Mai ales în dauna celei expresive. Practic, critica lui Cornel Regman și aceste însemnări fugitive (multe emise spontan și transcrise ulterior) sunt consubstanțiale. Multe dintre încheierile frapante ale cronicilor sale vor fi fost inițial astfel de spirite colocviale. N-avem de unde ști. Dar un examen stilistic rapid ne poate edifica. Un întreg capitol din carte (pp. 59 - 79) e dedicat scriitorilor (și artiștilor
Spirite. Critice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4837_a_6162]
-
muzicii în „Orestia”; nu este un comentariu sonor al întâmplărilor tragediei. Peste milenii, compozitorul construiește un contrasubiect pentru textul dramatic al lui Eschyl. Acesta devine o parte structurală a limbajului muzical-dramatic. Așa cum Bach însuși, în cadrul polifoniei sale, aduce o împlinire consubstanțială a relației dintre subiect și contrasubiect. Cu decenii în urmă l-am întâlnit pe Aurel Stroe în Conservatorul bucureștean, în primii ani ai studenției, la mijlocul anilor ’60, atunci când maestrul terminase ale sale „Arcade”; „acel unghi”, cum intuiește Nichita Stănescu. La
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
distant al unui cumnat deja încercat cu umorile familiei, John (Kiefer Sutherland), configurează tabloul unei family story cu final trist. Niciunul dintre gesturile lui Justine nu este clarificat, nefericirea ei nu este legată de ceva anume, nu este contingentă, ci consubstanțială cu ea. Reacția ei de respingere este organică, o reacție de apărare. Lumea cu care intră în conjuncție evocă o fericire kitschizată de o desăvârșită platitudine: modelul unui idilism de pastorală tămâiată cu bune intenții și fotografiile de meri în
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
creației lui Borges, călăuzindu-se după ediția de referință, Obras completas, Emece Editores, Buenos Aires, 1989-1996, fără să o reproducă întocmai: traducătorul și eseistul român împletește, în această realizare cu totul remarcabilă, două criterii - cel cronologic și cel al genurilor literare, consubstanțiale gândirii creatoare a lui Borges însuși, urmărind procesul de universalizare a acesteia, Universul complex al poeziei marelui argentinian este impregnat de aluzii culturale, profesând un veritabil cult al intertextualității. Până și marea din poemul omonim este una culturală, memorie a
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
țină moartea departe”. 5. Situareaumăr la umăr, în proximitate - o moarte a celuilalt dezbrăcată de toată recuzita romantică, într-o teribilă suprapunere cu propria ființă. Literatura ivită din experiența morții Mamei e cea mai concretă reprezentare a finitudinii. Mama fiind consubstanțială fiului („Mamă, tu ai fost odat’ mormântul meu...” - Lucian Blaga), experiența morții e directă, aproape pe viu. Marius Chivu (Vântureasa de plastic) și O. Nimigean (Rădăcina de bucsau), puși alături și de Cosmin Borza, descriu (aproape)moartea mamei cu formula
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
Cred (1926), așezate ca prefață la volumul testamentar Amalgam (1943), că Liviu Rebreanu opta pentru a doua variantă din cele pe care le-am particularizat aici. Arta - afirma scriitorul - „înseamnă creație de oameni și de viață”, devenind în acest fel consubstanțială creației divine: „Creând oameni vii, cu viață proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternității”. Arta ca joc sau calofilie, scrisul ca „jucărie agreabilă” și „jonglerie cu fraze” sunt repudiate. Nu mai reiau aceste mărturisiri ultracunoscute și ultraglosate
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
trebuie să străbată atâtea sedimente, fiecare cu temeiul său, în măsură să faciliteze, dar și să obstrucționeze centrarea sa. El e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e cârciuma - imaginea izomorfă îndepărtată a popasurilor satyrilor și bacantelor. Spațiu de petreceri infernale
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
spor de cunoaștere, și nici de frumusețe. Noul discurs propus de Nadine Gordimer ocolește deliberat realitatea. El e, pe de o parte, edulcorat, și, pe de alta, plin de denunțuri la adresa unor aspecte care sunt nu doar inevitabile, ci și consubstanțiale naturii umane. Firește că, din punct de vedere al retoricii critice, „noua Nadine Gordimer” e la fel de plină de aplomb ca în cărțile mai vechi. Ea scrie despre identitatea femeii negre, despre violența tranziției, despre alteritatea descoperită de personajul sud-african submersat
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
contra condiției umane al sedițioasei Tabita („ce fel de specie este asta, a oamenilor, de suportă să se miște pe suprafața pământului, când toți știu că dedesubt sunt numai morți destrămați și morminte”), și o împăcare cu viața, în ciuda morții consubstanțiale acesteia: „Moartea este sora noastră trupească. Însă viața este un lucru bun: umedă întunecată tandră și blestemată chiar și-atunci când este ca viața asta pe care am avut-o noi între Armaghedonul lui Ticu și blestemele Mamei șuvoiul ăsta de
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
fiecare dată comentatorilor: relația extrem de distantă pe care o întreține ea cu poezia. Spun extrem de distantă și simt nevoia să adaug: neverosimil de distantă. Fiindcă, în context, nimic nu reușește s-o explice. În fond, abaterile diagnosticate de autoare sunt consubstanțiale cu abaterile pe care structuraliștii de felul lui Jean Cohen le-au identificat ca esențiale pentru poezie (ca să nu-l mai invoc pe Macedonski, cu arhicunoscuta lui butadă despre „logica poeziei”). În plus, manierismul s-a manifestat cu precădere în
Nimic despre poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3692_a_5017]
-
de asemenea misreadings. Chiar criticul la care mă refer recunoaște că, în ce îl privește, a citit dintotdeauna „la fel” două poeme istoricește disjuncte: Lycidas de John Milton și The Waste Land de T.S. Eliot. Le-a considerat adică aproape consubstanțiale, rezultate ale uneia și aceleiași crize, căreia îi oferă soluții identice. Nu altele trebuie să fi fost considerentele în virtutea cărora Sorin Mărculescu și-a proiectat Cartea singură având în minte nu modelul mallarmean, ci, o spune în prefața acestui volum
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
ochii străinilor, al vocației civilizatoare a poporului român. Părinții fondatori își asumă din plecare această misiune, o întrețin și o cultivă în prima generație crescută de ei, creând astfel un mediu de un patriotism fervent, în care sentimentul național e consubstanțial unei morale a datoriei.” La inaugurarea Universității Daciei Superioare, Vasile Pârvan rostea lecția-manifest Datoria vieții noastre. Sub semnul datoriei față de un loc, un timp, o comunitate s-a scris și Anatomia unui miracol. Ea apare la aniversarea a 45 de
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
este un joc viu și voluptos, un dialog explicit, uneori în termeni protocolari, alteori șarjat și incendiar, cu istoria artei românești, în general, și cu cei patru mari artiști, în particular, pe care Săvescu îi cunoaște, s-ar putea spune, consubstanțial. Acest joc și această conversație nu sînt, însă, doar modalități mimetice de ,,reactualizare", de reanimare veselă cu complicitatea privitorului, ci adevărate reconstrucții expresive în spațiul unei angajări polemice pline de admirație și, cîteodată, chiar de fermitate. Lui Aman, de pildă
Dinu Săvescu - un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11170_a_12495]
-
prin comparație, printre altele, cu romanul Crimă și pedeapsă, ochiul critic urmând linia sinuoasă a asemănărilor și deosebirilor, cu precădere cele de natură tehnică, naratologică. Dacă ecoul dostoievskian este la Rebreanu unul implicit, constând într-o viziune de multe ori consubstanțială cu cea a scriitorului rus, în romanul Rusoaica al lui Gib Mihăescu, filonul dostoievskian apare explicit „prin citarea repetată a titlurilor, prin referiri la situații și coliziuni, precum și prin asociații contrastive între personaje și destine.” Perspectiva acestui studiu fiind una
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13612_a_14937]
-
de poetul însuși: un lucru ieșit din mâini și unelte omenești, țesătura, a deveni tun țesut viu - la îndemâna doar a Divinității! Finalul poemului e mai puțin sentimental decât pare. Femeia vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința ENS-ului liric este neîndoielnică, dar ea nu mai are nimic erotic: „De ce pretinzi că nici n-a fost nici o flanelă,/ că nu mă vezi, că nu mă simți, că
Profil Mihai Ursachi by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13327_a_14652]
-
același câmp al mentalității sud-est europene, care a asimilat miteme antice, în cazul acesta fărâme ale mitului orfic, intențiile, mijloacele, ca și finalitatea prelucrării motivului îi despart. Asta nu descurajează dialogul între literaturi care, întoarse la origini, își descoperă legături consubstanțiale. Alte resturi ale aceluiași mit au înflorit în literaturile vest-europene, cu nuanțe foarte apropiate de paradigma antică născută în spațiul tracic, cum se poate citi în literatura lui Nerval, Rilke, iar la noi în Strigoii lui Eminescu, fără vreo legătură
Blaga și Kadare by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/13511_a_14836]
-
Șampania, Sfârșitul). Ceea ce sporește tensiunea și configurează o particularitate puternic-distinctivă a textelor. Ca într-o perpetuă adeverire a lapidarului proverb românesc: „În zadar sunt toate/ Dacă este moarte” (să se vadă Fotografia, dar și Câinii învățătorilor). Conștiința alungării din Eden (consubstanțială memoriei filogenetice și ontogenetice) generează, în mod fatal, simțământul nimicniciei, care, la rându-i, conduce, treptat, la sesizarea caracterului iluzoriu al contingenței și la intuiția neantului, a vidului. Nu-mi este limpede dacă, pe calea meditației artistice, autoarea accede, fără
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
poate parțial explica. Psihologismul său desfășurat în autoanaliză deviază în vis ca într-o a doua realitate: "Înclinării spre vis se alătură efortul cotidian de a fi absent din iazma promiscuității. Începe a miji a doua realitate, dincolo, mie doar consubstanțială; realitatea știută n-are acces spre aceea în care trăiesc literalmente dematerializat și fantast" (p. 69). Când are o vagă relație cu o doamnă, observă că aceasta îl suspectează de perversiune; reacționează cu o bravură jucată și o "ironie fantastică
Psihologismul halucinatoriu by Ion Simuț () [Corola-journal/Memoirs/10494_a_11819]
-
perfectă, să o desăvârșească. Lucrurile se liniștesc în brațele bărbatului. Femeia ia forma pusă la dispoziție de Creator prin bărbatul ei! Eugen Dorcescu, în prefață, ne atrage atenția asupra paradisului pierdut la Mirela-Ioana Borchin. El scrie: „Conștiința alungării din Eden (consubstanțială memoriei filogenetice și ontogenetice) generează, în mod fatal, simțământul nimicniciei, care, la rându-i, conduce, treptat, la sesizarea caracterului iluzoriu al contingenței și la intuiția neantului, a vidului. Nu-mi este limpede dacă, pe calea meditației artistice, autoarea accede, fără
CONSTANTIN STANCU, TIMPUL CA UN GLONŢ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383360_a_384689]
-
Față de celelalte sinoade, de la acesta, de la Niceea, nu ne-a parvenit nici un act sau protocol. Știm numai că arianismul a fost condamnat, iar în formula Crezului, a fost introdusă precizarea asupra relației dintre Tatăl și Fiul, în care Fiul este consubstanțial cu Tatăl (homousios), deci egal cu El în dumnezeire. Chiar dacă această condamnare a arianismului a fost fără drept de apel, termenul homousios a fost adeseori un prilej de scandal și de neînțelegere în sânul Bisericii. Confuzia va marca cei cincizeci
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
finală a Adevărului, în viața Bisericii. Majoritatea participanților la Sinodul de la Niceea din anul 325, au acceptat condamnarea lui Arie, care reprezenta o distorsionare clară, limpede și evidentă a tradiției originale a Bisericii, dar aveau dificultăți în înțelegerea termenului de consubstanțial. Cuvântul a fost recomandat, sugerat și propus Împăratului Constantin cel Mare, de un mic grup de teologi "luminați", care înțelegeau că o condamnare a lui Arie era insuficientă, impunându-se, de fapt, folosirea unui concept fără echivoc. Pentru majoritatea episcopilor
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
care va cădea va fi Eustatie al Antiohiei, pe care au reușit sa-l discrediteze în ochii Împăratului și să-l exileze. După aceasta, următoarele atacuri au fost îndreptate împotriva lui Atanasie - noul Episcop al Alexandriei, principalul inspirator al termenului consubstanțial. Exilat de către Împărat, Atanasie va trece în ochii acestuia drept un rebel. 8. Despre consecințele și urmările convertirii Împăratului Constantin cel Mare la Creștinism Pe la sfârsitul sec. al IV-lea, în timpul păstoririi Sfântului Ambrozie - Episcopul Mediolanului, se vorbea despre o
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
cu materia de-o seamă / [...] // corzi închise / corzi deschise / spini multipli / gravitoni / poate exista prin sine / are-n grații mii de sori» (p. 44). Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai cunoaște: un jalnic trans («consubstanțial cu transul / eului veșnic rănit», p. 45), învingerea vidului («prin vidul plin unde-am învins», p. 47; Coșbuc ar fi zis aici, mai mult ca sigur, furat de simetriile -vu- - -vi- / -vi- - -vu-: „prin vulturi vidul viu vuia“), lemurienii din
DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360986_a_362315]
-
Almăjan - „Poetul și marea (2)”, din care nu se poate să nu înțelegi (măcar) cât de mult nu înțelegi. (Vorba lui Socrate, „scio me nescire”.) Dumnezeu este Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh - ipostaze consubstanțiale. Fiul capătă formă, se supune fizicii, ia viață biologică, intră în istorie. E văzut printre oameni în chip de om, deși este, în același timp, Ființă divină. Dumnezeu rămâne trinitar; Iisus nu este o extracție din Treime și Dumnezeu nu
VEŞNICIE PE PĂMÂNT. SĂRBĂTOAREA NAŞTERII MAICII DOMNULUI (UN PUNCT DE VEDERE LAIC) de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367133_a_368462]