362 matches
-
poate parțial explica. Psihologismul său desfășurat în autoanaliză deviază în vis ca într-o a doua realitate: "Înclinării spre vis se alătură efortul cotidian de a fi absent din iazma promiscuității. Începe a miji a doua realitate, dincolo, mie doar consubstanțială; realitatea știută n-are acces spre aceea în care trăiesc literalmente dematerializat și fantast" (p. 69). Când are o vagă relație cu o doamnă, observă că aceasta îl suspectează de perversiune; reacționează cu o bravură jucată și o "ironie fantastică
Psihologismul halucinatoriu by Ion Simuț () [Corola-journal/Memoirs/10494_a_11819]
-
și propunând reinstaurarea lor. Reprimarea pe cale juridică tinde să devină unica metodă deluptă Împotriva rasismului. Nu se mai vorbește despre eradicarea, ba nici măcar despre reducerea rasismului, ci despre Îngrădirea, limitarea a ceea ce a ajuns să fie considerat deopotrivă redutabil și consubstanțial naturii omului sau a societății. O strategie de containment 1, adaptată credinței pesimiste Într-o eternă și fatală reîntoarcere a rasismului la oameni (Taguieff, 1997, pp. 83-85). Limitele antirasismului Dar ce se Înțelege de obicei prin cuvântul „rasism”? Mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
climatic asupra populației. Această „curiozitate” a fost reactualizată de două dintre ultimele mari pandemii (SIDA și SAR), Într-un mod uneori dramatic, la nivel planetar, de la Los Angeles la Beijing. Umanismul liric al poetului romantic anunță austeritatea științifică (uneori deturnată) consubstanțială cercetărilor antropologice contemporane. Victor Segalen, medic și călător profesionist În Asia și În Pacific, percepe și exprimă, În Essai sur l’exotisme (Segalen, 1978, p. 43), „șocul” diferenței. Exotismul, notează el, nu este „acea stare caleidoscopică a turistului și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sensul acestui concept, care nu definește realități identice, stabile și comparabile. Termenul de diaspora, spre deosebire de conceptul ebraic de gallut („exil”, „nostalgie a originilor”, „Întoarcere În Țara Făgăduinței”), a părut multă vreme să facă obiectul unui consens, deoarece a fost considerat consubstanțial cu lunga istorie a evreilor, de la Exod și până la culturile actuale pe care le-a generat. Anumiți observatori, ca Robin Cohen, se eliberează de modelul istoric, precum și de necesitatea unei origini traumatice pentru a explica și a justifica Întemeierea unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
marile monoteisme sau cum funcțiile sacerdotale, războinice și economice structurează ierarhizarea pe trei niveluri a societăților indo-europene (Dumézil; Dumont). Apariția acestor norme, care justifică și reglementează diferențierea (pe caste, clase, familii, secte sau alte tipuri de grupări), pare a fi consubstanțială cu cea a practicilor de discriminare. Dintr-un grup format prin alianțe, cutare membru al cutărui trib este exclus din motive de ordin istoric, religios, financiar sau politic („Nu este dintre ai noștri”). Un ansamblu dat de indivizi, selectați În funcție de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
xenofobie, pe care antropologul le consideră „inevitabile”. Lévi-Strauss (Lévi-Strauss, 1983, p. 16) nu-și ascunde tentativa de reabilitare ă desigur, nuanțată ă a tendințelor și pasiunilor „exclusiviste”, și nici un relativ fatalism: „Deoarece aceste Înclinații și atitudini sunt, Într-un fel, consubstanțiale speciei noastre, nu avem dreptul să disimulăm faptul că ele joacă un rol În istorie: mereu inevitabile, deseori fecunde și, În același timp, pline de pericole când sunt exacerbate”. Ambivalența acestor atitudini și Înclinații „normale” este astfel recunoscută, dar numai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o negare de drept. Din această perspectivă trebuie interpretată lupta mișcărilor feministe și a minorităților etnice sau sexuale. Este important totuși să subliniem, Împreună cu Taylor, cele două sensuri pe care le ia această luptă. Într-o primă etapă, demnitatea este consubstanțială statutului nostru de cetățean: ea are o Încărcătură universală. În a doua etapă, se pretinde recunoașterea specificității care fusese ignorată Înainte, deoarece era confundată cu identitatea majorității. De aici, revendicarea dreptului la diferență, cu scopul de a repara discriminările generate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
restrânse ale editorilor și cunoscătorilor de poezie. Opera sa de tălmăcitor se distinge printr-o rară adecvare la cele mai subtile nuanțe ale textului original, printr-o familiarizare puțin obișnuită cu posibilitățile de exprimare ale versului și prin recrearea, aproape consubstanțială, în românește a turnurii poeziei în modulațiile ei imperceptibile. Debutând relativ târziu și continuând să-și publice cu greu traducerile, într-o perioadă nereceptivă la lirică, a avut totuși șansa să-și vadă tipărite versiunile din poezia completă a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288418_a_289747]
-
și culturii. Dacă ținem seama de realitățile noastre, ar rezulta că nu lipsa ori insuficiența mijloacelor, ci scopurile, completate de acceptarea dependenței de posesorii de mijloace, contează. E doar o presupunere, cam abstractă, cu aplicabilitate redusă. Scopurile și mijloacele sunt consubstanțiale în societăți. Poate și ca un simplu ecou al teoriei modernizării, în statisticile ONU pentru dezvoltare se folosește cam imprecis metafora "țările Nordului și țările Sudului". Cu ea se indică ordinea de repartiție geografică a țărilor dezvoltate (nordice) și a
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
imense bariere naturale, nici fauni și nimfe, nici ciobani „tăiați în linii de uriași”, este evident că lui H. i-a plăcut să exagereze, să hiperbolizeze. Conturați pe un fundal aproape mitologic, falnicii păstori, dioscuri în ițari și opinci, sunt consubstanțiali cu zona înaltă a pietrei și mușchiului spre care evocatorul privește cu admirație. Vorbirea grandilocventă, elanul liric, supradimensionarea sunt simple convenții, amendate adesea ironic. Călugării întâlniți sunt niște țărani în anteriu, pe care dogma nu-i inhibă aproape deloc, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
fragmente" laconice se constituie un adevărat breviar estetic, în care problemele artei sunt privite din cele mai diverse perspective, în multiplicitatea lor caleidoscopică. Rețin, minumum minimorum, meditațiile asupra geniului, motiv recurent, poate chiar prea lax interpretat. Mult iubitor de paradox (consubstanțial gândirii dense și artei înseși), Lamparia crede că gloria e moartea geniului și viața mediocrității. Just, nu anormalitatea este rădăcina geniului, ci mai degrabă sănătatea perfectă. "Secretul geniului: dragostea". Și nu numai atât. Goethe spunea că "geniul e o lungă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
chiar dacă se numește Orgoești!), unde, spre a nu se plafona, își aduce cărțile de la Bogdănești (centru comunal!) cu căruța!: "Suferim și pentru că suntem capabili să ne adaptăm vieții mediocre". Atracția autorului pentru "fragmentar" și pentru gândirea de lux, aforistică, este consubstanțială talentului său și, ca și Ion Creangă, se scuză, la modul histrionic, simțind că "a scris lung pentru că nu a avut timp să scrie scurt!". Multe dintre cugetări au sclipirea memorabilă și se fixează, prin lapidaritate, paradox, expresivitate. Câteva exemple
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste ale juisării, jocului și concretului secularizant. E un argument redutabil al criticii ontologice "incorecte". Când H.-R. Patapievici scrie că "steaua lui Eminescu a apus", că poetul nostru național a devenit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dintre Cristos și Anticrist 128. Nu este lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebea de alți istoriciști (Croce, Ortega y Gasset) pentru care tensiunile, rupturile și resurecțiile erau consubstanțiale condiției umane, neputând fi abolite în întregime 129. Lectura operei lui Marx cere, așadar, un anumit tip de înțelegere a autorului care suferă prin personajele sale130: în cel mai bun spirit romantic - combinat cu fidelitatea față de litera textului, specifică mediului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de mâhnit de înfrângere, încât n-a mai îndrăznit să replice cât timp Sfanțul Vasile a fost în viață{\cîte 18}. Urmărind să instituie Crezul de la Niceea, a izbutit să clarifice, că nimeni altul până la el, sensurile teologice ale termenului consubstanțial. {\footnote 11 F. Cayré, op. cît., p. 400.} {\footnote 12 Henry Barclay Swete, Patristic Study, edited by Arthur W. Robinson, Longmans, Green, and Co. 39 Paternoster Row, London, New York, Bombay and Calcutta, 1909, p. 88-89.} {\footnote 13 Justo L. Gonzáles
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
cea care deschide și închide al doilea cerc, înscris în primul, mai amplu, inaugurat și finalizat de scriitor și d-na T. Funcția simbolică a iconului joacă un rol important în economia mitemului coborârii schelelor. Cele două cercuri concentrice sunt consubstanțiale cu două viziuni picturale. În prima, corespondentă cercului mare, se întrezărește, ca într-un filigran, imaginea Autorului și a Animei sale, (d-na T.). E ca o dezvăluire a întregii sale personalități psihice cuprinse în vâltoarea unei aventuri ontice (anima
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cărții. Opera lui Shakespeare îi conciliază, până la un punct, și le trasează, subtil, aventura existențială ulterioară. Fiindcă și Danton, în următoarea scenă, săvârșește un gest aproape identic cu cel al lui Hamlet, un gest care denotă o altă reprezentare arhetipală consubstanțială: coborârea în Infern. Fiind într-o misiune diplomatică și militară la Bruxelles, află târziu de moartea primei sale soții, Gabrielle. Ajuns la șapte zile după înhumare, durerea îi anihilează luciditatea și, în pofida dogmelor creștine, dispune ca femeia iubită să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
omul nu poate scăpa de "fatalitatea" originii sale divine, oricât de sofisticată și evoluată ar fi devenit viața pe care o duce. Într-un mod paradoxal, conceptul de inconștient devine pentru civilizația actuală un receptacol al vechilor trăiri religioase și, consubstanțial, mitice. Ne declarăm areligioși, respingem orice model de umanitate în afara meschinei (sau, după caz, glorioasei) condiții umane, însă purtăm pe umeri acest receptacol-dulce povară sisifică. Niciun eveniment petrecut nu are caracter de unicitate, durata cosmică înseamnă o întoarcere eternă (anakuklesis
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Indiferent de genul literar în care ne situăm, susține creatorul Spiritului critic...,psihologismul exclude natura.294 În ultima sa parte, afirmația pare discutabilă, dacă invocăm un sonet ca Afară-i toamnă... sau întreaga lirică bacoviană, în care natura devine factor consubstanțial al angoaselor poetului. Judicioasă rămâne observația dispariției treptate a erosului de tip idilic, în consonanță cu natura, explicația constând, credem noi, nu doar în deplina maturizare artistică a lui Eminescu, ci și despărțirii ireversibile de Mamă. Măcar descrierile de natură
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
p. 184) drept „«o strategie anonimă» care coordonează tactici individuale, inițiative personale, comandamente autoritare ce se difuzează inegal, fiind mereu traduse la nivelul responsabilităților individuale și de grup”, „a generat forme diferite de rezistență ce i-a fost dintru început consubstanțială în modul cel mai natural. Puterea comunistă a generat practici absurde, ce au creat, la rândul lor, prin servitute voluntară, dar și involuntară, realități superlative, grotești, la care individul de masă a consimțit vinovat și s-a supus. Cu toții am
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și romancierului a sancționat drastic deviația de la normele curente, procustiene, din producția epocii. Dacă e privită nu doar prin fereastra unei lecturi tematice (multă vreme exclusivistă), ceea ce se observă de îndată este rafinamentul compozițional al cărții; fascicolul epic proiectează secvențe consubstanțiale, cu rol de personaje-reflector, nu lipsite de elementul contrastiv. Lângă toată coloristica și grozăviile din lumea Cuțaridei, sistemul ficțional își încorporează, cu o remarcabilă concizie, lumea parlagiului Marin Pisică, reverberând nostalgia Paradisului. Groapa decodează însemnele unei civilizații în extincție, fisurând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
bine considerat e în cel mai bun caz nul moralmente, deci nul pe plan uman și, în ocurență, nul pe plan artistic. Așadar, curajul moral, care nu poate fi decât al adevărului (și nu doar al câtorva lucruri „adevărate”), face consubstanțial parte din talentul artistului (să nu mi se obiecteze că el poate fi, în ilustre cazuri, cinic, sceptic, imoral: toate acestea sunt de esența vieții morale și de multe ori adevărul se exprimă prin asemenea atitudini). Dar dacă talentul presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fie purificată printr-o mare credință, așa cum se purificau odinioară înainte de luptă cavalerii. Cele mai crunte ultragii, cele mai triviale injurii pot străluci cu o lumină de vitraliu dacă cel care înjură e un om de onoare; această calitate intră consubstanțial în geniul invectivei. Din pamfletele lui Aretino nu a rămas nimic (decât o pâine pentru erudiți) numai fiindcă pamfletarul acesta a fost un șantagist. Invectiva poate fi vitriolantă în expresia ei, dar trebuie să fie sublimă și pură în incandescența
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o asemenea frescă istorică nu se poate scrie ca Patul lui Procust. Dar fresca aceasta (care reprezintă cel mai mare efort de construcție epică al unuia dintre marii noștri scriitori) este, ca și capodopera sa dramatică Danton, de care e consubstanțial legată, o operă despre noocrație și revoluție, temă fundamentală pentru autor. Cu Danton la început de carieră literară și cu Un om între oameni la sfârșit, ambele lucrări „istorice” și „obiective”, Camil Petrescu și-a dovedit consecvența și coerența operei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ceea ce reprezintă un scop în viața celor mai mulți dintre oameni... nu femei, nu bani, nu poftă de putere, doar aceea pe care o exercită asupra propriei persoane. Doar creștinul cunoaște voluptatea adevărată, pentru că el este mai bine înarmat să înfrunte negativitatea consubstanțială oricărei existențe: moartea, boala, suferința, bătrânețea, calamitățile, primejdiile, catastrofele, războaiele. Creștinul adevărat știe că toate acestea sunt menite să-i pună credința la încercare. Creștinul lui Erasmus - inversul creștinului apostolic și roman - nu caută durerea și suferința, acestea nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]