20,289 matches
-
în 7 zile nu ți se întâmplă nimic bun sau nu primești o sumă mare de bani, nu dă sarcina mai departe la alți 7 oameni. cu spirit civic totul este posibil ok, voi trimite un mail la domnii cu copacul pt. niște info și aștept 1octomvriele să dau cu semnaturile-n rectorita :). Dar dacă într-un an nu reușesc nimic (doa’ feres’), pot s-o dau mai departe? nu de alta, dar termin școală și nu mă mai văd revenind
Linia verde – Defrisarile by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82940_a_84265]
-
tipii de la televizor și le sugerează ceva. Dar nici o problemă dacă nu. Sper să recicleze și hârtia de la cereri. Secretarele au țevi pentru hârțoage, ca-n Brazil, care duc cred eu, direct în beciurile Casei Poporului Cheers și spor la copaci Bucuurenci, Bucuurenci; fratele meu iești. Bucuurenci, Bucuurenci; tu ma-nveselesti.... Da ce-ți veni ție mon cher să te dai cu MnA/N? Cum se împacă ecologia cu o instituție care de-a lungul istoriei s-a dovedit a fi
Linia verde – Defrisarile by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82940_a_84265]
-
și făcut-o în draci. poate dragoș îți urmează sfatul și prezintă și asta intr-un din emisunile viitoare. nu numai cele rele.. La mulți ani Dragoș și mult succes cu toate proiectele! Salutari de la Iași! Mă bucur pentru inițiativa Copacul de hartie din București. La firma la care lucrez în Cluj reciclam hârtia și plasticul dar pot să zic că ne-am lovit de multe probleme cu centrul de reciclare până am ajuns aici. Pe când vom avea preluarea selectivă a
Linia verde – Defrisarile by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82940_a_84265]
-
tocmai pentru că este intitulat Elogiu... Felicitări pentru el! mă gândeam că încercările mele fortzate de a scrie câteva rânduri aici, de ceva vreme, se vor concretiza firesc...azi când “elogiul” tău mi-aminteste de un colind mai vechi: Îmi plâng copacii cu scâncet de leagăn Cânt vesel, cânt trist Si-al lor bocet searbăd Mă scoate din vis, cănd trist Privesc spre seara-n care te-am cunoscut; Colinda-mi iubito iarnă din care am renăscut... Presara-mi jăratic pe pleoape
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82849_a_84174]
-
toate, dincolo de biologic-fiziologic. Identitatea de gen. într-o opoziție discretă, continuă cu “bărbat”. Diferențele există, nu neg, dar majoritatea lor nu sunt înnăscute ci dobândite prin învățare gen “nu mai plânge că o fată” și “nu te mai catzara în copaci că băieții”. M-au răscolit aceste cuvine până la lacrimi. Patetic, nu..:( Culmea e că iubesc pe cineva...căruia știu că nu îi voi purta niciodată copiii. I-am purtat pe ai alcuiva, pe care nu îl mai iubesc...iar EL
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82849_a_84174]
-
cu toții prizonierii micii noastre lumi monocolore.Pacat... Scurt exercițiu de imaginație:să spunem că poți vedea lumea numai monocolor...în alb,de pilda.Peste tot numai alb:cafeaua de dimineață e albă,fumul de țigară la fel,mașinile,oamenii,iarbă,copacii,soarele,cerul...absolut totul...nicio nuanță,niciun contur,nimic. Într-o zi,un prieten vine și-ți spune că poate vedea lumea în culori...că iarbă e de fapt verde,ca vecină de la 3 e roșcata,ca pisică din fața blocului
Puscarie pentru poezie by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82962_a_84287]
-
politic și să-l readucă la stadiul de ceea ce a fost înainte de a fi devenit lider de partid și aliat pe față sau din opoziție cu partidul dlui Năstase. Dar după ce l-a ajutat pe CVT să se urce în copac, partidul de guvernămînt va avea serioase dificultăți pentru a-l da jos de acolo, dacă nu se va hotărî să-i aplice, scurt și cuprinzător, tribunului legile pe care acesta le invocă din cînd în cînd și le calcă la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14760_a_16085]
-
blînd mi-a mîngîiat obrazul și i-am simțit căldură prin par. Mormîntul îmbrăcat în piatră, sobru, rafinat și discret. Mă așez pe băncuța, tot de piatră, pusă acolo pentru popas. Flori de toamnă, lumînări. Crucea de lemn prinsă de copacul impunător ce păzește acest loc. La Muzeu, peste drum, de Ziua Crucii se pusese la cale un tîrg pe această temă. Traversînd, mă gîndeam la prietenii lui, la Pleșu, la Liiceanu, la declarații de iubire, la absența lui Bernea. Ajung
Cartea fara coperta by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14777_a_16102]
-
persecuți tipografii, zețarii, amicii, oamenii cei/ cumsecade (criticii literări nu conteaza - șunt mult prea/ șireți ca să citească vreodată ceva). Iată din nou/ ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe/ sfoară, mai bine/ te-ai face copac, boiler electric sau varză./ Termină naibii." Biografia Nu poate fi trecută cu vederea biografia acestui extraordinar poet, o biografie care e pe masura poeziei, în spectaculozitate și risc, dar care niciodată nu pare să afecteze opera, nu pare s-o
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
multe persoane/ binevoitoare/ se ceartă cu privire la reguli// Saltul în Lethe/ se cere făcut cu grație..." (ibidem). După pilda autorului Florilor Răului, bardul nostru are fascinația aristocratică a imobilității. E un pedant al "sîmburilor de vid" ai ființei, chiar dacă insidios inflorescent (copacul cu care se identifică autorul nu reprezintă decît un simbol al fixării, al încatenării solemne în biologie): "O nemiloasă parcă ursi crîncena caznă,/ departe-s de cetate și de orice drum./ Un strigăt sînt, și deznădejde,/ ar fi tîrziu de-
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
chiar dacă fără a renunța la simbolurile livrești și la atitudinea gravă, de ordin metafizic, de pînă acum. Vădind o mai accentuată tendință de simplificare a limbajului sibilinic, oracular care făcea dificilă receptarea versurilor din Istm, Tobele fragede sau chiar din Copacul cu 10.000 de imagini, poemele de acum îi aduc în scenă pe "bătrînul orb purtat de mînă de un copil (și nu invers)", pe frizerul care "perorează către scaunul gol din fața oglinzii", pe mirele ce "se tupilase-n frigider
Dincolo de mode... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14844_a_16169]
-
este că nu apuca niciodată să meargă mai mult de o sută de metri ș...ț, căci o dată ajuns pe trotuarul din față, bîjbîind, legănîndu-și corpul nesigur, bastonul lui de sticlă, alb, se făcea praf de cum se lovea de primul copac ieșit în cale, de primul stîlp; atunci Tata cădea grămadă în brațele trecătorilor și parcă murea. Asta doar pentru o clipă pentru că pufnea imediat în rîs, își scotea imediat ochelarii negri și se uita după femeile frumoase ale orașului". în
Poză cu Proteus C. by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14893_a_16218]
-
ca fierea/ pe străzile înțepenite în dezastre/ chipurile amestecate devin arsuri similare/ cînd pe gaura cheii se insinuau vocile de tablă/ lăcustele biții de informație sfîșiindu-mi creierul/ cascadele nedemne de sticlă strălucitoare/ malaxoarele prin care trecem cu toții spre un singur/ copac de carne."(p. 33) Totul stă, ca în poemele unor Trakl sau Benn, sub semnul continuei înfruntări între patosul vital și cel apocaliptic, tensiunea se perpetuează, de la un vers la altul, de la o poezie la alta, întregul volum putînd fi
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
în primul rând... Champs-Elisée, apoi, mi se pare că nu mai e ce-a fost și ce știam eu mai demult. Cu greu recunosc bulevardul suind măreț până la Arcul de Triumf. Nu-l mai recunoscusem,... de nimic altceva, decât de copaci! De aproape treizeci de ani, de când nu am mai fost pe-aici, arborii scunzi de odinioară, ce îngăduiau arterei centrale să fie contemplată în toată vasta, fascinanta ei desfășurare, între timp crescând, îngustează brusc totul, mai înalți acum de trei
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
nemărginit străbătut de mașini, parcă ar fi fost azvârlite tone de diamante. Natura, la Paris, nu e întotdeauna bine venită. Astfel încât, azi, în iulie 2002, îmi vine să spun, parodiind străvechiul paradox, nu că pădurea nu se mai vede de copaci, ci însăși glorioasa Cale victorioasă de la Napoleon încoace. Împăratul, care a cerut să fie construit Arcul, dar care nu avea să-l vadă terminat niciodată... Ajuns lângă Arc, privesc de jos în sus tricolorul francez gigantic fâlfâind distins, perfect croit
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
și mai misterios dacă n-ar fi plouat, ci dacă, trecînd pe lîngă un imaș pe care pășteau tauri neînfricați, s-ar fi năpustit vreunul din ei asupra mea, iar eu, neavînd unde să fug sau neputîndu-mă urca într-un copac, aș fi îndreptat spre el umbrela, așteptîndu-l să vină și, cînd ar fi fost aproape, aș fi deschis-o dintr-o dată, grație mecanismului ei, iar taurul, surprins și înfricoșat, ar fi fugit, eu rămînînd viu și nevătămat, dar lucrurile nu
Dincolo de ceea ce este omenesc () [Corola-journal/Journalistic/14911_a_16236]
-
satului socialist făcută cu pretențiile romanului-frescă (descrieri cît mai fidele ale anormalității, de fapt). Pasaje poetice și dialoguri absurde însoțesc firesc o lume care pierduse simțul realității. Lenin discută cu diferite personaje, își leagă un iepure mort sub bărbie: "tăiam copacii cu toporul și-i aranjam frumos. Stăteau pe mese ca pîinea. Să mănînce copiii americani. în iarbă am găsit ceva alb și întins. Un iepure mort cu schije în cap. Vladimir Ilici și l-a pus în cap: "priviți ce
Amintiri despre copiii sovietici by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14948_a_16273]
-
care și-a pierdut fundamentele, se văd semnele bolii. Pînă și visele intercalate parăzilor interminabile, cele în care Sophie se plimbă cu tatăl ei printr-o zi-vară eternă, sînt purtătoare de morb: "se strecurase boala ca un puf alb de pe copacii mari din fața școlii, care le intra în nas și în ochi. Vîntul ușor îl purta peste tot și-l așeza, jos în păr și pe haine. îl respirau amîndoi și ea își ducea degetele mici la nas să se scarpine
Amintiri despre copiii sovietici by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14948_a_16273]
-
și dimineața sufletelor curate Doamne ochiul meu vede ceea ce te apasă iar plânsul îmi poartă copiii în sânge o Doamne ochiul meu vede casa zidarului și chinul lumii deopotrivă și nu știe pe ce drum s-o apuce așa cum iarna copacul mă doboară-n tăcere cuvântul meu norocul meu plânsul meu. Nu mai știu nici o stradă care duce undeva nu mai știu nici o stradă vino ajută-mă nu mai știu ce mă va năpădi în astă noapte nu mai știu ce
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
încordare mă lovește clopotul Doamne Dumnezeul meu sălbatici sunt porumbeii neliniștită este chiar luna cu secera ei care îmi intră în carne Doamne chiar și în grajd este neliniște și la marginea gârlelor unde rămâne zăpada Dumnezeul meu până șI copacul și peștele sunt pătrunși de neastâmpăr. * Vocea ta va fi vocea mea în amărăciune vocea ta care scutură moartea în brazde încremenite care mă distrug o Doamne din noapte și spaimă tropăie rugăciunea mea soarele și luna vocea ta este
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
moartea este limpede ca mierea în August așa de limpede este această moarte și credincioasă mie când vine iarna o Doamne trimite-mi o moarte care mă-ngheață graiul apropiindu-mi-l mării și focului Doamne moartea atacă noaptea trunchiul copacului și somnul mierlei în beznă. * * * Vremea e ștearsă o Doamne cuvântul meu care venea amar și-ntunecat Doamne prea întunecat pentru pământ stins este chinul meu foamea băută cu inima în nopți ce sunt brăzdate de plugul cântecelor vremea-i
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
a dezlănțuit potopul. Apa curgea de peste tot și nu găseam, în agitația și frica mea de mărunt pămîntean, corabia lui Noe ca să mă salvez. Mi-am zis: "A sosit Apocalipsa!". Voi fi sau nu aleasă? Văzînd cum cad crengi și copaci în calea mea, cum dopurile de mizerie au astupat canalele și scurgerile iar apa învolburată și murdară cucerește, nestingherită, teritorii după teritorii, cum zgomotul furtunii acoperă și nimicește șoaptele rugăciunilor mele, cum aburii se ridică din pămînt și îmbracă clădirile
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
versurile "sincere" care scapă vanității auctoriale și elaborării programatice: "5. Drumul care mă ține pe genunchi și călătoria păstrându-mă-ntre brațe de tablă sau aripa de sticlă-a ferestrei: nu pot să nu lase prin ele să vină înșiruirea copacilor verzi străbătută de-asfaltul șoselei" (Serbările). Deși reclamă mereu existența unui dialog prin diverse mărci retorico-textuale, poetul nu simte acut nevoia interlocutorului. Nepăsarea pentru coerență este, până la urmă, și consecința unei tragice înstrăinări într-o lume a cărei realitate nu
Dereglarea sintaxei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15288_a_16613]
-
cu totul ca-n lada iluzionistului/ cineva îmi oferă eternitatea și infinitul/ pe care le ating fără să fiu de față/ cineva mă sperie ca pe-un copil/ cu golurile din garduri/ mai e acolo și un orb/ care cheamă copacii și casele la radiografie/ uneori plouă atît de mult/ încît țipetele mele curentează/ se deschide o ușă intră o bătrînă/ în mînă cu un plic galben care e soarele/ mîzgălit peste tot cu litere mici" (ibidem). Macrocosmosul pătrunde astfel în
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relațiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorința unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoția și corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Și vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munți, de mări, de guri/ Care iarăși mă cîntă" - Despărțire). În fine, are loc
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]