KorAP: Find »[drukola/base=coprins & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

102 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

lude celor trei momente a nălțimei și profundității, a iuțelei și a trăgănărei, a tăriei și a slăbiciunei. Fără cultura acestor elemente, acele ondulațiuni ale tonului ce ni dezgolesc scala pasiunilor rămân nereprezentabile (nereproductibile). Cultura înalțimei și profundității ne dă (coprinsul) estensiunea (circumferinței) periferiei vocei. Cât îs de diferite darurile naturale ale tonului în astă privință și totuși fiecare voce își are [în] sine măsura ei pe care trebuie să o dezvolte. Cultura constă dar în aceea că dominăm astfel asupra

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
circumferinței) periferiei vocei. Cât îs de diferite darurile naturale ale tonului în astă privință și totuși fiecare voce își are [în] sine măsura ei pe care trebuie să o dezvolte. Cultura constă dar în aceea că dominăm astfel asupra acelui coprins a vocei la care ea este predispusă, încît putem dispune liber de întreaga ei scală, astfel încît să putem cu ușurătate a scoate până și estremele înălțimei și a profundității fără de-a ni se impune siguranța chinuitoare cumcă a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și coborârea ei nu numai că e importantă pentru cultura tonului, dar încă servă într-un mod deosebit declamațiunei artistice. Baza acestei scale ce urcă și coboară e tonul mijlociu propriu orșicui de unde purcede mișcarea în sus și în jos. Coprinsul estensiv al vocei îl măsurăm după mulțimea tonurilor pe care individul poate în adevăr să le facă să {EminescuOpXIV 299} Baza însă e tonul de mijloc fiecăruia natural, în care el se mișcă fără de-a fi iritat prin un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
poți provoca aceste antiteze în deplină libertate, când vei voi, astfel încît persistența or părăsirea ondulațiunei tonului și durata pauzei între elementele diferite ale vorbei să atârne de la voința vorbitorului și să se manifeste după cum or fi cerințele {EminescuOpXIV 300} coprinsului intern al vorbei. Aceasta ni se arată a fi în antitezele portamentului și volubilității vocei. Portamentul constă din facultatea de-a lăsa să persiste câtva tonul pe unele din elementele vorbirei, prin urmare din capacitatea de-a purta (duce) vocea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Cultivarea tonului articulat și a vocei, ca material pe[ntru] orce reprezentare poetică, au constituit primul ciclu a părții noastre spețiale. Dar acest corp domnit și format prin o tehnică sistematică trebuie să manifeste și un suflet. Acest suflet e coprinsul spiritual, care se manifestă prin vorbe si care prin mijlocul tonului pătrunde iarăși la suflet. Acest ton își are originea în libertatea spirituală a vorbitorului, care-i predă auditorului sensul vorbelor lui și-l silește de-a provoca în sine

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
obiectului sensibil pe de alta, astfel încît obiectul provoacă cu o certă necesitate intuițiunea cugetărei, deaceea putem cu tot dreptul să numim simbolic accentul acela care, prin tonul ce-i comunică auditorului vorba, ar produce în sufletul ascultătorului și intuițiunea coprinsului ei (vorbei). Aicea ne aflăm deja pe terenul propriu al artei. Mintea abstractă și inteligența înaintată au degradat vorbele la niște simple semne cărora ele li dau înțelesul lor, astfel încît vorbele ca atari, adică prin tonul lor, nu mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
le corăspunde, e însă de dătoria declamațiunei artistice, a celei poetice mai cu seamă, ca să readucă prin intonare aceste semne ale inteligenței iarăși la simbolismul lor. Căci prin aceasta se produce în elementul vorbirei o pătrundere reciprocă a formei și coprinsului, a imaginei și intuițiunei, cari constituiesc oarecum ființa a toată arta. Urmează din cele zise că, cu cât e vorbirea mai apropiată de mișcarea curată a cugetărilor, cu cât e mai abstract coprinsul ei cu-atît mai mult trebuie să se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vorbirei o pătrundere reciprocă a formei și coprinsului, a imaginei și intuițiunei, cari constituiesc oarecum ființa a toată arta. Urmează din cele zise că, cu cât e vorbirea mai apropiată de mișcarea curată a cugetărilor, cu cât e mai abstract coprinsul ei cu-atît mai mult trebuie să se modereze accentul. Cu cât însă forma vorbirei e mai plină de fantazie, cu cât se presimte mai mult coprinsul ei în intuițiunea sensibilă cu-atîta mai energic va trebui să vină accentul simbolic la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e vorbirea mai apropiată de mișcarea curată a cugetărilor, cu cât e mai abstract coprinsul ei cu-atît mai mult trebuie să se modereze accentul. Cu cât însă forma vorbirei e mai plină de fantazie, cu cât se presimte mai mult coprinsul ei în intuițiunea sensibilă cu-atîta mai energic va trebui să vină accentul simbolic la îndreptățirea sa. Cu formarea și întrebuințarea accentului simbolic actorului i se deschide un teren foarte întins și fertil. Poetul are facultatea intuitivă de-a privi cugetările

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
accentul simbolic - poezia Bosforul de Alecsandri Aicea el are sa coprindă viața din însăși urzeala ei și are de-a o reaprinde în sufletul auditorului prin energia unui ton analog. Pe treapta aceasta accentul simbolic prezintă prin ton vederei intuitive întreg coprinsul fenomenelor sensibile și ale întregei vieți a naturei, cu toate înțelesurile transpuse în regiunea nesensibilității. El însă nu stă aici, ci continuă de-a simboliza prin ton nesensibilul, lumea noțiunilor, el încearcă prin en[ergia] tonului de-a transpune oarecum

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ni dau avizarea unei unități (monade) mai naltă a lor. O unitate care face să se nască înainte-ne un întreg organic în formă. Prin aceasta noi căpătăm o impresiune artistică, și prin ton suntem transpuși într-o mișcare amăsurată coprinsului vorbirei. Această mișcare o împlinește ondolațiunea ritmică. Asta ni se prezintă deocamdată în două forme: Ritmul prozei și acela al poeziei. Accentul logic predă minții noastre construcțiunea în conexiunile ei interne; ritmul prozei ni descopere perioada ca pe o unitate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prea tare ritmul în declamațiunea sa acela ni enumără și elementele ritmice și nu ne pune decât într-o simetrică mișcare în timp. Prin uniformitatea tactului ritmic care sună la urechea noastră noi nu ne-am putea deda cu totul coprinsului spiritual a celor vorbite, căci acesta ar fi subordonat unei ondolațiuni mișcată cu o uniformă regularitate. Recitatorul ne reduce astfel pe un stadiu inferior și produce prin asta în noi un simțământ supărător, contradicțiunea că vedem simpla formă a ritmului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
desăvârșire, și scopul declamatorului să nu fie altul decât ca să dizolve versul cu desăvârșire pentru auditori și să-l reducă la vorbirea neritmică? Aceasta ar fi o distrucțiune a vieții ritmice, care nu e deloc o purtătoare numai întîmplătoare a coprinsului său, și ar însemna a-l scurta pe poet cu un element esențial. Cum e dar de evitat acest îndoit pericol? Artistul trebuie să facă din ritm purtătorul coprinsului poetic, însă astfel încît să ne impresioneze numai [efectul] său etic

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vieții ritmice, care nu e deloc o purtătoare numai întîmplătoare a coprinsului său, și ar însemna a-l scurta pe poet cu un element esențial. Cum e dar de evitat acest îndoit pericol? Artistul trebuie să facă din ritm purtătorul coprinsului poetic, însă astfel încît să ne impresioneze numai [efectul] său etic, fără ca să fim siliți a ne aduce aminte de elementele compozițiunii sale. Numai această lege rezolvă greutatea coprinsă în dilemă: ca versul nici să se-audă, dar nici să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
elementele compozițiunii sale. Numai această lege rezolvă greutatea coprinsă în dilemă: ca versul nici să se-audă, dar nici să fie distrus. Aceasta coprinde totodată în sine cea mai mare varietate a întrebuințărei. Cu cât se bazează mai hotărât efectul coprinsului poetic pe natura ritmică a versului cu-atîta va trebui să transpară aceasta prin declamațiune și să condiționeze recitațiunea. Cu cât e asta mai mult cu-atîta ni se impune mai pregnant cerința de-a nu discompune versul și de-a nu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
compozițiune atât de stricte era acela care se apropia mai mult de forma conversațiunii, cu cât e acesta mai mult cazul la iambul nostru de cinci picioare atât de ușor în structura sa? Cu cât e mai plin de avânt coprinsul vorbirei, cu cât e purtat mai mult de patos cu atâta mai lesne trece vorbirea fără să vrea în ritmul iambic. O pildă bătătoare la ochi e Ifigenia lui Gothe în proză, apărută de curând în forma ei primitivă, unde

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în întrebuințarea eptitetelor. Ritmul iambic răsuflat în vorbire și redus la simplă proză ne-ar rumpe din direcțiunea ideală pe care o trezește în noi ritmul în genere, pe când întreaga compozițiune a vorbirei ar contrazice acestei rele impresiuni. După întîmplătorul coprins pe care-l închide în sine iambul de cinci picioare, [el] cere din partea artistului dramatic una din cele mai varii tratări. Acea lege generală a declamațiunii pusă în frunte, ca versul ca atare să nu se audă, și cu toate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
recitațiune să se urce prin gradațiune de la declamarea mai atinsă de proză până la ponderoasa și măsurata espresiune a ritmului, și va trebui să percurgă scala întreagă de tonuri intermediare care sânt între-aceste două estreme după cum se va-ntîmpla să fie caracterul coprinsului. Liniștea cea sublimă a Ifigeniei cere o forțare a ritmului, fără disoluțiunea lui în elementele sale constitutive; un coprins însă care e aproape de conversațiune va pretinde o tratare ușoară a ritmului, care mai să volatilize ritmul. Wallenstein, când vorbește cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și va trebui să percurgă scala întreagă de tonuri intermediare care sânt între-aceste două estreme după cum se va-ntîmpla să fie caracterul coprinsului. Liniștea cea sublimă a Ifigeniei cere o forțare a ritmului, fără disoluțiunea lui în elementele sale constitutive; un coprins însă care e aproape de conversațiune va pretinde o tratare ușoară a ritmului, care mai să volatilize ritmul. Wallenstein, când vorbește cu ai săi, și tot el când vorbește cu o energică elocuență față cu pappenheinezii, pretinde, conform cu situațiunea, când o

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se-ntemeiază, ca-n toată arta, pe pătrunderea antitezelor, prin care se depărtează unilaterali[tă]țile și se păstrează ce-i esențial. Prin declamațiune ritmul nu are decât să întindă dinainte-ne puterea sa plastică, și prin alipirea sa la coprinsul vorbirei are să eserciteze acea influință artistică ca, prin recitațiunea versului, să nu vedem purtate decât cugetările și simțămintele după greutatea lor specifică; și tot astfel și rima are de-a descoperi urechei puterea sa muzicală, fără însă de-a-și face

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se reflectează afectu 1 și de-aceea nu mână sufletul cu atâta forță, căci sufletul se privește intuitiv pe sine însuși în acea imagine și se face obiectul sau propriu. Cu cât e mai esecutată o imagine cu-atîta omul cel coprins de pasiune arată învingerea naturei sale ideale. Imaginea esecutată, comparată cu curata espresiune a afectului, va cere un tempo mai încet, pentru că în acea imagine sufletul se abandonă unei plăceri oarecare. Cu cât imaginea e mai fugitivă și mai contrasă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a declamațiunii epice. La declamațiunea epopeei idilice lucrul de căpetenie e artea ca, prin modul recitațiunii, să fim transpuși în sfera mai îngustă a vieții familiare și ca prin urmare versul să se apropie mai mult de conversațiune. Dacă însă coprinsul p-ici, pe colea se ridică asupra tonului vesel și ușor al vieței familiare prin măreția descrierei sale or, ca-n Hermann și Dorothea, printr-un fondal istoric, atuncea, în asemenea momente de ridicare, declamațiunea are de-a reproduce această

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aceea că lectorul poate să reproducă cu toate modulațiunile ei acea dispozițiune poetică care-a inspirat și a formulat opera lirică astfel cum este ea. Pentru a putea aceasta se cere: întîi, ridicarea la unitatea simțământului, în urmă, dominarea asupra coprinsului întreg a legilor culturei tonului pe care le-am dezvoltat noi. Pre cât e de nemărginit de varie natura și formele simțirei lirice pe-atât de nemărginit de variată e și declamațiunea ce-i corăspunde. O distingere, cea mai aproape

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
căci aicea totul atârnă de la modul cum ele sânt tratate de cătră autor. Cântecul ca și oda sânt determinațiuni de-o întindere foarte vastă, cari ele de sine nici nu decid care să fie tonul fundamental al declamațiunii lor, ci coprinsul și modul cum acesta e tratat - iată legislatorii proprii pentru fixarea în fiece timp a tonului fundamental din declamațiune. {EminescuOpXIV 329} Declamațiunea lirică are să serve viitorului declamator la conceperea și tratarea unui întreg estetic. Aicea el are ocaziunea de-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
raport cătră comandantul său, ci el trebuie să ne facă să simțim că el e plin de marea importanță a lucrurilor ce el are să povestească. Și, deși ca francez sanguin nu poate să denege focul ce stârnește în el însuși coprinsul narațiunei sale, totuși el trebuie să evite toată forțarea or escentricitatea. Tonul fundamental al narațiunei lui va respira dar un fel de solemnitate, precum o și cere neapărat situațiunea. Narațiunea lui are să prezinte înainte de toate în trăsuri mari o icoană

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]