87 matches
-
notă se numește predicat, și de aceea în toată judecata trebuie de nu mai multe, cel puțin două înfățoșări neapărat să fie de față. // Mai pe urmă însă împreună-legarea înfățoșărilor celor ce sunt în județ se numește copce sau legătură (copula) și se obicinuiește a se închipui prin verbul "a fi" (sunt), ești, este ș. a. m. d., sp[re] ex[emplu], într-acest județ: omul este muritoriu subiectul este omul, predicatul muritoriu iară împreună-legarea acestora este copce. Fiindcă propoziția nu este
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
județ: omul este muritoriu subiectul este omul, predicatul muritoriu iară împreună-legarea acestora este copce. Fiindcă propoziția nu este alta decât județul spus în cuvinte, pentru aceea și însăși propoziția are materie și formă și se alcătuiește din subiect, predicat și copulă, însă aceste părți nu se pun totdeuna toate de față într-o propoziție, ci acum una, acum alta se face. Astfel de propoziții din care lipsește vreuna dintr-acele părți se numește logicește nedepline tainice, - cari din împotrivă stau acelor
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
emplu]: Petru nu este învățat. Însă pentru ca județul să fie logicește negativ, particula negativă are să fie nemijlocit înaintea notei, fiindcă altmintrelea va fi județul logicește afirmativ, d[e] ex[emplu]: Sufletul omenesc este nu materie. Negația deși este nemijlocit înaintea copulei totuși niciodată nu se atinge de copulă, fiindcă de s-ar atinge de dânsa, totdeodată ar și ridica-o și așa ar rămânea înfățoșările fără de copulare, adică nu s-ar naște nici un județ. Din aceste urmează cumcă județele după cantitate
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
județul să fie logicește negativ, particula negativă are să fie nemijlocit înaintea notei, fiindcă altmintrelea va fi județul logicește afirmativ, d[e] ex[emplu]: Sufletul omenesc este nu materie. Negația deși este nemijlocit înaintea copulei totuși niciodată nu se atinge de copulă, fiindcă de s-ar atinge de dânsa, totdeodată ar și ridica-o și așa ar rămânea înfățoșările fără de copulare, adică nu s-ar naște nici un județ. Din aceste urmează cumcă județele după cantitate și calitate au 4 forme, adecă 1
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
hispanistul Victor Ivanovici avansa, între altele, o „abordare sintactică” a creației urmuziene, în care hermeneutica freudistă ocupă un loc central. Din unghiul „viselor infantile” sînt discutate elemente ale imaginarului operei precum „obiectul interzis”, refulările unor „dorinți antropofagice” sau ale unor „copule bestiale”, în fine — recurența „imaginii atroce a păsării de pradă, simbol al unei sexualități agresive” (cu o interesantă discuție privind echivalarea falus-cioc în argoul chilian, nu și în limba română): la Urmuz (Gayk), ciocul e „văduvit de funcția falică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stăruim asupra ideii că filosoful stabilește de la bun început o graniță sigură între ceea ce am putea numi "metafizica verbului", pe de o parte, și "fenomenologia verbului", pe de alta. În urma acestei priviri de ansamblu asupra interpretării lui ‚este', numit și copulă, am văzut că acest fenomen aduce cu sine un șir întreg de determinații: 'a fi' înseamnă, pe de o parte, a-fi-ceva (Hobbes), pe de altă parte, a exista (Mill); în continuare, ‚este'-le este acel ceva care este judecat prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-i asigure judecății pe care ei o alcătuiesc, în sens "obiectual" eficiența constitutivă, pe de o parte, iar pe de alta, valoarea de adevăr (în termenii logicii clasice, adevărul și falsitatea). De fapt, verbul ("este") are mai degrabă rolul de copulă, iar timpul condiționează finalmente adevărul (sau falsitatea) judecății, contribuind și la schimbarea statutului lui "este": din simplă copulă, acesta devine element al structurii alethice, ceea ce înseamnă, cum vom vedea, că el capătă un sens ontologic (semnalat, cum știm, și chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe de alta, valoarea de adevăr (în termenii logicii clasice, adevărul și falsitatea). De fapt, verbul ("este") are mai degrabă rolul de copulă, iar timpul condiționează finalmente adevărul (sau falsitatea) judecății, contribuind și la schimbarea statutului lui "este": din simplă copulă, acesta devine element al structurii alethice, ceea ce înseamnă, cum vom vedea, că el capătă un sens ontologic (semnalat, cum știm, și chiar privilegiat, de către Heidegger). Însăși legătura dintre S și P, privită în sensul ei formal, este dependentă de verb
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ascundere" în chiar orizontul judecății doar de timp; acesta din urmă, unit fiind cu verbul, îi dă acestuia ceea ce potențialul său reclamă: un sens ontologic ("existențial"), lărgind astfel "valoarea instrumentală" a lui "este", care, acum, nu mai reprezintă o simplă copulă (între S și P ce trebuie "legați"), însăși judecata căpătând preeminență operațională, constitutivă, care va avea drept urmare dacă nu cumva a avut deja constituirea unui "orizont" în care va fi cu putință apariția oricărui sens, a oricărei constituiri cu sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei". Dar ce operații mai angajează judecata, atâta vreme cât ea se arată, în primă instanță, drept "formă" a gândirii, rostul ei fiind acela al constituirii obiectelor logice, fiind, și din acest motiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
of Metaphysics, p. 113. 171 Despre esența temeiului, p. 159. 172 PFF, pp. 330-331. Partea întâi, Capitolul patru: "Teza logicii: fiiecare ființare poate fi abordată prin este, indiferent de ceea ce constituie de fiecare dată modul ei de a fi. Ființa copulei", se ocupă de problema ontologică a lui "este". 173 PFF, p. 326. 174 În structura "analizei fundamentale pregătitoare a Dasein-ului", existențialul enunț apare ca "mod derivat al explicitării" în cadrul "constituirii existențiale a locului de deschidere". Cf. Paragraful 33 din FT
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formă oblică și nu contează pentru acordul verbal. Generalizarea participiului a dus la pierderea sensului pasiv și a orientării spre pacient. Pentru a evita ambiguitatea sau pentru a accentua starea rezultativă, a fost creată o nouă formă, prin adăugarea unei copule (mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită la persoanele 1 și 2, pentru a evita ambiguitatea agentului, dar apoi, copula a fost folosită pentru sublinierea stativității, ca variație stilistică, și, în final, s-a gramaticalizat ca expresie a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbal. Generalizarea participiului a dus la pierderea sensului pasiv și a orientării spre pacient. Pentru a evita ambiguitatea sau pentru a accentua starea rezultativă, a fost creată o nouă formă, prin adăugarea unei copule (mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită la persoanele 1 și 2, pentru a evita ambiguitatea agentului, dar apoi, copula a fost folosită pentru sublinierea stativității, ca variație stilistică, și, în final, s-a gramaticalizat ca expresie a perfectului stării rezultante. Actualmente, cele două forme
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a evita ambiguitatea sau pentru a accentua starea rezultativă, a fost creată o nouă formă, prin adăugarea unei copule (mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită la persoanele 1 și 2, pentru a evita ambiguitatea agentului, dar apoi, copula a fost folosită pentru sublinierea stativității, ca variație stilistică, și, în final, s-a gramaticalizat ca expresie a perfectului stării rezultante. Actualmente, cele două forme sunt în distribuție complementară. Această transformare "activă" a fost implementată diferit în est și în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie o parte a predicatului (Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie o parte a predicatului (Luceafărul de dimineață este Venus); propozițiile de acest tip se deosebesc de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
raționament de tip existențial) și copulă (raționament de tip categorial). Deși din punct de vedere metafizic este o mare diferență între cele două tipuri de raționament, din punct de vedere logic (deci și lingvistic) nu există nicio diferență între ele, copula înglobând și ideea de existență. 2.1.2. Abordări logico-semantice Higgins (1979)3 propune, în locul distincției bipartite a lui Frege, o tipologie cu patru termeni: (a) propoziții predicative (Pierre est intelligent 'Pierre este inteligent', Horatio est le meilleur ami d
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice. 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare de timp și de persoană. Propozițiile care conțin verbul 'a fi' sunt considerate ca având același statut cu al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lui Hjlemslev este că a fi copulativ are sens zero, fiind numai un suport al categoriilor funcționale, în special al timpului. Benveniste ([1960] 1966), criticând ipoteza lui Hjelmslev, analizează separat cele două valori ale verbului 'a fi': (a) gramaticală, de copulă, de marcă gramaticală a identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi arabe), propoziția nominală, un morfem zero sau pauza. În limbile în care există, copula marchează, din punct de vedere logic, un raport de identitate, exprimat prin: ecuație formală (Roma este capitala Italiei), includerea într-o clasă (Câinele este un mamifer) sau participarea la un ansamblu (Pierre este francez). Concluzia lui Benveniste (1966: 189) este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Roma este capitala Italiei), includerea într-o clasă (Câinele este un mamifer) sau participarea la un ansamblu (Pierre este francez). Concluzia lui Benveniste (1966: 189) este că nu există niciun raport între sensul "a exista, a fi undeva" și valorile copulei. 2.1.4. Abordări sintactice Van Peteghem (1991: 4) arată că în toată istoria lingvisticii, de la Gramatica de la Port-Royal și până la gramaticile generative și la diversele gramatici ale Cazului, structurile copulative au primit altă analiză decât structurile cu verb plin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au morfologie diferită: a fi pasiv are paradigmă completă, iar a fi de perfect este defectiv. Avram (2003: 197) arată că verbele copulative sunt verbe care nu atribuie rol tematic extern, ca și verbele auxiliare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și au drept complement o propoziție redusă. 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe Feuillet (2006: 119) arată că, în legătură cu verbul corespunzător sensului 'a fi', există mai multe situații în diverse limbi: ● limba nu are nimic care să semene unei copule; pentru gramatica generativă, absența sau prezența verbului a fi este un fenomen de suprafață, nesemnificativ pentru structura profundă ; ● limba nu are o copulă care să lege două nume sau un nume și un adjectiv, dar are mai multe verbe existențiale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a fi', există mai multe situații în diverse limbi: ● limba nu are nimic care să semene unei copule; pentru gramatica generativă, absența sau prezența verbului a fi este un fenomen de suprafață, nesemnificativ pentru structura profundă ; ● limba nu are o copulă care să lege două nume sau un nume și un adjectiv, dar are mai multe verbe existențiale și locative; ● copula nu apare fie la un anumit timp (de obicei prezentul), fie la o anumită persoană (de obicei, 3). Feuillet (2006
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
generativă, absența sau prezența verbului a fi este un fenomen de suprafață, nesemnificativ pentru structura profundă ; ● limba nu are o copulă care să lege două nume sau un nume și un adjectiv, dar are mai multe verbe existențiale și locative; ● copula nu apare fie la un anumit timp (de obicei prezentul), fie la o anumită persoană (de obicei, 3). Feuillet (2006: 119) observă că, în unele limbi caucaziene, nu există verbul a fi (vezi infra, 3.2., pentru situația verbului a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]