KorAP: Find »[drukola/base=cruciată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...75 >

1,871 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Astfel, în 1254, regele Bela IV întrevedea posibilitatea de a extinde controlul regatului său asupra întregului curs al Dunării de Jos, cu ajutorul cavalerilor ioaniți. Dar, revenită la Dunărea de jos, pentru a combate primejdia mongolă ce zădărnicise cuceririle ei anterioare, cruciata servea și ca înveliș ideologic-religios al regatului ungar în Europa sud-estică. Numai că un nou asalt al puterii mongole, în 1260-1261, și ofensiva bulgarilor la nord de Dunăre au pus capăt prezenței cavalerilor cruciați în această regiune, ulterior, ei nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale. El remarcă faptul că istoriografia românească nu a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând că ei (românii) s-au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale. El remarcă faptul că istoriografia românească nu a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând că ei (românii) s-au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând că ei (românii) s-au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192) au luptat și români (vlahi) din sudul Dunării. Românii din Transilvania au luptat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192) au luptat și români (vlahi) din sudul Dunării. Românii din Transilvania au luptat în oastea regelui cruciat Andrei II al Ungariei, în secolul XIII: în 1211, la Vidin, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192) au luptat și români (vlahi) din sudul Dunării. Românii din Transilvania au luptat în oastea regelui cruciat Andrei II al Ungariei, în secolul XIII: în 1211, la Vidin, în 1260, în Boemia. În 1217, la cruciada V, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vidin, în 1260, în Boemia. În 1217, la cruciada V, la care a luat parte în persoană și regele Ungariei, Andrei II, este de presupus că au participat și oșteni români în cadrul unor cete proprii. Participarea românilor la expedițiile militare (cruciatele) este numai un episod din contribuția lor la aceste acțiuni deoarece, aici, pe pământul lor, românii au avut propria lor cruciată împotriva marilor năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
II, este de presupus că au participat și oșteni români în cadrul unor cete proprii. Participarea românilor la expedițiile militare (cruciatele) este numai un episod din contribuția lor la aceste acțiuni deoarece, aici, pe pământul lor, românii au avut propria lor cruciată împotriva marilor năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-au ajuns în centrul Europei, ci au fost opriți în această zonă de forțele locale (autohtone). Pe pământul românesc au luptat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-au ajuns în centrul Europei, ci au fost opriți în această zonă de forțele locale (autohtone). Pe pământul românesc au luptat și forțe cruciate străine, precum Ordinul teutonic în Țara Bârsei, la sud și est de Carpați, până la Dunăre și Siret. Ulterior, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, în zona Severinului (sudul Banatului și vestul Olteniei), a fost chemat Ordinul ospitalierilor-cavalerii Sf. Ioan în vederea luptei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, până la Dunăre și Siret. Ulterior, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, în zona Severinului (sudul Banatului și vestul Olteniei), a fost chemat Ordinul ospitalierilor-cavalerii Sf. Ioan în vederea luptei împotriva tătarilor. Acestea erau ordine militar-religioase, înființate în Țara Sfântă, care aduceau cruciata pe pământ românesc, cu obiectivul de a lupta împotriva păgânilor ce dominau regiunea de la sud și est de Carpați. Putem concluziona că ținuturile românești au fost teritorii de cruciată, iar prezența ordinelor militare străine reprezintă un capitol de istorie universală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătarilor. Acestea erau ordine militar-religioase, înființate în Țara Sfântă, care aduceau cruciata pe pământ românesc, cu obiectivul de a lupta împotriva păgânilor ce dominau regiunea de la sud și est de Carpați. Putem concluziona că ținuturile românești au fost teritorii de cruciată, iar prezența ordinelor militare străine reprezintă un capitol de istorie universală medievală. Românii n-au rămas pasivi la încleștările dintre cruciați și păgâni, de pildă, românii din Maramureș au fost în fruntea cruciatelor inițiate de regii Ungariei împotriva tătarilor. Urmările

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că ținuturile românești au fost teritorii de cruciată, iar prezența ordinelor militare străine reprezintă un capitol de istorie universală medievală. Românii n-au rămas pasivi la încleștările dintre cruciați și păgâni, de pildă, românii din Maramureș au fost în fruntea cruciatelor inițiate de regii Ungariei împotriva tătarilor. Urmările cruciatelor au fost însemnate pentru istoria românilor: în urma acestora, Marea Neagră a devenit o mare italienească-Genova și Veneția și-au implantat aici coloniile lor, în secolul al XIII-lea, prin negoțul cu populațiile riverane

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar prezența ordinelor militare străine reprezintă un capitol de istorie universală medievală. Românii n-au rămas pasivi la încleștările dintre cruciați și păgâni, de pildă, românii din Maramureș au fost în fruntea cruciatelor inițiate de regii Ungariei împotriva tătarilor. Urmările cruciatelor au fost însemnate pentru istoria românilor: în urma acestora, Marea Neagră a devenit o mare italienească-Genova și Veneția și-au implantat aici coloniile lor, în secolul al XIII-lea, prin negoțul cu populațiile riverane. Tot în perioada aceasta, sunt întemeiate, în Transilvania

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în perioada aceasta, sunt întemeiate, în Transilvania și la sud de Carpați, primele orașe medievale și, în sfârșit, în perioada aceasta, s-au ridicat pe pământul nostru primele cetăți de piatră.32 Coloniile italiene la Marea Neagră În această epocă a cruciatelor și ca urmare a lor au fost întemeiate coloniile italiene pe coasta Mării Negre, prin care se deschideau drumuri comerciale cu așezări și schimbul în bani. Orașele italiene cu flotă proprie în Mediterana și Adriatica, ca Amalfi, Pisa, Veneția și Genova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
urmare a lor au fost întemeiate coloniile italiene pe coasta Mării Negre, prin care se deschideau drumuri comerciale cu așezări și schimbul în bani. Orașele italiene cu flotă proprie în Mediterana și Adriatica, ca Amalfi, Pisa, Veneția și Genova, îmbogățite de pe urma cruciatelor, au deschis orășele (factorii) și pe coasta Mării Negre. Încă din vremea împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), venețienii și genovezii stăpâneau piața bizantină-genovezii aveau o colonie proprie la Pera, un cartier al Constantinopolului-iar negustorii lor se aflau în porturile de la Marea Egee și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Mare, dar nu poate fi nici minimalizată. Negustorii italieni au contribuit la intensificarea schimbului, la dezvoltatrea economică, la accelerarea vieții urbane și la progresul civilizației medievale în spațiul românesc.34 NOTE 1. Șerban Papacostea, Românii în secolul XIII. Între cruciată și imperiul mongol, București, Editura enciclopedică, 1993, p. 12-21. 2. Ibidem, p. 21-33. 3. Ibidem, p. 34-40. 4. Ibidem, p. 86-87. 5. Ibidem, p. 87-89. 6. Ibidem, p. 97-98. 7. Ibidem; V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, București, Editura științifică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tot cursul Dunării, de la gurile ei până la Porțile de Fier. În concluzie, întreaga arie carpato-dunăreană și nord-balcanică se afla sub hegemonie mongolă. Care era situația regatului arpadian în această perioadă ? După 1204, cum subliniam mai sus, angajat în politica de cruciată în răsărit și sud-est, regatul ungar urmărise asimilarea confesională față de păgâni, schismatici și eretici, în spațiul intracarpatic, dar și în cel extracarpatic. Însă marea invazie mongolă din 1241 a surprins Ungaria în plină înfruntare nobilime-regalitate. Trebuie să spunem că, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că, în 1211, sub Arpadieni, asistăm la pătrunderea cavalerilor teutoni dincoace de munți. Dar între atitudinea Arpadienilor și cea a Angevinilor față de această regiune este o mare deosebire. Primii (Arpadienii) își extinseseră dreptul lor asupra "Cumaniei" în calitate de conducători permanenți ai cruciatei, cărora li se închinaseră, trecând la creștinism, barbarii de pe teritoriile noastre (cumanii), pe când la Angevini este prezent sentimentul francez al legăturii feudale între state. În evul mediu, legăturile interpersonale suzerani-vasali se extind și la raporturile dintre state, concret la relațiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile sudice românești alcătuiesc "Transalpina", adică țara de dincolo de Carpați, un fel de traducere a țării, opusă muntelui și pădurii, cu adausul "nostra" ("terra nostra Transalpina"). Regele angevin este satisfăcut să-și asigure fidelitatea "voievodului nostru transalpin", ca avangardă a cruciatei contra păgânilor, indiferent de numele lor. În contextul acestor relații de suzeran-vasal se află originea ducatului de Făgăraș și Amlaș. În luptele ce se duc, în secolul al XIV-lea, împotriva regelui Ungariei, niciodată domnul muntean nu este cel care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P. Panaitescu, poate fi considerat ca dată a întemeierii statului est-carpatic. După triumful regelui Ungariei, cu sprijinul populației locale, pe versantul de răsărit al Carpaților, pe valea râului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de-unde și numele statului est-carpatic. Originea vasalității primilor domni ai Moldovei față de regii Ungariei se află, ca și la sud de Carpați, în spiritul de cruciadă, în această cooperare creștină a ungurilor și românilor împotriva tătarilor (păgânilor), sub semnul cruciatei. Dar nu numai ungurii și-au făcut simțită prezența (dominația ) la est de Carpați, ci și polonezii care și-au extins treptat aria de control spre sud până la hotarele Moldovei. Concret, ei (polonezii) aveau nevoie de o ieșire sigură și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Aur, afectată de lupte intestine, nu mai reprezenta o amenințare reală pentru regatele creștine din estul Europei. Dacă statul mongol era în defensivă, regatul Ungariei, în schimb, sub dinastia angevină, promova o politică activă, expansivă, camuflată sub vălul transparent al cruciatei împotriva păgânilor (tătari) și schismaticilor (ortodocși). Expediția militară din 1359 și impunerea suzeranității ungare în teritoriile est-carpatice se înscrie în această politică ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor forme noi, evoluate de organizare instituțională medievală, transmise și preluate de societățile locale de la românii din Transilvania și Maramureș.37 Lui Bogdan i-a urmat fiul său, Lațcu (1367-1374), "nume rutean" (Iorga), care avea datoria imperioasă de a continua "cruciata", izgonind pe tătari, oprindu-le în robie țiganii și înaintând până la Hotin și Tighina. Altfel, notează Iorga, nu știm mai nimic despre această domnie de cucerire și luare în stăpânire pur militară. N-avem nici un document, nici o monedă. Lațcu urmase

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
9-12. 4. Lucian Boia, România, țară de frontieră a Europei, București, Humanitas, 2012, p. 61-62; Idem, De ce este România altfel ?, București, Humanitas, 2012, p. 7-8. 5. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 304-308. 6. Ș. Papacostea, Românii în secolul XIII. Între cruciată și Imperiul mongol, București, Editura Enciclopedică, 1993; p. 114-130; Istoria Românilor ( tratat), vol. III, p. 562-564. 7. Istoria Românilor, vol. III, p. 564-566. 8. D. Onciul, Originile Principatelor Române, în Scrieri istorice, București, 1968; Gh. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldovei, în AIIAI, 1984, p. 112-114. Idem, Studii asupra evului mediu românesc, București, 1984. Idem, Întemeierea Mitropoliei Moldovei. Implicații central și est-europene, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 567-578. Idem, Românii în secolul XIII. Între cruciată și imperiul mongol, București, Editura Enciclopedică, 1993. Idem, De la Romanii la România. Formarea unei națiuni, în SMIM 17, 1999, p. 45-54. Idem, Geneza statului medieval românesc, București, 1999. Pascu Șt., Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Cluj, Editura Dacia, 1971. Idem, Contribuțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]