396 matches
-
că pleci acasă, trebuie să te duc s-o vezi pe mama ta. Grăbește-te că nu-i timp! Cam mohorât azi nenea Gheorghe,- gândește băiatul, nu-i prea arde de vorbe. Data trecută glumea: - Di, Dacia! și atingea ușurel crupa calului. Dar acum... - Nene Gheorghe, pot să țin eu hățurile? - Ia-le, dar să fii cu grijă. Ia și biciul, să nu atingi calul, doar te prefaci. Ai înțeles? Băiatul e fericit; a plecat mai devreme decât se aștepta și
CHIP ASCUNS de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 623 din 14 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343822_a_345151]
-
și cei dinaintea mea că Cei din Vale au fost constrânși să plece în bejenie, la porți străine, lăsând țara pe mâna veneticilor și al neamurilor fără de credință, neam de migratori, oameni sângeroși si mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului. -Am înțeles! le răspunse Zamloxe. - La sfat voi solilor si voi Măriți Străbuni, să ținem sfat și să vedem ce soartă să le hărăzim Celor din Vale, le vorbește tuturor Zamolxe, cu fața gânditoare și cu adâncă frământare sufletească
LEGENDA CELOR DIN VALE de ARON SANDRU în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381334_a_382663]
-
drum când știu că mă îndepărtez de tine mile las în urmă și gându-mi-scrum ce mă apasă, în inimă lăsându-mi doar suspine Mă poartă-un animal în spate, eu însumi, obosit și trist i-apăs cu ale mele sentimente-albastre crupa-i curbată, genunchii înmuiați în glodul ist știind că la galop nu-l vreau spre astre Nici de-l provoc rănindu-l cu-al meu pinten nu-l pot mișca cu furia-mi degrabă cu-n icnet îmi răspunde, și
MIHAELA TĂLPĂU [Corola-blog/BlogPost/381411_a_382740]
-
să-l mustre, dar, eu eram cea care-i invadase lumea, nu el. Știam că se bucură de ceea ce făcuse. Îi citeam într-un fel absurd, gândurile. M-am reîntors să admir în tăcere simfonia mării. În larg, cineva îmbrăcase crupele mării, într-un vârtej. Nu era niciun nor, nici măcar o briză. În fața mea, zăcea răstignită ca-ntr-o icoană, o scoică. Am luat-o și am dus-o, involuntar, la ureche. Curgea marea prin sângele ei. Simțeam în urletul ei
AVUȚIA LUMII de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371336_a_372665]
-
drum cand știu că mă îndepărtez de tine mile las în urmă și gându-mi-scrum ce ma apasă, în inima lăsându-mi doar suspine Mă poartă-un animal în spate, eu insumi, obosit și trist i-apăs cu ale mele sentimente-albastre crupa-i curbata, genunchii înmuiați în glodul ist știind că la galop nu-l vreau spre astre Nici de-l provoc rănindu-l cu-al meu pinten nu-l pot mișca cu furia-mi degrabă cu-n icnet îmi răspunde, si
SONET 50 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373843_a_375172]
-
pe maidan să-și facă relele, damblalele, acum mă urci sus, la colțul camerei păianjen, apoi tu îmi apari incubus călare pe preșul zburător grăbit să mă desfășor fir de nimfă, apoi, despre mine, că-s doar sucubus zburând pe crupa lycornei sunând goarna apropierii. Mă feresc să m-apropii și totuși vin, rămâne urma scaunului meu ocupat, niciodată al nostru, c-am și dispărut ca în neant apărând în format neclar jpg, acum ne ning gâturi tăiate pe jumătate pseudopode
DESLUŞIRI (POEME) de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373971_a_375300]
-
Îl recunoscură. El era cel care îi îngrijea pe timpul vacanțelor. Mașina și căruța opriră una lângă alta.Iliuță a luat geanta și coborâ. -La revedere, Marin! Ne vedem duminică! Carol i-a făcu loc lângă el. Apoi, mângâie cu biciul crupele boilor.Aceștia o luară din loc. -Cum te descurci, taică, la facultate? -Bine! În vară dau examenul de diplomă. Apoi vin acasă! Mă fac fermier. -Vrei să te faci tot țăran ca mine?! -Nu, tată!Fermier.Iau în arendă pământul
STATUIA DIN AMURG de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 414 din 18 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346779_a_348108]
-
călare pe mine, solemn, Strunește-mi copita-n buestru... Împlântă-mi, în pântec, pinteni de aur, Dârlogii să-i tragi cu putere Și voi izbi cu potcoava-n balaur, Căci milă nu am de himere. Lovind, cu sete, cravașa în crupă, Că mă alinti eu simt, doar atunci; Sunt un rebel, izgonit de la trupă, C-am uitat cele zece porunci. Scârțâie lemnul ca un dulce blestem Când în spate pe tine te am Și de lumea parșivă nu mă mai tem
PREFĂ-MĂ, FEMEIE... de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346478_a_347807]
-
Bruxell, al U.E. este bombardat de cererile ungurilor, pentru crearea acestui ținut. Acest popor ugro finic, de neam turcic, înrudit și cu tătarii, înrudit îndeaproape cu chazarii și sioniștii de neam iudaic, venit din pustele asiatice, deosebit de sângeros, născut pe crupa calului, ce a trăit chiar de la începutul său doar din jafuri, prădând triburile cu care au ajuns în contact, a cărei retrospectivă ajunge până în sec. al VI-lea, când intră pe la gurile Dunării de Jos, ținând partea estică, până în Câmpia
ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII de ARON SANDRU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376318_a_377647]
-
Sfânt, pentru a face lumină și a da căldură, pentru a dărui sănătate și vindecare, celor mai puțin favorizați de soartă, precum și pentru a-i înspăimânta pe venetici, născuți din colb de copite și mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului, ce pofteau cu nesaț la acel pământ binecuvântat de Creator- Ținutul Geto-Dacilor. Aceștia, trebuiau să privească la Sfântul Arc Ceresc, cel într-o mie de culori divine, atunci când viața lor era pusă în primejdie într-un fel sau altul
LEGENDA LUI GETIC- COPILUL CU INIMĂ DE AUR de ARON SANDRU în ediţia nr. 1907 din 21 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369150_a_370479]
-
pe maidan să-și facă relele, damblalele, acum mă urci sus, la colțul camerei păianjen, apoi tu îmi apari incubus călare pe preșul zburător grăbit să mă desfășor fir de nimfă, apoi, despre mine, că-s doar sucubus zburând pe crupa lycornei sunând goarna ... Citește mai mult LUMEA BASMULUI MEU(Lui George Anca)De-atâta timp îmi recit povestea basmului meu scris de tine,de-atâta timp personaje fațetateîmi tulbură nopțile nedescifrate,că-mi termin zilele ghem - totempe Insula Paștelui cu
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
ști tu, a luiSatyavan, plecat pe maidan să-și facărelele, damblalele, acum mă urci sus, lacolțul camerei păianjen, apoi tu îmi apariincubus călare pe preșul zburător grăbitsă mă desfășor fir de nimfă, apoi, despre mine, că-s doarsucubus zburând pe crupa lycornei sunândgoarna ... VII. ADINA DUMITRESCU - POEME DE SFÂRȘIT DE AN, de Adina Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 2192 din 31 decembrie 2016. CE CAUTĂ Oare ce caută zâmbetul de gloată, circ sau bun simț lipsă în clisa pâinii coapte din
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
spinarea celui alb, pătat, s-a așezat un cioroi. Ciugulește. Bătrînul cal nu mai paște, stă cu ochii aproape închiși, îi place ciuguleala cioroiului. Din cînd în cînd își vîntură coada să alunge muștele. Cioroiul fuge, după care revine pe crupă. Ciugulește des și hapsîn. Dumnezeu știe ce! Bătrînul crede că cineva îl mîngîie. Eroare: cioroiul simte că acolo va fi primul stîrv. Și ce-i cu astea? mă somează Aguridă. Sîntem în pline preelectorale și tu vii cu bizareriile astea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de simplu și atât de viu! Șoldurile, răspunzând mișcării brațelor, i se legănau ușor. Picioarele pline și aurii fremătau. Se bucura de propria ei agilitate, care îi permitea până și gesturi inutile - de pildă, să-și cambreze cadențat arătoasa ei crupă pietroasă. Da, ea dansa. Și, chiar fără să îi văd fața, îi ghiceam zâmbetul. M-am îndrăgostit de tânăra necunoscută roșcată. Era vorba, desigur, înainte de toate, de o dorință foarte fizică, o încântare carnală în fața taliei sale de o fragilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părut că barca noastră se scufundă, coboară în fundul acelui canal înțesat și că bordul șalupei, dimpotrivă, se avântă spre cer. Febril, mă lăsam magnetizat de metalul lui zgrunțuros, încercând să rețin în privirea mea priveliștea care mă orbise. Era o crupă de femeie, de o goliciune albă, masivă. Da, șoldurile unei femei îngenuncheate, văzută tot dintr-o parte, picioarele ei, coapsele ei, a căror lățime m-a speriat, și începutul spatelui ei tăiat de câmpul vizual al crăpăturii. Înapoia acelei crupe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
crupă de femeie, de o goliciune albă, masivă. Da, șoldurile unei femei îngenuncheate, văzută tot dintr-o parte, picioarele ei, coapsele ei, a căror lățime m-a speriat, și începutul spatelui ei tăiat de câmpul vizual al crăpăturii. Înapoia acelei crupe enorme stătea un soldat, în genunchi și el, cu pantalonii descheiați, cu tunica în dezordine. Apuca șoldurile femeii și le trăgea spre el, ca și cum ar fi vrut să se înfunde în grămada aceea de carne, pe care o împingea în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o față de masă, îmbrăcată cu o bluză albă, continua să aprobe, clătinând ușor din cap și, distrat, își examina degetele... Primul hublou. Și al doilea. Femeia cu pleoapele grele de somn, cu haina și coafura atât de obișnuite. Și cealaltă. Crupa aceea goală, ridicată, carnea ei albă, în care se afunda un bărbat ce părea pirpiriu pe lângă ea, coapsele groase, mișcarea greoaie a șoldurilor. În mintea mea crudă, înnebunită, nici o legătură nu putea asocia cele două imagini. Imposibil de reunit partea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
hubloul cu femeia goală. Ea era tot acolo, dar rotunjimea pronunțată a trupului său stătea nemișcată. Soldatul, văzut din față, se încheia la pantaloni cu gesturi moi, stângace. Și un altul, mai mic decât primul, se așeza în genunchi în spatele crupei albe. Mișcările lui, în schimb, erau de o rapiditate nervoasă, temătoare. De îndată ce a început să se zbată, împingând cu pântecele lui acele emisfere grele și albe, a semănat întru totul cu primul. Nu era nici o deosebire între felurile în care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
atrofiată, era tot în mine și mă împiedica să văd. Scinda în două realitatea. Cum făcuse cu trupul femeii pe care o spionam prin două hublouri diferite: exista o femeie în bluză albă, calmă și foarte obișnuită, și cealaltă - o crupă imensă ce făcea aproape inutil, prin eficacitatea ei carnală, restul trupului. Și, totuși, știam că cele două femei erau una și aceeași. Exact ca și realitatea sfâșiată. Iluzia mea franceză îmi încețoșa vederea, asemenea beției, dublând lumea cu un miraj
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Am să văd...” și un bărbat în haină de Moș Crăciun, bunicul meu Fiodor, arestat în noaptea de Anul Nou, și satul calcinat al tatălui meu, și brațele subțiri ale tinerei mele iubite - brațe de copil, cu vinișoare albăstrui, și crupa ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sale! În după-amiaza aceea de căldură mută. În orășelul acela ațipit. De ce? În ce scop? Nu m-am putut stăpâni să nu arunc o privire furișă înapoi: da, pulpele ei groase, lustruite de bronz, coapsele ei, cele două emisfere ale crupei mișcând suplu la fiecare pas. Năucit, mi-am spus că în Saranza aceea moartă trebuia așadar să existe o cameră, un pat, în care trupul acela avea să se întindă și, desfăcând picioarele, să primească un alt trup înlăuntrul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și pe strada unde, dindărătul geamurilor mari de la parterul câtorva imobile, femei tinere aproape goale zâmbeau trecătorilor, ambianța festivă era obligatorie. Alături de scaunul pe care fiecare femeie se expunea privirilor, când îndepărtând genunchii, când îngenuncheată pe scaun și rotunjindu-și crupa, se afla câte un pomișor de Crăciun, luminat de o ghirlandă sclipitoare de lampioane multicolore... Înainte de a mă instala în braseria unde urma să mă întâlnesc cu agentul de legătură, m-am pierdut printre chioșcurile din lemn, sat împodobit și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
iar masacrul, împușcarea, uciderea deveneau o treabă mai ușoară. Calul înclină capul. Încetini pasul, iar Nikolai simți o ușoară zdruncinătură: iapa tânără care mergea în urmă, prinsă cu o funie, înainta dormind și la fiecare încetinire izbea cu capul în crupa calului. Nikolai zâmbi și i se păru că ghicește parcă un râs înăbușit în scurtul sforăit al calului. Nu-l certă, șopti doar: „Dă-i drumul, Vulpoiule, nu suntem departe. Străbatem pădurea și apoi, pe loc repaus!“ Nu din cauza părului
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să judece. Îmbătrânit mult în acești doi ani, era mulțumit că ajunsese la reflecția asta foarte simplă: firește, puteau să nu iasă la arat, la semănat, dar atunci câmpurile se acopereau de cadavre. Iapa adormită dădu iarăși cu botul în crupa Vulpoiului, care își încetinise imperceptibil pasul. Era ceva ca un gust liniștitor de fericire, în încrederea pe care o arăta animalul acela tânăr ațipit. Nikolai respiră adânc, recunoscând atât mirosul reavăn al zăpezilor ascunse în viroage, cât și mireasma uscată
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
dată și Înc-o dată, mereu În cerc, se opintea și se Împiedica, la Întâmplare și fără oprire, cu trupul masiv chinuindu-se să mai ia o gură de aer, cu nările fremătându-i Înfricoșate În timp ce biciul i se abătea asupra crupei. —Mamă, ce viață nefericită, spuse Roxanne. Iar ceilalți o acompaniară exprimând sentimente similare. Esmé mai avea puțin și plângea. —Opriți-i cumva. Domnișoara Rong Încercă să le mai risipească disconfortul. — Asta e karma lui, Încercă ea să le explice În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]