64 matches
-
se poate așeza aici pentru totdeauna. Flachat nu dă nici un indiciu asupra localizării acestei construcții. Asociindu-se termenul de "bezesten", care înseamnă o clădire pătrată, un fel de hală, cu aspectul Hanului Gabroveni, s-a presupus atribuirea acestui edificiu operei ctitoricești voievodale din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XVIII-lea. Deși datat de unii istorici ca fiind construit în 1739, conform cercetărilor arheologice și documentelor de epocă păstrate, Hanul Gabroveni a fost ridicat între 1804-1818 pe locuri ocupate
Hanul Gabroveni () [Corola-website/Science/317258_a_318587]
-
sunt încrustate pe trupul locașului de cult. Pomelnicul pictat în proscomidiar cuprindea altădată, alături de numele credincioșilor din obștea satului, pe slujitorii dintru început al bisericii: Păun erei, Dumitru erei, Vladu, Pavel și Tudor, care au contribuit la desăvârșirea importantului act ctitoricesc, după moartea dascălului Ilie. Testamentul în limba greacă incizat pe latura de sud-est a absidei altarului, în interior, relevă destinația atribuită de Ilie dascălul moșiei cumpărate de el în București: împroprietărirea țăranilor lipsiți de pământ care veniseră într-un număr
Biserica de lemn din Drăganu-Olteni () [Corola-website/Science/319340_a_320669]
-
episcopal Râmnicului, Kir Nectarie, și cu toată osteneala Sfinției Sale, cinstitul părinte arhimandrit egumenul Bistriței, Kir Constandie Peloponisiotul, întru cinstea și mărirea numelui marelui Dumnezeu și a Prea Curatei Sale Maici, ca să fie Sfinției Sale veșnică pomenire. Și s-a scris acest ctitoricesc Pomelnic. La leat 1804. Ilie D. Merlă, zugravul”". De remarcat că voievodul Alexandru Moruzi a domnit în Țara Românească între ianuarie 1793 - august 1796 și martie 1799 - octombrie 1801. Așadar anul 1804 datează pomelnicul și nu refacerea bisericii de lemn
Biserica de lemn din Costești Grușetu () [Corola-website/Science/316503_a_317832]
-
o pisanie excepțională prin vechimea sa la bisericile de lemn din Oltenia, păstrată integral, scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2009, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori: "„† Să se știe că s-au făcut în zilele lui Io Constantin voievod, s-au săvârșit [în] luna decembrie 8 zile și a o făcu[t] popa Vasilie cu satul la anul
Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș () [Corola-website/Science/316501_a_317830]
-
Bucegi are o formă arhaica de Buceci. Formă Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac ""un complex de mai mulți mușchi care formează un covor verde și moale"". În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune ca mănăstirea a fost ridicată ""la pustie sub muntele Buceciul"". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic
Toponimia Bucegilor () [Corola-website/Science/317415_a_318744]
-
să fi fost din lemn. Inițierea reconstrucției în piatră a edificiului a fost opera lui Mihail, fiul lui Ioan Sărăcin I. Dar, întrucât moartea acestuia (survenită prin anii 1514-1519) găsise biserica neterminată, a fost nevoie de o regrupare a forțelor ctitoricești, continuatoare fiind următoarele trei generații ale familiei: Ioan Sărăcin II (fratele), Fărcaș (fiul acestuia), Ioan Sărăcin III (nepot de frate), Marghita (mama), Anca (soția) și Dorca-Doroteea (cumnata). Aceștia au târnosit biserica și au așezat pisania, eveniment petrecut cândva între anii
Biserica Nemeșilor din Sălașu de Sus () [Corola-website/Science/326920_a_328249]
-
următorul text în alfabet chirilic: "„leat 7288 Ene grămăticu”". Anul erei bizantine corespunde anilor 1779-1780 ai erei noastre, iar grămăticul Ene a fost un cântăreț-dascăl la biserică, care și-a semnat probabil donația, după vechiul obicei de marcare a faptelor ctitoricești. Din memoria unei bătrâne din sat, consemnată de preotul Ioan Ioanicescu, biserica a avut de suferit în urma unui cutremur de pe la mijlocul secolului 19, probabil cutremurul de la 15 octombrie 1847. Refacerea bisericii după acest eveniment este indicată și de repictarea iconostasului
Biserica de lemn din Ioanicești-Găbrieni () [Corola-website/Science/323235_a_324564]
-
a celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, fie în contextul transferului domeniului feudal, dimpreună cu lăcașul de cult, către un stăpân, de confesiune răsăriteană. Dacă se ia în calcul vechimea propusă de arheologi, considerăm că actul ctitoricesc a precedat cu mult tradiția domeniului Gurasada către feudalii maghiari din Ilia. Ca atare, construcția bisericii trebuie atribuită unor cneji locali, rămași anonimi, iar nu seniorilor catolici sau vreunui domnitor sau boier pribeag de la sudul Carpaților, cum presupunea, pe baza
Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada () [Corola-website/Science/326705_a_328034]
-
similară privind vechimea lăcașului au condus și rezultatele săpăturilor arheologice din 1975 și 1979; unul din cele două morminte interioare dezvelite cu acel prilej - alte șase au fost descoperite la exteriorul edificiului - aparținea cu siguranță unei persoane impicate în actul ctitoricesc. În privința decorației interioare și exterioare decapările efectuate în anii 1973 și 1979 au permis relevarea unor fragmente de pictură, încadrabile stilistic și cronologic în două etape de execuție distincte. Primei etape îi aparțin fragmentele murale descoperite în altar, încadrate cronologic
Biserica de zid Sfântul Gheorghe din Sânpetru () [Corola-website/Science/326892_a_328221]
-
Stabilirea timpului edificării acestui lăcaș, ctitorie a unei familii cneziale locale, rămasă anonimă, comportă mari dificultăți. Istoricul de artă Virgil Vătășianu a indicat perioada imediat următoare marii invazii mongole din anii 1241-1242. În mod asemănător, Vasile Drăguț a plasat actul ctitoricesc la cumpăna sec. XII-XIV. Diferit însă de cei doi, Adrian Andrei Rusu, luând în calcul atât rezultatele campaniei arheologice întreprinse în anii 1989 și 1990 în satul Vad, unde a fost descoperită o fundație cu plan identic, databilă în perioada
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
de la Negoești). Pictura originală din 1649, executată în tehnica „frescă” utilizând pigmenți vegetali solubili în apă, se mai păstrează în prezent numai în pronaos. Pictura din pronaos este compusă din două ansambluri principale: Ușa de la intrarea în pronaos împarte tabloul ctitoricesc pictat aici în două părți: la stânga și pe peretele de nord sunt pictați o serie de membri ai familiei lui Matei Basarab: jupân Barbu și jupânița Calia - fratele și sora domnitorului, jupân Vâlsan - un văr al domnitorului, jupânița Stanca - probabil
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
anatemei patriarhale din 1641. Cel mai probabil acesta a fost mecanismul folosit și în cazul Mănăstirii Plătărești, care începând din momentul respectiv va avea egumeni greci. Portretele ctitorilor domnești, Matei Basarab și soția sa Elina, vor fi șterse din tabloul ctitoricesc iar veniturile sale vor lua drumul Ierusalimului. Diferitele surse disponibile în prezent menționează ca prim stareț al Mănăstirii Plătărești trei nume de călugări: "Platara" (grec), "Nichifor" (grec) și "Vasile" (român). Varianta "Platara" (Plastaras) este folosită frecvent de sursele online, fără
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
Episcopiei Severinului și Strehaiei, și având ca stareță pe monahia Mihaela Păiuș. Construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Baia de Aramă reflectă trăsăturile stilistice ale perioadei anterioare de înflorire cultural-artistică și intensitate a actului ctitoricesc din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), înscriindu-se într-un curent artistic în care arhitectura Țării Românești evoluează spre noile direcții și viziuni ale epocii brâncovenești. Influențele acestei zone de întâlnire istorică și creativă se extind și în perioada
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
în acest scop. Tot datorită generozității acestui om s-a subvenționat școala din Cărăpcești, s-au construit spitalul din Nicorești, podul din Țigănești și s-a amenajat șoseaua dintre Tecuci și Nicorești. Fiul său Teodor a dus mai departe opera ctitoricească și filantropică a tatălui. În anul 1934 donează una din casele tatălui său pentru constituirea unui muzeu mixt orășenesc, actualul Muzeu de Istorie „Teodor Cincu".
Anton Cincu () [Corola-website/Science/335242_a_336571]