69 matches
-
Păsării de foc sau costumele realizate tot de ea pentru baletul acvatic din Sadko sunt creații remarcabile. Pablo Picasso a compus decorurile pentru „Tricornul” (1919) și Pulcinella (1920), dar cea mai importantă contribuție a sa au fost costumele de inspirație cubistă, concepute pentru Parada (1917), balet pe muzică de Satie, în coregrafia lui Massine. În preajma lor regăsești veșmintele fluide din mătase, pictate de Matisse pentru Cântecul privighetoarei (1920)... Rivalitatea Picasso-Matisse extinsă la lumea baletului. Dintre toți colaboratorii lui Diaghilev, poate singurul
Miraculoasa lume a lui Serghei Diaghilev by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2547_a_3872]
-
ale epocii, Cantos-urile lui Ezra Pound, cunoscut pentru simpatiile sale de extremă dreaptă, multe din tablourile de pe pereți fiind produsul avangardei italiene, a futurismului marinettist, cunoscută fiind opțiunea maestrului pentru fascism, dar avem și cîteva tablouri de sugestie formalistă și cubistă - deși, dacă-l luăm ca reper pe Picasso, cădem în extrema stîngă -, panseurile lui Pierre Klossovski din Sade mon prochain, citate pasate de la Baudelaire la Nietzsche și asimilate dada-ului, este invocat chiar și Huysmans poate pentru Liturghia neagră (La-bas
Pasolini și Sodoma modernă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9639_a_10964]
-
atras de personalitatea și creația lui Arshile Gorky, emigrantul armean, a cărui influență în anii ’30 a fost decisivă pentru alegerea drumului artistic pe care îl va parcurge. Sub dublul semn al lui Picasso și Miró, Gorky a distilat fragmentarea cubistă și tensiunile suprarealiste într-un limbaj nou care a stat la baza inovațiilor expresionismului abstract. Atât de Kooning cât și Jackson Pollock îi datorează enorm, lucru încă nu pe deplin recunoscut. În anii ’40 de Kooning pictează prima dintre seriile
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
și cu determinisme tehnice și mecanice. Omul spectral, cu ale sale conture vagi și translucide, se preschimbă acum în schiță rigidă, într-o precoce prefigurare a unei existențe robotizate. Dacă, din punct de vedere stilistic, există aici atît o componentă cubistă cît și una constructivistă, din punct de vedere moral, mesajul este unul incriminator și polemic. Dacă pînă acum polemica era una implicită și se ducea în planul viziunii și în acela al limbajului, în acela al codurilor și în acela
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
pe deasupra personajelor sale și sancționează sau mîngîie cu o neascunsă iubire părintească. Privirea fermă, decupajul spațiului prin linie și prin valoare, îi dezvăluie înțelepciunea și luciditatea, imaginea compusă din planuri care se intersectează și se succed conservă o vagă memorie cubistă - și acest inventar s-ar purtea continua și în alte registre stilistice -, dar structura sa profundă este prin excelență una romantică. Voința lui enormă de a stăpîni o întreagă lume, de a-i corija disfuncțiile și de a-i alina
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
a desfătărilor, cu efecte amintind cumva de tehnica xilogravurii. Abordările privilegiază fie personajul central într-o situație relevantă, fie o scenă cheie. Vedem astfel figurări multiple ale Alicei, cînd slabă, cînd grasă, cînd doar ca o siluetă, cînd cu alură cubistă, cînd arcimboldiană. Iepurele și zîmbetul motanului au și ele parte de reprezentări dintre cele mai neașteptate. În cazul poveștii lui Peter Pan pare preferat căpitanul Cîrlig și crocodilul care-l terorizează și mai puțin băiatul care nu voia să crească
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
așa cum apar ele în mărturiile cele mai sigure: autoportretele. Autorul ne-a oferit un asemenea exercițiu asupra propriei existențe într-un volum anterior, intitulat Autoportret într-o oglindă spartă. De data aceasta nu ne propune o viziune în mozaic, ori cubistă, și n-a spart nici o oglindă. Dar oglinda e omniprezentă, căci fără ea autoportretele pe care le examinează cu atâta finețe de spirit n-ar fi existat. Într-una dintre maximele sale, Leonardo da Vinci ne spune de altfel: , Oglinda
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
uitîndu-se la tavan, apoi s-a așezat pe scaunul de la orgă și a contemplat zidul Edenului. în cele din urmă a zis: — Asta îmi place. — Mă bucur. Desigur, mi-e imposibil să fac o critică de specialitate. Nu este nici cubistă, nici expresionistă, nici suprarealistă, nu este pictură academică sau de doi bani, și nici măcar naivă. Seamănă puțin cu Puvis de Chavannes, dar cine îl mai știe azi pe Puvis de Chavannes? Mi-e teamă că vei fi pedepsit pentru că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
albastru și portocaliu. A ieșit să-mi cumpere tuburi cu vopsele și În decorul ăsta, care semăna cu descrierile pe care mi le făcuse asupra Închisorii lui thailandeze, mi-am pictat prima pînză, o mîzgăleală pe jumătate fovistă, pe jumătate cubistă. „Eliberează-te de obsesii“, Îmi repeta dl. Diekirch. Obsesii? Nu știam ce-s alea, nu pricepeam bine cuvîntul, care era departe de a fi la modă. PÎnă atunci, Îl rugasem pe Dumnezeu să mă elibereze de rău. Dl. Diekirch nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale Capricii, între care gravura profund semnificativă, Il sueño de la razòn produce monstruos "Somnul rațiunii naște monștri". De amintit și Guernica lui Picasso, unde durerea apare însă caricaturizată în manieră cubistă. Absurdul antipoezie Precum este știut, cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea. Tot ceea ce un poet scrie cu entuziasm (= en teos în dumnezeu), inspirat de suflul divin, este superior de frumos", afirma Democrit. "Poezia este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
publicată a autorului, inspirată de tablourile lui Iser, în nr. 4). Colegul său de la Liceul „Sfîntul Sava”, viitorul avocat Leopold Chapier (Ch. Poldy), căruia un alt coleg de cursă lungă, Marcel Iancu, îi va construi în anii ’20 prima locuință cubistă din București, e prezent în fiecare număr cu poeme simboliste destul de palide. La fel Alfred Hefter-Hidalgo și frații Solacolu (ultimii - autori de poeme despre „fecioare”, însoțite de partituri muzicale din Beethoven și Ceaikovski). În zona clișeelor simboliste, secesioniste și Art
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formă umilă și simplă trebuie să fie considerată ca un zălog al tendințelor, la cea mai recentă generație, de a nu separa Arta de Viață”. Volumul Alcools al lui Guillaume Apollinaire este discutat de recenzentul român prin analogie cu pictura cubistă (al cărei teoretician și susținător pasionat a fost, după cum se știe, chiar poetul francez): „...domnul Apollinaire are talent. La el, groaza de banal se evidențiază mai mult ca la oricine - și a vrut să fie original chiar în punctuație, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un „simultaneism abstract și problematic”, uneori „excesiv de trivial”, care „o fi foarte energic și tare, dar în tot cazul e lipsit de ceea ce e esențial, de poezie”. Zone, cu care se deschide volumul, e privită ca „o încercare de poezie cubistă, probabil”. În „La chanson du Mal-Aimé“, recenzentul vede asociate „un spirit modern și o sensibilitate ascuțită”, iar în „Le pont Mirabeau“ identifică o „simplitate patriarhală”, care însă „nu are nimic comun cu liniștea și calmul lui Francis Jammes sau Thomas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
I, Ediție și prefață de Margareta Feraru, Editura Minerva, București, 1975, pp. 23-24). Dimpotrivă, un adept al noului precum F. Aderca va mărturisi în revista Izbînda ilustrată din 11 iulie-15 august 1921 că, vizitînd la Paris, în 1914, o expoziție cubistă, nu-și dădea prea bine seama dacă nu merita să dea cu piciorul în acele pînze. Semn că învățarea „primelor litere din alfabetul absurdului” era dificilă, dincolo de aparentele sincronizări izolate - rezultat al schimburilor culturale tot mai intense. În 1916, poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vedeam limpede, pentru că singurul bec care luminează mica noastră pivniță era deja aprins, iar diferitele nuanțe de maro ale dezordinii familiare a cutiilor, lampadarele cele vechi și alte nimicuri adunate acolo erau evidențiate de umbre ascuțite ca într-o pictură cubistă. Mi-am dat seama că-mi țineam respirația în timp ce coboram: bubuitul continua și, câtă vreme priveam în jur încercând să-i identific sursa, izbucni oribil încă un țipăt din acela sfâșietor. Atunci l-am văzut, când am intrat în mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pe Yourcenar pe măsură ce își intră în drepturi exact după împlinirea centenarului: 1903-2003. Repetata șicană a cercurilor academice, cum că Yourcenar nu putea inova forma literară, este numai o parte din întregul tablou; nu a fost nici avangardistă nici suprarealistă, nici cubistă sau dadaistă, dar formele ei literare datorează ceva artelor vizuale europene moștenite din epoca lui Dürer și a naturii moarte olandeze până la pictorii postromantici ai generației sale. Vederea, mai mult decât alte simțuri, i-a surprins și stimulat imaginația. Mirosul
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
solemn spre spațiul public; domestic, pitoresc-nos-talgic către interior; în fine, monden și modern deopotrivă, național și cosmopolit. Să fie el semnul unei ambiguități deliberate a arhitectului? Să fie "de vină" complexitatea temei de proiectare, dorind să surprindă în această reprezentare "cubistă", pluri-fațe-tată, imaginea țării? Să fie de vină imprecisa identitate a țării înseși? Fapt este însă că pavilionul reprezintă în mic, dar complete, atât ezitările, cât și reușitele pe de o parte ale arhitecturii din care provenea și pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
Cu privirea celor treizeci de ani marcați de sunetul declanșatorului unui aparat de fotografiat. De aici rezulta cadrajul - era un fel de-a spune la fel de bun ca oricare altul - tuturor liniilor drepte și unghiurilor tratate cu o rigiditate aparte, vag cubistă, ce imprima ființelor și obiectelor contururi la fel de greu de trecut ca și zidurile de sârmă ghimpată ori tranșeele. Fresca ocupa tot peretele de la parterul turnului de pază, alcătuind o panoramă continuă, cu o circumferință de douăzeci și cinci de metri și o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a mai tot copia ce-au făcut alde Braque sau Picasso). Invitat, în una din seri, la unul din vollarzii Iașului, am descoperit în colecția acestuia, nu fără amuzată "nostalgie", portretul pictorului secretar. Lucrat, atunci, în cea mai indubitabilă manieră cubistă. De cine? Ați ghicit: de unul din pictorii stigmatizați. Azi, adept notoriu al rotundurilor. 21 mai Deasupra lanului de porumb cele două turnuri gotice. Merg, merg, turnurile rămîn tot acolo, nemișcate, imense, înfipte în cerul apusului. În mijlocul podișului moldovenesc, lîngă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]