96 matches
-
noutatea venea din faptul că autorul intertextualizării aristotelice măcar în intenție -, din Minima Moralia, nu neutraliza caracterul declanșator al socialului, acceptînd influența sa, cel puțin mentalistă, asupra esteticului. Îi lipsea însă latura "activistă" atît de pregnantă în operele marxiștilor și culturaliștilor postbelici -, ceea ce va duce la unele disjuncții între filozof și mulți din contemporanii săi. Andrei Corbea-Hoișie amintește episodul trist al reacției studențimii "activiste" față de "medianismul" lui Adorno, de la sfîrșitul anilor șaizeci, reacție rezultată în blocarea cursului filozofului la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
celălalt capăt, ineditul excurs despre Adrian Marino și comparatismul utopic sau notele despre gândirea lui Mihai Șora. Texte precum cele despre François Furet, Pierre Manent, Françoise Thom, Michel Foucault, Ioan Petru Culianu, despre menirea Bisericii și ambiguitățile antroposofiei, despre „europenismul culturalist antimodern” și capcanele postmodernității se situează „la răscrucea tuturor domeniilor și metodelor”, cum spune autorul: „exercițiul distanței este metafora atitudinii mele față de obiectele de studiu: o distanță internă, care nu anulează empatia, ci o supune în permanență privirii critice. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285384_a_286713]
-
de primul pol, cartea e pasionanta. Roșe pornește de la o constatare la îndemînă aproape oricui: că trăim într-o perioadă obsedată de problema identității, colective dar și personale. Teoriile deja existente referitor la această chestiune sînt, crede sociologul, fie excesiv culturaliste, în sensul că se rezumă la a reconstitui o istorie culturală a conceptului de sine, fie naiv-prescriptiviste, în măsura în care aspiră la o normativitate a identității, incapabilă să țină cont de teoriile antecedente. Roșe aspiră la o abordare foucauldiană a conceptului de
Vizită la PSI-holog by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17686_a_19011]
-
întinse în zori ca un limb uscat spre/iarnă ea ce plînsul mi l-a crescu fără să știe? ce să fac/cu ființa de dincolo cu mîinile-ntinse în mine-a uitare?” (imnul 168 (threnos fără sfîrșit)). O anumită prețiozitate culturalistă, filosofico-eseistică - nederanjantă totuși - pigmentează manierist discursul în care se topesc precum zahărul în ceai rememorări ale unor experiențe concrete de la diferite vîrste, imagini ale unor poeți sau apropiați dispăruți, dar și apariții ale personajelor simbolice, precum teobald sau teofilia. O
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
posibilitatea standardizării lui pragmatice, fie ea și sub forma binevoitor mobilizatoare a domnului Miller, căci acest gen de efort ne conduce negreșit în punctul de la care am plecat - la depersonalizare. Chestiunea nu e nouă. A fost de pildă semnalată la culturaliștii americani, în binecunsocuta dispută dintre Marcuse și Fromm. Cumva prin înrudire cu problematica de mai sus, Marcuse le reproșează lui Karen Horney, Harry Stack Sullivan și, din motive lesne de înțeles, în primul rând lui Erich Fromm, falsificarea premiselor doctrinei
Cum să, cum să nu... by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16765_a_18090]
-
eu cândva, « traditore creatore », și nici grecescul Îtraducerile sunt ca și femeile, cele credincioase nu sunt frumoase, iar cele frumoase nu sunt credincioase”. Vorbe care dacă odată conțineau un dram de adevăr, azi constituie marfă ieftină, pe care o vând culturaliștii întârziați. Traducătorii de seamă, cu traduceri de seamă, asemenea spuse le asvârle în coșul de gunoi. Mă voi mărgini să spun doar atât: dacă pentru Elitis, traducerea-i o a doua scriere și pentru Borjes o rescriere, și încă tot
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
masochism. Urmează Alfred Adler, Sigmund Freud (care îl va așeza adesea pe scriitor în postura de precursor al psihanalistului, prin puterea-i dovedită de surprindere a dinamicii sufletești), Karen Horney, Erich Fromm - și, ieșind întrucâtva din acest club al psihanaliștilor culturaliști, rebeli sau ortodocși - Julius Evola și Gilles Deleuze. Este foarte reconfortant să constați că aproape toate aceste fragmente sunt "împrumutate" din traduceri deja existente, rod al ultimilor unsprezece ani. Ceea ce, desigur, nu scade câtuși de puțin din importanța și prestigiul
Între literatură și psihopatologie by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16644_a_17969]
-
oribilei vârste a adolescenței. Care nu era, la rândul ei, mai mult decât o vânătaie pe pielea 102 acoperită cu lepră a vieții. Unde se afla Ieșirea? Pe unde se putea străpunge? Ce se află, nu simbolic, nu simplu joc culturalist, nu autosugestie, dincolo de această văgăună de pămînt? Ce se află în realitate afară din latrina asta, din buboiul ăsta? Din greața asta? Cu moartea în suflet, înaintam pe traseul elastic dintre vezica urinară și rect, într-un ținut scatologic și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pentru cei care ridică astăzi capul în cultură, această situație confuză nu poate avea decât efecte nefaste. Câți vor regăsi filonul cultural autentic, oferit nouă în stare pură, în această mică bătălie culturală în care unii îl invocă de pe poziții culturaliste, alții de pe poziții autohtoniste, iar alții, exasperați de primii și ultimii deopotrivă, îl combat și detestă de pe încă alte poziții? Îi spun lui Noica toate acestea. Dacă există vreun punct de contact între mine și "autohtoniști", am să vă rog
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în cultură sau care s-au ratat, rămânând în ea. Cultura ridicată la rangul unei entități metafizice și transformată în unitate de măsură a "istoriei adevărate" este ceea ce s-ar putea numi culturalismul lui Noica. În mod consecvent, această "viziune culturalistă" este extinsă și asupra marilor comunități istorice. Cu adevărat, destinul popoarelor trece, după Noica, prin cultură, iar popoarele care nu au creat cultură mare - precum hitiții sau etruscii - au dispărut din istorie. Capitalul de cultură și producția culturală sânt certitudinile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și pe alții să creeze. "A învăța" înseamnă în acest caz a trezi în oameni ființa lor culturală uitată. Acest lucru îl implică dimensiunea paideică a personalității lui Noica. Și ea trimite, în mod coerent și fatal, la "ontologia" lui culturalistă: la ideea că există un "paradis al culturii", o tablă de fapt neschimbată a valorilor, o "cultură clasică", în care esența omului se regăsește și se desfășoară. Dar cum se poate realiza sarcina aceasta socratică de a trezi în oameni
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
știri au inspirat alte două curente de cercetare, pe care însă nu le vom dezvolta în lucrarea de față. Menționăm doar abordarea "economiei politice a știrilor", care leagă procesul de fabricare a informației de structura economică a societății și abordarea "culturalistă", care insistă asupra influenței sistemului simbolic, a culturii, asupra conținutului jurnalistic (Schudson, 2003). Abordările mai sus amintite se află însă în contradicție cu o altă perspectivă sociologică, deosebit de fertilă în mediul academic francez. Bazându-se pe lucrările lui Pierre Bourdieu
Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice by Mădălina-Virginia Boţan [Corola-publishinghouse/Journalistic/928_a_2436]
-
unde a fost aplicată, în America mai ales, rezultate lamentabile, inversarea canonului, corectitudine politică și așa mai departe. Poate că, în interiorul unor tradiții în care clasicii au spus cam totul în materie de Shakespeare încă de acum 200 de ani, culturaliștii se dedau la astfel de bizarerii. În schimb, la noi, unde clasicii au fost analizați încă de la început mai mult modern decât contemporanii (vezi cum scrie Călinescu despre Creangă. Vezi apoi cum scrie despre Bacovia!Ă, studiile culturale, se vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai Vieții noi), prin înnobilarea estetică a trecutului patriarhal și a nostalgiei după „boierimea ce se duce” (la D. Anghel sau Mateiu Caragiale). „O anume febră insurgentă a sufletelor crescute în micile tîrguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ce spune popa. Au cochetat astfel cu civilizația, dar și-au păstrat cultura. Și, odată cu ea, pofta de viață. Morala fabulei ? M-am tot gîndit la asta, dragă Călin, după ce mi-ai trimis textul tău. Răspunsul este, cred, unul inexplicabil culturalist și derutant politic : românii iubesc prea mult viața pentru a putea iubi în același timp și statul, oricare ar fi acesta. Statul-tată, castrator și ne-firesc, după cum bine știa Eminescu, nu a fost interiorizat ca în Occident, ci a rămas
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
împărțire este argumentată în numărul din 1983 al Journal of Communications (vol. 33, No 3, vara 1983) în care unii dintre participanții la discuția asupra stării de fapt în domeniul studiilor de comunicare în masă remarcă împărțirea domeniului în abordarea culturalistă, care se concentrează în primul rînd asupra textului, și seria de abordări mai empirice. Abordarea culturalistă la acel moment era în mare măsură de tip textualist, centrat pe analiza și critica tuturor formelor de comunicare privite ca artefacte culturale, folosind
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
1983) în care unii dintre participanții la discuția asupra stării de fapt în domeniul studiilor de comunicare în masă remarcă împărțirea domeniului în abordarea culturalistă, care se concentrează în primul rînd asupra textului, și seria de abordări mai empirice. Abordarea culturalistă la acel moment era în mare măsură de tip textualist, centrat pe analiza și critica tuturor formelor de comunicare privite ca artefacte culturale, folosind mai ales metode provenite din domeniul umanist. Metodele de studiere a comunicării foloseau, dimpotrivă, metodologii mai
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
opera lui Lee între afirmarea politicii moderne a lui Malcolm X și evocarea unui pesimism politic postmodernist, mi se pare că problema centrală în ceea ce privește politica lui Lee este aceea că el ajunge în ultimă instanță să se alăture unei politici culturaliste a identității care subordonează politica, în general, creării identității personale. Pentru Lee, identitatea este în primul rînd identitatea de negru, el operînd în mod constant cu opoziția binară dintre negru și alb, dintre "noi" și "ei". În plus, politica de
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
sloganuri precum: "Tawana a spus adevărul", "Scăpați de Koch!" ori "Jesse", referitoare la candidatura pentru președinție din 1988 a lui Jesse Jackson. Însă și aici politica negrilor este subliniată în sloganuri și imagini, iar politica proprie lui Lee, a identității culturaliste, nu trece niciodată dincolo de acest nivel. Așa cum notează Bell Hooks, Lee nu explorează niciodată politica de alianțe, nereușind să-și dea seama că "Combaterea rasismului și a altor forme de dominație ar necesita ca negrii să se solidarizeze cu oameni
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
a Criticii facultății de judecare a lui Kant, care afirmă libertatea și gratuitatea artei. Această concepție puristă, extinsă asupra literaturii, a dus la sacralizarea ei urmată, firesc, de desacralizarea și deconstrucția ei, la care asistăm astăzi, o dată cu impunerea unei concepții culturaliste a literaturii relativizată pînă la statutul de practică culturală egală cu ea gastronomică de pildă. Despre acest drum al literaturii, de la principala instanță culturală la o practică culturală oarecare, va fi vorba În acest prim capitol. I. 1. Pericolele literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ușor de observat, greu de acceptat: dispariția ideologiilor și metafizicilor, ca și extincția credințelor religioase În Occident au transformat „parcul uman” (Sloterdijk) Într-o grădină zoologică soft, unde concurența sexuală decide totul: fericirea și nefercirea, viața și moartea. Din perspectivă culturalistă, romanele lui Houellebecq se opresc asupra perioadei secolului trecut pe care scriitorul o consideră responsabilă de schimbarea de paradigmă antropologică: din anii 60, omul occidental trăiește În regimul unui individualism absolut, care face să dispară solidaritatea și nu mai mizează
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ne străduim să producem alte discursuri critice, echilibrate, implicit mai puțin spectaculoase, dar adecvate unei piese, inocente față de, și imune, aș adăuga, la mecanisme ideologice? Firește, În ton cu boom-ul doctoranzilor din lumea occidentală, fel de fel de interpretări culturaliste sînt posibile, cea mai la Îndemînă, pentru că recomandată de Însăși autoare, fiind aceea descinsă din antropologia spațiului. Pentru că materia cărții este organizată În patru capitole - “Numărul”, “Spațiul”, “Spațiul repliat” și “Detalii” - care primesc fiecare cîte o categorie de percepții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fost manevrate de sistemul politic. Astfel, țările au trecut prin crize; era important dacă o criză dată de exemplu, provocată de religie a avut loc înainte sau după alta de exemplu, criza relației dintre centru și periferie (Rokkan, 1970). • Abordarea culturalistă, din perspectiva căreia cultura unor țări din lumea a treia (dacă nu a tuturor) este atât de diferită de cea a țărilor occidentale încât este nevoie de analiza separată a acestor culturi; însă nu ne putem aștepta să găsim un
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
1959) Stanford, Calif.: Stanford University Press. A. Downs, An Economic Theory of Democracy (1957) New York, NY: Harper. E. Durkheim, The Division of Labour in Society (1964) New York, NY: Free Press. M. Duverger, De la dictature (1961) Paris: Julliard. H. Eckstein, "A culturalist theory of political change", American Political Science Review (1988), pp. 789-804. R. Falk, Samuel S. Kim și S.M. Mendlovitz, ed., Toward a Just World Order (1982) Boulder, Colo.: Westview. G. Ferrero, Principles of Power (ed. New York, 1945) New York, NY: Putnam
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de altfel susținută de părinți. Această "tradiție" nu este specifică doar Republicii Djibouti și a fost descrisă istoric (Crubellier, 1979; Giolitto, 1984) sau sociologic, pentru mediile populare (Thin, 1998). Tradiție sau... efectul școlii? Ne putem întreba totuși dacă această interpretare culturalistă nu este o naturalizare a pedepsei corporale. Nu există aici o "tradiție unanimă". Dacă așa ar fi stat lucrurile, ar fi trebui să găsim același număr de copii loviți în unități asemănătoare. Or, această proporție variază în funcție de școli, de la aproximativ
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]