138 matches
-
de la ritualurile pur sexuale, peste care s-a suprapus doctrina nemuririi din Orient. Dar mariologia catară pornea de la Fecioara Maria, exprimând o atitudine elitară, cu disprețuirea bărbaților și respingerea căsătoriei creștine tradiționale. Dintr-un asemenea ethos s-a născut iubirea curtenească și cea a trubadurilor, iubirea pasională a contopirii cu divinitatea prin moarte. Iubirea-pasiune, ca pură adorare a femeii, a fost în secolul al XII-lea o religie, o erezie creștină, istoric determinată, de la catari la trubaduri 293. Această iubire va
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din Todirești, «niște case în sat, ale lui Gheorghe, fiul lui Ștefan Danco. Pentru căce au fugit Gheorghe din casele lui și s-au lăsat curtenia asupra slugii noastre ce mai sus scrie, Dumitrașco Fulger Diacul. Am plătit multe dajdii curtenești pentru Gheorghe... și i-am perit multe bucate pentru dânsul"» Deci îi dă voie „a-l trage iarăși înapoi în sat, în Todirești, cu toate bucatele lui", ca să plătească dajdea domniei mele. (Iorga, Op.cit., V, p.16) «1624 octombrie 24
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
fost contemporan și concetățean cu Socrate, dar nu-l pomenește niciodată. a) Istoria bisericească a lui Sozomen Pentru publicarea istoriei sale, Sozomen a cerut aprobarea împăratului Theodosius al II-lea, căruia i se adresează printr-o dedicație plină de entuziasm curtenesc. împăratul, zice scriitorul, să binevoiască să accepte ostenelile sale, să le cîntărească și să le modifice potrivit cu judecata sa personală. Sozomen va respecta norma impusă de cenzura imperială; dacă aceasta va fi voința împăratului, el nu va mai adăuga nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu autori italieni care trec în registru comic poemele eroice ale Franței medievale, caracterul național neputând să fie neglijat. Parodiștii renascentiști sunt mai ales creatori, și nu imitatori, cum deseori au fost acuzați. O dată cu opera lui Cervantes, obsesii ale literaturii curtenești franceze intră, parodic, în literatura Spaniei, alături de ridiculizarea subiectului expus de Ariosto în poemul său eoi-comic. Prin urmare, nimic mai pe placul negației decât demonetizatul cavalerism, rămas, pentru cea mai mare parte a publicului, doar o convenție pură. De fapt
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai degrabă de aventuri galante, rar verosimile, decât de fapte de vitejie, ba uneori chiar o "scursură a societății" oferă și el, în spațiul francez, modelul cavalerismului răsturnat, parodie a curteanului din literatura de gen (și, se subînțelege, a iubirii curtenești medievale), dar o face într-o manieră complet diferită de cea a romanului cervantesc: apelând la burlesc, dar la unul care nu-și umanizează personajul, cum se întâmplă pe alocuri în Don Quijote, ci îl vulgarizează. Astfel, dacă autorul romanului se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
contemporan și concetățean cu Socrate, dar nu-l pomenește niciodată. a) Istoria bisericească a lui Sozomen Pentru publicarea istoriei sale, Sozomen a cerut aprobarea împăratului Teodosius al II-lea căruia i s-a adresat printr-o dedicație plină de entuziasm curtenesc. Împăratul, zice scriitorul, să binevoiască să accepte ostenelile sale, să le cântărească și să le modifice potrivit cu judecata sa personală. Sozomen va respecta norma impusă de cenzura imperială; dacă așa va fi voința împăratului, el nu va mai adăuga nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
categorie indescifrabila a umanității. Originalitatea aportului cultural francez la istoria colectivă a femeilor, cum arată Michèle Sarde în monografia Regards sur leș Françaises: Xe-XXe siècle [1983], prezintă interes prin singularitatea fenomenelor ce se deosebesc de cele universale sau occidentale: dragostea curteneasca, tradiția saloanelor, triunghiul amoros, venalitatea sporită, succedarea militantelor în timpul revoluțiilor, valorificarea diferenței și complementarității în mișcarea feministă de astăzi etc. Justine Delacy se întreabă în articolul "How French Women Go that Way and How to Handle them" [1974] de ce femeile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Casă personajului mai oferă și alte asemănări cu teatrul: există două intrări, una pentru artiști și cealaltă destinată publicului, două scări, perdele care ascund amanții neoficiali de cei oficiali ș.a. Existența se aseamănă cu lumea melodramatica, având scenarii și decoruri curtenești și/sau exotice reduse, de la mijlocul secolului al XIX-lea, la clișee vulgare, la o banală bagatelizare. Pariziana este un actor talentat și inspirat, care știe să trăiască și să improvizeze pe scena mondenă. Am putea-o califica drept o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
a ziarelor, adică între a doua jumătate a veacului al XVII-lea și prima jumătate a veacului al XVIII-lea, în scrieri aproape sigur redactate în regim jurnalier, precum istoria curții otomane a lui Cantemir, se conturează, în continuitatea literaturii curtenești medievale și renascentiste, nucleul unei moderne literaturi panoramice, despre care unii cercetători afirmă că s-a dezvoltat plenar în veacul romanticilor. Trăind în inima unei capitale imperiale multiculturale, eruditul principe va fi remarcat clivajele și ciocnirile dintre civilizații, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
al cărei scop ultim este de a relata lumea fenomenală. Alegând o formă care caută relatarea temporală, autoarea a evitat poezia, genul dominant elitist care predomina printre nobilii din timpul ei și ideologia dominantă reflectată în acea poezie, tradiția iubirii curtenești a lui Sydney și Spenser care a oprit cu atâta succes nobilele (și implicit toate femeile) de la o participare deplină în treburile cetățenești. Jane Anger a făcut acest lucru atacând direct - și demontând - poziția retorică arogantă a stilului misoginului: "Dorința
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
față de reflecția adevărată a realității dar și a lipsei de control, ei "neștiind încotro merg". În felul acesta, ea caricaturizează și demitizează afirmațiile pe care unii scriitori le fac în legătură cu inspirația divină, o inspirație reflectată în tradiția poetică a iubirii curtenești (272). Avantajul substanței față de stil și al reprezentării corecte a realității față de inspirația divină pune sub semnul întrebării ipotezele ideologice ale vremii. Un astfel de stil lipsit de înflorituri retorice a ajuns să fie numit un "stil simplu", modelat în
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de proză. Deși unele relatări în proză narativă din secolul al XVII-lea folosesc "pragul romanului realist al clasei de mijloc", care se dezvoltă odată cu Defoe la începutul secolului al XVIII-lea, "tradiția dominantă era a romanului de dragoste cavaleresc, curtenesc sau pastoral" (Bush, 53). Cu alte cuvinte, romanul de ficțiune dinaintea lui Defoe consta în mare parte din texte înghețate permanent în imaginea bakhtiană distanțată a trecutului absolut. Lucrurile se schimbă în timpul lui Defoe; el preia familiarul ca subiect ficțional
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
-lea, sub influența bisericii și a instituțiilor păcii, moravurile se mai îndulcesc. Cavalerul ideal, cîntat de poeți, este acela care, prin aventurile și curajul său, caută să cîștige inima doamnei gîndurilor sale, găsind astfel drumul către virtute și bine. Dragostea "curtenească" își face apariția în texte care devin mărturia unei evoluții încă timide în raporturile dintre sexe. Acest ideal cavaleresc, adevărată cultură de clasă, împărtășită de toți reprezentanții lumii nobiliare, înalță între aceasta și lumea celor "grosolani" o barieră din ce în ce mai de
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
a cărei capitală, Parisul, devenită centrul intelectual cel mai important al Occidentului, atrage magistri și mulțimi de studenți provenind chiar din marile universități străine. A doua trăsătură a acestei literaturi medievale clasice este declinul speciilor pur cavalerești în favoarea romanului zis "curtenesc" și a poeziei lirice. Cîntecele de gestă nu dispar, desigur, de la o zi la alta din orizontul cultural al lumii feudale, deci nici din Franța, unde genul a atins apogeul în secolul al XII-lea. Formulele sale, însă, uzate, nu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
le pune în scenă nu reproduc, în mod stereotip, modelele franceze, dar nici nu se eliberează de spiritul vremii: Siegfried și Günther sînt războinici de valoare, nu niște primitivi care ignoră frumoasele maniere ce triumfă, la acea oră, în romanul curtenesc. De la mijlocul secolului al XII-lea, publicul își îndreaptă preferințele către literatura de curte, așa cum s-a dezvoltat ea în țările de limbă d'oc, în jurul marilor feudali sau simplilor castelani avînd gustul rafinat a ceea ce ține de spirit. Schimbarea
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Fiicele lui Alienor, Alice-de-Blois și, mai ales, Marie, contesă de Champagne, protectoare a lui Chrétien de Troyes, contribuie mult la difuzarea acestei literaturi în Franța de Nord. În timp ce tradiționalul cîntec de gestă cunoaște puțin cîte puțin influențele timpului, cu romanul curtenesc înflorește un nou gen, mai bine adaptat preocupărilor vremii și evoluției mentalității aristocratice. Inspirația celtică, care transpare în legendele bretone și în cele trei mari teme narative, a lui Tris-tan, a Graalului și a lui Arthur șef al rezistenței bretone
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
a Graalului și a lui Arthur șef al rezistenței bretone împotriva invadatorilor saxoni din secolul al VI-lea -, se amestecă cu modelele epice ale antichității, împrumutate mai ales de la Vergiliu și Ovidiu. Printre poeții care s-au afirmat în literatura curtenească, trebuie menționat Benoît de Saint-Maure, protejat al lui Alienor și autor al Romanului Troiei, compus în 1165 și punînd în scenă eroi antici transformați în cavaleri viteji, Marie de France, ale cărei Lais mici nuvele poetice folosesc mult legendele bretone
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
gustul unui public mai modern, mai grijuliu față de realitatea concretă, mai aproape de universul intelectual al burgheziei și clerului, și, deci, de concepția creștină despre cavalerism și metodele scolastice. Odată cu Romanul trandafirului, al lui Guillaume de Lorris, compus către 1230, libertatea curtenească se desăvîrșește într-un simbolism voit didactic, ba chiar moralizator, și în alegorie. Aproape 50 de ani mai tîrziu, Jean de Meung îi va compune o continuare, într-o perspectivă cu totul diferită, amestecînd preocupările enciclopedice cu satira feroce a
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
și în alegorie. Aproape 50 de ani mai tîrziu, Jean de Meung îi va compune o continuare, într-o perspectivă cu totul diferită, amestecînd preocupările enciclopedice cu satira feroce a moravurilor și superstițiilor vremii. El își bate joc de morala curtenească și de cultul femeii, neagă superioritatea nobilimii de sînge și pune rațiunea în centrul viziunii sale despre lume. Odată cu el, literatura trece către o nouă etapă care anunță criza secolului al XIV-lea și îndrăzneala timpurilor moderne. Pînă atunci, însă
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
satirei politice și chiar religioase, anticlericalismul îndreptat mai ales împotriva ordinelor religioase semănînd cu cel al lui Jean de Meung, în a doua parte a Romanului trandafirului. Detaliul realist, glumele pline de veselie, ironia antife-ministă și anticlericală, satira aplicată eticii curtenești caracterizează și cele cam 150 de fabliaux-uri care s-au păstrat, alături de "chantefable" alternanță de versuri asonantice destinate a fi cîntate și de bucăți de proză -, compuse în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și consacrate poveștii unei
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
69, 74,75,79,83,96,99, 148, 154, 155, 166, 168, 170, 171, 175, 176, 177, 196, 200, 208, 210, 212, 214, 237, 249 Dagobert 24, 25 Danegeld 92 Dante Alighieri 201, 222, 238 Desiderius 69, 75, 77 Dragostea "curtenească" 116 Drakkar 91 Ducas 59 Ecloga 55 Eduard I 193, 194 Eduard II 194 Eduard III 195 Eginhard 76, 103 Evul Mediu timpuriu 28 Ferdinand 167 Filip cel Lung 191 Filip I 140 Filip II 186, 187 Filip HI cel
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
unei ierarhii a calităților, cuplul e în pericol. Iubirea impune amândurora un comportament slujitor. Fiecare se dedică celuilalt, fiecare se simte bine să fie în serviciul partenerului. Idolatria e, dimpotrivă, slujire unilaterală. Idolul nu spală niciodată picioarele idolatrului. Faimoasa iubire curtenească nu era scutită de un anumit halou de idolatrie, cu pasiunea ei pentru „madonizarea“ femeii, cu echivalarea constantă a îndrăgostirii cu „vasalitatea“. Rezultatul era un soi de destrupare trăită trupește. Dar îndrăznesc, domnule Stângă, să suspectez nițeluș de idolatrie și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să îl batjocorești nicicum (fie și pentru că e inutil și chiar periculos: incită la revanșă), ci, din contră, să-l ajuți. Dacă va fi fost sau nu așa în Evul Mediu cum ne spun legendele, cîntecele de gestă sau romanul curtenesc, nu are, cred, nici o importanță, dar nici una. Contează, în opinia mea, doar faptul că, timp de mai multe secole, oamenii au crezut că este - sau a fost - așa înscris în toate codurile onoarei. Unii încă o mai credem. Sîntem, e
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
-i compusă persoana". Însă atenția este, vai, una critică. Privit de-aproape, quel âme est sans défaut? Îmbinată cu reflecția, cinică, a lui La Rochefoucauld că cei mai mulți nu s-ar îndrăgosti, dacă n-ar auzi vorbindu-se de dragoste ("îngerul" curtenesc, ricanează Zarifopol, "își sfîrșește cariera la mahala: Angel radios!"), bagatelizarea prieteniei ("amicul", nu?) dă tabloul complet și exact al superficialității noastre voioase, degrabă iscoditoare de cusururi. Grațiile, dovedite de muze pricinoase, rămîn în umbră. A doua tabletă la care am
Mezelicuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8041_a_9366]
-
-i cardinalului drept sursă de inspirație pînă și în alegerea decorului, dovadă că protagoniștii se întîlnesc în grădinile palatului din Asola, oraș din apropierea Veneției, în care Bembo vedea o rudă peste timp a anticei urbe Tusculum. Butaforia e de factură curtenească: parcuri, fîntîni arteziene și copaci la umbra cărora trei tineri, în prezența a trei doamne de curte, întorc pe toate fețele iubirea. E greu de spus dacă asolanii sunt cei trei interlocutori din Asolo sau, după modelul lui Cicero, chiar
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]