1,517 matches
-
finalul primului volum din Harry Potter, că asasinarea unui unicorn e o crimă monstruoasă, pe care nu se încumetă să o comită decît cineva ce nu mai poate pierde chiar nimic. Și că sîngele de unicorn, ce lasă, în pădure, dîre argintii - prin urmare, este alb și pur, precum, în iconografie, e și blana-i - te poate întoarce printre vii chiar atunci cînd ești în pragul morții. Iar romanul Joseph Balsamo al lui Dumas inserează și o secvență de o perversă
Inorogul și licorna by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/10318_a_11643]
-
Există însă o rigoare a acestei impurități secunde". "Rigoare" care obligă la depășirea unei adeziuni doar formale la responsabilitatea revizuirilor, la efectuarea lor prin nominalizări, analize, sancțiuni pe materia cazurilor concrete. Spre a relua cuvintele lui Virgil Ierunca, la ștergerea dîrelor "oricăror fetișisme moștenite, de la autocenzură pînă la sfială". Unul din repondenții care nu ezită a-și sufleca mînecile și a purcede la treabă e Virgil Nemoianu: "Tot, dar absolut tot, trebuie recitit cu un ochi proaspăt, fără prejudecăți. Am rămas
Interogații critice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10535_a_11860]
-
dusă ca accesorii în mare vogă. Asta se întîmplă în povestirile Adrianei Bittel: se schimbă generații, "supraviețuitorii" ajung nițel penibili, cu certurile lor pe franțuzește, în cartierul care mai vorbește numai prin semne, fire cărunte se urzesc dimpreună cu lungi dîre de fericire. Și-o să trăim, unchiule Vania... Deși Întîlnire la Paris nu-i un manual de supraviețuire. Nu. E un jurnal stratificat de generații feminine, în care pietricele roșii apucă printre cele verzi, ca în acvariul îngust unde pui să
Femina by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10572_a_11897]
-
libertății absolute! Libertate pe care și-o acordă femeia care a născut, libertatea de a atinge acel hybris care este infanticidul. Nemăsură cu neputință de depășit. Știm asta încă de la Dostoievski. Bond, Sarah Kane, Pommerat... uciderea copilului se răspîndește asemeni dîrei aprinse a prafului de pușcă. Mărturie implicită despre o agresiune deliberată împotriva principiului însuși al vieții, în numele înfrîngerii care generează dorința de a-l anihila. În fața neantului întunecat și opac, mamele refuză să-și abandoneze copilul rolului de victimă ispășitoare
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
lui Gheorghe Izbășescu, fie că e vorba de aventuroase incursiuni spirituale, fie de cantilene metafizice, au un violent parfum gotic și un mesaj profetic nostradamic: "O oglindă de cianură în care să-mi potrivesc/ fapta după cuvânt, un cerc pe dâra copilăriei./ Ca inocența să nu-și întrerupă descântecul/ din căni de cositor,/ oricâte împușcături voi auzi în creier,/ oricâte furtuni voi aduna sub piele, nor cu nor". Elogioasa prezentare a lui Ștefan Borbély de pe coperta IV seamănă cu o laudatio
Parfum gotic by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10117_a_11442]
-
Luna cu antena, iar semnalul se reîntoace de acolo pe Pământ, în altă parte a globului. Și mai este ceva: meteor scatter-ul, comunicațiile pe urmele ionizate lăsate de meteori veniți din Cosmos când orice ploaie de „stele căzătoare“ creează, pe lângă dârele luminoase de pe cer și un mod inedit de a-și contacta semenii prin intermediul stației radio. A „înviat“ miraculos Satelitul de radioamatori AO-7 a avut o soartă unică printre obiectele cosmice de acest tip. Lansat în 15 noiembrie 1974 de la baza
Agenda2003-45-03-45-03-c () [Corola-journal/Journalistic/281694_a_283023]
-
țeasta/ nebunului... desăvîrșite poeme!/ Regasind castanii piperniciți/ monologam ținînd în întinata palmă/ înțelepciunea unui șoricel alb..." (Hamlet ÎI). Derizoriul (figurație firească a deziluziilor) tinde spre un spectacol de un rafinament în răspăr: " Netedă femeia că gresia/ primind îmbrățișarea lustru/ și dîra aspră a zilei iernînd" (Alunecare). Sau: " Întors pe dos cu gesturi înecate spintec/ carnea paginii albă/ îmi revăd rănile cu o milă copilăroasa" (Maimuțăreli). Tip asocial, cu izbucniri incomode (la nivelul discursului!), poetul își înscrie existența într-o marginalizare structurală
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
înaintam de la naștere/ ca într-un fel de gestație prelungită./ Mama Bătrînă m-a vărsat de-a dreptul în subterana aceasta/ apoi a murit lîngă mine cu plămînii sufocați de cenușa radioactivă/ uitînd să-mi lase un semn măcar o dîră de sînge/ pe cenușa încă fierbinte. Pînă atunci/ n-am știut cum se numește lumina./ A trebuit să ies cu tavanul în cap, întunericul și singurătatea/ au fost de la un timp prea strîmte pentru mine și apoi/ cît de cumplită
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
Liviu Ciulei spunea: "o carte despre un Actor poate că prinde ceva din "umbra" dispărută. Este cumva, umbra "umbrei", e, poate, tot ce rămîne material din existența noastră pe scîndurile scenei. Și, totuși, poate, pentru un timp mai rămîne o dîră transparentă, mai umană decît o carte în memoria celor care au împărtășit emoțiile actorilor". În 1994, înainte de premiera cu Avarul la Teatrul Nottara, cu două săptămîni înainte de moartea lui George Constantin, Florica Ichim, autoarea cărții, îi lua un interviu în
George Constantin sau aventura destinului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17412_a_18737]
-
discursului despre fantastic într-o definiție și o teoretizare pertinente s-a conturat destul de limpede. Paradoxul e că această tendință ne trimite în plin cîmp al subiectivității. André Carpentier, în încheierea colocviului, spunea: "nous avons tous des choses singulières à dîre sur le fantastique". Ceea ce ne îndreptățește să credem că reflexia asupra fantasticului e mai degrabă una dispersata decît unificatoare, mai mult analitică decît sintetică. Pînă la urmă, ca să-l citez tot pe A. Carpentier, fantasticul invită la o discuție "non
În căutarea unitătii by Gabriela Tepes () [Corola-journal/Journalistic/17967_a_19292]
-
sus, el reprezintă și un fenomen pînă acum unic din istoria noastră. N-am scris o istorie a lui, dar mi s-a părut nedrept că atîtea ființe să-și fi consumat aici eșecurile și ratarea fără ca să lase vreo dîra pentru viitor. Noi, ultimii lor contemporani, îi mai știm încă. Sîntem datori să le trimitem fie doar umbră ca să se poată înscrie în marele catalog al "oamenilor care au fost". Am incercat sa populez pată albă a istoriei cu niste
Interviu cu Monica Lovinescu by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/17573_a_18898]
-
caragialieni, iar Nicolae Stan, ca în alte părți, furnizează cititorului, prin toate acestea, o deschidere teatrală, ce anunță desfășurări ample. Lumea din Apă neagră stă sub semnul stigmatelor, după cum e și Istoria. Trădarea lui Osman, oferit Securității de localnici, lasă dâre adânci în conștiințe. Ideea e că „lumea-i rea, așa-i făcută”, spune bătrâna Olimpia, refuzând să participe la reconstituirea istoriei în postceaușism. Mihai Pandrea, deși ajută la prinderea lui Osman, e trimis la Canal, unde are revelația că „secretul
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
nivelele de adâncime ale ființei, în acele extreme moral-afective de maximă portanță cognitivă. E motivul pentru care impresioniștii grațioși nu ne mai spun, literar vorbind, mare lucru (decât ca procedee și tehnici utilizate), în timp ce crepuscularul Bacovia pare că trage o dâră prin întreaga poezie românească. Ioan Es. Pop a înțeles, pe cont propriu, că raportul dintre bine și rău, în plan existențial, poate și trebuie să fie răsturnat în planul creației. Convenabil vs. neconvenabil, ba chiar minunat vs. mizerabil: văzuți de
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
servite. Nu de alta, însă, după ce ai în palmares o Udrea gătitoare/cântătoare/țărăncuță, plus un Băsescu recitator de poezii cu mame moarte care trăiau, totul pe bani mulți de la stat și ulterior scoși din post fără să lași vreo dâră de TVA, pare mai util să taci filosofic pe tema servitelor...".
Ciutacu îi răspunde lui Sârbu, după atacul la interviul cu Ponta by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/24597_a_25922]
-
mare, un cîrd întreg de bărbați, și mai tinerei și mai bătrîiori, și mai spălați și mai nederetecați, dar toți vrăjiți parcă de foșnetul fustelor ei, de legănatul ei obraznic pe șolduri și de mirosurile iuți pe care le lăsa dîră în urma ei, această servitoare fugită de la stăpîn și bătînd acum ceamburul pe ulițele Bucureștiului, ca într-o junglă erotică răsunînd tăcut și înfundat de mîrîitul, de miorlăitul, de grohăitul tuturor chemărilor sexuale de pe lume. Nuntă cîinească pe ulița mare, cu
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
suportul estetic necesar. E un adevăr disociativ printr-o finețe fără complezențe, sub un regim al necesității. Un adevăr ce îmbină esteticul cu afirmarea ethosului său specific, într-o alianță în care valorile apar confirmate, contrazise cu inteligență ori lăsîndu-și dîra lor de nostalgie: "Arghezi operează într-o gospodărie mondenă - în sensul dintîi al cuvîntului - adică în lumea de toate zilele, în ogradă și bătătură. Blaga, în schimb, rînduiește diferit: gospodăria lui e cosmică, iar uneltele cu care lucrează sînt metafizice
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
de zi și din vis a magnificului nicolae (VI)); ,,poezia ca un transatlantic cu oameni nenăscuți plimbîndu-se pe puntea largă ca-n rai" (fotografiați de jebe ziua mondială a poeziei); ,,dedesubtul rotulelor donei juana se deschide un defileu fără margini" (dîra de miere și sînge plutește între cer și pămînt). Însăși singurătatea, acea teribilă măcinare de sine a adultului, dobîndește un portret feeric, compus din exotisme, aidoma unui tablou al lui Rousseau le Douanier: ,,singur cern gînduri galbene ca nisipul/ mănînc
Un postavangardist (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15674_a_16999]
-
centrul a o mie de galaxii concentrice haideți vînători rebeli ochiți trageți/ oricum eu mor de fiecare dată-n picioare: (ibidem). Sau: ,,poemul ca un pistol versurile ca gloanțe viața ca vestă antiglonț/ purtată direct pe iriși sînge și mușchi" (dîra de miere și sînge plutește între cer și pămînt). Firește, totul e doar o înscenare, un simpatic décor al violenței în efigie, în felul în care Breton nu ezita să afirme: ,,actul suprarealist cel mai simplu constă în a ieși
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
ca un vin prefăcut/ mi-e bine paradoxal în fața oglinzii ceea ce pe alții i-ar ucide pe mine mă hrănește mă sprijină/ cîteodată cînd mă-ndrăgostesc de cine știe ce destrăbălată infantă pletele mi se albăstresc pînă la ultimul fir/ devin o dîră subțire de fum pe sub ferestrele mansardelor tainice din bucurești din tel-aviv din paris/ foișorul de foc străvechiul turn cu case din burgul de la dunăre eiffel-ul impozant ca penisul lui hercule/ visează tandru pe umerii mei siamezi pînă-n ultima firbă derbedei
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
lui 19 - rolul scriitorului, în general, al reporterului călător, cronicar, sau autor de însemnări, ca marchizul de Custine ce făcuse praf Rusia la întoarcerea din voiajul istoric, egalat doar de "Întoarcerea din U.R.S.S" a lui André Gide, în dîra acestor scrieri de dezgust aflîndu-se mai tîrziu și Panait Istrati al nostru cu Vers l'autre flamme, oamenii scrisului erau curtați în felul în care și astăzi se încearcă ademenirea ziariștilor și comentatorilor de renume pentru a se creea o
Balzac în Rusia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16196_a_17521]
-
fie o biografie dificilă, fie o epocă inicvă. O dictatură, am putea spune, a unui concret drastic, cu note de periferie mizeră, noroioasă, dar și, în mod sarcastic-complementar, cazone, pe care a înregistrat-o, inițial, Ion Caraion: "Soldații vor lăsa dîre mari de noroi/ Și miros de cartofi rîncezi, de macaroane/ În mica ta bucătărie albastră/ Cu elefanți roșcați pe pereți, cu reclame/ De șuncă presată și vinuri de Rhin./ Mozaicul va scînci ca un cățel./ Scaunele, îmbufnate, vor cere să
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
iar lumina brutală a soarelui îi dezvăluie fără milă grotescul fizionomiei unor semeni. Volumul recent apărut, Întâlnire la Paris, excelează prin aducerea în prim-plan a vulnerabilei iubitoare de cărți, posibil alter-ego literar al scriitoarei. În povestirea intitulată O lungă dâră de fericire, protagonista, "Munteanu Ana, corector principal și mătușă" (remarcăm utilizarea ironică a clișeelor din gândirea comună), este o asemenea ființă superioară condiției ei sociale. Ea îndură tot felul de umilințe, ca prințul travestit în cerșetor al lui Mark Twain
Întâlnire cu literatura bună by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16368_a_17693]
-
molii și care, mînuite, răspîndeau și ele în odaie norul acela fin, asiatic, de praf, de colb; și dacă era o toaletă de primăvară, își imagina că este primăvară și se uita în oglinda înaltă abia ștearsă de praf, cu dîrele galbene rămase pe ea, imposibil de șters. Și face toate gesturile de oglindire a eleganței, în timp ce el, care e profesor, își amintește că, tot așa, un autor... da, își amintește, un franțuz, a scris ceva... ciuma... ceva ca ciuma ce
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
ca un memento, inscripția lui Dürer, Myn Sach die gat als es oben schtat. Adică, "destinul își urmează cursul hotărît de sus". Omul, cu toate misterele lui (de neînchipuit și de neacceptat în România mutată, brusc, la bloc), e victima dîrelor lăsate, în zațul din ceașcă, de felul cum își soarbe cafeaua. Totuși, "cu adevărat liber e doar cel care poate să aleagă, de tine depinde, la urma urmelor, totul." Și piesa ar fi fost bine să se termine, se aude
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
ies, îmi încrucișez privirile cu Carlton. Ridică din umeri și-mi spune: - Noap' bună, bătrîne. Tata mă scoate cu forța. Puterea mea e lipsită de lovism. Mă zbat, izbesc din mîini și din picioare, prea furios ca să plîng, și o dîră de oribil scuipat de copil mi se prelinge din gură. Mai tîrziu, zac în patul meu îngust și simt muzica vibrînd în arcurile încolăcite ale somierei. Viața explodează acolo, în casa noastră. Oamenii se transformă, mîine nici unul dintre ei nu
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]