KorAP: Find »[drukola/base=dagă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

100 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

-o pe Danae gata să fie fecundată de Zeus sub forma ploii de aur. Álvaro de la Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga pe care o trăsese imediat lângă el auzind bătăile În ușă. — Pe Dumnezeul meu, Diego, că mult Îmi ușurezi tu treaba, zise Saldaña, prost dispus, făcându-se că nu vede cele două pistoale cu cremene puse pe masă. Te puteai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
că nu era el omul care să-și exteriorizeze sentimentele. Însă am reușit, măcar, să-l fac să ridice din umeri și să nu mai revină asupra subiectului. E adevărat că a doua zi am găsit pe perna mea o dagă, adică un excelent jungher cumpărat chiar atunci de pe Strada Armurierilor: cu mâner damaschinat, cruce de oțel și o lamă lungă, bine călită, fină și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
adevărat că a doua zi am găsit pe perna mea o dagă, adică un excelent jungher cumpărat chiar atunci de pe Strada Armurierilor: cu mâner damaschinat, cruce de oțel și o lamă lungă, bine călită, fină și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o foloseau la lovitura de grație dată prin crăpăturile sau locurile de Îmbinare ale armurii, ori căștii, luptătorilor căzuți la pământ după o luptă. Arma aceea albă a fost prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și pieptar Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a-i Îndepărta pe bandiții cei mai apropiați și, ducând la spate mâna stângă scoase daga vizcaína din teaca pe care o purta atârnată de cingătoare În dreptul rinichilor. Publicul se agita și se Înghesuia ca să lase spațiu liber, femeile țipau de pe locurile lor, iar ocupanții camerelor de sus se aplecau la ferestre ca să vadă mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
alta l-ar fi străpuns cu siguranță dacă nu i s-ar fi Încurcat În capă. Se răsuci lansând mulinete și fandări În dreapta și În stânga; Îi făcu să dea Înapoi pe doi din potrivnici, Își Încrucișă spada cu unul și daga cu altul, și simți că cineva Îl rănise la cap: tăișul ascuțit și rece al lamei și sângele șiroindu-i Între sprâncene. Ai Încurcat-o, Diego, Își zise cu ultimul rest de luciditate. Pân’aci ți-a fost. Adevărul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
sprâncene. Ai Încurcat-o, Diego, Își zise cu ultimul rest de luciditate. Pân’aci ți-a fost. Adevărul e că se simțea la capătul puterilor. Brațele le avea ca de plumb, iar sângele Îl orbea. Ridică mâna stângă, cea cu daga, ca să se șteargă la ochi cu dosul palmei, și atunci văzu o spadă care se Îndrepta spre gâtul lui, și pe don Francisco de Quevedo care, strigând: „Alatriste! Ajutor! Săriți!“ cu o voce tunătoare, se năpustea peste bănci spre bârna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

intrare, ea se agăță de usciori cu toate puterile sale: — Nu! Așteptați! Priviți! strigă. E soldatul. Așteptați, vă spun! într-adevăr, barbarul nu înainta din proprie voință, ci împins de soldatul de care se izbise Hippolita în grădină. Acesta, cu daga în mână, alerga spre edificiu, împingându-și prizonierul și din când în când se întorcea să privească în urmă, în mod evident fiindcă era urmărit îndeaproape. Cu sabia scoasă din teacă, Cilonus îl chemă la sine pe celălalt milițian și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privească în urmă, în mod evident fiindcă era urmărit îndeaproape. Cu sabia scoasă din teacă, Cilonus îl chemă la sine pe celălalt milițian și se repeziră în întâmpinarea celor doi. Imediat ce ajunse în fața barbarului, încercă să-și înfigă în el daga. Soldatul, însă, îl împinse brusc pe prizonier, astfel că lovitura, în loc să ajungă în pântece, îi atinse doar coasta; el tresări, îndoindu-se, duse mâinile la rană, dar nu căzu. Cilonus dădu să ridice sabia pentru o nouă lovitură, dar soldatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Flaviei, gândi ea cu scârbă - strânși pe picior cu șireturile sandalelor. în grădină, Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a fi cu totul alta: își apăsa coasta - acolo unde îl rănise daga lui Cilonus - cu o mână dungată de sânge și privea în jur neliniștit, cu o expresie înspăimântată, evitând să fixeze îndelung pe cei care îl înconjurau. Hippolita preferă să-l privească pe soldat, ale cărui trăsături le putea vedea acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cumplită. Atunci, el o să moară! strigă Mabertus, înșfăcându-l de păr pe prizonier și obligându-l să se ridice, astfel încât căpetenia barbară să-l poată vedea. Pentru aceasta, îi ceru lui Clemantius să se apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel e de rău. La vederea băiatului, barbarii schimbară între ei priviri descumpănite. Războinicul cel vârstnic își aduse calul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cuvântul, el i se adresă lui Mabertus: Dacă vă atingeți de fiul meu, demolăm turnul ăsta piatră cu piatră și vă ucidem pe toți. Nu aveți nici o speranță, rosti apăsat. împingându-l pe băiat în balustradă și împungându-l cu daga sub bărbie, Mabertus se ținu tare. — Bagă de seamă! Turnul e solid și avem provizii suficiente pentru mult timp. Nu faci bine că ne ameninți. Mai fă un pas înainte și ți-l omor aici, sub ochi. Reinwalt se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
luându-și de la oblânc scutul rotund, lăsă liber calul, care în acel tip de înfruntare s-ar fi dovedit inutil, apoi, trăgând sabia din teacă, privi neliniștit spre Ambarrus; nu fu însă nevoie să-l îndemne în vreun fel: învârtind daga în aer, bagaudul, care, ca și el, renunțase la cal, strigă ceva către ei săi și se aruncă înainte, trăgând după sine mai mult de două mii de tovarăși; aceștia, scoțând un unic și imens strigăt, se revărsară ca o undă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fătului, și-și apăsa pântecele cu mâinile. Coborând de pe cal, Balamber se apropie de el și doar atunci zări, la o oarecare distanță, trupul cel lung la lui Reinwalt, întins cu fața în sus, cu brațele desfăcute și cu o dagă înfiptă în piept. Se aplecă asupra tânărului și îi înălță capul. — Cine v-a atacat? îl întrebă. — Burgunzi, șuieră el într-un horcăit. Ne-au... luat... prin surprindere. Ceru apă, iar Balamber, cu un gest scurt, luă burduful de la Toraman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928

mersul falnic și nesigur în același timp ― și vorbește tare. "Sire, începe, eram la Mânăstirea Dealului când tatăl Majestății Voastre și Majestatea Voastră. .." Regele îl privește cu chipul său imobil. "Sire, aud apoi, îmi permiteți, Sire, să cânt Imnul Regal?" ― "Dagă vrei...", răspunde Regele. Bătrânul face un pas înapoi și cei care își așteaptă rândul, în spatele lui, reculează corespunzător. "Nu aici", intervine prompt garda din stânga Regelui, sesizând blocajul care e pe cale să se producă, "în față, acolo, către sală." Și îi

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

acolo-n toaletă. Ți-aduci aminte ce ți-am spus? Acolo să stai până-mi aduci pe cineva. Am să fag bneumonie. — Ia și tu ceva-mpotriva răcelii. Pleacă de-aici și arestează-mi pe cineva. — Mătușa mea sbune că dagă rămân în glozet bot să și mor. — Mătușa ta? Un om în toată firea ca tine trebe s-asculte de mătușă-sa? Isuse Cristoase! Cu cine naiba ai tu de-a face, Mancuso? Cu bătrâne care merg singure-n localuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

lui, o umbră Încuviința din cap. Afară, ceva curmă tăcerea deplină a nopții. Niște pași greoi, din ce În ce mai aproape, Însoțiți de un zgomot metalic. Ca și când cineva ar fi agitat niște table. Sau ar fi vânturat niște spade. Mâna Îi alergă la daga pe care o purta mereu asupra sa, Într-un buzunar ascuns În interiorul hainei. Oameni Înarmați, În spatele ușii lui, la acea oră. Cât timp se scursese de la dangătul clopotului care dăduse stingerea? Se simțea dezorientat. Căută cu privirea un semn care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr, Bargello, șeful forțelor de poliție ale Comunei. Un tâlhar În fruntea altor tâlhari. Își slăbi strânsoarea pe mânerul dăgii. — Și prin care vrăjitorie s-ar putea asemui Îndatoririle noastre? — În biserica San Giuda, lângă zidurile cele noi, s-a consumat o crimă. Dintr-o dată, bărbatul se arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ce aduceau cu niște trepte grosolane. Se apropie pentru a estima dacă pe acolo ar fi putut trece cineva. Cu surprindere, descoperi că nu era vorba de resturile tavanului, ci de capătul unei scări care se afunda În Întuneric. Strânse daga În pumn și coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de Întuneric Înfiptă În pământul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Simți cum inima Îi stă În loc. Hoarda leproșilor imunzi nu trebuia să sosească, așa cum se temeau cei de la San Piero, ci se revărsase deja În măruntaiele Florenței, profitând de acel drum ferit. Adunându-și tot curajul, Înaintă, amenințându-l cu daga pe cel mai apropiat. Dar acesta nu Îl băgă În seamă. Continua să se apropie, Întinzându-și spre el brațele acoperite de plăgi și fața redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu de aici... niciodată! — Nici domnia ta nu vei ieși din Florența! șuieră Dante, Încercând să Îi muște o ureche. Dar Între timp cântărea, grabnic, debitul și creditul pe balanța pe care destinul i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna Îi alergă la daga ascunsă, În timp ce fantezia Îi era străbătută de imaginea cumplitei tehnici de apucare a cruciatului. Trebuia să rămână În gardă, nelăsându-l să se apropie dincolo de hotarul de siguranță. — Te pot servi cu ce am mai bun, messer Alighieri? zise omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]