61 matches
-
jumătate de Europa și America. Printre alte atracții, acest Tenebrarium (căci așa Își rebotezase Deulofeu creația) oferea sesiuni de spiritism, necromanție, lupte de cocoși, guzgani, cîini, femei, schilozi sau lupte mixte, fără a uita de pariuri, un lupanar specializat În damblagii și monștri, un cazinou, un birou de consultanță juridică și financiară, un atelier pentru filtre de amor, o scenă pentru spectacole de folclor regional, teatru de marionete și defilări de dansatoare exotice. De Crăciun, se punea În scenă o reprezentație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe o rază de cîțiva kilometri. În timp ce noi facem flotări cu măștile de gaze pe figură, el se uită visător, cu un fir de iarbă Între dinți, la avioanele de vînătoare care decolează de pe pistă. — Poate-i vine vreo idee damblagiului și scăpăm de el, Îl aud pe Csabi cum țipă rîzÎnd În mască, printre icneli și gîfÎieli. Congresul al XIV-lea flacăra mistuitoare a televizorului Politica, dincolo de obișnuitele ore de pregătire ideologică sau de ședințele de partid, nu are cum
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
probabil că nici nu se pot tăia. Evident, nu prea sîntem nici cine știe ce tăietori de lemne. Nici unul dintre noi n-a tăiat În viața lui un lemn. — SÎnteți răcani la bateria de artilerie, nu? Pe voi vă bulește caporalul ăla damblagiu? Semnele sînt bune, chiar dacă nu știm unde poate duce Întrebarea lui. Situația nu și-a epuizat Încă potențialul de pericol, așa că Încerc să o dezamorsez cu prudență, recurgînd curajos la trucul milei. — Da, noi sîntem. Dar problema e alta. Am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bou. O să-i scriu lu’ mă-sa că e un bou și că face numai tîmpenii. După o clipă de tăcere, ca un moment de reflecție la cele ce au fost spuse, o voce din spatele meu adaugă: — Și că e damblagiu? Și că e damblagiu, Încuviințează Claudiu. — Și ce crezi c-o să zică mă-sa? Întreabă Marcel. Tonul e plat, nu poate fi expresia ironiei, uriașul nu poate fi bănuit de asemenea intenții evoluate. Discuția, În ciuda faptului că există lucruri mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Giurchescu, mai încoa' Boroghină, Cornișteanu, Chiriac, ei bine, acu' stau și mă crucesc de ce (cîți) directori de teatru defecți am putut cunoaște în lunguța-mi carieră de practician & angajat în teatre! Și nu unu-doi, de prăsilă, ci peste zece damblagii, care nimeriseră, nimeni nu știe cum, în fotoliul managerial artistic. La Brăila, am cunoscut o directoare neplăcută privitului, care zicea că După melci e de Marin Sorescu. Tot ea știa că la Consiliul Culturii, tre' să duci pește și vin
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
niște țipari. Măști macabre și glugi, nimfete spoite și manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
paracliseri, spălătorese de morți, birjari, fierari, hingheri, curelari, florărese, jochei, chivuțe, pantofari, tăietori de lemne, gunoieri, un soi de oameni nici vii, nici morți, care își poartă unica trăsătură de caracter în numele ce poartă: Mielu, Fălosu, Maț, Bășică, Fusăloaia, Opăritu, Damblagiu, Cucu, Belitu, Găoază, Speriosu, Labă..." (Ucenic la clasici, ed. cit., p. 109). 9 Eugen Simion, Scriitori români de azi, IV, Editura Cartea Românească, București, 1989, p. 298. 10 Mircea Horia Simionescu, Licitația, Editura Paralela 45, Pitești, 2003, pp. 169-170. 11
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-l omoare cu stricnină că o făcea de râs În lume și din cauza lui a părăsit-o iubitul ei care era angrosist la Constanța și nu s-a mai măritat niciodată din cauza asta. Severică n-a murit, dar făcea pe damblagiul, ca să-i mănânce banii lui soră-sa și o amenința că dacă nu-i dă bani și mâncare, țigări și băutură se duce la miliție și le spune că a vrut să-l otrăvească. Și proasta, de frică, făcea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
n-au răsărit din inima lui. Au venit grecii, ș-au domnit o sută de ani. Când au ieșit din țară, nici urmă n-a mai rămas prin sate. Parc-ai fost trecut cu buretele peste kolakiile și bizantinismul acestor damblagii. Poporul nostru au rămas nepăsător la reformele grecești, rusești, franțuzești, și nu-și dă nici azi bucuros copiii la școală, pentru că simte ce soi de școli avem. Ci înainte acest sentiment de sănătoasă barbarie era predomnitor. Radu Vodă cel Mare
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
chestiuni minore, intrarea “benevolă” în mânăstire, iar pentru treburi însemnate politicești se aplica orbirea cu fierul încins, sau alte prea înfricoșătoare mutilări, ca să nu-ți mai treacă prin cap să aspiri la tronul basileilor; cei însemnați, mutilați, diformi, strâmbi, cocârjați, damblagii, chiar din ilustre familii, nu puteau ocupa tronul imperial. Nu voi înțelege nici în ruptul capului de ce președintele Băsescu își leagă de gât și duce în spate un guvern contestat și din interior, devenit inutil ca o damingeană goală la
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
nelipsiții lăutari, cântau la ureche de inimă albastră, din când în când auzeai câte un oftat prelung, chiote, glasuri răgușite. Când soarele începea să apună, grupurile se sculau și începeau să plece, lăutarii se mai țineau după câte unii mai „damblagii“, iar pocnetele oalelor sparte răsunau neîncetat până ce grădina se deșerta. Fiindcă obiceiul tradițional erea ca, după ce au petrecut bine, oamenii să dea cu oalele de pământ și să le audă pocnind ca un pistol. Această tradiție nu avea la origină
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]