201 matches
-
fi anunțiat că vreți a // deschide în curând un ciclu pentru amici tineri ai dramaturgiei. Profesorul meu Primoquinto mi-a spus-o, el mi-a fost până acuma profesor de muzică; însă astăzi crede că am mai multă înclinare pentru declamațiunea înaltă, pentru că pot vorbi întruna, fără să mă-mpiedec, mai multe ore, lucru care te mișcă în orice privință... Apoi mai-nainte de toate trebuie să-ți spui că țin prea mult la garderopă, iaca vă aduc {EminescuOpVIII 431} numai o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
împregiurările mai mult sau mai puțin strîmtorătoare [ale] vieței sale de toată ziua. În acest sens înseamnă Aristotel poezia, spre distincțiune de alte arte, ca pe aceea a cărei mediu de manifestare este cuvântul, chiar daca acesta n-ar deveni prin declamațiune la espresiune sensibilă. În astă privință zice în Poetica, cap. 6, la fine: "Tragedia face efect fără reprezentare și fără actori" și cap. 27: Tragedia face impresiune și fără mișcare, ca epopea, căci ființa ei adevărată cunoaștem prin citire" (Singur
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o naturalitate nobilă. Precum a adus Lessing ca poet și cu deosebire ca critic căderea dramei franceze și a acestei direcțiuni (Richtting) întregi, tot astfel a întemeiat Eckhof ca actor ruptura cu modul de (reprezentațiune) joc bazat pe retorică și declamațiune și degenerat în nenatură complectă. Întreaga sa personalitate nobilă pare a-l fi favorizat mai ales întru idealizarea astor fel de caractere, luate din sfera burgeză. Îndealtfel o virtuozitate în felul acesta de caractere tradă fără-ndoială o chemare mult
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și-au lăsat în urmă-le corpurile și formele locuite de ele, destinate lor. Fiindcă această treaptă nu o poate duce decât până [la] espresiunea simțirei subiective, de-aceea, strict luând, ea nu va putea ajunge decât [cel] mult până la declamațiune, nu până la reprezentarea caracterului. Declamațiunea însă nu renaște în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-le corpurile și formele locuite de ele, destinate lor. Fiindcă această treaptă nu o poate duce decât până [la] espresiunea simțirei subiective, de-aceea, strict luând, ea nu va putea ajunge decât [cel] mult până la declamațiune, nu până la reprezentarea caracterului. Declamațiunea însă nu renaște în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Declamațiunea însă nu renaște în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un intern plin și nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un intern plin și nu ne dă decât forma simțămîntul[ui], din care cauză e moartă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un intern plin și nu ne dă decât forma simțămîntul[ui], din care cauză e moartă și fără căldură de viață. Declamatorul sec ne face în arte acel efect dezgustător care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poți ajunge decât prin ambitele tonului și ale gestului. Fără privirea ei cultului îi lipsește ultima vegheare, și artei noastre (sînțirea) sancțiunea supremă. Partea specială se împarte așadar în aceste trei despărțăminte necesarii: 1) Cultura tonului până la virtuozitatea artistică a declamațiunei orale. 2) Cultura corpului spre a face din el un organ al sufletului și dezvoltarea lui până la aptitudinea realizărei artistice a stărilor sufletului, adică elocința corporală (fizică), în fine 3) Reprezintarea caracterelor, în care se pătrund reciproc într-o frumoasă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea le supozează în virtutea conceptului, tocmai așa e împregiurarea cu artea noastră și în fond cu orce materie spiritual-concretă. De căpetenie lucru e acela de-a avea o conștiință asupra acestei deosebiri. Daca în partea noastra întîia vom dezvolta încîtva declamațiunei în formele lui cele varii n-o vom putea face aceasta intuitiv și fructifer decât damental a unor speții de drame și caractere principiul tempoului. Tot o așa relațiune are și gestul (Gebarde) ce zugrăvește, a cărui lege nu se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
corpul coprinsului spiritual, care pătrunde la simțul intern prin mediul auzului. Prin această creare momentele sânt purtătoare ale artei, căci fiecare element artistic lucră ca unitate ne-ntreruptă și pătrundere de suflet și corp, de (idee) concept și imagine. Întreg secretul declamațiunei artistice se-ntemeiază de aceea pe (putința) puterea (facultatea) nu doar de-a pronunța coprinsul spiritual ca un ce abstract, ci de-a-i putea da corp corespunzător și însuflețit de spiritul poetic. Acea declamațiune corespunde așadar poeziei, în cât ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
idee) concept și imagine. Întreg secretul declamațiunei artistice se-ntemeiază de aceea pe (putința) puterea (facultatea) nu doar de-a pronunța coprinsul spiritual ca un ce abstract, ci de-a-i putea da corp corespunzător și însuflețit de spiritul poetic. Acea declamațiune corespunde așadar poeziei, în cât ea e manifestare a spiritul[ui] în forma idealei sensibilități a cuvântului, acea declamațiune-i corespunde care-o sensibiliză și auzitorului această coeziune internă și această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a pronunța coprinsul spiritual ca un ce abstract, ci de-a-i putea da corp corespunzător și însuflețit de spiritul poetic. Acea declamațiune corespunde așadar poeziei, în cât ea e manifestare a spiritul[ui] în forma idealei sensibilități a cuvântului, acea declamațiune-i corespunde care-o sensibiliză și auzitorului această coeziune internă și această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea internă a spiritului cu materia sa, sunetul articulat, el ni dă corpul cel arhitectonice-frumos. Tonul cultivat artistice altoiește sufletul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sufletul ce se mișcă a materiei (corpului) sunetului În aceste trei momente se închide (mărginește) secțiunea întîia, care are de problem cultura artistică a vorbei (graiului) și conține totodată toate elementele unei tehnice adevărate a acestui teren. Aceste legi a declamațiunei artistice câștigă deplina lor realizare naturalminte abia în deosebitele speții ale poeziei, a cărei culme, poezia dramatică, și pretinde pătrunderea cea mai vie și (întrebuințarea) aplicarea cea mai creatorie a cîtortrele momentele. {EminescuOpXIV 284} Artea reprezintațiunei dramatice însă silește, în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
natura ei, la apărere sensibilă, la incorporare a intuițiunei poetice. Încolo de elementul ideal al vorbei ea îndegetează și la elementul real, acela al sensibilizărei prin mijlocul gestului. De-aceea, dacă prima noastră secțiune a avut a face cu arhitectonica declamațiunei artistice, secțiunea noastră a doua însă va avea a face cu legile artistice ale gestului, așadar cu elocuțiunea corporală. Abia cu partea asta noi călcăm pe terenul propriu, original, particular (minunat) al reprezintațiunei dramatice. În trecerea de la momentul întîi, al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vorbe a lui Frederic al II[-lea] despre versificațiunea germană. Iată ce zice; E într-adevăr o temă din cele mai importante a adevăratei înțelepciuni de stat cum ar putea fi înaintată prin o pronunție curată, corectă și prin o declamațiune frumoasă în limba maternă cultura comună a celor ce vorbesc germănește și cari-s așa de răzlețiți, cultură care nu [e] necidecum numai înfrumusețisătoare sau care poleiește numai pe dinafară esteriorul. De aicea trebuie din contra ca să purceadă o cultură
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
categoria lucrurilor celora ce se pot duce și învăța, totuși rădăcinele unei pronunții frumoase nu vor putea fi pricepute neci aicea decât de un organ a priori preaparat, cultivat de-un simț estetic fin. Chiar pe terenul acesta, în ambitele declamațiunei dăm deja de lucruri care zac afară de marginea celor ce se pot învăța, lucruri cari vor rămânea pentru o samă un secret etern. Așadar până aicea merge răsadul pentru artea noastră îndărăt. 2. FRUMUSEȚEA PRONUNȚIEI. ÎNSEMNĂTATEA VOCALELOR ȘI CONSONANTELOR, SILABA
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
face să (înțelegem) pricepem din el sistemul sunetelor articulate în însămnătatea lor. Daca tehnica nu va urmări temeiul până în principiul nașterei sale, ea nu va putea da reprezintatorului decât numai ceva mecanic. Cine însă vrea ca să lucre cu succes prin declamațiunea vorbei trebuie, cred, înainte de toate, să aibă conștiință asupra celui dentîi material al artei sale. Acest material vorbitorul îl naște în fiece clipă, și capul lucrului e acela câtă însămnătate are de-a aduce la arătare în acest act, va să zică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
studiu esențial pentru actor cred că rezultă îndestul din deducțiunea noastră. Și aicea să nu domine un mod de acțiune instinctivă, ci unul conștiut. E un fenomen trist când aciia a căror una din cele mai esențiale probleme e arta declamațiunei pipăie prin întuneric asupra legilor accentului {EminescuOpXIV 297} și se conduc numai de cătră deprindere. Artistul e și prin aceea artist că știe mai multe despre elementele artei sale decât un om laic. Condițiunile negative ale pronunției corecte ne-au
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
tare, când încet. Însă în toate speciile de tonuri e totdeuna și unul mijlociu". Aceste vorbe ale lui Cicero coprind în sine noțiunea modulațiunei tonului. Ea aparține acelui despărțământ al studiului nostru care cercetează formarea tonului ca un instrument a declamațiunii dramatice. Modulațiunea tonului e condiționată prin necesitatea de-a-l face purtătorul simțământului și a pasiunei. Xenopol-muzica Căci nemărginitei varietăți a mișcărilor sufletului corespunde numai o nemărginită movibilitate a vocei. Tonul și mișcarea sufletului trebuiesc puse așadar într-o proporțiune astfel
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu numai că va conserva vocea, ci va da și reprezintațiunei un farmec deosebit. Însă pe cântătorul de flaut trebuie să-l lăsați acasă daca numai vă aduceți aminte de sensul acestei deprinderi pe tribuna oratorică". Marele cunoscător al artei declamațiunei orale concepe aicea niște punte de vedere foarte importante. Schimbul vocei prin urcarea și coborârea ei nu numai că e importantă pentru cultura tonului, dar încă servă într-un mod deosebit declamațiunei artistice. Baza acestei scale ce urcă și coboară
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
deprinderi pe tribuna oratorică". Marele cunoscător al artei declamațiunei orale concepe aicea niște punte de vedere foarte importante. Schimbul vocei prin urcarea și coborârea ei nu numai că e importantă pentru cultura tonului, dar încă servă într-un mod deosebit declamațiunei artistice. Baza acestei scale ce urcă și coboară e tonul mijlociu propriu orșicui de unde purcede mișcarea în sus și în jos. Coprinsul estensiv al vocei îl măsurăm după mulțimea tonurilor pe care individul poate în adevăr să le facă să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în antitezele portamentului și volubilității vocei. Portamentul constă din facultatea de-a lăsa să persiste câtva tonul pe unele din elementele vorbirei, prin urmare din capacitatea de-a purta (duce) vocea. Numai prin această putere care fixează (vrăjește) tonul în loc declamațiunea e în stare de-a esprima liniștea și claritatea unei naturi ideale. E greșala naturală a tuturor începătorilor de-a lăsa să-și urmeze vorbele repede una după alta și de-a se prea grăbi, e un defect care întîi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sunt puse în referințele corecte și adevărate cu lungimele prototipe, cari lungimi sunt propriile purtătoare a noțiunei cuvântului. A doua, declamatiunea trăgănată strică nexul intern al cugetărilor, discompunîndu-ne elementele, enumerîndu-le oarecum. Prin asta însă simțirea noastră vine în contradicțiune cu declamațiunea. [... ] Ea aleargă înaintea vorbitorului, îi anticipează, pentru că vorbitorul o silește de-a sta în loc cât nu se cuvine. Față cu declamațiunea trăgănată, simțirea oarecum o mână dramatice înainte, pe când vorbitorul întîrzie (retardează). Târâirea tonului este de-aceea și rădăcina așa-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]