97 matches
-
tipologii la modă defilează nonșalant într-o lume ce se iluzionează, obsedată de ceea ce Gaston Bachelard va numi "simplexe de superioritate". Printre favoriți, ateul : "Ateismul veacului al XVIII-lea se vrea cugetător, căutător al adevărului. Era pus pe argumentare, sofist, declamator și mai cu seamă neobrăzat. Însă nu avea nici pe departe sfruntarea, mojicia soldățoilor Imperiului și a regicizilor apostați din 1793". În această lume a dezamăgirii și a tupeului fără limite, femeia preia atributele bătrânului dandy pe care-l depășește
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
studii de imagologie și interculturale, este căsătorit cu o femeie care nici ea nu e franțuzoaica, și că au împreună un copil. Întîmplarea face să ne aflăm într-o vreme a exhibării fără limite, a anecdoticului frizînd trivialul, a diarismului declamator, așa că nu mă simt ipocrita sau deplasată mărturisindu-mi uimirea față de această biografie ne-biografică. Nu vreau să spun că sînt dezamăgită că nu am aflat mai multe despre Tzvetan Todorov, la nivelul unui omenesc, prea omenesc care ar fi
Înrădăcinatul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17525_a_18850]
-
Cioculescu Rămas fidel sonetului, rondelului, acele forme fixe ale liricii tradiționale în care, timp de secole, s-au exersat poeții, pe când proza se năștea, iar dramaturgia se supunea, de asemenea, unor tipare prestabilite, Dinu Ianculescu oferă exemplul mai rar al declamatorului și autorului de poezie totodată, în dubla-i calitate de actor și poet, stăpânită de el de mai bine de șase decenii. Timp în care s-a impus cu autoritate în rolurile de pe scenă, pe măsură ce i se făcea remarcată vocea
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
Orchestra Simfonică Nijni - Novgorod. De asemenea, a susținut recitaluri în Suedia, Spania, Rusia și România. Discursul protagonistului a avut o componentă emoțională puternică, fiind totuși dezavantajat de spațiul deschis al sălii Ateneului, unde, spre deosebire de atmosfera intimă a Teatrului Act, orice declamator este obligat să domine audiența. Și Nicolae Dumitru a făcut-o. Într-o primă parte în care a interpretat prelucrări pe teme de J. S. Bach, pianistul și-a început prelegerea cu date istorice, punctând zilele de 5 martie (data
Dup? Bach by Cleopatra DAVID () [Corola-journal/Journalistic/84260_a_85585]
-
Adriana Bittel Pentru generația mea, Cadavrul viu e mai plin de viață decît pentru alții. Are vocea declamatoare a lui Ion Manolescu, la "teatru la microfon", în copilărie, are întruchiparea lui Alexei Batalov din filmul lui Vengherov, din tinerețe, cu cîntece rusești pe care le cîntam și noi, la chefuri (Pei do dna, Feodor Vasilievici!), are bibliografia "omului
Pei do dna! by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/16239_a_17564]
-
pe Iuvenal, după o formulă devenită și ea deja clișeu, în "contemporanul nostru" - cel puțin să ni-l redea în toată complexitatea lui de poet autentic. Convinsă că "Iuvenal ironicul are mai multe șanse să placă postmodernilor decît moralistul sau declamatorul", autoarea stăruie apoi în cele cinci studii analitice extrem de aplicate, asupra modului în care mecanismele ironiei funcționează efectiv, caută cu răbdare punctele de acroș, folosindu-se în același timp de o bibliografie impresionantă ca de un instrument de investigație funcțional
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
reprezentație din Tosca, urmărind actele cu cel mai mare interes. Avea un cornet de bomboane mici, foarte parfumate, din care oferea din când în când. Indolenta cânta și juca bine, deși s-ar fi putut face o observare: cânta prea declamator și juca prea rece. Gestul patetic înlocuia emoția propriu-zisă. Smărăndache o numea maestră de balet. Făcea gesturi perfect gimnastice, bune de prins în reflectoare. Totuși interpretarea era originală, și când, înaltă, solemnă, puse sfeșnicele cu lumânările aprinse lângă cadavrul ministrului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
reacția naturalistă, care înseamnă, de fapt, chemarea spre realitate, chiar în sfera primatului textului. Teza naturalistă era cea a adevărului cu orice preț, evitându-se artificiul și simularea într-atât, încât se ajunge la un exces de adevăr. Tonul umflat, declamator, melodramatic se înlocuiește cu vorbirea naturală și cu mișcarea scenică absolut firească, actorul vrând să arate spectatorului că ce se întâmplă pe scenă se întâmplă exact la fel și în viață. Ca orice curent literar și artistic, însă, naturalismul obosește
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
o lavalieră. Venise îmbrăcat într-un costum de soie-écrue deschis și Felix fusese izbit, de la început, de lărgimea hainei și de ridicola dimensiune a canotierei de paie, care abia îi cuprindea părul. Stănică vorbea sonor, rotund, cu gest artistic și declamator, iar Olimpia, moale, sentențios și cu o mare convicțiune. Aglae deschise focul: - Ar trebui să fiu supărată pe voi, Olimpio. Niciodată nu s-a întîmplat în familia noastră asemenea rușine. Trebuia să vă gândiți bine înainte de a face pasul ăsta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
La acest portret se mai adaugă un fals efect de aparență: francezul comun se consideră pe sine un tip foarte individualist, cu ideea că fiecare individ există bine demarcat față de ceilalți. De fapt, lucrurile stau invers: în mod public și declamator, francezul se pune pe sine în scenă ca un individ independent, cu convingeri expuse metodic și luări de cuvânt cu semnătură proprie; dar, în fond, prin gesturi și atitudini curente, în casă, în familie, adică în viața reală, francezul este
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
deșeartă, trebuie să i se opuie actorul cu toată silința, tocmai pentru că această tendință e condiționată prin (spiritul) direcțiunea (Richtung) timpului, fiindcă aplecarea de-a pune generalul și idealul asupra (reprezintărei) reproducerei personalităților concrete îl degradă pe urmă în simplu declamator. În dreptul acestei direcțiuni însemnate de noi se ridică antiteza ei, din care rezultă a treia proporțiune a actorulai față cu caracterele dramatice. Reversul tipurilor ideale formate pe conta sau cu subordinarea vieței individuale ne prezintă figurele acelea în cari individualul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dovedit și prin faptă ceea ce-am dezvoltat noi, precum ni se asigură anume despre Ca act justificativ pentru cele ce-am dezvoltat noi mai sus n-avem decât să amintim pe Kemble, pe care Tieck îl numește mai mult declamator decât actor. Portretul ce ni-l creionează Tieck despre el în Foile sale dramaturgice îl așează cu totul în categoria acelora cari sacrifică individualul idealităței abstracte. "Kemble generaliză individualul și, după ce a tras în jos singularitatea imaginei sale și minunata
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ce se-ncearcă felurit în reprezintări din viața burgeză de-a se teme de mult mai puțin pericol decât dacă-și alege fără mare talent individuali zător figurele de speția a doua însemnate de noi. Căci aci (unde? ) produce deja declamatorul bine dotat efecte cari-l înșeală lesne pe individ asupra măsurei (cuantităței) talentului său reprezintator, pe când nu poate face nimica pe terenul dramei burgeze în coprinsul său cel mai întins, și-l aduce mai lesne la cunostiință asupra măsurei adevăratului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un intern plin și nu ne dă decât forma simțămîntul[ui], din care cauză e moartă și fără căldură de viață. Declamatorul sec ne face în arte acel efect dezgustător care ni-l face în viața ordinară o natură stoarsă prin plăceri simțuale, care cearcă a produce încă prin iritațiuni sensuale simțământul cel natural, de viață. Din stadiul acesta de simțire nemijlocită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
elementele sale, și aceasta o face orișicine care-i impune auditorului ondolațiunile sale ritmice, acela strică cu necesitate orce efect artistic și mai cu seamă orce efect dramatic. Dar oare pentru aceea ritmul să fie șters cu desăvârșire, și scopul declamatorului să nu fie altul decât ca să dizolve versul cu desăvârșire pentru auditori și să-l reducă la vorbirea neritmică? Aceasta ar fi o distrucțiune a vieții ritmice, care nu e deloc o purtătoare numai întîmplătoare a coprinsului său, și ar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toată propria iluziune dramatică. Declamațiunea acestui ritm troheic cere așadar un avânt estraordinar, care să ni poată reproduce pasionata lui coloare. Însă tocmai acest ritm repede fugător face și mai presantă evitarea acestui tact auzibil, căci e prea ușor ca declamatorul, prin natura jucătoare a ritmului troheic, să cadă într-o dârdâire a picioarelor de viers. Arta va consista dar în puterea rezistenței cu care actorul va sili oarecum pe acest ritm ca să părăsească această mișcare monotonă, în care ar cădea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Ifigenia lui Gothe în proză, apărută de curând în forma ei primitivă, unde avântul poetic l-a dus pe autor adesea pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest caracter trebuie ca declamațiunea să i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
figură dramatică nu e decât o efuziune lirică care s-a individualizat. Însă în reprezentarea dramatică poate să se-amestece și momentul epic, care se arată în elementul narațiunei. Se-nțelege că acest moment nu se-prezintă niciodată curat, căci declamatorul se arată și el, într-un mod oarecare, că e mișcat de impresiunea celor enarate și reflectă într-un mod cert în vorbirea sa această impresiune. Acest moment epic percurge firește toate gradele, de la o descriere obiectivă a întîmplărei, pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cineva să se adâncească c-o abnegație de sine în obiectul acela pe care vrea să-l re-nvieze și în sufletul altora. Această abnegație de sine declamațiunea epică după natură o cere mai puțin decât celelalte speții a declamărei. Declamatorul lasă ca să treacă pe dinaintea auditorului toate acele procese descrise de poet, astfel încît ele să se impună auditorilor ca o narațiune poetică și nu ca o întîmplare din viața naratorului. Această declamațiune e de-aceea esențial recitativă, adică fără dezapropriațiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e totdeuna narator, rapsod. Deaceea în declamațiunea epică abandonul pasionat, schimbarea personalității sale în obiectul care se declamă sânt cu totu1 inadmisibile. Schimbarea diferită în ton și tempo e numai o urmare a impresiunilor diferite ce le fac obiectele asupra declamatorului și pe care el vrea să le reproducă și în auditori. El rămâne însă totdeuna atât pentru sine cât și pentru auditor despărțit de materia sa. Cu toate astea declamațiunea epică va trebui să constituie un studiu deosebit pentru reprezentatorul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însă totdeuna atât pentru sine cât și pentru auditor despărțit de materia sa. Cu toate astea declamațiunea epică va trebui să constituie un studiu deosebit pentru reprezentatorul dramatic. El învață aicea acea liniște și claritate în espresiune condiționată de despărțirea declamatorului de obiectul său, deși toate impresiunile deosebite pe cari le provoacă obiectele și situațiunile vor trebui indicate. Fără de-a deveni uniform or trăgănat, artistu 1 trebuie totuși să se ferească de-a cădea într-o astfel de dezapropriațiune. de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
faptă maestrul recitațiunii artistice și de-aceea stă în natura lucrului de-a primi și declamațiunea epică ca pe-un moment din dezvoltarea sa. 2. LEGEA DECLAMAȚIUNII LIRICE Declamațiunea epică are cu deosebire scopul de-a favoriza ținuta obiectivă a declamatorului și liniștea și claritatea recitațiunii, însă declamațiunea lirică, considerată ca prostudiu a celei dramatice, are să serve cu deosebire la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu deosebire scopul de-a favoriza ținuta obiectivă a declamatorului și liniștea și claritatea recitațiunii, însă declamațiunea lirică, considerată ca prostudiu a celei dramatice, are să serve cu deosebire la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar fi propria sa ființă, însă pe un grad mai nalt de simțibilitate. Poezia are să pătrundă la suflet în declamarea ei lirică ca o operă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine nici nu decid care să fie tonul fundamental al declamațiunii lor, ci coprinsul și modul cum acesta e tratat - iată legislatorii proprii pentru fixarea în fiece timp a tonului fundamental din declamațiune. {EminescuOpXIV 329} Declamațiunea lirică are să serve viitorului declamator la conceperea și tratarea unui întreg estetic. Aicea el are ocaziunea de-a se ridica de la cântecul cel mai simplu până la cel mai grandios tablou tonic, are ocaziunea de-a manifesta prin voce toate modulațiunile simțirei și a cugetărei. E
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]