101 matches
-
nu există un punct de reper absolut, întotdeauna univoc și fix, de la care să putem calcula. Stelele sunt (aproximativ) fixe față de sfera cerească (raportate la ecuator si ecliptică). Ca urmare, poziția unei stele descrisă în coordonate ecuatoriale (ascensie dreaptă și declinație) sau în coordonate ecliptice rămâne fixă în timp. Față de un observator terestru, orice stea îndepărtată se deplasează pe un cerc paralel cu ecuatorul ceresc. O rotire completă se petrece în exact o zi siderală. Momentul în care steaua traversează meridianul
Sferă cerească () [Corola-website/Science/299928_a_301257]
-
pentru reprezentarea reliefului (prin curbe de nivel) pe hărțile topografice. În Anglia sec. al XVIII-lea, dezvoltarea navigației atrage după sine și dezvoltarea științei cartografice. Edmond Halley (1656-1742), inițiază crearea primelor hărți tematice. În anul 1700 publică o hartă a declinației magnetice din Atlantic, iar mai apoi, în 1702, extinde această reprezentare asupra întregii lumi (mai puțin zona Pacificului de unde nu dispunea de date). Aaron Arrowsmith (1750-1823) publică lucrări extrem de precis elaborate cum ar fi: Harta Oceanului Pacific (1798), și “General Atlas
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
cu scopul de a repertoria obiectele difuze susceptibile de a fi confundate cu o eventuală cometă de pasaj. Cu unele excepții, nebuloasele de emisie, galaxiile, roiurile (roiurile deschise și roiurile globulare) cele mai spectaculoase accesibile din Europa (adică a căror declinație nu coboară sub 35°) figurează în Catalogul Messier. Cele mai recente cataloage sunt, înainte de toate, făcute de profesioniști, deși unii astronomi amatori reușesc uneori să aibă contribuții importante la edificarea lor. Odată cu creșterea numărului și mai ales a volumului de
Catalog astronomic () [Corola-website/Science/332214_a_333543]
-
osul trigon. Osul trigon există în mod normal la un număr mare de vertebrate inferioare, în special la axolotl. El se întâlnește destul de frecvent la marsupiale. Corpul talusului formează cu colul talusului două unghiuri: unghiul de înclinație și unghiul de declinație, unghiuri ce se formează prin faptul că, la talus, colul nu continuă direcția corpului, ci este înclinat în jos și medial. Aceste două unghiuri se modifică în unele deformări ale piciorului. "Unghiul de înclinație." În plan sagital, axul corpului formează
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
corpului formează cu axul colului un unghi de înclinație deschis în jos, care are în medie 115°. Unghiul de înclinație este mai mare de (mai deschis) în piciorul plat și, dimpotrivă, mai mic (mai închis) în piciorul boltit. "Unghiul de declinație." În plan orizontal, axul corpului formează cu axul colului un unghi de declinație deschis medial, care are în medie 150ș (după Papilian 158ș). În piciorul varus unghiul de declinație este mai mic și colul talusului mult deviat medial. Talusul este
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
are în medie 115°. Unghiul de înclinație este mai mare de (mai deschis) în piciorul plat și, dimpotrivă, mai mic (mai închis) în piciorul boltit. "Unghiul de declinație." În plan orizontal, axul corpului formează cu axul colului un unghi de declinație deschis medial, care are în medie 150ș (după Papilian 158ș). În piciorul varus unghiul de declinație este mai mic și colul talusului mult deviat medial. Talusul este legat de oasele vecine prin 3 articulații: articulația talocrurală, articulația subtalară și articulația
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
și, dimpotrivă, mai mic (mai închis) în piciorul boltit. "Unghiul de declinație." În plan orizontal, axul corpului formează cu axul colului un unghi de declinație deschis medial, care are în medie 150ș (după Papilian 158ș). În piciorul varus unghiul de declinație este mai mic și colul talusului mult deviat medial. Talusul este legat de oasele vecine prin 3 articulații: articulația talocrurală, articulația subtalară și articulația talocalcaneonaviculară. Articulația talocrurală leagă oasele gambei (tibia și fibula), prin intermediul talusului, de scheletul piciorului. Articulația subtalară
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
mm, talusul este în poziție joasă și se suprapune ușor calcaneului. Torsiunea capului sau înclinația colului nu sunt evidente în această etapă. În perioada fetală viitorul os se alungește. Capul se rotează spre lateral, înălțimea corpului crește și unghiul de declinație col-trohlee descrește, pe măsură ce osul este „extras” dintre maleole în această fază și supinația plantei se corectează. Modificările calcaneului din această etapă - corelate cu cele ale talusului, corectează adducția plantei. Osificarea talusului începe în luna a șasea de viață intrauterina la
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
setarea latitudinii geografice a locului de observație. După această operație, se poate începe observarea obiectelor cerești, dar fără a se mișca din loc trepiedul. Pentru a păstra în câmpul vizual corpul ceresc sunt necesare doar mișcări ale ascensiei drepte și declinației. Pe monturile ecuatoriale superioare (de la EQ3 în sus), în general, se pot atașa motorașe electrice care ușurează activitatea astronomului. În această situație, luneta astronomică poate fi controlată printr-un PC, eventual prin Internet. De montură se atașează și o contragreutate
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
cometa s-a reînvecinat cu Pământul. "Pi puppidele" își au denumirea din faptul că radiantul lor este situat în constelația Pupa, la câteva grade spre sud de steaua Pi Puppis, la o ascensie dreaptă de circa 7h 20m și o declinație de -45 de grade. Acest fapt o face vizibilă doar observatorilor cerului austral. Aceste ploi de meteori au fost descoperite în 1972 și au fost observate cam la fiecare 5 ani, la fiecare trecere la periheliu a cometei, dar adesea
Pi Puppide () [Corola-website/Science/334139_a_335468]
-
pentru polinezienii antici pentru navigarea între numeroasele insule și atoli din Oceanul Pacific. Reduse la orizont, ele au funcționat ca niște compasuri stelare pentru a asista marinarii la orientarea spre destinații particulare. De asemenea, ele au folosit ca marcatori pentru latitudine; declinația lui Sirius marchează latitudinea arhipelagului Fiji la 17°S și astfel trece chiar deasupra insulelor în fiecare noapte. Sirius a servit ca și corpul unei „Păsări Uriașe” din constelația "Manu", Canopus fiind aripa sudică și Procyon cea nordică, care a
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
este văzută din unele orașe nordice, ajungând la numai 13° deasupra orizontului când este vâzută de la Saint Petersburg. Sirius, împreună cu Procyon și Betelgeuse, constituie unul din cele trei vârfuri ale triunghiului de iarnă care se observă în emisfera nordică. Datorită declinație sale de aproximativ -17 °, Sirius este o stea circumpolară de la latitudini sud de 73 °. Din emisfera sudică la începutul lunii iulie, Sirius poate fi văzut atât în seara de după apus, iar dimineața se poate observa înaintea răsăritului Soarelui. Datorită precesiei
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
poate observa înaintea răsăritului Soarelui. Datorită precesiei (și mișcării ușor corespunzătoare), Sirius va muta mai la sud. Din anul 9000 Sirius nu va mai fi vizibil în nordul și centrul Europei și în anul 14000 (atunci când Vega este aproape de Polul Nord) declinației sa va fi -67 ° și, astfel, va fi circumpolar de-a lungul Africii de Sud și în cele mai multe părți ale din Australiei. Sirius poate fi observat chiar și pe timp de zi cu ochiul liber, în condiții de climă favorabilă. În mod
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
condiții de climă favorabilă. În mod ideal, cerul ar trebui să fie foarte clar, observarea fiind de la o altitudine mare și cu Soarele care apune spre orizont. Condițiile de observare sunt mult mai prielnice în emisfera sudică, ca urmare a declinației sudice a lui Sirius. Mișcare orbitală a sistemului binar Sirius aduce cele două stele la o separare unghiulară de minim 3 arcsecunde și un maxim de 11 arcsecunde. La cel mai apropiat apropiere, este fote greu de a distinge companionul
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
lumină. O fotografie cu durată lungă de expunere permite să se sesizeze culoarea bătând în roz. Nebuloasa Omega poate fi văzută, cu o relativă ușurință, din cele mai multe din zonele populate ale Pământului, datorită faptului că nu este situată la o declinație prea sudică: în unele zone din Nordul Europei și din Canada, în apropiere de Cercul Polar, vizibilitatea sa este foarte dificilă, iar în Europa Centrală vizibilitatea este relativ scăzută. Omega Nebuloasa poate fi văzută cu o relativă ușurință de cele mai multe
Messier 17 () [Corola-website/Science/311973_a_313302]
-
respectiv, ceea ce variază într-o manieră complexă pe toată suprafața Pământului, și care evoluează în timp. Diferența unghiulară între linia dintre nordul și sudul magnetic și axa de rotație a Pământului în orice poziție anume pe suprafața Pământului se numește declinație magnetică. Majoritatea sistemelor de coordonate sunt bazate pe nordul real, iar adesea în legendele hărților este specificată și declinația magnetică, pentru a putea determina cu mai mare precizie nordul real față de nordul indicat de busolă. Declinația magnetică a fost măsurată
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
linia dintre nordul și sudul magnetic și axa de rotație a Pământului în orice poziție anume pe suprafața Pământului se numește declinație magnetică. Majoritatea sistemelor de coordonate sunt bazate pe nordul real, iar adesea în legendele hărților este specificată și declinația magnetică, pentru a putea determina cu mai mare precizie nordul real față de nordul indicat de busolă. Declinația magnetică a fost măsurată în mai multe țări. Linia de declinație zero ("linia agonică") trece în emisfera nordică pe lângă orașul canadian Churchill de la
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
suprafața Pământului se numește declinație magnetică. Majoritatea sistemelor de coordonate sunt bazate pe nordul real, iar adesea în legendele hărților este specificată și declinația magnetică, pentru a putea determina cu mai mare precizie nordul real față de nordul indicat de busolă. Declinația magnetică a fost măsurată în mai multe țări. Linia de declinație zero ("linia agonică") trece în emisfera nordică pe lângă orașul canadian Churchill de la golful Hudson, apoi la est de lacul Winnipeg, prin provincia Ontario, prin lacul Superior, apoi prin Statele Unite
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
bazate pe nordul real, iar adesea în legendele hărților este specificată și declinația magnetică, pentru a putea determina cu mai mare precizie nordul real față de nordul indicat de busolă. Declinația magnetică a fost măsurată în mai multe țări. Linia de declinație zero ("linia agonică") trece în emisfera nordică pe lângă orașul canadian Churchill de la golful Hudson, apoi la est de lacul Winnipeg, prin provincia Ontario, prin lacul Superior, apoi prin Statele Unite ale Americii către Golful Mexic. De-a lungul acestei linii, nordul
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
de la golful Hudson, apoi la est de lacul Winnipeg, prin provincia Ontario, prin lacul Superior, apoi prin Statele Unite ale Americii către Golful Mexic. De-a lungul acestei linii, nordul geografic este identic cu nordul magnetic. La vest de linia de declinație zero, busola va arăta o poziție aflată ușor la est de nordul real, iar la est de linie, busola va arăta o direcție puțin deviată spre vest. Declinația magnetică este încă importantă în anumite tipuri de navigație care prin tradiție
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
nordul geografic este identic cu nordul magnetic. La vest de linia de declinație zero, busola va arăta o poziție aflată ușor la est de nordul real, iar la est de linie, busola va arăta o direcție puțin deviată spre vest. Declinația magnetică este încă importantă în anumite tipuri de navigație care prin tradiție utilizează busolele magnetice. De-a lungul existenței Pământului, orientarea câmpului magnetic s-a schimbat de mai multe ori, nordul magnetic devenind sud și viceversa. Dovezi ale acestor evenimente
Polul Nord Magnetic () [Corola-website/Science/322107_a_323436]
-
48 de constelații ale lui Ptolemeu, cu câteva modificări și adăugiri (vezi mai jos) Cea de-a 49-a pagină introduce 12 noi constelații (vezi mai jos) ale cerului austral, necunoscute de Ptolemeu întrucât sunt invizibile din bazinul mediteranean din cauza declinației prea joase. Ultimele două pagini sunt tipărite cu planisferele care reprezintă emisferele cerești nord și sud în totalitatea lor. Gravura paginii de titlu prezintă un motiv arhitectural, titlul complet fiind înscris în centrul ilustrației. Atlas și Hercule sunt reprezentați fiecare
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
sus, în dreapta, acoperită cu o capă înstelată. În sfârșit, partea inferioară a gravurii este compusă de o reprezentare a constelației Capricornul, precum și o vedere din Augsburg, orașul în care a fost publicată lucrarea. Constelațiile sunt prezentate în ordinea descrescândă a declinației, începând cu Ursa Mică, cele 12 constelații ale zodiacului apar de la a 22-a (Berbecul) până la a 33-a poziție (Peștii), următoarele 15 constelații fiind situate sub planul eclipticii. Fiecare ilustrație este înconjurată de o riglă divizată în grade pentru
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
zile din ciclul lunar și a sezonului musonului, având astfel În minte un Întreg sistem ce Îi oferă toate informațiile precise despre valuri pe care are nevoie să le știe. Pentru un astronom, este ciudat să nu țină cont de declinația lunii, Însă, cum musonul este legat direct de acest parametru, el poate fi ușor folosit ca indiciu. Harta cognitivă a căpitanului Bugis poate fi reconstituită În formă scrisă, așa cum a făcut-o deja Ammarell, În scop de ilustrare, Însă membrii
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
niște hârtii cu figuri geometrice și cu numere. Mângâie cu buricele degetelor urmele de cerneală, Încă umede. Pesemne matematicianul părăsise camera de puțină vreme. Citi iute pagina pe care omul părea să o fi scris ultima: observații Împrăștiate, Însemnări despre declinația planetei Venus. Într-un colț, zări o umbră roșiatică, ca și când hârtia ar fi fost atinsă de niște degete murdare de sânge. Din instinct, Își ridică privirea În sus, către tavan. Abia bătuse de vecenie, era ora cea mai bună pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]