410 matches
-
Walter Pater avea dreptate afirmând că orice artă aspiră la condiția muzicii, atunci All That Jazz e o sinteză în care o poveste e transfigurată prin muzică. Personajele flirtează cu moartea și nemurirea simultan, totodată schimbând măști cu o viteză deconcertantă. Chiar și scenariul suferă de hiperactivitate, în ton cu dialogul rapid tipic Broadway-ului. Pentru cunoscătorii genului, filmul va părea o imitație prea fidelă în sensul că dă senzația de pastișă ironică. Coloana sonoră e un amalgam incredibil de genuri - s-
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
lui Don Quijote în Est demonstrează necesitatea comensurării comunismului și nazismului cu ajutorul aceleiași balanțe, întrucît "nu există unele victime care au dreptul la dreptate și altele nu". E remarcabilă, în acest sens, polemica d-sale cu Adam Michnik, care se pronunța deconcertant "pentru închiderea trecutului", "absolut contra decomunizării", deoarece orice justiție, după o dictatură, n-ar putea fi decît "iacobină, bolșevică": "Nu pricep (...) de ce crede Adam Michnik că justiția se opune reconcilierii și invers. În mintea mea, reconciliera presupune justiție pentru a
Un director de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16063_a_17388]
-
se abuzează în toate împrejurările fericite sau nefericite, ale vieții. A-l frecventa pe Anton era a te debalcaniza. ș...ț Nu știu din ce rațiuni a alunecat spre sociologie. Toate se întâmplă. Trebuie recunoscut însă că profesorul Gusti, personaj deconcertant dar eficient, reușise să adune în jurul său spirite remarcabile, între care Mircea Vulcănescu, fenomen unic, universal dotat, care reunea, ca un înger enciclopedic, erudiția și ingenuitatea și care se pregătise pentru orice, în afară de un sfârșit tragic. Aceasta avea să fie
Anton Golopenția - Rapsodia epistolară by Mihaela Albu () [Corola-journal/Journalistic/2717_a_4042]
-
nu e străină. Lăsăm, din nou, la o parte câteva inexactități de genul acelora prin care Mateiu pare să neglijeze numărul real al fraților săi paterni, doar Tușchi și Luchi având, la o analiză grăbită, dreptul la vizibilitate. Esențial și deconcertant e, însă, felul în care pretinsul autor al jurnalului acestuia fraged se raportează la masca lui scriitoricească. Cartea conține, abundent, chiar fragmente din opera, celebră, a lui Mateiu Caragiale. Autocitarea ingenuă reprezintă una din deprinderile netulburate ale acestui dandy de
Memoria lui Mateiu Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8327_a_9652]
-
contopite. Cu asemenea teme de discuție e lesne de intuit că volumul nu e pentru uzul microbiștilor. De fapt, stranietatea acestei cărți e că, deși e scrisă ca o poveste plină de umor despre peripețiile universului, efectul asupra cititorului e deconcertant. Trăiești mereu cu senzația stînjenitoare că, în timp ce pricepi ceva, altceva îți scapă, iar dacă încerci să-ți lămurești ce anume îți scapă, sfîrșești prin a nu mai înțelege nimic. Or, tocmai așa arată filozofia.
Discreția cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8548_a_9873]
-
Rosalind Porter. Editorii au abordat un număr de scriitori din spațiul anglo-saxon, cerându-le să scrie o scrisoare de dragoste. Rezultatul e un emoționant amalgam în care umorul negru și disperarea, durerea și sarcasmul, resentimentul și naivitatea, sofisticarea și simplitatea deconcertantă alcătuiesc un tot seducător. Coautorii acestei insolite colecții sunt și celebrități ale zonei literare (de la Margaret Atwood, Leonard Cohen, Ursula K. Le Guin, Douglas Coupland, Jeanette Winterson), și nume despre care n-am auzit niciodată, dar - ne asigură editorii - sunt
Când ați scris ultima oară o scrisoare de dragoste? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8595_a_9920]
-
critici, Teodosie cel Mic. Numai că, citindu-i și recitindu-i cele două cărți, vedem că ele nu se leagă, în nici un fel, de tendințele prozastice ale ultimei decade. Lucru poate firesc la Teodosie cel Mic, un fantasy original, dar deconcertant pentru Viața și faptele lui Ilie Cazane, care ar fi trebuit nu doar să marcheze, ci și să prefigureze ceva. În primul său roman, Răzvan Rădulescu nu este câtuși de puțin neorealist, eventual cu decupaje al sordidului mizerabilist, înfășurat într-
Cazul Cazane by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8627_a_9952]
-
rîsul (în tradiție dacică!) e asociat momentului funebru: "Cum recunoști un om bun? Dacă rîde senin, copilărește cînd vine vorba despre moarte, aceasta înseamnă că e un om cumsecade". În consecință, întîlnim vorbe de duh, crispate în fond, emanînd acea deconcertantă veselie numită popular "haz de necaz": "ŤSă trăiești o sută de ani!ť Așa îi saluta prietenul meu Teofil pe toți. Trebuie să fii atent, însă. Unuia de nouăzeci și nouă de ani nu-i prea poți ura așa ceva. Cu
Un cimitir vesel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8010_a_9335]
-
în răspăr cu latura lui Monsieur Homais de "prost științific, fals om cultivat", prin refuzul vreunui prefabricat al gîndirii, a vreunui corp teoretic stabil care se aplică precum o grilă asupra infinit variatei, infinit mobilei fenomenologii existențiale. În stilul său deconcertant direct, ideea sistemului al cărei model e indicat drept "prostul inteligent", "strălucitor" care ar fi fost Sartre, e combătută astfel: Cînd apare și sistemul, prostia-i perfectă. Marele meu prieten care a fost Constantin Noica voia neapărat să aibă un
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
Dumitru Avakian Trebuie să recunoaștem, avatarurile pe care le cunoaște regia de operă în ultimele decenii sunt dintre cele mai palpitante, sunt deseori captivante. Când nu devin deconcertante! Sunt captivante atunci când regizorul caută și găsește un sens scenic nou, când direcționează relația muzică-libret către o inedită imagine plastică ce pune în valoare noi orizonturi ale raporturilor dintre valoarea muzicală a sunetului și dramaturgia gândită de autori, de compozitor
Opțiuni în regia de operă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7046_a_8371]
-
de externe Grigore Gafencu, care nota în 14 martie 1931: „Întâlnesc la Cameră pe Nae, Nae confidentul, filozoful misticismului monarhic, omul Palatului, Nae Ionescu. Îi cer informații. (...) Nae zâmbește satanic. Îmi dăduse pe vremuri informații bune. De o uimitoare și deconcertantă exactitate. Era în septembrie trecut. Nae se urcase în compartimentul meu și mi-a vestit căderea lui Maniu: Va pleca Maniu, va veni Mironescu. De ce Mironescu? Fiindcă regimul național-țărănesc trebuie compromis definitiv. Va fi un provizorat. Apoi, va veni Titulescu
Agenda2006-33-06-01-senzational 1 () [Corola-journal/Journalistic/285127_a_286456]
-
schimb culpe cu totul inefabile), dar Coșovei ajunsese, din punctul de vedere al formei, la o veritabilă matrice metrică a poemelor: în medie, fiecare avea undeva între două și patru părți, dispuse strofic, începea metaforic (cu o imagine de obicei deconcertantă și electrizată de fiori melancolici), specula apoi câteva formule intertextuale (versuri celebre ale unor mari poeți de la noi sau de aiurea), campa în așa-numitele cuvinte mari (viață, moarte etc.) fără a întreține totdeauna distanța ironică, se replia în câte
I did it my way by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2852_a_4177]
-
foarte scurt, mama și o mătușă. Complicațiilor administrative (căci, cum spune Mureșan ingenios, „omul e o ființă care nu se poate îngropa singură”) li se mai adaugă una: fiul descoperă în cutia poștală o scrisoare abia sosită și întru totul deconcertantă. O scrisoare adresată mamei de către mătușă. „Morții”, constată prietenul îndoliat, „au început să-și scrie unii altora” (p. 214). De aici, o serie de considerații asupra genului epistolar, văzut ca o formă de sincronizare tacticoasă a sinelui cu trecerea timpului
În căutarea poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2873_a_4198]
-
nedumereș te și intrigă. Iar când spun asta, nu am în vedere reacțiile virulente pe care le-a stârnit, la apariție, eseulIluziile literaturii române (un eseu, dacă e să fim cinstiți, a cărui inclemență e normală într-o cultură matură). Deconcertante sunt, de fapt, toate cărțile lui. Există, în armătura lor ideatică o obsesie a originalității (practicate însă cu sistemă) care n-are cum să fie trecută cu vederea. Negrici, e pur și simplu, pasionat de idei. Atât de pasionat încât
Figura unui critic literar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3915_a_5240]
-
pe parcursul următorilor cinci ani (2006 - 2010). Cartea, de o apreciabilă anvergură epică, este o creație plurivalentă și exprimă în ansamblu un mod personal de raportare a autorului la fenomenul existenței, cu tot ceea ce implică acest lucru. Dar dincolo de multitudinea uneori deconcertantă a temelor, ideilor sau motivelor care compun textura complexă a cărții, pot fi identificate câteva dimensiuni tematice dominante, prin amploare și recurență: evocarea copilăriei și a primei tinereți, imaginea Mamei înainte și după trecerea sa în eternitate și, pe întinderea
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
cult, texte de Novalis, Andrei Pleșu, Kafka, Rilke, jurnalul lui Alexandru Baciu, Radu Petrescu, Ștefan Câlția, teologi, filosofi, istorici ai mentalităților -, pare a rătăci printr-o bibliotecă borgesiană, fără strategii de lectură și fără a căuta ceva anume: în pofida diversității deconcertante a cărților și autorilor, însă, autorul jurnalului de lectură din Proximități și mărturisiri, asemeni monahilor care s-au nevoit în pustia bogată a bibliotecilor, caută ceea ce el însuși numește meșteșugul riguros al gîndirii și ceea ce monahii, de felul lui Gavriil
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
celtice par să reziste în poziție verticală. Deși simplă, metafora se dovedește atât de puternică, încât poate fi considerată o veritabilă marcă a aspirațiilor plasate mereu de-a curmezișului istoriei ale metafizicii irlandeze. Într-o formulă de-o complexitate adeseori deconcertantă, cartea următoare, Portret al artistului la tinerețe arată cât de radical a devenit, în doar câțiva ani, discursul lui Joyce. Monologul interior, fluxul conștiinței și chiar dezarticularea pronunțată din ultima parte a cărții aparțin unui autor care-și asumase tehnicile
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
putut ca Eliade, Cioran, Noica, Gyr, Aron Cotruș, Horia Stamatu, Sextil Pușcariu, Ion Barbu, Traian Brăileanu, P.P. Panaitescu, Dragoș Protopopescu să scrie despre Corneliu Zelea-Codreanu nu doar pe un ton exaltat, descins parcă din ditirambii antici cuveniți zeilor, dar, amănunt deconcertant, s-o facă fără ca cineva să-i fi silit vreodată? 3. În sfârșit, cum s-a putut ca atâția inși de o calitate umană remarcabilă, atâția „băieți buni“, să fi trecut de partea unei mișcări care, judecată cu ochii prezentului
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
a ieșit așa... și poate chiar îți face bine s-o auzi prietenește. Unele combinații, la o femeie, sunt atât de deplasate, încât stârnesc duioșenie iritată. Era enervant că nu puteam să-i reproșez decât că știa să gea mă deconcertant, e drept, dar cu seriozitate para lizantă. M-am apropiat de ea pe la spate, privind-o în ochi. M-a respins cu fundul bombat. — Nu, nu vreau la oglindă, nu vreau și nu vreau. Dar cu bărbat’tu n-o
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
ceea ce poate căpăta sensul unui eveniment personal, tot ceea ce arta convertește în experiență. Atunci scrii pornind nu doar de la tine, ci de la eul tău fecundat de puterile scenei." Această confesiune de o admirabilă sinceritate, poate părea, la prima vedere, extrem de deconcertantă. Și asta din cel puțin două motive: mai întîi, pentru că acela care cunoaște bine scrierile lui Banu știe că dezamăgirea și neîmplinirea evocate de el se convertesc, în opera sa critică, în tot atîtea calități, ce conferă, de fiecare dată
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
descrie realitatea, și nu de o limită a realității observate. O situație asemănătoare se petrece atunci cînd fizicianul, după ce trece în revistă formele de energie din univers, se întreabă de-a dreptul ce anume este energia. Răspunsul lui Feynman e deconcertant: fizicienii nu știu ce este energia. Ei știu să facă uz de numeroase forme particulare de energie - cinetică, calorică, potențială, electrică, nucleară etc. -, dar ei nu știu ce este de fapt energia. La fel se întîmplă cu principiul conservării energiei. Toți fizicienii știu că
Sacerdoţiul fizicii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9854_a_11179]
-
sex), pentru a nu mai vorbi de scrierile din raza Bisericii care afurisesc sodomia, nu am putea-o acuza nici de inflație, nici de demagogie, întrucît e vorba de un domeniu esențial al umanului. Aparența sa de nefixare, de varietate deconcertantă, de capriciu impenitent constituie tocmai măsura însemnătății sale. Elocvent, Platon atribuia paradoxurile iubirii unui daimon, id est unei zeități, lămurind patosul său prin imaginea androginului, dramă a diviziunii Unului, metaforă mitică a unei căutări insațiabile, a unei nestinse nostalgii. Ceea ce
Despre pornografie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9965_a_11290]
-
dublează anual populația de zece milioane a țării. Au toate motivele să vină și bine fac. Dacă manuelinul nu a devenit un stil internațional, în schimb, prezumpția mea este că el a oferit sugestii creative măcar unuia dintre cei mai deconcertanți arhitecți ai lumii: Antoni Gaudí (1852-1926). Argumente: terasa Turnului din Belém, împodobită cu pinacluri fantasmagoric-asimetrice, sau claustrul Mănăstririi Jerônimos, cu arcadele sale croșetate în piatră roz-albă, vegheate de himerele ce maschează, mereu altfel, sistemul de drenaj. Acestea, ca și exuberanța
Frânturi lusitane - O artă suverană by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9068_a_10393]
-
mijloacele"... MD: Nu cred că un spirit filosofic ar spune așa ceva, deși, într-un anumit fel, acele Collected Papers ale unui filosof analitic înseamnă o gândire continuată prin toate mijloacele... Este adevărat că, în anumite forme de poezie, există dispozitive deconcertante de aranjament. De fiecare dată trebuie să ne întrebăm care este modul deconcertant, în ce anume constă el. Dar, în textul filosofic - și, prin aceasta, înțeleg formele perpetuate, fie că este vorba despre Derrida, Deleuze, Foucault sau alții -, apare întotdeauna
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
un anumit fel, acele Collected Papers ale unui filosof analitic înseamnă o gândire continuată prin toate mijloacele... Este adevărat că, în anumite forme de poezie, există dispozitive deconcertante de aranjament. De fiecare dată trebuie să ne întrebăm care este modul deconcertant, în ce anume constă el. Dar, în textul filosofic - și, prin aceasta, înțeleg formele perpetuate, fie că este vorba despre Derrida, Deleuze, Foucault sau alții -, apare întotdeauna o discursivitate tradițională. În ce mă privește, eu caut poemul: o scriitură concisă
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]