220 matches
-
ci haotic și plin de incertitudine. Totul devine superfluu. Începînd cu principiul incertitudinii, enunțat de Heisenberg în 1920, continuînd cu teoria dezordinii și cu cea a haosului, totul a devenit întîmplător și imprevizibil. Astfel s-a declanșat forța centripetă a deconstructivismului care a invadat știința, cultura și arta contemporane. Dar dincolo de toate acestea există o ordine transcendentală la care adevărata cunoaștere are acces. Ordinea de dincolo de ordine poate fi descoperită numai printr-o conștiință modificată, într-o stare extatică. Cum spune
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
O, 1990, 24; Ion Simuț, Citatul - semn de criză, RL, 1990, 31; Alex. Ștefănescu, Farmecul discret al erudiției, RL, 1990, 33; Ion Buzera, Dincolo de citat, R, 1990, 9; Gabriela Duda, Acțiunea citatului eminescian, VR, 1991, 1; Maria-Cornelia Oros, Omagiu și deconstructivism, RL, 1992, 13; Alina Creangă, Trădarea cuvintelor, ECH, 1996, 10-12; Mariana Criș, Actualitatea discursului critic, „Azi - Supliment literar”, 1997, 10; Borbély, Xenograme, 128-129; Mircea Anghelescu, Procesul Caracostea, RL, 2000, 31; Alexandru Ruja, Un destin perdant, O, 2000, 11; Petraș, Panorama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
termenilor ar fi atât de clare în lucrări de referință, de ce s ar mai scrie tomuri întregi de comentarii și interpretări? Ce sens ar mai avea, de exemplu, analiza unui termen sau a unei sintagme dintr-o operă devenită clasică? Deconstructivismul revine, în ultimă instanță, la a spune că nimic nu poate fi spus, iar ceea ce urmează este și nu poate fi decât tăcerea. Or, limbajul religios și teologic nu este, de regulă, decons tructivist, ci mai degrabă dogmatic și/sau
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
la care nu poate să nu facă referiri. Îl susțin hotărâtor teorii precum cea a dialogismului cu necesarele referiri la intertextualitate, procedeu al maximei sincerități cât privește raportarea unui autor la textele care-l precedă, iar ulterior, cele din zona deconstructivismului. În Textul închis (Le texte clos), studiu ce urmărește să construiască o "tipologie a textelor, altfel spus definirea specificității diferitelor organizări textuale prin situarea lor în textul general (cultura) din care fac parte și care face parte din ele", Julia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
că putem interpreta povestirile pe baza unor întrebări. Întrucît și eu am aplicat aceeași metodă în această carte, o comparație rapidă poate deveni revelatoare. Prima întrebare a autorilor, "Cine vorbește aici?", este amplificată prin adaosul perspectivei dialogismului bahtinian și a deconstructivismului derridean. Iar în trena acelei teorii complicate, se ajunge la termenul "lectură problematologică" presupunînd o permanentă punere sub semnul întrebării a vocii vorbitoare prin întrebarea: Cine vorbește? Strategia este numită de aceiași autori "lectură prin citate". A doua întrebare ridicată
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
suspiciunii. Pentru apostolul Pavel, care operează lectura alegorică (Gal. 4,24) a unui text patriarhal (Fac. 16), s-ar putea spune că intenția naratorului istoriei lui Avram, Sarai și Agar nu contează. Luându-și această libertate, desigur, Sfântul Pavel adoptă deconstructivismul pentru a se complace în delirul interpretării. Absorbit fiind în revelația lui Dumnezeu, apostolul respectă doar criteriile duhovnicești ale inteligibilității. Biserica procedează în aceeași manieră didactică, eliberată de fixația idolatră asupra trecutului, atunci când citește Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în raport cu poetica lui E. A. Poe și Wallace Stevens. Studiile dedicate unor poeți români contemporani - Nichita Stănescu sau „Hemografia”, Timpul ca imagine mobilă a eternității la Cezar Baltag, Continuitatea ființei la Aurel Rău - vor fi continuate de lucrarea Marin Sorescu și deconstructivismul (1995) și de amplele eseuri din volumul Scriitori români în paradigme universale (1998), în care sunt discutate, cu o distinctă percepție interpretativă modernă, fenomene de cultură veche românească, îndeosebi scrierile cronicarului Miron Costin și ale lui Dimitrie Cantemir, autoarea abordând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
predilecție din literatura americană, proză psihologică (Edith Wharton, William Dean Howells, Henry James) și proză fantastică (într-o cuprinzătoare antologie), dar s-a oprit și la scrieri SF (Isaac Asimov). SCRIERI: Scenarii și limbaje poetice, București, 1989; Marin Sorescu și deconstructivismul, Craiova, 1995; A Survey Course in British Literature, I-II, București, 1997-1998; Scriitori români în paradigme universale, București, 1998; A Discourse Analyst’s Charles Dickens, București, 1999; Discursul modernist, București, 2000; Discursul postmodern, București, 2002. Traduceri: Regele visurilor (Povestiri americane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
Virgil Nistor, „Regele visurilor”, ST, 1981, 3; Cristian Moraru, Modernitatea poetică - structuri și limbaje, RL, 1990, 11; Ion Pop, „Scenarii și limbaje poetice”, ST, 1990, 5; Monica Spiridon, Chipuri ale poeziei moderne, R, 1991, 1; Dan Stanca, „Marin Sorescu și deconstructivismul”, RMB, 1995, 18 octombrie; Constantin M. Popa, Marin Sorescu față cu hipotextul, L, 1997, 3-4; Dan Stanca, „Scriitori români în paradigme universale”, RMB, 1998, 10 noiembrie; Geo Vasile, Conștiința de sine a literaturii, LCF, 1998, 45; Monica Spiridon, Textul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
științe sociale internaționale, Editura Polirom, Iași, 2011. 39 Sozialökonomische wissenschofts, vezi Dragoș Paul Aligică, op. cit., p. 23. 40 Dar nici nu ne aflăm în capcana criticii permanente și cu orice chip a lumii occidentale. Pascal Bruckner arată: "De la existențialism la deconstructivism, toată gândirea modernă se epuizează în denunțarea mecanică a occidentului, subliniindu-i ipocrizia, violența, ticăloșia", Tirania penitenței. Eseu despre masochismul occidental, Editura Trei, București, 2007, p. 12. 41 Charles Darwin, Originea speciilor, Editura Beladi, Craiova, 2007, p. 152. 42 Ibidem
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
de curente de gândire, teorii sau metodologii în vogă în cultura occidentală - structuralismul, semiotica, contribuțiile de teorie literară ale Școlii formale ruse, venite tot prin filieră occidentală, precum și diferite metode de hermeneutică literară etc., în oarecare măsură și poststructuralismul și deconstructivismul. În cazul p., a cărui aclimatizare la noi este inițiată în anii ’80, acesta privea în mod direct creația literară, nu numai cercetarea și interpretarea ei, fiind recepționat, în primă instanță, ca un curent literar. Centrul de iradiere din care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
vezi Mureșan, Comentariu la Republica lui Platon, Ed. Metropol, București, 2000, p. 21 și mai ales pp. 246-247. Cf. C. Noica, „Cuvânt prevenitor”, în Platon, Opere, V, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 9 sqq. Pentru împărțirea în tradiționalism, deconstructivism (Derrida), neotradiționalism (Nussbaum) și în abordarea dialogal dramatică (Heidegger, Gadamer, A. Bloom și A. Cornea), vezi Mureșan, op.cit,, p. 31 sqq. Cf. Republica, 369c-d. Cf. Aristotel, Politica, III, 5, 1278a 4 etc. Cf. Politica, 331c-d. Cf. Republica, 334a. Cf.
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unități, regulile sale, "gramatica" sa: dincolo de frază și deși compus numai din fraze, discursul trebuie să fie în mod firesc obiectul unei a doua lingvistici" (id.). El va numi această "a doua lingvistică" pînă în 1970, înainte de a cădea în deconstructivism, "lingvistica discursului", sprijinindu-se pe "translingvistica" sau "semiologia de a doua generație" a lui Benveniste. J. Kristeva s-a referit și ea explicit, într-un dialog cu J.-C. Coquet, la poziția lui Benveniste. Ea considera semiologia interpretativă, ancorată în
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
fost modestia perspectivei critice, care, pe de o parte, a fost oglindită în doctrina existențialismului, studii ale puterii și influenței subiectivității umane, iar pe de altă parte, a fost reflectată printr-o analogie epistemologică ulterioară cu semnificațiile ontologice și cu deconstructivismul existențialismului. Totuși, în mod paradoxal, această conflagrație nu a dus doar la o atitudine modestă față de perspectiva critică, dar și la reinscripția conceptelor critice totalitare, cum ar fi locul în care ar trebui pusă în scenă activitatea umană, și aplicabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
obiectele de artă sunt gândite ca obiecte produse prin intermediul spiritului ce au ca scop promovarea bunăstării sociale a omului. Arta este înțeleasă ca un nou mod de a expune creativitatea umană în obiecte ce servesc ambianței și confortului. Dar prin deconstructivism se ating aspecte ontologice noi, în special prin descrierea anumitor funcții artistice precum: cea mitică, estetică, magică etc. Arta devine spațiul în care se încearcă noi posibilități ale ființei, ale devenirii și ale înțelegerii lumii. Operele de artă dobândesc o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
of a manifold of ideal meanings (Bedeutungen) which, taken together, constitute a whole, sui generis". Roman Ingarden, The literary work of art, op. cit., p. 11. 14 Opera literară a fost supusă, în decursul secolului trecut, mai multor teorii (noul criticism, deconstructivismul, structuralismul) ducând la înțelesuri diferite. Pierre Audiat și Jacques Derrida identifică literatura cu actul scriitoricesc în timp ce conținutul său fie oferă o descripție a vieții autorului, fie oferă o realitate ce depășește realitatea umană. Maurice Blanchot identifică opera literară ca având
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Chiarelott (1983); J. Caputo (1987) ș.a. Pedagogia poststructuralistă poate fi considerată „inima” pedagogiei postmoderniste propriu-zise, domeniul central al „gândirii noi” care își propune să „spargă limitele” și să depășească prejudecățile gândirii moderne. Conceptul de poststructuralism este interșanjabil cu conceptele de deconstructivism și postmodernism. Inițial, el a definit o anumită mișcare de idei, născută în Franța, ca reacție la structuralismul lui von Bertalanfy, Ferdinand de Saussure, Lévy-Strauss, Parsons, Piaget ș.a. În anii ’40-’50, această abordare științifică devenise un structuralism invadator care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
poststructuralismul inițial. Ulterior, conceptul de poststructuralism și-a extins sfera și s-a contopit cu postmodernismul. Cel din urmă s-a afirmat, la începuturi, ca o mișcare inovatoare radicală în arte, tehnologie și știință. În anii ’90, postmodernismul a asimilat deconstructivismul și poststructuralismul, transformându-le în moduri de a gândi „dincolo de” (limitele gândirii moderne, prejudecăți, căi bătătorite, convergențe, obișnuințe etc.). Marii inspiratori ai gândirii curriculare poststructuraliste au fost gânditori europeni în vogă în anii ’60-’70: J. Lacan (teoria subiectului decentrat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
masculinism și homosexualism; dorința de „a fi” la educator și la elev; sinuciderea și omorul; terorismul și nihilismul; dorința de putere și autoritate; statutul enigmatic și statutul provocator în educație; scandalul etic și limbajul scandalos; critica naționalismului și eficientismului curricular; deconstructivismul curricular; ritmul și mișcarea ca fundamente ale experienței umane; deconstrucția autobiografiei; arhitectura sinelui; articularea postmodernă a curriculumului; megaparadigmele postmoderniste ale curriculumului (premodernismul, modernismul și postmodernismul); spațiul educațional postmarxist; autocunoașterea feminină și feministă; confruntările modernismului cu postmodernismul; denaturalizarea lumii; gândirea postformală
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
hipererotismul și educația sexuală; realitatea spectaculară și teleeducația; ludismul postmodernist și educația; „spectacularizarea” (spectacularization) războaielor și educația irenologică; rezistența subiectivă și educația. Cele mai importante personalități ale teoriei curriculumului care s-au aplecat asupra impactului acesteia cu postmodernismul, poststructuralismul și deconstructivismul sunt: Peter Taubman (1982, 1990); Jacques Daignault (1992); Cleo Cherryholmes (1988); jan jagodzinski (sic!) (1992); Clermont Hauthier (1986, 1992); Wen-Song Hwu (1993); William Pinar (1988, 1994); Madeleine Grumet (1990); Rebecca Martusewicz (1992); Tony Whitson (1991); Valerie Walkerdine (1985, 1988); Jennifer
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fi în nici un caz consensul, stabilitatea sau agreement-ul - dimpotrivă, norma ar trebui să fie „conflictul, instabilitatea, disagreement-ul, pentru că procesul este unul de construcție urmată de deconstrucție prin construcție”. Expresia „deconstrucție prin construcție” (deconstruction by construction) este vădit inspirată de deconstructivismului lui Derrida. Dar ce are în vedere Cherryholmes? El prezice că, dacă domeniul curriculumului va evolua spre o atitudine poststructuralistă, atunci practicienii vor trebui să abandoneze speranța în certitudine și să înceteze să-și mai fixeze ca scop stabilitatea. Cherryholmes
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și în Statele Unite. Științele cognitive, o spun cu toată franchețea, nu și-au ținut promisiunile acelor ani, oarecum ca antropologia, care a intrat cam tot atunci în declinul său postmodern, mizând, alături de mai toate disciplinele socio-umane, pe rebeliune anticanonică, relativism, deconstructivism fără limite și abolire a oricărei metanarațiuni. Mai bine zis, metanarațiunea morții metanarațiunilor a devenit forma hegemonică a unui demers epistemologic și chiar metafizic îndreptat împotriva Proiectului Luminilor și incapabil de a mai gândi cunoașterea ca un tot complex. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
teza să de doctorat, Epistemă, ideologie, român: secolul XVIII francez, o contribuție originală, inedită nu doar în planul culturii române, de abordare a structurilor de profunzime ale literaturii din perspectiva pragmaticii, a cărei viziune este îmbogățita cu sugestii venite dinspre deconstructivism și din aria studiilor culturale. Lucrarea urmărește evoluția formulelor românești în contextul francez al Luminilor, perioada de tatonări și de căutări în plan estetic, care conduc la elaborarea unei poetici a genului narativ în acord cu noile dimensiuni definitorii pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290215_a_291544]
-
o interpretare pentru a ajunge la un fapt. Pe scurt, nu exist fapte, ci numai interpretări. Această abandonare a perspectivei ontologice în favoarea celei axiologice va marca întreaga evoluție a gândirii moderne și, mai ales, postmoderne, de la structuralism la semiotică și deconstructivism. Filozoful german revine la ideea clasică a eternei reîntoarceri în Așa grăit-a Zarathustra, unde descrie fiecare moment ca pe o ușă care se deschide în ambele sensuri. În orice moment există o repetiție de momente infinite, și orice moment
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Interferențe, 69-71, 77-79; Lovinescu, Unde scurte, I, 208-209, 254-257, 313-316; Maria Vodă Căpușan, Marin Sorescu sau Despre tânjirea spre cerc, Craiova, 1993; Mănucă, Analogii, 216-221; Cristian Stamatoiu, Cariul din „limba de lemn”, Târgu Mureș, 1995; Maria-Ana Tupan, Marin Sorescu și deconstructivismul, Craiova, 1995; Marian Barbu, Aspecte ale romanului românesc contemporan, II, Craiova, 1995, 138-154; Nițescu, Proletcultismul, 333-334; [Marin Sorescu], CRC, 1996, 23-24 (semnează Liviu Leonte, Constantin Ciopraga, Lucian Vasiliu ș.a.); In memoriam. Marin Sorescu, CC, 1996, 11-12; Claudiu Groza, Marin Sorescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]