192 matches
-
nu au absolut nimic de-a face cu ansamblurile de molecule a căror dezagregare o putem observa la capătul unui proces obiectiv. Deoarece aceștia sunt moduri ale vieții absolute și poartă în ei esența acesteia, esența auto-sporirii, gândul dispariției sau decrepitudinii lor nu este doar trăit de ei ca o indignare: în ochii filozofului capabil să pătrundă în esența a ceea ce face din ei ființe vii, el se dezvăluie ca o imposibilitate de ordin aprioric. Geniul lui Nietzsche stă în a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
compromis de înțelegerea fenomenului morții. Sursă acestei definiții se află în Bergson („Cele două surse ale moralei și religiei”). Aici, Bergson vorbește despre funcția fabulatoare, ce reprezintă o reacție a naturii împotriva puterilor dizolvante ale inteligenței - puterea inteligenței reprezentînd conștiința decrepitudinii și morții 7. Că și metaforă la Blaga, simbolul definit de Durand e destinat îmbunătățirii condiției omului în lume. Vindecării de infinitul rău al abstracțiunilor - prin spirit metaforic - îi corespunde terapia prin imaginația simbolică. Există ceva ireductibil în limbajul metaforic
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
al urbei, și apoi identitatea de fișă clinică, ca simplu prizonier al unui salon auster. Procedeul are efect de captatio întrucît ți se cere ca, după ce te-ai familiarizat cu intimitățile lui George Constantin sau Gheorghe Dinică, să asiști la decrepitudinea lor fiziologică, solidaritatea spontană pe care o resimți față de ei fiind chiar motivul pentru care lectura te absoarbe. Rezultatul este că, molipsindu-te de supliciul prin care trece fiecare, capeți un gust amar de spectacol deprimant: se moare pe capete
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
adevăr. în alt limbaj, abia matul dă sensul unui joc de șah. Inițiatic vorbind, abia moartea luminează sensul vieții, iar mistic, abia apocalipticul ne scoate din (apoca)lipsa destinului. Așa grăit-a, după Mateiu, asfințitul Crailor, magii împărați decrepiți ai decrepitudinii însăși a timpurilor. E finalul, adică noul început, cum numai Ion Barbu a putut înțelege: " Da, asfințitul Crailor, dar în cealaltă parte, odată cu stelele Scorpiei, răsăritul unui sens tragic și nou...". Vecernia de apoi, slujită de cei trei magi de la
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
de-a-ndaratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. Și ne topeam în purpura asfințitului...". Binecuvîntată limbă: "Și ne topeam..." ar fi fost descrierea a tot ceea ce se întîmplase înaintea vecerniei de apoi. Mateiu descrie aceste întîmplări ca și cum ar fi o inițiere în decrepitudine și îl înfățișează pe viitorul deputat Pirgu ca hierofant al desacralizării radicale, dar și hierofantul paradoxal care, cu spatele la transcendență, va fi și cea din urmă călăuză spre transcendent. Destinul Crailor nu are de-a face cu Orientul istoric din Balcani
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
o narațiune lipsită de rafinamentul stilistic caracteristic și de complicatele lui jocuri de oglinzi menite să reflecte fațetele multiple ale personalității protagonistului. In The Humbling rămân prezente, obsedante, temele lui din totdeauna: arta, erotismul, celebritatea, moartea, plus, în ultimele cărți, decrepitudinea ca urmare inevitabilă a îmbătrânirii. Numai că ele sunt bifate parcă într-o doară, fără detașare ironică și fără osteneala de a le face să se întrepătrundă. Alter-ego-ul autorului, cel care urmează să fie umilit până la anihilare, se numește Simon
Regres sau un alt fel de joc? by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6428_a_7753]
-
sau o dispoziție reflexivă sunt virtuți care te pot ridica peste umilința de fond pe care o resimte orice om atins de bătrînețe. Și cum condiția credinței e spiritul, în bătrînețe există atîta spirit cît putință de a-i micșora decrepitudinea e de găsit în ea. Spiritul lui Livius Ciocîrlie se află la întretăierea umorului cu reflecția: lipsit de darul credinței, lacună tipică pentru generația de intelectuali din care face parte, scriitorul care a consimțit să-și lase malul Begăi pentru
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
o umilință morală, nu-ți mai rămîne decît s-o privești de-a dreptul în încercarea de a-i accepta supliciul. Jean Améry și-a publicat eseul despre bătrînețe la 55 de ani (în 1968), la o vîrstă cînd semnele decrepitudinii nu-i mai îngăduiau să se amăgească. Intrase în vria descompunerii și nu putea reacționa la ea decît descriind-o. De fapt, austriacul și-a scris eseul din repulsia pe care o resimțea față de ruina propriului trup, dar și din
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
și un fin trișor... Dar o făcea admirabil. Mimica sa era impenetrabilă. Umorul englezesc... În tinerețe, afișa o ținută de gentleman. Iar spre bătrînețe, cînd puterile începeau să-l mai lase, dădea impresia unui lord ajuns într-un stadiu de decrepitudine, de cele mai multe ori trucată. Poetul juca la cacealma. Dacă, în perioada tinereții, fusese de o punctualitate exemplară, în ultimii săi ani de viață nu-și mai respecta cuvîntul. Memoria părea să-i joace feste. Era vorba însă de evenimentele dintr-
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
politică! Agamiță, de la 48 a avut destul timp ca să depășească această fază primitivă a succesului electoral - politica! Agamiță se simte eliberat definitiv și de o legătură palpabilă cu sexul feminin! Agamiță - în regia domnilor Cornișteanu și Mălăele! - câștigă totul când decrepitudinea umană începe să atingă esteticul cel mai pur! Delakeza și Mălăele, în scaune pe rotile, nu mai stau cu picioarele pe pământ: ei au învins gravitația politicului! Aproape că nici clipa ce li s-a dat nu mai știe dacă
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
un comentariu!". Gîlceavă, bine făcută din efecte de text, între femei ieșite una din alta, fără să mai poată intra, vreodată, la loc și, mai ales, umorul lancinant al păgubașului. Comedia comediei cu neveste fericite. A timpului complice și-a decrepitudinii joviale. Dacă ceva, cineva i-ar putea aduce înapoi și Alexandra s-ar mai vedea cu oricare dintre iubiți, caii ei de bătaie, care au amuzat-o, au răsfățat-o, au umilit-o, peste toate au ținut-o în viață
Marele șarg by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11159_a_12484]
-
De unde utopia, cel mai uscat exercițiu inflamat.(...) Ulterior am înțeles că aparțin nediferențierii, în varianta ei de la frontiera dintre mîl și nisip, adică dintre letargie și scepticism. Aici par să mă opresc". Sau: , Prin urmare, e cazul să drămuiesc pateticul decrepitudinii. Cum ar zice un mare bărbat de stat: ciocul mic!". Sau, cu capul tot mai plecat: , Soluția, bine cunoscută: să nu mă mai iau în serios". Sau chiar fără nici o retenție a umilinței: ,oricum nu mă prea respect". Logic, reaua
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după iubire. De povara obișnuinței, de pierderea respectului, mai ales. De decrepitudine. De moartea naturală, care, oricum, l-ar fi ajuns. Le-am oferit un sfârșit decent, ce a fost rău în asta? Am fost acuzat de către critici că nu las personajelor nici o șansă! Dar faptul că le-am gândit nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot decât contempla cu uimire propriile-mi vârste ale decrepitudinii, precum și grandoarea eșecului meu de om care nu s-a putut sinucide la timp... dar poate că nici acum nu e prea târziu, poate mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum o spune nu mai știu care proverb al neamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrînelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfîșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plîns bărbătesc, precum erzațul său de oftături și lacrimi cu care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
repeziciune prin vine. Și mai ghiduș, un alt amoraș, trimis să deștepte sexualitatea, încercă să supună, chinuind, o fetiță. Aripile de înger sunt aici convenție pură. Ce se întâmplă azi cu corpul îmbătrânit, al cărui vestmânt poartă nenumăratele mărci ale decrepitudinii ce echivalează cu o moarte anunțată? Unii artiști încearcă se denunțe drama legată de unicitatea frumuseții trupului tânăr, considerând-o o prejudecată psihosocială alienantă. La urma urmei, dacă ne putem simți atrași de femei sau bărbați mai în vârstă, al
PIELEA ŞI SEMNELE de DAN CARAGEA în ediţia nr. 966 din 23 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362868_a_364197]
-
corpului, în numele căruia sunt lansate zilnic o mulțime de practici, intervenții, tratamente și diete, prezentate drept adevărate miracole oricărei femei și oricărui bărbat chinuiți de câte un detaliu inestetic sau de apariția semnelor deteriorării trupești, evocă, prin reflex, umbra terifiantă a decrepitudinii fizice, a îmbătrânirii și, firește, a morții. Decesul conferă corpului statutul de obiect absolut, prin anularea iremediabilă a subiectului, iar dacă moartea a survenit în urma unui accident, multe organe se pot refolosi, ceea ce însemnă că, pe bucăți, metonimic, corpul poate
SCENARIILE MORŢII de DAN CARAGEA în ediţia nr. 948 din 05 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362466_a_363795]
-
acestea la progresul omenirii? Avem oameni mai buni, mai cinstiți? Avem mai multe opere de artă? Mai mulți sfinți? Nu, nu cred. Avem mai multe corporații, mai multe imperii. Mai multe războaie, mai mulți șomeri, mai multă suferință. Mai multă decrepitudine. Am avut grijă, în imperiul nostru decăzut, să crăpăm puțin ușa, astfel încât diavolul să intre prin ea. Câteodată, mă întreb ce caut pe această lume, de ce scriu, de ce exist. Alteori, mă gândesc că voi sfârși într-un sanatoriu de boli
UCENICUL de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2140 din 09 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350224_a_351553]
-
vorbește și-ți arată cât de bine și de important este să trăiești și să vezi, mai ales, partea plină a paharului... Ți-am îndrăgit, doamnă, copacii, ulcioarele, cerul, camerele, ferestrele, casele bătrâne, obosite, dar și bătrânii cu a lor decrepitudine, truncihurile și frunzele și crengile, carele trase de cai, oamenii surprinși în clipa lor de trăire, ți-am iubit nostalgia, doamnă, și surâsul culorilor, forța de a povesti, prin metaforă, prin simbol, prin lumină și umbră, prin misterioase vrăji făcute
TABLOURI PE UN GRUND DE SUFLET NOBIL de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 782 din 20 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352014_a_353343]
-
de grabă „ priveliști sufletești”. Poezia lui „năștea din negura minții, ca o protestare intimă împotriva peisajului mecanic, de gloanțe, de sârmă ghimpată, de tancuri”. Anotimpul preferat al lui a fost toamna, o toamnă a tristeții, a melancoliei în fața procesului de decrepitudine a naturii. Peste bogăția toamnei, acest anotimp „pune tristețea-n lespezi a stupilor cu miere, și în priviri cârceii pământului rotund.” În stil bacovian, poetul are senzația de izolare, de pustiu într-un târg de provincie uitat de lume. În
B.FUNDOIANU-POETUL FLACĂRĂ ŞI RUG LA AUSCHWITZ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 680 din 10 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351244_a_352573]
-
va rămâne în viitor din structura lăuntrică pozitivă a umanității și din pârghiile sale de forță majore de până acum nu știu exact să anticipez. Probabil nimic, nici măcar istoria acestora, dacă privim cu atenție la modul de degradare dinamică prin decrepitudine a persoanei în sine și a lumii în contextul actual. Nu cred că o să ne mai ferim multă vreme de aici înainte a rosti cu rușine inestetica expresie „curvă umană”, fie ea masculină, fie ea feminină, ci o să ajungem a
CE CAUT EU ÎN POSTMODERNITATE? de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 606 din 28 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355288_a_356617]
-
de subcomentator a postacilor noștri? De unde virtualitatea că războiul civil civic s-a teleportat din stradă, unde se adunau protestatarii cu zecile de mii la marș și miting, în chițimii-debara atomizat online pe autostrăzile informaționale? Pesemne pentru că obsolescența infrastructurii și decrepitudinea bazei de masă apostolice n-au exterminat încă totalmente în RO și DRO nucleele de viață spirituală, fiindcă uite că mai apar pe la târguri bestselleruri levantine, împotriva tuturor pesimismelor statistice, dar una e în istorie să valorifici din vina postromânismului
POSTROMÂNISMUL (1) – DESPRE COPERTA ACESTEI CĂRŢI de CAMELIAN PROPINAŢIU în ediţia nr. 600 din 22 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355330_a_356659]
-
ale ei, desfășurată normal și efemer, dar și o mâhnire demnă și ascunsă și încrezătoare în ce-i bun și cu adevărat uman, o mâhnire trecută, sugerată doar, pentru cei ce știu ce e tristețea. Am simțit, apoi, din nou, decrepitudinea caselor vechi, am simțit, am auzit parcă, și o melodie duioasă, dinnauntru, nostalgică, cunoscuta și totodată nouă, cântată în culori frumoase, la vioara vieții noastre, care ar putea fi, dacă vreți, paleta pictoriței din Haifa... Liniște, vă rog! Liana Saxone
CONCERTUL CULORILOR de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 123 din 03 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/342577_a_343906]
-
Privind un tablou, fiecare deslușește în el “ceva”, poate identic cu ce și-a dorit creatorul, poate diferit, comunicând, interactivând. Purcărete ne poartă pe o insulă misterioasă. Interiorul palatului pare doar o amintire ștearsă a gloriei de altădată ajunsă în decrepitudine, o “lume nouă” în care totul se clatină, podeaua se învârtește amețitor și pereții glisează (magie? beție?), o lume pe dos (candelabrul iese din podea), o lume a hârtiilor suflate de vântul furtunii și din care rămâne doar esența: cartea
BRAINSTORMING, ÎN REGIA LUI SILVIU PURCĂRETE LA FESTIVALUL SHAKESPEARE DIN TEL AVIV de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1462 din 01 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372842_a_374171]
-
apologia luptei în timp de pace. Este vorba de doi dintre ultimii laureați ai premiilor Stalin: Simeon Babaevski și Vasili Ajaev, unul mai nechemat decât altul și unul mai publicat și mai premiat decât altul, cuplul lor în timp marcând decrepitudinea totală a discursului îndârjit de îndoctrinare a cititorului tot mai prost și tot mai dezinformat, prin aspirații tot mai proaste și mai șablonarde; precum și drumul pe care cohorta de lăudători din critica literară a vremii ar fi împins întreaga literatură
CRITICA DE DIRECŢIE A LĂMURIRII ŞI DUMIRIRII (II) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348838_a_350167]