133 matches
-
valorile morale, care dau sensul persoanei și care fac ca acțiunile și conduitele individului să aibă un pronunțat caracter moral, exprimate prin datorii, drepturi, voința de a acționa liber sau capacitatea de autocontrol și abținere, curaj sau prudență, inițiativă sau defetism, sacrificiu, dăruire etc. Se poate remarca faptul că acțiunile morale sunt manifestări psihologice ale persoanei, dublate Însă de valorile morale care le impun o anumită finalitate. Aceste acțiuni sunt marcate de valorile morale pe care persoana respectivă și le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Într-o anumită formă personală unică. Ceea ce contribuie În mod direct și substanțial la acest proces este suma experiențelor de viață ale individului, relațiile sale cu ceilalți, viața de familie, de cuplu, activitatea profesională, succesele sau eșecurile, spiritul Întreprinzător sau defetismul, schimbările de viață, profesionale, de habitat, precum și alte evenimente neprevăzute. Un rol esențial Îl au eșecurile și succesele individului, care, din punct de vedere psiho-moral, au semnificația unor Încercări ce pun În evidență forța și suplețea de adaptare și depășire
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vizează atingerea registrului ideal al existenței, perfecțiunea și exemplaritatea persoanei respective, are la bază mecanismul transcendenței. A tinde către mai bine, către mai mult, către mai sus este o aspirație morală fundamentală a Eului personal. Reversul ei este prăbușirea, descurajarea, defetismul, absurdul, depresia melancoliformă și, ca ultimă și extremă formă de manifestare, suicidul. Egocentrismul, alterocentrismul și egodepășirea sunt atitudini psiho-morale existente ca virtualități ale persoanei umane. Ele se manifestă În act, prin intermediul sentimentelor morale. În felul acesta, egocentrismul generează egoismul sau
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și aceasta pentru că o astfel de conviețuire este un dat obiectiv al națiunii italiene. Continuitatea dintre cei douăzeci de ani de regim fascist și cei treizeci de ani de regim creștin-democrat își află temelia în haosul moral și economic, în defetism ca imaturitate politică și în restricția Italiei de a accede la locurile prin care trece istoria. Ceea ce i-a deosebit formal pe foștii stăpâni fasciști de noii stăpâni creștini democrați (care nu mai au absolut nimic creștin în ei, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
am motive întemeiate să mă-ndoiesc de acest lucru. A trecut de-acum o lună de la acel fericit 12 mai și, prin urmare, pot să-mi permit să aduc critici fără să mă tem că voi fi acuzat de un defetism inoportun. Părerea mea este că pragul de 59% în favoarea lui „contra” nu demonstrează câtuși de puțin o miraculoasă victorie a laicismului, a progresului și a democrației, ci atestă două lucruri: 1. faptul că „păturile medii” s-au schimbat radical sau
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lucru este scandalos. Iar eu sunt scandalizat, cu riscul de a fi și lipsit de generozitate, și conformist (așa cum este întotdeauna cine e scandalizat, făcându-se, prin urmare, purtătorul de cuvânt al unui sentiment comun și majoritar, nu lipsit de defetism). Oricum, este clar că, atât timp cât conducătorii democrat-creștini vor păstra tăcerea cu privire la schimbarea traumatică a lumii petrecută chiar sub ochii lor, un dialog cu ei este imposibil. Și este la fel de clar că, atât timp cât conducătorii democrat-creștini vor păstra tăcerea cu privire la ceea ce, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Caritatea. Iată oroarea. Caritatea, cel mai înalt dintre sentimentele evanghelice și singurul autonom (poate exista Caritate fără Credință și Speranță, dar fără Caritate, Credința și Speranța pot fi monstruoase), este aici degradată la nivelul unei măsuri pur pragmatice, de un defetism și un cinism de-a dreptul scandaloase. Caritatea pare să nu folosească la nimic altceva decât să-i descopere pe oameni în cea mai ștearsă și mai înfiorătoare goliciune de ființe: fără să-i ierte și fără să-i înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
trezi dorința de revoluție în rândul maselor. Spulberând iluziile unei „păci democratice”, el admite că lupta împotriva propriului guvern în vreme de război n-ar putea îndepărta „eventualitatea unei înfrângeri ca urmare a agitației revoluționare”. Cu toate acestea, el propovăduiește defetismul revoluționar, vehement contestat de Rosa Luxemburg și mai ales de Troțki*, care preferă să orienteze masele mai curând contra războiului decât contra puterii. Mișcarea contra războiului se exprimă la conferința de la Zimmerwald, în Elveția (5-9 septembrie 1915), în cadrul căreia Troțki
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ales președinte al Sovietului din Sankt-Petersburg, arestat, evadează și elaborează teoria „revoluției permanente”, potrivit căreia, în Rusia, revoluția democratică burgheză se poate transforma în revoluție socialistă. Instalat în Austria, apoi în Franța, condamnă războiul din 1914, fără a opta pentru defetismul revoluționar propovăduit de Lenin, și participă la Conferința de la Zimmerwald, în 1915. Revenit în Rusia în mai 1917, se alătură bolșevicilor. Președinte al Sovietului din Petrograd, însărcinat cu conducerea militară a loviturii de stat bolșevice din 7 noiembrie 1917, este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la o opțiune convergentă: revoluția socialistă trebuie să ia locul revoluției burgheze din momentul în care s-a împlinit. În 1914, intrarea în război a Rusiei reprezintă în ochii lui Lenin oportunitatea realizării acestui obiectiv. El nu ezită să proslăvească "defetismul revoluționar", contrar tendinței generale din partidele socialiste. Pentru Rusia, războiul se transformă repede în catastrofă. În mai puțin de trei ani de la declanșarea ostilităților, armata rusă pierde mult teren, soldaților le lipsește totul și se instaurează raționalizarea. Criza izbucnește în
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
dacă referințele la războiul din 1914, la Lenin și la 1917 sînt din belșug în acest text și în toate cele care vor urma, nu se mai face nici o referință la o transformare a războiului în război civil, adică la defetismul revoluționar. Sub raport numeric, partidele rezistă. Pierderile cele mai severe, înregistrate de PCF, se situează în principal în rîndul celor aleși (26 de demisii din 76 de parlamentari, 114 din 725 de aleși municipali în Seine 10) în timp ce comitetul central
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
este tratată ca o zonă gri, ca o țară cu riscuri majore pentru investiții și planuri de perspectivă. Constatarea aceasta a devenit un truism. False sunt însă, așa cum am arătat, premisele pe care această constatare se întemeiază în viziunea promotorilor defetismului și dezangajării „mioritice”. Lamentațiile de azi pe tema Basarabiei abandonate, indiferent de tabăra, partidul, publicația de unde provin, și indiferent pe ce ton sunt rostite, atunci când nu trădează naivitatea sau superficialitatea celui ce le emite, reprezintă în mod cert mici diversiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
prefigurând un fenomen caracteristic celui de al Doilea Război Mondial). În ciuda rezistenței eroice din Moldova, războiul a evoluat În favoarea Puterilor Centrale și În defavoarea României. În Rusia a izbucnit revoluția (februarie, apoi noiembrie 1917), iar În armata rusă s-au instalat defetismul și debandada. Rusia ieșind din joc, românii singuri nu se mai puteau apăra pe un petic de pământ cum era Moldova. Au Încheiat o pace separată cu germanii și aliații lor, semnată la București În mai 1918. Condițiile erau deosebit de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
care au fost trimiși în străinătate, cât și pentru cei dislocați, cu misiuni informative/ contra-informative, în zone de graniță. Prin datele obținute din străinătate, coroborate cu cele din interior, s-a reușit limitarea la minim a acțiunilor propagandistice subversive (alarmismul, defetismul etc.), care au produs măsuri excepționale, cheltuieli exorbitante cu menținerea sub arme a mai multor contingente de militari și efectuarea de aplicații militare masive în diverse zone din țară. Prin produsele analitice provenite din intelligence-ul militar, conducerea statului a fost
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
aflat «la modă» în perioada respectivă a fost protecția conaționalilor și a avutului acestora, însă anterior a fost pregătit „mediul prielnic” pentru o intervenție armată neoficială. Acestea au constat în: 1. O acțiune de propagandă, în scop de alarmism și defetism. Aceasta avea drept scop principal „redeșteptarea” sentimentului național în masele minoritare, pentru a le atrage în acțiunea de subminare a statului român și, eventual, să acționeze armat în cazul unui conflict militar. În secundar, s-a urmărit recrutarea de agenți
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
statului, cu rolul de a crea o atmosferă favorabilă loviturilor în forță ale grupurilor paramilitare. În colaborare cu organele similare din armată și Serviciul Secret de Informații au fost trasate sarcini clare de combatere, în mediul rural, a propagandei, alarmismului, defetismului și terorismului. Conducerea Corpului de Jandarmi a atenționat că autoritatea statului trebuie marcată „prin atitudine demnă și energia necesară”, pentru că altfel se pierde prestigiul și încrederea populației, iar apoi se ajunge în aceeași situație ca în Cehoslovacia. Cu acest prilej
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
din cele mai primejdioase”, deoarece prin răspândirea zvonurilor se provoacă o stare de spirit prielnică în a accepta orice subiect propagandistic, fapt care putea duce la nesupuneri și acte de sabotaj. Răspândirea de știri false putea provoca discreditarea autorităților, panică, defetism și „decepții” față de persoanele din conducerea statului. Jandarmii au fost atenționați că legile în vigoare pedepsesc asemenea acte și cei vinovați de asemenea fapte trebuie trimiși în instanțe, fiind judecați în stare de arest ca periculoși pentru siguranța statului. Pe
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
caracterului lor agresiv” și trebuiau urmărite „cu strășnicie” pentru a stopa propaganda periculoasă siguranței statului. În plus, O.G.I. a menționat că orice act de represiune trebuie să corespundă „unei perfecte legalități” din partea autorităților. - Cazurile de spionaj, terorism, sabotaj, alarmism, defetism, greve și rebeliuni trebuiau urmărite „cu toată perseverența” și anihilate înainte de a produce acte concrete. Pentru neutralizarea acestor acțiuni, O.G.I. a prevăzut că se va acționa „rapid și hotărât” împotriva celor dovediți că au încălcat legile. Informațiile din statele
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
au fost identificați, ca executând acțiuni teroriste, comitagiii din V.D.R.O. și D.R.O., membrii organizației ucrainene U.V.O. (Ukrainska Voiskova Organizația) și ai celei maghiare „Szabad Csapatok” („Cete Libere”). Alte categorii de infracțiuni erau considerate sabotajul, greva, alarmismul, defetismul, ultrajul cu și fără violență asupra autorităților statului, rebeliunea și incursiunile pe teritoriul românesc. Ultimele trei capitole au vizat informații diverse (șomaj, falsificatorii de bani etc.), informațiile obținute din țările vecine și starea de spirit existentă în Jandarmerie. A doua
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
5. Comercianții și industriașii. 6. Meseriașii, muncitorii și lucrătorii. Grevele. 7. Refugiații din teritoriile cedate. 8. Românizarea. 9. Situația economică și agricolă. 10. Curentele politico-sociale. 11. Iredenta maghiară. 12. Iredenta ucraineană. 13. Sectele religioase. 14. Spionajul, terorismul, sabotajul, alarmismul și defetismul. 15. Îndemnurile la rebeliuni. 16. Treceri frauduloase peste frontieră și incidentele de frontieră. 17. Informații din țările vecine. 18. Starea de spirit în Jandarmerie. Ca și în anii precedenți, partea a II-a s-a ocupat de metodologia organizării activității
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
doar că obiectivele s-au mărit de la 18 la 21 prin diversificarea unor probleme comune. Astfel, la punctul 10 a apărut ca obiectiv informativ distinct «presa și corespondența», la punctul 15 «spionajul, terorismul, parașutiștii», iar la cel următor «alarmismul și defetismul», acestea două fiind unificate în 1942. «Grevele și sabotajul» (punctul 18) au reprezentat o altă noutate informativă pentru anul 1943. La subcapitolul «raportarea informațiilor» au fost introduse câteva indicații despre culegerea și difuzarea datelor, care urmau a se conforma unor
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
problemă deosebită a reprezentat-o retragerea armatei germane prin spațiul românesc, timp în care s-au constatat abuzuri, ca jafuri, furturi, violuri și chiar crime. Armata germană, însă, era împânzită cu elemente din Uniunea Sovietică (ucraineni, găgăuzi, ș.a.), care propagau defetismul și comunismul. Referindu-se la aceste elemente, generalul Vasiliu a explicat în Consiliul de Miniștri din 10 aprilie 1944 situația acestora: „Astăzi avem pe teritoriul nostru etapele armatei germane, care din nenorocire s-au încărcat cu elemente colectate în întreaga
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
posibilităților combative ale Țării și Armatei noastre; b) O activitate cu caracter subversiv care urmărește subminarea statului, tulburarea ordinei și siguranței Statului, prin: - propagande cu caracter politico-social, iredentist și religios; - acte de distrugere (terorism); - acțiuni de dezagregare morală (sabotaj și defetism)”. Un corolar al acțiunilor informative și subversive a fost definit astfel: „se execută permanent în timp de pace, se intensifică pe timpul tensiunii politice și se dezvoltă la maxim cu începere din ziua mobilizării”. De asemenea, Instrucțiunile... au prezentat în scop
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
discuții asupra lui Dante. În august 1915, fiul său, Alexandru, își pierde viața într-un accident de automobil. C. suportă greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. Rămâne în Bucureștiul ocupat de armata germană. O. Goga îl acuză de defetism. O ultimă poezie, Vulturul (o mărturisire de credință), apare în februarie 1918 în „Scena”. La câteva luni C. moare subit, în urma unei congestii cerebrale. C. era un poet deplin format la apariția volumului Balade și idile. Poemele s-au impus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
efectele dictatului lui Clemenceau, partizan înverșunat al războiului, care nu ezită să închidă numeroși militanți pacifiști și antimilitariști. Aceste două cauze, care acționează în sens opus, mențin socialismul francez pe o linie mediană, distinctă atît de social-patriotismul, cît și de defetismul revoluționar propovăduit de Lenin. În ciuda unei foarte clare progresii a minorităților, care devin de altfel majoritare în cadrul partidului, după Congresul său de la Paris din octombrie 1918, socialismul francez rămîne în defensivă. În Marea Britanie, dacă o minoritate foarte redusă a delegaților
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]