68 matches
-
inseparabile, dar și în formularea (din păcate neglijată) din Curs: Dacă în raport cu ideea pe care o reprezintă semnificantul apare liber ales, în schimb în raport cu comunitatea lingvistică ce îl utilizează, el nu este liber, ci impus" (CLG:30) sau în precizările definiționale liminare: "Cuvîntul arbitrar cere și el o precizare. Nu trebuie să lase impresia că semnificantul depinde de libera alegere a subiectului vorbitor (vom vedea imediat că nu stă în puterea individului să schimbe ceva la un semn odată stabilit într-
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
serie de explicații, care să arunce lumină mai întâi asupra naturii naționalismului ca ideologie politică, iar mai apoi să vizeze clarificarea semantică a conceptului de "națiune", existent și intens utilizat în vocabularul politic al vremii. O discuție centrată pe chestiuni definiționale ar contribui major la limpezirea naturii naționalismului ca ideologie politică. Definiția care a dobândit statut canonic în științele sociale, aparținând lui E. Gellner (1983), afirmă că "naționalismul este înainte de toate un principiu politic, care statuează ca unitatea politică și cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să fie congruente" (p. 1). Definiția naționalismului ca principiu politic care prescrie suprapunerea entității politice (statul) peste entitatea națională (poporul definit în termenii comuniunii etno-lingvistice) este preluată și de E.J. Hobsbawm (1990, p. 9), conferindu-i astfel greutatea unui consens definițional cvasiunanim împărtășit. Raportându-ne la această definiție, este clar că platforma ideatică și politică a Școlii Ardelene nu poate fi considerată ca exprimând o ideologie naționalistă. Aceasta întrucât solicitările revendicative ale Școlii Ardelene nu urmăreau congruența dintre entitatea politică și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
limbii la o realitate ca oricare alta112. Cea mai extinsă întrebuințare metalingvistică a cuvinte-lor obișnuite se întîlnește în cazul definițiilor, în cadrul cărora aproape orice cuvînt al limbii poate primi o astfel de utilizare. Se poate distinge, de aceea, un metalimbaj definițional, cu o extensiune mare la nivelul limbii populare și cu o extensiune foarte mare în limba literară. Stilul științific abundă, de altfel, în definiții pentru explicarea noțiunilor și termenilor, precum și în glosări realizate într-o gamă foarte variată, iar dicționarele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare"5. Acest din urmă subiect este unul pentru care capitolul de față se constituie într-un demers propedeutic. Menționez, în al doilea rând, că metodologia pe care o utilizez pentru a atinge obiectivul anunțat implică analiza conceptuală comparată, analiza definițională și interpretarea textuală, cu intenția de a "extrage" problema relației dintre ideologie și cunoaștere fie aceasta socială ori științifică din cadrele precis delimitate ale istoriei ideilor politice, sociologiei cunoașterii și, respectiv, epistemologiei. Iar în acest punct intervine cea de a
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
li se adaugă un scurt cuvânt de încheiere. În primul capitol precizez principalele concepte - "moralism", "realism moderat" și "realism radical" - pe care se bazează cele patru concluzii și întreaga mea argumentare pentru ele și - totodată - argumentez pentru politica terminologică și definițională pentru care am optat. În celelalte capitole pledez, pe rând, pentru fiecare dintre cele patru concluzii. În cuvântul de încheiere reamintesc, însumez și resintetizez punctele cheie ale argumentării de pe parcursul lucrării. Cele patru concluzii menționate pot fi sintetizate în concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
atare - că "nu este niciun temei pentru care autoritatea politică, exprimată în obligativitatea rezultatelor procedurilor sale, trebuie să se conformeze dictatelor unor norme morale independente"57. De ce nu am utilizat aceste caracterizări ale moralismului și realismului și am preferat politica definițională prezentată mai sus? În esență, pentru că fiecare dintre cele patru definiții are cel puțin una dintre următoarele probleme: incorectitudinea față de poziția moralistă din filosofia politică și inabilitatea de a surprinde susținerile esențiale ale acesteia, lipsa de claritate și precizie în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Erman și Möller, faptul că valorile morale sunt necesare (citarea lor este inevitabilă) în orice încercare de justificare a unei concepții plauzibile despre legitimitatea politică 61. Definiția moralismului propusă de Geuss este și mai problematică. Ea îngemănează, practic, toate problemele definiționale pe care le-am enumerat mai sus. Unde a citit Geuss - și unde anume au citit ceilalți realiști care îl urmează în această opinie - că moraliștii susțin o teză atât de implauzibilă precum aceea că "politica nu este nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
idealistă" a politicii, una străină curentelor de opinie din teoria politică reunite de obicei sub cupola realismului 35. Poate că Freeden este mult prea dur atunci când declară că distincția realistă între politică și dominație nu este decât o "manevră verbală/definițională"36, însă el are, fără îndoială, dreptate atunci când susține că ea constituie rezultatul unui "proces de idealizare" - inclusiv, aș adăuga, în sensul unui proces de moralizare - a politicii 37. A doua precizare, ce răspunde imperativului de a fi corect față de
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
într-un departament de filosofie" și "ceea ce faci atunci când studiezi ideile politice oriunde altundeva, dar mai ales într-un departament de științe politice" (David Runciman, "What Is Realistic Political Philosophy?", în Metaphilosophy 43, 1-2 (2012), p. 58)) și că politica definițională uneori diferită a acestor termeni (i.e., tratarea lor ca termeni echivalenți vs. tratarea lor ca termeni ce se referă la realități diferite) este, de fapt, sursa multor neînțelegeri și dialoguri ale surzilor între moraliști și realiști, pe întreg parcursul cărții
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
populată cu individualități antropomorfe, că trebuie să fie ancorată în experiența cotidiană, alții nu sunt de acord cu nimic din toate aceste specificații, sau le acceptă numai pe unele dintre ele. Câmpul în care se plasează acest culoar de tentative definiționale este unul interdisciplinar. El admite nu numai că narațiunea este peste tot, ci și că ea pare a fi un fel de vortex în jurul căruia alte și alte discursuri orbitează, din ce în ce mai strâns și care distribuie narațiunea pe agenda de lucru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
terminologiei reprezintă oportunități care favorizează reexaminarea terminologică și reconsiderarea definițiilor canonice. Există nenumărate dispute între naratologi pe tema narațiunii ca fenomen transmedial. În contextul acestor discuții unele voci consideră că fenomenul ar trebui să fie lămurit, înainte de toate, sub aspect definițional, dar teoriile naratologice care oferă sugestii în acest sens construiesc deocamdată definiții divergente. Pe acest fundal în care nici o tentativă de abordare nu are pretenția epuizării subiectului, Jan Christoph Meister, în Narratology beyond Literary Criticism. Mediality-Disciplinarity, formulează câteva exigențe pentru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
geografică) a fenomenului, traductibilă în comprimarea simbolică a spațiului și a timpului în așa fel încât evenimente locale pot fi rapid antrenate de evenimente produse la mare distanță. Asociate reprezentării globalizării ca fenomen deopotrivă intensiv și extensiv, cele două tipuri definiționale sunt așadar complementare și nu alternative sau opozante. În al doilea rând, urmărirea intensității și a amplitudinii (chiar dacă nu întotdeauna ușor măsurabile) ilustrează decalaje între diferitele dimensiuni ale globalizării în funcție de procesul opus al localizării și furnizează totodată un plus de
RELATII INTERNATIONALE by Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1530]
-
cercetare a tuturor criteriilor de identitate generațională, sociologii francezi au ales aceste trei generații familiale astfel Încât să coincidă cu trei cohorte de naștere delimitate. În acest fel, celor trei generații selectate pentru studiul empiric li s-a putut aplica „pluralismul definițional al generațiilor” Înțelese, simultan, ca familiale, istorice și ale welfare-ului, ceea ce a condus la posibilitatea analizării lor dintr-o dublă perspectivă, microși macrosocială. În ceea ce privește dimensiunea temporală, aceasta este dată prin compararea unor generații succesive. În acest context Însă, efectele de
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
reprezinte grupuri excluse (efectele pozitive #1, #2 și #3); și c) să determine derularea competiției politice la o intensitate mai mare (efectul pozitiv #6 și negativ #4). De asemenea, formulează ipoteze despre relația populismului cu instituțiile politice. Cu toate că resping latura definițională, Mudde și Rovira Kaltwasser pornesc de la "o legătură logică cu anumite tipuri de mobilizare (de ex., stilul de conducere carismatic, comunicarea liderului cu masele, existența câtorva organizații de partid puternice)". În concordanță, populiștii pot și d) să suțină suveranitatea populară
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și d) să suțină suveranitatea populară și să folosească mecanisme plebiscitare cu prețul limitărilor instituționale impuse (efectele negative #1 și #5). În cele din urmă, lista aspectelor negative întrevede un alt efect potențial al populismului, care trece dincolo de respingerea laturii definiționale, cel al preferinței pentru "minorități", minoritate care poate sau nu fi identică cu cea formată din elite. Populiștii, conform acestui ultim factor potențial, pot e) să facă uz de teoria și practica regulii majorității pentru a eluda și ignora drepturile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
serie de explicații, care să arunce lumină mai întâi asupra naturii naționalismului ca ideologie politică, iar mai apoi să vizeze clarificarea semantică a conceptului de "națiune", existent și intens utilizat în vocabularul politic al vremii. O discuție centrată pe chestiuni definiționale ar contribui major la limpezirea naturii naționalismului ca ideologie politică. Definiția care a dobândit statut canonic în științele sociale, aparținând lui E. Gellner (1983), afirmă că "naționalismul este înainte de toate un principiu politic, care statuează ca unitatea politică și cea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
să fie congruente" (p. 1). Definiția naționalismului ca principiu politic care prescrie suprapunerea entității politice (statul) peste entitatea națională (poporul definit în termenii comuniunii etno-lingvistice) este preluată și de E.J. Hobsbawm (1990, p. 9), conferindu-i astfel greutatea unui consens definițional cvasiunanim împărtășit. Raportându-ne la această definiție, este clar că platforma ideatică și politică a Școlii Ardelene nu poate fi considerată ca exprimând o ideologie naționalistă. Aceasta întrucât solicitările revendicative ale Școlii Ardelene nu urmăreau congruența dintre entitatea politică și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]