93 matches
-
optzeci, care supune identitatea Americii Latine la o radicală revalorificare și reinterpretare, Fernando Vallejo creează o nouă imagine a Columbiei, care nu se mai confundă cu spațiul macondian. Detașîndu-se net de viziunea mitică a realismului magic, propune o viziune istorică, demitizantă, lucidă, extrem de critică, dar nu lipsită de umor, în scrieri pe care nu le poate concepe decît la persoana întîi. Mai mult decît atît, dorința sa de a fi onest și autentic făcîndu-și auzită propria-i voce îl determină ca
Fernando Vallejo: "Romanul e marele gen literar" by Diana Nicoleta DIACONU () [Corola-journal/Journalistic/8658_a_9983]
-
literatura este o „reprezentare a negării” în măsura în care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență, a cărei conștiință nu poate decât să ducă la disperare. Adevărata literatură este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă. Solipsismul revine la numirea poeticii expresivității „pe cât e de respingătoare lumea, pe atât este sinele de fascinant”. E o concentrare maniacală asupra propriului eu, cu toate preocupările lui, oricât de mărunte ar fi - genul literar născut de aici este „autoficțiunea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul unei critici demitizante. Alternanța între critica detașată și efuziunea naționalistă este observabilă nu doar între diferite volume publicate în aceeași perioadă, ci chiar și în interiorul unui singur manual. Lucrarea lui O. Tafrali (1935) constituie un exemplu elocvent în acest sens. Având ca principii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a fi o materializare a vreunei idei naționale, s-a realizat ca funcție a infiltrării capitalului în teritoriile românești. Unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul este epurată de orice rămășițe ale naționalismului retrospectiv care ar fi putut supraviețui examenului demitizant întreprins de școala critică din interbelic. În fapt, avangarda istoriografiei critice își găsește prelungirea în analiza rolleriană a cazuisticii Mihai Viteazul. În primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
într-o expresie personală, de acută modernitate. Dacă până la un punct apropierea de poemul lui Apollinaire, Zone, e justificată, trebuie remarcat totuși că, dincolo de tehnica simultaneistă ce putea servi drept exemplu, Ulise al lui Voronca apasă mai puțin pe latura demitizantă de care era tentat poetul francez „las de ce monde ancien” și sătul de antichitatea greacă și romană. Sensibil la spectacolul modernității, Voronca reabilitează naturalul, reintroducându-l, insolit, în scena metropolei moderne, sub imperiul particularei sale aspirații de comunicare / comuniune cu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
le pot lecui. / Sărutul Poeziei / i-a strălucit totdeauna pe frunte”. Dicțiunea suferă o modificare importantă în Dați ordin să înflorească magnolia (1977), prin întoarcearea spre fețele actualității, în primul rând spre efectele civilizației mașiniste asupra umanității. Atitudinea devine polemică, demitizantă, iar modelele sunt acum versurile lui Geo Dumitrescu și ale lui Adrian Păunescu. Civilizația modernă aduce cu sine și o sciziune a sinelui, înstrăinarea, o ruptură a unității eu-lume, de aceea starea încercată este de neputință sau de regret după
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
strășnicie clișeul unui Eminescu exclusiv romantic, susținându-i modernitatea. Bunăoară, pentru că nu e nimic romantic în Schopenhauer, poetul nostru și l-a ales ca "maestru". Nici kantian în esența n-a rămas, cum crede Blaga, mai kantian el însuși. Pentru demitizanți, care s-au înmulțit după 1989, este citat Cioran: "Cele mai mari reușite în România sunt limba română și Eminescu", poetul fiind "mai mare decât toți poeții moderni ai Europei". Mai e nevoie, uneori, și de argumentul autorității. Asemenea sentințe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
orice exeget tânăr (Eminescu Dialectica stilului, 1984), în spiritul sugestiilor călinesciene, convertite în demers programatic și în principiu ordonator. A adâncit investigația în Modelul ontologic eminescian (1992), pentru ca peste câțiva ani să articuleze un best-seller iconoclast, chiar eretic prin "grila" demitizantă aplicată lui Maiorescu, volum cu impact cert la public, Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997), urmat de Controverse eminesciene (2000) și de o investigație istorico-literară mai cumpănită și nuanțată (Mitul Eminescu, 2004), în care același Maiorescu este judecat oarecum mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spiritul analitic asociativ" etc. Nici vorbă de... "mitizarea" lui Theo, pe mine mă încântă contrastul dintre prezența molcomă și scrisul polemic sprinten, spiritul critic moldovenesc și hărnicia ieșită din comun.] Discutând despre mitul Eminescu, automat exegetul intră în dispută cu demitizanții de diverse categorii și vârste, dar are în vedere și cultul fanatic, exaltarea fără discernământ, idolatria nătângă, precum și cultul "oficial", contrafăcut și interesat anexionist. Mitul este viu, reformator, iar sacrificarea are cel puțin o dublă conotație: de autosacrificiu, cu diverse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și cu aversiune radicală. Mitul Eminescu s-a născut din lucrarea geniului său și s-a consolidat prin recunoașterea "noii direcții" junimiste și ctitorirea piedestalului de către Maiorescu, apoi prin confirmarea urmașilor, inclusiv și paradoxal, prin contribuția detractorilor. În general vorbind, demitizanții, de regulă, în loc să dărâme mitul, mai mult îl legitimează. Cu toate eforturile demolatoare, de la prima mare agresiune a canonicului Grama, la doi ani de la moartea poetului, și până azi, când demitizarea e la modă, mitul Eminescu durează de peste 120 de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a criteriilor amuzându-se (amar, firește) "cum evoluează denigratorii". Dacă părintele Grama, cel care publica la doi ani de la moartea poetului o primă carte defăimătoare despre Eminescu acuzându-l de antiromânism, fiind în plus și "stricător de morală publică", cohorta demitizanților de ultimă oră (o "armată de articleri", scrie criticul) îi blamează tocmai românismul. În numele ideologiei paneuropene, sub flamura demitizărilor (o adevărată modă!) și a autodisprețului care definește caragializarea societății noastre, momentul Dilema ar marca intrarea în Galaxia Grama (ca să preluam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paralizarea spiritului critic, Eminescu fiind decretat o valoare intangibilă. Obligați față de geniul lui (cum îndemna Călinescu) se cuvine să poposim în luminișurile Operei. Or, observ, antifestivismul cerut de un A. Pleșu (altminteri, dispus a glorifica poezelele lui Radu Vasile-Mischiu), furia demitizantă (ca replică la "terapia comemorativa" Cr. Livescu), se dezinteresează suveran de text. Asistăm la o caragializare a receptării (M. Cimpoi) câtă vreme interesul unor "dilematori", de pildă, se îndreaptă spre "Titi cel păros", ilizibil, depășit, reacționar ș.c.l. Zeflemeaua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
opreală transcendentă, nici măcar mit al reîntoarcerii și revenire la zeii precreștini, ca la Nietzsche), de noua/vechea clasă politică a României postdecembriste pentru a se îmbogăți din interesul național românesc, dar și pentru a corupe și nomadiza tânăra generație (cu demitizante modele, adicătelea novatoare, tehnocrate, multiculturale). Astfel, nu securitatea, ci făcătura ei de prin anii 1980, una și mai mică decât partidul comunist român de până la 1940, a fost aleasă de noua clasă politică a României, practic de toate nuanțele și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul unei critici demitizante. Alternanța între critica detașată și efuziunea naționalistă este observabilă nu doar între diferite volume publicate în aceeași perioadă, ci chiar și în interiorul unui singur manual. Lucrarea lui O. Tafrali (1935) constituie un exemplu elocvent în acest sens. Având ca principii
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fi o materializare a vreunei idei naționale, s-a realizat ca funcție a infiltrării capitalului în teritoriile românești. Unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul este epurată de orice rămășițe ale naționalismului retrospectiv care ar fi putut supraviețui examenului demitizant întreprins de școala critică din interbelic. În fapt, avangarda istoriografiei critice își găsește prelungirea în analiza rolleriană a cazuisticii Mihai Viteazul. În primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sport, vindecați de orice reflexe „catedratice“, colocviali până la argou, ei țin să se prezinte auditoriului ca niște băieți pragmatici, ușor abordabili, fără fasoane. Gesticulează amical, adoptă poziții destins-întâmplătoare, te tutuie, îți fac cu ochiul, înfruntă problemele dificile cu o voioșie demitizantă, matter of fact. Ideea e că tocmai au venit de la un jogging sănătos și că sunt gata de o tacla sinceră, în jurul mesei din bucătărie. În sfera „informalului“ intră, obligatoriu, stilul haios (engl. „funny“). Vorbitorul are o bună dispoziție indemo
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
eforturi să încadreze literatura în tipare "științifice", să impună interpretări, clasificări, distincții fundamentate pe metode, teorii consacrate sau nou împrumutate/reinventate din alte domenii, în realitate, se ficționalizează. Mitizările unora conduc inevitabil la un cortegiu de adulatori sau la furia demitizantă a altora. Evident furie e adesea mult spus, dar există desigur și o tendință firească a oamenilor de a verifica dacă nu cumva lucrurile nu sunt exact invers decât mărturisește tradiția. Pe acest fapt se bazează, de altminteri, conflictul dintre
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de bine-cunoscuta poezie baudelairiană Albatros. Baudelaire reflecta o altă viziune literară, în fond însă, aceleași neliniști ale unui final de epocă (de secol în cazul său). Poezia, emblematică pentru structura alegorică a unora dintre poemele simboliste, era o artă poetică demitizantă. Nu sunt acolo doar reflexe ale imaginii romantice a poetului/a geniului neînțeles, ci și o atentă sugerare a abisului pe care-l are de înfruntat și a percepției societății asupra realizărilor sale ("comique et laid"). Sintagma generație albatrosistă are
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
virtual, oniric uneori, un spațiu al imaginarului care reflectă temerile și ideile ce bântuie eul liric, sau o aspirare a realului în lumea imaginară, o banalizare a imaginarului ori o ficționalizare a banalului. Percepția despre sine și despre artă e demitizantă, există permanent un ochi care privește din exterior și care înregistrează excesele literaturizării, chiar și atunci când ele fac parte din propria creație. Recunoaștem aici un mod de abordare a materialului literar care va deveni criteriu de creație în spațiul postmodernismului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
volum al lui Victor Torynopol (singurul, de altfel, publicat în deceniul V, următorul apărând abia în 1967), Cartea cu sânge, pâine și cocs (1945). E o lirică în linia lui Ion Caraion a cenușiului (de unde și laitmotvul cărbunelui - Început, Reșița), demitizantă și halucinatorie în care revine obsesia morții prezentată direct sau indirect, universul descris fiind unul al pustiirii, apocaliptic (Orizont, Maternitate). Demitizările se reflectă și-n limbajul ce caracterizează aceste texte: "un felinar pervers a acostat o femeie", "copiii îl înjură
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și din ajutorul pe care reușea să-l ofere el în calitatea sa de reprezentant al editurii. Aceasta din urmă este o mărturisire ce își are gradul ei de subiectivitate, dar ea nu trebuie ignorată în totalitate. În demersul său demitizant, Lucian Valea își alege ca material argumentativ numărul dublu 3-4 "considerând că toate începuturile sunt cu dibuiri și timidități"93 și numărul 7. Se oprește astfel pentru a realiza o analiză și asupra poeziei publicate în cele două numere amintite
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cel mai adesea sfârșește printr-un eșec sau o dezamăgire. Poetul are sentimentul că lumea aceasta atât de obișnuită îi este necunoscută și surprinde cititorul cu perspectiva pe care o deschide asupra ei. E un parcurs al descoperirii de sine demitizant căci peste tot pare să se pună pecetea tristeții și a morții, iar ironia stârnește doar un zâmbet crispat, amar. Întoarcerea către sine, chiar raportarea la realitate, se face, în volumul Plantații, prin distanțare și proiectare în trecutul nedefinit al
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spre motive sau modalități literare consacrate de literatura medievală, fapt care corespunde, mai degrabă, revalorizării ludice a acestor elemente de către postmoderniști 228, decât cultului romantic al Evului Mediu. Nostalgia, care însoțește motivul amintirii, este și ea prezentă. Construcțiile sunt inedite, demitizante, refuzând să închege o poezie elegiacă, deși sonoritățile amintesc de tonurile simboliste. Deicticele conturează un spațiu-timp al ezitărilor ("Astăzi, mâine (sau poate niciodată)", "Odată o să-mi ceri mai mult", Poem final), al pendulării continue între dorință și realizare, între vis
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o rețea de fire textul acesta de toate poemele închinate iubirii văzute ca renaștere, ca trezire la viață a sufletului (în seria cărora se înscrie și erotica lui Arghezi, de exemplu, prin Morgenstimmung). Poezia sa de dragoste păstrează aceeași linie demitizantă, nostalgia, reveria sunt repede estompate prin asocierea cu elemente nonliterare desprise din universul contemporan ("mi-aș fi suit frecvența pulsului/ până la o mie de bătăi pe minut", "această bătaie a ceasului/ are făcea din mine un reflex pur, un fel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
parcursul literaturii contemporane, remarcăm o oscilare între lirismul subiectiv și cel obiectiv, între masca impersonalizării și cea a autobiografismului. Optzeciștii preferă un discurs lucid, în care propria biografie funcționează ca pilon al unei structuri în același timp mitizantă (ficțională) și demitizantă (de ridiculizare a clișeelor literare, a platitudinilor sentimentale pentru că numai astfel ele pot fi repuse în circulație)245. Postmodernismul se opune, de altfel, dezumanizării artei și-și propune să-și "centreze atenția pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]