336 matches
-
economice și ale unor porniri fățiș-denigratoare la adresa poetului-gânditor, eminescologii pasionați, înconjurați de un public deschis și onest, fac eforturi impresionante pentru a rămâne în perimetrul culturii autentice. Astfel, fertilitatea unei start de normalitate dezavuează atât febra festivismului cât și viclenia demitizărilor brutale. Au apărut deja, ori sunt doar anunțate deocamdată, multiple volume care reeditează opera lui Eminescu, noi monografii, studii și abordări critice inedite, care ne îndeamnă să păstrăm sfioșenia când ne înfruptăm din lucrătura geniului. Cu siguranță că un rol
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a programat și care a fost declanșată în ziua de 28 iunie 1883. Partea a doua a cărții, intitulată Resurecția "galaxiei Grama", demonstrează că o adevărată sacrificare a lui Eminescu se săvârșește și în zilele noastre, sub masca așa-numitei demitizări. În fapt, suita denigrărilor tendențioase la adresa poetului, începută de preotul Alexandru Grama în 1891, este relansată în 1990 de către Moses Rosen, fostul rabin șef al Comunității evreiești din România și culminează cu "isprava" revistei "Dilema", nr. 265/1998. În toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ipostaza de centru iradiant al canonului literar și al culturii românești în genere (p. 92). Eminescu a intrat sub incidența "terorii istoriei" în perioada bolșevică, interval când a fost aneantizat și Nicolae Labiș. După 1989, a venit, din partea supraviețuitorilor kominternismului, demitizarea poetului nostru național. După această încercare eșuată revine, grație, printre alții, și eforturilor lui Constantin Noica pentru publicarea Caietelor lui Eminescu urcarea poetului nostru național pe scara valorică meritată. Cezar Ivănescu își are și-și joacă rolul lui benefic în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
precum Constanța, și mai sunt și alții, între care marele arivist Manolescu, care tocmai a fost primit în Academie pentru disprețul față de opera lui Eminescu, sunt fenomene de disoluție clară, pe care o susțin în numele unei așa-zise transparențe sau demitizări care țintește doar temeliile, nicidecum mofturile culturale de import. Căci nu am citit nici un rând scris de acești autori, în care să se înfiereze obrăzniciile dadaiste și letriste. Dimpotrivă, aceste scamatorii verbale sunt prezentate drept creații ce țin de tradițiile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi cultivat sentimente xenofobe și antisemite, în mod special, ar trebui să stea cu textul în față. Dar tocmai asta nu fac, iar când se întâmplă, citatele sunt mutilate fără jenă, ca și cum doar ei le-ar avea la îndemână. În privința demitizării unor simboluri naționale, precum Eminescu sau Mihai Viteazul, apare limpede programul de transfer în deriziune a unor valori cardinale și validate de istorie. Drept contraargument, sunt invocate idei din Mircea Eliade sau Carl Gustav Jung: distrugerea miturilor care țin de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
disprețuitoare a unor așa-ziși elitiști dintr-un postmodernism artificial pentru că n-are obiect, ignorând componentele stabile ale spiritualității de la Carpați la Gurile Dunării, se transformă într-un comic provocator. Atacurile grobiene asupra lui Eminescu, și nu numai, corespund unei demitizări prin miticizare. În consens cu incitantul capitol De ce totuși Eminescu și Einstein?, aș adăuga constatarea marelui fizician că geniile nu sunt bine văzute de mediocrități. În context românesc, eludând realitatea că toate civilizațiile își apără cu sfințenie integritatea marilor ziditori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
efortul de a demonstra că poetul este "arheul cultural al românismului"... Subordonat acestei idei, criticul poate discuta despre orice, de la dramaturgia eminesciană până la publicistică... Mai ales publicistica eminesciană pare a-i fi captat energiile în ultimii ani, în măsura în care au apărut demitizările, detractările, imaginile negatoare. Theodor Codreanu se luptă, așadar, cu o anume imagine despre Eminescu. E vorba în primul rând despre un Eminescu antisemit sau xenofob sau despre un Eminescu pe care o anumită atitudine "politico-ideologică" încearcă să-l trateze minimalizator
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin forța paralelismului. Focalizarea privirii în cartea recentă se îndreaptă spre temeiurile ontologice ale mitului Eminescu, care, necesarmente, aduce în ecuație "criza sacrificială", cu sintagma lui René Girard. S-ar putea spune că această "criză" constituie "materia" cărții, mitul și demitizarea fiind consecințele de fond. Volumul este special și intens polemic, autorul având toate datele unei asemenea inițiative pentru a câștiga "bătălia": cunoașterea perfectă a subiectului, bună-credință, spirit și incisiv, logică impecabilă în conducerea demonstrației. [Voi face aici o paranteză, determinată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inclusiv și paradoxal, prin contribuția detractorilor. În general vorbind, demitizanții, de regulă, în loc să dărâme mitul, mai mult îl legitimează. Cu toate eforturile demolatoare, de la prima mare agresiune a canonicului Grama, la doi ani de la moartea poetului, și până azi, când demitizarea e la modă, mitul Eminescu durează de peste 120 de ani spre binefacerea spiritualității românești. Eminescu, stăruie Theodor Codreanu este întregul, cu potențialitățile sale de prototip care se rotunjește prin contribuția tuturor marilor urmași "eminescieni" declarați, cu toată identitatea lor inconfundabilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moartea poetului o primă carte defăimătoare despre Eminescu acuzându-l de antiromânism, fiind în plus și "stricător de morală publică", cohorta demitizanților de ultimă oră (o "armată de articleri", scrie criticul) îi blamează tocmai românismul. În numele ideologiei paneuropene, sub flamura demitizărilor (o adevărată modă!) și a autodisprețului care definește caragializarea societății noastre, momentul Dilema ar marca intrarea în Galaxia Grama (ca să preluam un titlu, mai vechi, al lui D.R. Popescu). Cu alte cuvinte, Eminescu, beneficiind de o popularitate "folclorică" și înrâurind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că noile generații pun sub lupă opera eminesciană refuzând bombardamentul encomiastic nu e, în sine, condamnabil; dimpotrivă. Prejudecata că orice a scris Eminescu ar fi inatacabil a paralizat multe decenii spiritul critic. Dar voci tinere ori mai puțin tinere, în numele demitizării, se dedau la violențe nihiliste considerând că poetul trebuie să suporte "rigorile democrației". Poate fi el condamnat pentru naționalism? A devenit ideea națională un păcat greu? lată, contextul postrevoluționar, tulburând scara valorilor, instituie confuzia întreținând o periculoasă nivelare. Întrebările par
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
firește, de a vida spațiul exegetic eminescian de o discuție critică; respingem și noi uniformitatea de reacție și credem că idolatria nu face casă bună cu discursul exegetic. Bineînțeles, nu de sanctificare și imobilism avem nevoie. Dar, observăm cu regret, demitizarea funcționează și ea ca un nou mit. Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă și controversele iscate (benefice, negreșit) și asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar. Sunt, așadar, semne că "odihna" eminescologiei, întreținută o vreme de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spiritul operei profund și temeinic rezolutive. Încrederea în temeinicia demersului său marchează și încrederea în destinul personal, care nu poate fi rupt de istoria și valorile neamului său pe care simte îndemnul să le preamărească. Au fost destule și dureroase demitizări, persiflări și automutilări comandate și coordonate. Dar poate că vine și vremea să ne autoevaluăm superlativ și să ne mai mutăm și într-o hiperbolă! Deși apar ca personaje în romanele sale, personalitățile istoriei și culturii românești preferate de Mihail
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri și milenii, a filozofiei ca înțelepciune a ființării, a schimbării radicale a procesului de învățământ prin anihilarea oricărei educații, dar și a gândirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
etc. Ce presupunea, în fapt, noul "curent"? Coborârea limbajului în stradă, în "cotidian", adică în derizoriu, în facil, în anodin și în desuetitudinea însoțitoare. Orice platitudine așezată în vers alb era prezentată ca o mare reușită estetică. Alungarea metaforei, epicizarea, demitizarea și persiflarea (peiorativul și ironiile, oricât de ieftine, brutale sau nu), constituiau, laolaltă adunate, calificativele unui atu exprimat de "postmodernism". Și cu cât era mai imprecisă definiția "curentului", cu atât creșteau posibilitățile și spațiul de manevră ale "noii grupări". Rețeta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
blamului deriziunii asupra a tot ce este românesc. Dimpotrivă, sunt subliniate lucruri și opere extrem de rezistente care, chiar dacă sunt bine știute, sunt maculate în ultimii ani de reprezentanții unei, sau unor linii ideologice și expediate la subsolul culturii sub pretextul demitizării. S-a procedat așa cu istoria noastră, în primii ani de după 1989, apoi s-a continuat cu literatura, știința, credința, în sfârșit cu mai tot ceea ce ne poate justifica dreptul de a avea o voce distinctă în concertul unei lumi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Soros & Co.) care, prin intermediul unui ideolog ca Silviu Brucan, a deturnat soarta poporului român, provocând o "nouă schimbare la față". Una extrem de periculoasă întrucât periclitează chiar nucleul dur al ideii naționale. Vorbind despre "ofensiva perifericilor", Theodor Codreanu răstoarnă deconstrucțiile și demitizările postmodern de tip Patapievici, Boia, Negrici subliniind că, de fapt, reacționarismul de care este acuzat tot mai insistent Eminescu înseamnă, de fapt, salvarea ideii naționale. Re(a)dus la intenția sa originară (pe care i-o atribuia poetul însuși) conceptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literar Nicolae Manolescu, perspectivei critice abordată de Marian Popa în istoria literară a acestuia, dar și a lui Eugen Negrici (" Performanțele mistificatoare ating cote incredibile") etc., și mai presus de toate, modul în care este prezentat Mihai Eminescu ("curios că "demitizarea" canonicității eminesciene se face fără argumentele estetice ale canonului, împotmolindu-se într-o penibilă sofistică, fals aureolată cu o "mândrie" critică îmbrățișată, în ultimii ani de tot mai mulți resentimentari"). Exegeza lui Theodor Codreanu trebuie înțeleasă ca un act de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și prejudecăți legate de viața poetului, în ultimii săi șase ani. Această "râvnă rectificatoare", cu țintă biografică, expediată în rizibil de unii comentatori, așezată sub semnul "stupizeniilor" și "elucubrațiilor" de către alții, se vrea, de fapt, un demers demistificator, propunând adevărata demitizare a genialului poet-gazetar. Să fie vorba de o teorie prefabricată (cum zic aprigii contestatari), într-o epocă în care depune mărturie însuși Titu Maiorescu în a sa Istorie contimporană abundă intrigile și cabalele? Sunt toate aceste ipoteze de lucru simple
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a văzut în adeziunea la acesta nu numai un fel de obligație pentru contemporani, ci și un criteriu de evaluare. "Ideologia corectitudinii politice, urmașa marxismului cultural scrie Theodor Codreanu este utilizată copios în ultimii ani, în așa zisele campanii de demitizare a valorilor naționale, începând cu istoria și terminând cu literatura... Schimbarea care a intervenit, între timp, este stângismul de dreapta: stimulanții "anticomuniști", descinși din familia foștilor doctrinari cominterniști, se erijează azi în campioni ai "dreptei", asigurându-ne că sunt "neoconservatori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
CU O PREFAȚĂ DE ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA]; EDIȚIA A TREIA, CHIȘINĂU, EDITURA CIVITAS, 1999 [REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ] Ionel NECULA Mihai Eminescu și dosarul dublei sale sacrificări 60 Sergiu ARJOCA Un "de ce" dureros 62 Constantin TRANDAFIR Despre "Cabala antieminesciană" 63 Zoe DUMITRESCU-BUȘULENGA "Demitizarea" lui Eminescu? 66 Constantin CUBLEȘAN Disputele continuă 69 Ion FILIPCIUC O pagină eminesciană întreagă 73 Adrian VOICA Două cărți despre Eminescu 75 Ștefan MUNTEANU Cazul Eminescu 77 Adrian COSTACHE O carte... provocatoare 78 Gheorghe LUPU Moartea civilă a lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe care scenografi hotărâți să stilizeze cu orice preț ni-l arată uneori ca exemplu de artă românească. Nu mai vorbesc de ceea ce se oferă pretutindeni de către un anumit gen de comerț invadat de kitsch și de gusturi deviate. despre demitizare Nemaigăsind puterea de a gândi, precum cei vechi, în mituri, lumea modernă s-a apucat să despoaie miturile vechi de aura lor ofilită. Prometeu a fost coborât de pe munte și transformat, ca la Gide, în fabricant de chibrituri care ține
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
munte și transformat, ca la Gide, în fabricant de chibrituri care ține conferințe având un vultur pe umăr, iar sfinxul îi face cu ochiul lui Oedip. Să ne indignăm? Ar fi inutil. Pe deasupra, "insolența" aceasta nu e lipsită de interes. "Demitizările" au înlăturat multe podoabe false pe care respectul convențional și osificat le-a aruncat peste mituri. Și, nu o dată, în "cadavrele" vechilor mituri a fost resuscitată, prin sensuri noi, o licărire, neașteptată, de viață. Numai că, așa cum se întîmplă de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Un alt mit este acela că o bună comunicare realizează o perfectă înțelegere la toți participanții. Este evident că o înțelegere perfectă este imposibilă, dar o astfel de percepție poate duce la definirea unei bariere în comunicare. Pornind de la necesitatea demitizării unei astfel de analize în cadrul comunicării, observăm că există în domeniu arii de cercetare și acțiune care se cuvin a fi explorate în direcția identificării posibilelor bariere și a depășirii acestora. Comunicarea reprezintă un sistem deschis, influențat de extrem de mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
o atmosferă de cooperare (când părțile implicate își văd scopurile congruente ori acestea coincid) și o atmosferă de competiție (când părțile implicate își văd reciproc scopurile ca fiind contradictorii). Totuși, trebuie să privim cele două aspecte sub perspectiva unei duble demitizări: pe de o parte, acțiunea de cooperare nu înseamnă că persoanele în cauză nu au și dezacorduri, pe de altă parte, în orice acțiune vom regăsi ceva și din reversul său. Exerciții și teme de reflecțietc "Exerciții și teme de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]