445 matches
-
teamă că o va lua singur la fugă pe străzi.../ Un poem pulsînd în mijlocul străzii, al orașului, noaptea./ Un poem viu!" (Poezia). Să remarcăm însă că această creație a creaturii care este poetul se arată de la un punct ispitită de demonie. Imitația nu e întru totul pură, atingînd o stare concurențială, dublînd pietatea cu o "jumătate" anxioasă, tulbure din pricina ambiției intervenite într-o astfel de pretențioasă operație: "În fiecare noapte ea se furișează tiptil lîngă mine./ Tiptil, lîngă mine, jumătatea care
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
spectaculare ale unui scris senzual, spumos și neconvențional, disciplinat însă, în cărți, de vocația sintezei culturale temeinice și a studiului istorico-literar de tip intensiv, concentrat pe o temă unică. ș...ț e, în esență un călinescian senzual, histrionic, sarcastic ca demonie lăuntrică, atras magnetic, narcisiac, de propriul său spectacol, reflectat de oglinzile marelui teatru din jurul său, al operelor. În cărți, însă, devine sobru ca un raft de bibliotecă.” (p. 94) Mă voi opri, în continuare, la două comentarii, ambele despre postmodernism
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
mai curînd niște “eretici” decît drept-credincioși? N-a scris oare unul dintre ei că Raiul e luminat de flăcările Iadului? Asemenea lui V. Voiculescu poetul nostru se luptă cu verbul, meșteșugărește, dar și cu o dîrzenie torturantă precum cu o demonie a materiei ce stă în calea comuniunii mistice: “cum de nu se sparg cuvintele de-atîta trudă/ la cîte le supun trecîndu-le prin chipuri/ și prin ciocniri neiertătoare-n clipa crudă (...) nu cruț cuvintele și nici tăcerea ce le țese/ iar
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
cele mai consistente contribuții au fost aduse în domeniul poeticii, al interpretării punctuale a operei. Mărturie stă simpla enumerare a comunicărilor din această arie tematică: Poetica ambiguității și a sugestiei la Dostoievski (N. Așimbaeva), Arta narațiunii și genul în romanul Demonii (R. Belknap), Ritmul în proza lui Dostoievski (V. Borisova), Pelerini, hoinari, pribegi în romanele lui Dostoievski (N. Budanova), Poetica sinecdoh-ei la Dostoievski (P Fokin), "Ce este Clasic?" Influența internațională a lui Dostoiesvki - perspectivă taxonomică (H.-J.Gerigk), Poetica cuvîntului și
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
tinerețe pulsează de senzualitate, cochetând doar cu grotescul care mai încolo va domina cu autoritate, goyesc, necruțător, înveșmântându-l în roba judecătorului. Este o corecție la modestia afișată, în care un bun cunoscător de oameni citește orgoliu, autoritarism, o certă demonie. Dacă poetul păcătuiește, i se iartă acolo unde își trăiește anotimpurile vieții asemeni nouă, celorlalți. Timpul de fente și giumbușlucuri scurs, poetul își exhibă rănile sângerânde, cu un patos nou, întregitor, generator de tragic: "M-am întâlnit cu trupul meu
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
indiscutabil, o prezență mai apăsată în mentalul nostru de azi decât Eminescu, nu întâmplător țintă a unei relativ recente campanii sonore în Dilema, care, în pofida accentului său excesiv, ne dă de înțeles că Luceafărul datează. E vorba cumva de o demonie națională sau de o atracție generic-omenească spre spectacolul "răului", precum spre un fel de sado-masochism? O celebră replică a lui Gogol, din Revizorul, sună așa: "De cine râdeți? De voi înșivă râdeți..." - Nu sentimentele în sine sunt caduce, cât maniera
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine), cf. distihul lui Ion Barbu, și anume: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk", și ultimul vers al poeziei lui Arghezi, Satan, în care baudelairianul
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
lui componente: buze, dinți, limbă, cerul gurii (dacă se vede!). Deasemenea: salivația, masticația, înghițirea, digestia și, asta-i situația!, defecarea! Într-un cuvînt, fiziologia. Pentru început, să vedem cum arată limba unui personaj dostoievskian. E vorba de Piotr Stepanovici din Demonii. „Ai impresia la un moment dat că limba lui are o conformație specială, neobișnuit de lungă și subțire, foarte roșie, cu vîrful extrem de ascuțit și într-o continuă mișcare automată.” Ca să nu trișez, voi adăuga că aici, în cazul lui
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
contemporani, diferențele de viziune sunt absente și corectitudinea politică a tonului este certificatul însuși de progresism al autorului. În centrul infernului este plasat, în acord cu vulgata partinică, latifundiarul lipsit de omenie: stereotipul se impune și, o dată cu el, sunt exorcizați demonii sămănătoriști care au bântuit generații. Interpelarea boierului expune un strat de rapacitate seculară, imposibil de domesticit prin civilizație. Aristocratul autohton este, pe linia best seller-ului semnat de Zaharia Stancu, proprietarul de sclavi în a cărui ecuație contează doar eficacitatea exploatării
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
sale limite ultime. Patetic și acuzator, confesiv fără a cădea în anecdoticul autobiografiei, reflexiv fără a exila metafora din propriul discurs, Virgil Ierunca și-a asumat, de-a lungul multor ani, povara unei neclintite ținute etice, exemplaritatea unei confruntări cu demonii interiori și exteriori, dintr-o clară nevoie a mărturisirii, a depoziției. Nu există pagină a lui Virgil Ierunca sau enunț al său care să nu depună, într-un fel sau altul, mărturie: fie despre convulsiile interioare ale eului exilat, fie
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
din matca firescului, despre legile aberante ale unui timp malefic, despre oameni și locuri, prieteni și neprieteni, o mărturie, așadar, despre confruntarea dramatică a eului ce-și ascultă cu atenție ecourile propriei memorii și sensibilități, dar și ale luptei cu demonii interiori ori exteriori. Fragmentele de jurnal ale lui Virgil Ierunca au, datorită acestui caracter depozițional greu de eludat, o foarte elocventă tranșanță morală și acuitate a scriiturii; propoziții adesea eliptice, enunțuri concentrate, trăsături de portret contrase conferă paginilor autenticitiate și
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
fi de partea ta atunci admirația noastră va fi la gradul superlativ iar dacă nu vei câștiga atunci admirația noastră va fi tot la gradul superlativ pentru că cel puțin ai încercat (mi-am permis să îl parafrazez pe F. M. Dostoievski - Demonii/La Tihon). Nu am trimis SMS ca să te votez, pe de o parte pentru că știam că nu ai nevoie, iar pe de altă parte ești băiat mare și te descurci și singur. Nu uită că într-o competiție un competitor
Scutire medicală by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82638_a_83963]
-
cel puțin prin Absalom, Absalom ! dovedește că posedații acestuia nu au dispărut fără a lăsa nici o urmă, cît și în a lui Nabokov, a cărui capodoperă e concepută ca o parodie la lumea marelui său compatriot, axată pe sfințenie și demonie. Poate că demonia colonelului Sutpen, care fuge de sîngele negru așa cum fugea Ahab după Balena Albă, ducîndu-și la moarte tot echipajul, nu are nimic comun cu a marelui păcătos Nikolai Stavroghin și cu a martirului nihilist Kirillov, dar ea nu
Lecturi paralele by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11098_a_12423]
-
Absalom, Absalom ! dovedește că posedații acestuia nu au dispărut fără a lăsa nici o urmă, cît și în a lui Nabokov, a cărui capodoperă e concepută ca o parodie la lumea marelui său compatriot, axată pe sfințenie și demonie. Poate că demonia colonelului Sutpen, care fuge de sîngele negru așa cum fugea Ahab după Balena Albă, ducîndu-și la moarte tot echipajul, nu are nimic comun cu a marelui păcătos Nikolai Stavroghin și cu a martirului nihilist Kirillov, dar ea nu e străină de
Lecturi paralele by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11098_a_12423]
-
voință pentru a se împăca cu sine, pe de alta dorința aprigă a comunicării, a confirmării din exterior, a ieșirii victorioase în societate. "Nebunia" unei extrovertiri care să păstreze și virtuțile introvertirii, într-o aspirație a întregului. Altfel zis o demonie care se folosește de pretextul situării periferice pentru a-și adjudeca și Centrul: "Acolo unde trăiesc eu, adică în mine însumi, se află și centrul și marginea". Obsesia demoniacă dobândește un caracter fățiș: "numai un demon mă poate împinge să
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
închise în sine. E și bucuria ascunsă de a tăia arhitecturi ascunse în idee". Mărturisindu-și cu o ardoare adolescentină (provincia ne păstrează tineri, nu-i așa?) dorința de a-și dobândi o "conștiință radicală", Mircea A. Diaconu își pune demonia la treabă. "Provincial" mai mult sau mai puțin aparent, exegetul ce se vrea infernal scrutează mai întâi ambianța proximă: "Dacă e vorba de Suceva, atunci nici nu știu ce să fac mai întâi: să prețuiesc singurătatea culturală - pe care aici o am
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
al principiului binelui sau că include în sine atât binele cât și răul, ultima perspectivă regăsindu-se pe un întins arc al teologiei "creatice", de la Zoroastru la Jacobus Böhme. în marginea unei dialectici imanente subiectului, s-a vorbit de o demonie a creației artistice. Rodul său cel mai frapant îl constituie îndoiala. E, întâi de toate, îndoiala autorului în validitatea produsului său, nu o dată mistuitoare în măsura în care criteriul de care face uz nu e decât subiectivitatea ce se răsfrânge pe sine, cu
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
sunt neînțeleși, ci că sunt înțeleși în grabă și simplificați în entuziasm". Nu cumva jertfa a fost zadarnică? Nu cumva asistăm la un cinic joc al hasurdului, cu iz kafkian? Mereu dominată de tema relațiilor cu lumea (emanație a unei demonii căci în spatele ei se poate decela un raport cu puterea), Ana Blandiana îi împarte pe scriitori în două categorii, în funcție de "curajul" de care ar da dovadă: cei ce pretind că în textul lor reflectă lumea și cei ce admit că
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
nepăsării, el le-a răspuns prin coșmare de fabricație proprie, artizanală". Aspirației realist-naturaliste i-a luat locul impulsul tot mai intens al făuririi unor viziuni "cutremurătoare", drojdie a unei subiectivități legate de un real vulnerabil, viziuni cu un subtext anticolectivist. Demonia lumii însuflețește o demonie personală a creatorului. Să ne întoarcem la năzuința spre izolare a poetei, percepută ca o vocație: "toată viața, mărturisește d-sa, nu mi-am dorit decât să fiu singură. Nu știu un alt lucru pe care
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
răspuns prin coșmare de fabricație proprie, artizanală". Aspirației realist-naturaliste i-a luat locul impulsul tot mai intens al făuririi unor viziuni "cutremurătoare", drojdie a unei subiectivități legate de un real vulnerabil, viziuni cu un subtext anticolectivist. Demonia lumii însuflețește o demonie personală a creatorului. Să ne întoarcem la năzuința spre izolare a poetei, percepută ca o vocație: "toată viața, mărturisește d-sa, nu mi-am dorit decât să fiu singură. Nu știu un alt lucru pe care să fi încercat să
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
ordinea ireductibilă a vieții, mai imperioasă. Dostoievski socotea, în Casa morților, că neputința de a fi singur în răstimp de ani reprezintă suferința cea mai greu de îndurat în condițiile deportării. Dacă solitudinea abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu egolatria. De unde salutara deschidere a poetei, captivă, până la
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
trebuie schimbat în acestă țară, m-aș fi simțit vinovată că nimic nu se schimbă, ca într-un blestem", precizează revelator poeta. O exorcizare fie și cu efect parțial, a acelor "coșmare de fabricație proprie", a "cutremurătoarelor viziuni" prin care demonia artistului se confruntă cu demonia universală. Eseistica Anei Blandiana e un etaj al importantei d-sale personalități populat cu propoziții pe care poezia nu le poate exprima sau le exprimă implicit, într-un climat al unor proiecții mutual eliberatoare, al
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
m-aș fi simțit vinovată că nimic nu se schimbă, ca într-un blestem", precizează revelator poeta. O exorcizare fie și cu efect parțial, a acelor "coșmare de fabricație proprie", a "cutremurătoarelor viziuni" prin care demonia artistului se confruntă cu demonia universală. Eseistica Anei Blandiana e un etaj al importantei d-sale personalități populat cu propoziții pe care poezia nu le poate exprima sau le exprimă implicit, într-un climat al unor proiecții mutual eliberatoare, al vieții care transcende poezia și
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
cîștigării unui pariu: "cad conuri de bronz din corpul iubit;/ viclene pajiști ne-asteaptă - // în oraș se taie fluturi, iar pîrîul rodește..." (Lespedea din bibliotecă). Vag persiflator, vag deformator, tabloul probează ciocnirea dintre contraste, degajînd energia ambigua a Edenului bîntuit de demonia Formei... ori, în aceeași manieră, o secvență a neputinței limitelor de-a se depăși, a consolării lor estival-dansante în proximitatea enigmei: "bărbații au diminețile mute și părinții în iarbă - egali îi străbate un semn greu, de vară,/ cuminte că o
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
numai distrugător", numai "negativ". Tot în sensul noțiunii - sau, mai bine zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]