161 matches
-
al cărui bagaj științific nu-i strivește sprintenele afabulații"36. Ovid S. Crohmălniceanu traduce injoncțiunea savantului asupra scriitorului, prin comparația cu unul din eroii romanelor sale, David Dragu: "Mircea Eliade a ezitat lungă vreme între atracția sa pentru experiența aventuroasă ("demonism", "erotism", "mistică", "voluntarism politic") și viața închinată studiului laborios de bibliotecă, între jocul cu plăsmuirile imaginației (literatura) și munca gândirii disciplinate (știința). E alternativa în fața căreia sta indecis și David Dragu. Ca și eroul său, Mircea Eliade a ales până la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sacrului se datorează unor elemente pe care Otto le numește ciudate, așa cum sunt conceptele purității și impurității, cultul morților, cultul spiritelor, practicile magice, basmele, miturile și legendele, elementele naturii, credințele și practicile străvechi (fetișismul, totemismul, cultul plantelor și al animalelor, demonismul și polidemonismul), în care se regăsește, ca o trăsătură comună, elementul numinos. 25 Rudolf Otto, op. cit., p. 11. 26 Ibidem, p. 18. 27 Ibidem, p. 168. 28 Ibidem, p. 16. 29 Ibidem, p. 35. 30 Ibidem, p. 7. 31 Jean-Jacques
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
să înfăptuim «Țara slobodă și duhovnicească»” - este pusă în practică prin atacuri dure la adresa unor persoane și realități politice, sociale, culturale, între care și gruparea Criterion. Este oripilat de ideologia și de practicile legionare („prostie și violență de brută”, „școala demonismului”), de ascensiunea extremei drepte europene (Mussolini - „gorila cu cască și mască”, Hitler - „bestia blondă”), care ducea o politică de „barbarizare în masă”. Constatând ineficiența unei astfel de lupte, se axează pe promovarea spiritului ortodox, mai întâi în rubrica „Picături din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
natură, / În van voim a scutura din suflet / Dorința de mărire și putere, / Dorința de a fi ca el în lume: / Unici. Și această dorință, / Temei la state, națiuni, și cauza / Războaielor cumplite, care sunt / Pașii istoriei, acest e... răul". (Demonism). Creația a fost posibilă numai ca Dumnezeu al Treimii, coborâre în teluric ca Demiurg sacrificat, în noi supraviețuind, astfel, "întoarcerea la fire și dreptate" în contra egoismului izvorând din unicitate. Zice Eminescu: Este un ce măreț în firea noastră, / Dar acel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nomberòne, într-o făptură găunoasă și grotescă), Cornell este îngropat, dar nu definitiv, pentru că T a avut grijă să-l cloneze. Traducător al lui Faust, D. nu putea rămâne străin de daimonismul creatorului, de imperativul vocii interioare, divizată în simplu demonism și în activitate înfăptuitoare superior daimonică. Acestea sunt și principalele direcții în care s-a orientat și foarte bogata eseistică a lui D.: raportul creatorului cu limbajul și cu poemul, autocontemplarea în poem, narcisismul theist / demonic al creatorului. Între o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
avea, O călărire în zori, Din străinătate, Misterele nopții, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie). Sunt poetizări pe teme patriotice și erotice, amintind de Alecsandri, Heliade, Bolintineanu. Perioada '68-'69 este una de romantism tenebros, configurată de titanism și demonism, cu eroi răzvrătiți care filosofează pe teme sociale, erotice, pe tema vieții și morții: profetul din Junii corupți, răzvrătitul din Înger și demon, proletarul comunard din Împărat si proletar, îndrăgostitul din Mortua est. Lumea în care se deplasează acești eroi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întreaga gamă a fantasticului. La el apar feericul, mirificul, oniricul, halucinantul, iar sugestiile provenite din romanul negru și din cărțile medievale de demonologie sunt foarte evidente. Însă dincolo de fantasticul macabru preluat din literatura romancierilor gotici, dincolo de filonul negru și de demonismul romantic, putem descoperi în cea mai importantă lucrare a sa, Elixirurile diavolului, câteva dintre simbolurile și motivele favorite ale romanticilor germani preferate și preluate și de Hoffmann. Un prim aspect ar fi reprezentat de vis și de dedublare căci Medarus
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
dintre ideile-cheie ale filosofiei acestuia (pe care o aprofundase și o apreciase superlativ în articolele din deceniul al patrulea) în formulările metaforice ale versurilor: certitudinea misterului de dincolo de rațiune și de cuvinte, perceperea și trăirea timpului, tragismul metafizic, obsesia morții, „demonismul”, funcția revelatoare a metaforei, apartenența profundă la spiritualitatea românească etc. Ocupându-se de „romanele esențiale” ale lui Liviu Rebreanu (Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraților), el insistă îndeosebi asupra semnificației personajelor și a artei construcției epice. Expresie a unei atitudini pozitiviste față de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285902_a_287231]
-
Cartea morților își dezvăluie semnificația filosofică prin intermediul piesei Don Juan apocalipticul, „comedia neagră” cuprinsă în spațiul epic al acestui roman - „unul dintre cele mai interesante și mai profunde ale epocii postbelice” (Ion Vartic). Tema pactului cu diavolul, demistificarea polemică a demonismului romantic, viziunea pregnant metafizică indică multiple înrâuriri provenind din spațiul literaturii de limbă germană. Formula insolită de scriitură, bazată pe intertextualitate și pe ambiguitatea identităților, pe continua metamorfoză a discursului, care trece de la narațiunile-eseu la construcția dramatică, îngăduie o abordare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
provocat pur și simplu ruptura unui anumit fir și Lizzie a ostenit. Cu toții suntem demoni potențiali unii pentru ceilalți, dar unele relații mai strânse par a fi scutite de această soartă. Și relația mea cu Lizzie a fost salvată de demonism, prin cine știe ce grație, fără meritul meu, fără voia mea. Bănuiesc că amândoi suntem obosiți și bucuroși să ne odihnim fiecare în compania celuilalt. Ne mângâiem, ne sărutăm, și nu simțim nevoia de nimic mai mult. După cum am arătat la începutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la poetul nostru, nu-i numai un spațiu al oamenilor; e un personaj, un răzvrătit împreună cu titanii "zvârliți" din haos: " Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită contra Lui." (Demonism) La M. Eminescu nu este doar un conflict între lume și pământ, ci între om și cer, amplificând condiția finitudinii, tragismul omului sub eternitatea astrelor. Eminescu "sapă" în toate direcțiile: în jos, tăgăduind "lutul alcătuirii" ("Din carnea-i putrezită, din
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
rebel", "demonic" ca forme ale revoltei este altoită pe principiul schopenhauerian al răului în lume, ca lege supremă a schimbării: "contra lui Ormuz", "contra Lui": "O demon, demon! Abia acum pricep / De ce-ai urcat adâncurile tale / Contra înălțimilor cerești" (Demonism). În această "rivalitate" zidul devine o "armă" proteguitoare: "Piramide și temple, orașe și grădini suspendate puneți contra privirilor mele... râd de voi, regi ai pământului" (Avatarii faraonului Tla). De fapt, ultima sa redută sub stele, perisabilă, lutoasă, redată prin metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Dar "geniul de aur" insuflat corpului de lut se va pierde în timp, slăbind contactul omului cu divinitatea, creînd prin aceasta o ruptură dramatică "cu cât generațiile se îndepărtează de clipa originară" (M. Eliade), acel dor ("știința morții a reînturnării"; Demonism) propriu liricii eminesciene, de refacere a Unității cosmice, așa cum reiese din acest fragment care explică părăsirea sufletului 4 de către trup: " Când omul risipitu-i un lut fără suflare Sufletul în afară rămâne surd și orb..." (Povestea magului...) Fără "scânteia divină" lutul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Pitagora / Că astrele și omul în cicluri se întoarnă") sau într-un Prolog la ediția de poeme COSMOGONIAS: "nu există clipă care să nu poarte în ea o altă clipă anterioară". Din teza platoniciană a succesiunii timpurilor, "știința morții reînturnării" (Demonism), Eminescu reține alternanța formelor în fond o "alterare" -"prin care pulberea trece": "în faza ce ne cuprinde, trecătoare și temporală a pământului, formele se moștenesc și se perfecționează" (Despre memoria sufletului și a formei individuale), iar Borges le va numi
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ani înainte, Iustin acuza deschis ereticii că dărâmă din interior creștinismul. Pentru el, doctrinele lui Simon, Ptolemeu sau Marcion reprezintă tot atâtea simptome evidente ale unei reactivări a păgânismului. Raționamentul său poate fi rezumat în schema următoare: erezie = păgânism; păgânism = demonism; în consecință, erezie = demonism. Acest raționament maniheist al lui Iustin nu este prezent și la Irineu. Acesta din urmă construiește o teologie a istoriei pe principiul evoluției sau maturizării progresive, o teologie a istoriei tolerantă față de păgânism în general și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deschis ereticii că dărâmă din interior creștinismul. Pentru el, doctrinele lui Simon, Ptolemeu sau Marcion reprezintă tot atâtea simptome evidente ale unei reactivări a păgânismului. Raționamentul său poate fi rezumat în schema următoare: erezie = păgânism; păgânism = demonism; în consecință, erezie = demonism. Acest raționament maniheist al lui Iustin nu este prezent și la Irineu. Acesta din urmă construiește o teologie a istoriei pe principiul evoluției sau maturizării progresive, o teologie a istoriei tolerantă față de păgânism în general și față de stăpânirea romană, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Euthanasius sunt structurale prozei lui C.), al lui „Purus.a”, indicul. Visul (REM, Gemenii, Organistul) este un manual complet de mitologie psihanalitică. Specificul fantasticului cărtărescian rezidă în chiar această ars combinatoria de mister psihologic și feerie agresivă, de ingenuitate și demonism, de Bradbury, meraviglia, Wajda și Bulgakov, de psihism tanatic, jubilație fantasmagorică, strada Mântuleasa și strada Venerei. Tradusă în franceză (Le Rêve, Paris, 1992), cartea a fost nominalizată la Premiul Médicis, pentru cea mai bună carte străină a anului. Aproape simultan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
o fac pentru a atrage atenția asupra acestei conjugări a contrariilor care este fundamentul însuși al miturilor și care se joacă din nou în mitologia cotidiană a triburilor contemporane. Punerea în scenă a perversiunilor lor sexuale, a efervescențelor sportive, a demonismului lor muzical, a teatralizării corporale, toate acestea traduc dorința lor de comuniune cu imagos (arhetipuri) sălbatice, pânză freatică a oricărei vieți în societate. Mai degrabă decât obișnuita atitudine critică, o adevărată inteligență socială ne poate permite să percepem această sălbăticie
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
că în diversele ei aspecte: filme, muzică, coregrafie, modă, viață cotidiană, cultura contemporană este din ce în ce mai mult "contaminată" de o religiozitate ambientală în care se amestecă, fără distincție, ocultismul, paga-nismul, neo-druidismul, șamanismul, diversele forme de orientalism, fără a uita astrologia, vrăjitoria, demonismul sau diversele tehnici New Age. Numitorul comun al acestor diverse fenomene este acela al unui demers existențial unde ceea ce primează este experiența sensibilă împărtășită în cadrul comunitar. Experiență care privilegiază plecarea la drum și în care închiderea într-o identitate fixă
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
și subtil, pe linia unei descripții exacte și a unei continue raportări a textelor de aceeași factură unele la altele, pentru a se evidenția și fixa schema generatoare. Comparatismul este și „extern”, cu texte din clase apropiate sau chiar suprapuse (demonismul din proza lui Gala Galaction, fantasticul lui Mircea Eliade, drama simbolică din Undine, nuvela romanticului german Friedrich de la Motte-Fouqué). Retorică și semnificație (1993) grupează minuțioase studii asupra unor autori extrem de diferiți - Constantin Țoiu, Henriette Yvonne Stahl, Marin Preda, Camil Petrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290686_a_292015]
-
servea intenției lui Matei Corvin de a-l discredita pe domnitorul român în fața Apusului, justificând astfel schimbarea atitudinii politice față de acesta și abandonarea campaniei antiotomane în care se angajase. Portretul lui Dracula din versiunea germană, în care se accentuează cruzimea, demonismul și inumanitatea eroului, prin descrierea unor suplicii și atrocități, corespunde și mentalității medievale occidentale, unde predomină ideea morții asociată cu imaginea tiranului sadic. Larga difuzare a povestirii germane în Europa Centrală și Apuseană s-a datorat atât legăturilor ecleziastice din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288993_a_290322]
-
și fanatismul, caracteristice profeților și misionarilor celor trei monoteisme, își au modelul și justificarea în exemplul lui Iahve. Tot astfel, violența lui Iahve sparge cadrele antropomorfice. "Furia" sa se dovedește câteodată atât de irațională încât s-a putut vorbi despre "demonismul" lui Iahve. Desigur, unele din aceste trăsături negative se vor înăspri mai târziu, după ocuparea Canaanului. Dar "trăsăturile negative" aparțin structurii originare a lui Iahve. În fond, e vorba de o nouă expresie, și cea mai impresionantă, a zeității ca
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate și ironie" manifestate în plan stilistic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mistificare naivă, ce nu aduce vreun folos real nici literaturii, nici religiei. Tot așa cum nu trebuie trasă nici concluzia opusă, anume că Eminescu ar fi complet lipsit de sensibilitate religioasă sau că s-ar putea număra printre exponenții radicali ai demonismului romantic ori ai ateismului modern [...]. Eminescu poartă pecetea "stilistică" a ortodoxiei, a sensibilității răsăritene în genere", dar aceasta e o altă discuție posibilă prin "analiza spectrală" a operei, și care "nu mai ține aproape în nici un fel de autodeterminarea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
existență", aduce tipologia individului ce "se reintegrează ritmurilor cosmice" (Cezara). În detaliu sunt abordate romanul Geniu pustiu ("romanul unei generații insurgente") și nuvelele Sărmanul Dionis ("personajul /.../ cu bune lecturi din Kant și Schopenhauer, începe să aibă ambiții faustice), Cezara ("aici demonismul și titanismul se domolesc și se convertesc în serafim"-ism). Toate aceste proze, unele doar fragmente nefinisate, vădesc ambiția de a privi "creația universului și epopeea lumii într-o oglindă românească". Publicistica lui Eminescu pune în valoare spiritul polemic al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]