KorAP: Find »[drukola/base=denegare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

92 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

negare și denegare, între care este atât de greu de ales pentru a desemna acest mecanism. Laplanche și Pontalis (1967), cărora li se datorează grafia, explică dificultatea alegerii prin problemele pe care le ridică traducerea cuvintelor germane corespunzătoare negării și denegării și prin ambiguitatea utilizării lor în scrierile lui Freud. În franceză, dacă un dicționar al limbii cum este Petit Robert distinge cu grijă între sensul verbului dénier (a denega), „a refuza de a recunoaște ca propriu”, și cel al verbului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cu grijă între sensul verbului dénier (a denega), „a refuza de a recunoaște ca propriu”, și cel al verbului nier (a nega), „a declara (un obiect) ca ireal”, dicționarul Petit Larousse, în schimb, dă o singură definiție pentru negare și denegare. Referindu-ne la primul sens al cuvântului, n-ar trebui să vedem o denegare în orice frază negativă. Ar fi un abuz, afirmă Widlöcher (1971-1972), care atrage atenția asupra faptului că nu orice formulare negativă echivalează cu o mărturisire! În

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
propriu”, și cel al verbului nier (a nega), „a declara (un obiect) ca ireal”, dicționarul Petit Larousse, în schimb, dă o singură definiție pentru negare și denegare. Referindu-ne la primul sens al cuvântului, n-ar trebui să vedem o denegare în orice frază negativă. Ar fi un abuz, afirmă Widlöcher (1971-1972), care atrage atenția asupra faptului că nu orice formulare negativă echivalează cu o mărturisire! În limbajul curent, o denegare poate fi o minciună conștientă, menită să intimideze un adversar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
primul sens al cuvântului, n-ar trebui să vedem o denegare în orice frază negativă. Ar fi un abuz, afirmă Widlöcher (1971-1972), care atrage atenția asupra faptului că nu orice formulare negativă echivalează cu o mărturisire! În limbajul curent, o denegare poate fi o minciună conștientă, menită să intimideze un adversar („nu mi-e deloc teamă”), oîncurajare pe care o persoană și-o adresează sieși, ca autosugestie („acest eșec nu măface deloc să sufăr”), sau chiar o justificare de rea-credință(„nu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
la curent cu regulamentul”). Pentru a putea vorbi despre o (de)negare-apărare, trebuie ca enunțul și negarea sa să se refere la elemente purtătoare ale unui conflict inconștient, care sunt refuzate din chiar acest motiv. Al doilea sens al termenului „denegare” se pretează în mai mare măsură unei discutări amănunțite: interlocutorul, chiar psihanalist, poate pur și simplu să se înșele în interpretarea sa, iar denegarea practicată de subiect (care nu mai este, în cazul de față, o apărare) își găsește justificarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ale unui conflict inconștient, care sunt refuzate din chiar acest motiv. Al doilea sens al termenului „denegare” se pretează în mai mare măsură unei discutări amănunțite: interlocutorul, chiar psihanalist, poate pur și simplu să se înșele în interpretarea sa, iar denegarea practicată de subiect (care nu mai este, în cazul de față, o apărare) își găsește justificarea. Insistând asupra echivalenței (de)negare-rezistență, Freud (1937b/1987) consideră că refuzul interpretării date de psihanalist nu este decât un semn al rezistenței pacientului. În

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pe seama analistului care se complace „pentru o clipă în cultul bine cunoscutului principiu potrivit căruia pacienții nu au niciodată dreptate”, anulându-le astfel manifestările de rezistență. Greenson (1967/1977) scrie: „Dacă intervenția mea e inexactă, pacientul o va semnala prin denegarea verbală pe care i-o va opune sau printr-o formă de rezistență și de evitare comportamentală”. Little, care, timp de 7 ani, a urmat o cură psihanalitică dirijată de Winnicott, insistă asupra prudenței psihanalistului: „Făcea foarte puține interpretări și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Nu merităm reproșul că am respinge cu dispreț atitudinea subiectului analizat față de construcțiile noastre. Ținem în mare măsură seama de ea și extragem adesea repere prețioase”. Istorictc "Istoric" În 1895, în prima sa publicație despre isterie, Freud notează utilizarea mecanismului denegării de către o serie de paciente ale căror amintiri reactualizate ies la suprafață grație curei urmate. În 1909, el prezintă același fenomen în „Omul cu șobolani” (vezi „Exemple”, p. 179). Câțiva ani mai târziu, Freud va face un studiu aprofundat al

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dé) negationț, eroare semnalată de Laplanche și Pontalis (1967) în traducerea lucrării Annei Freud (1936/1993) care, de altfel, a explicat confuzia în dialogurile sale cu Sandler (1985/1989). Să notăm că A. Freud face aluzie în lucrarea sa la denegarea sentimentelor la copil, considerată o denegare-apărare. Studiul lui Fenichel (1945/1953) despre „aptitudinea de a nega aspectele neplăcute ale realității” (definiție a refuzului!) începe prin aceeași greșeală de traducere, întrucât se intitulează „Denegarea”. Laplanche și Pontalis, ca și Widlöcher (1971-1972

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Freud face aluzie în lucrarea sa la denegarea sentimentelor la copil, considerată o denegare-apărare. Studiul lui Fenichel (1945/1953) despre „aptitudinea de a nega aspectele neplăcute ale realității” (definiție a refuzului!) începe prin aceeași greșeală de traducere, întrucât se intitulează „Denegarea”. Laplanche și Pontalis, ca și Widlöcher (1971-1972), care numește noțiunea „negare a reprezentării”, pun în evidență cele două sensuri ale denegării distinse de Freud, în timp ce la Mucchielli (1981) și în DSM-IV (1994/1996) întâlnim definiții trunchiate: „refuzarea unei interpretări făcute

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de a nega aspectele neplăcute ale realității” (definiție a refuzului!) începe prin aceeași greșeală de traducere, întrucât se intitulează „Denegarea”. Laplanche și Pontalis, ca și Widlöcher (1971-1972), care numește noțiunea „negare a reprezentării”, pun în evidență cele două sensuri ale denegării distinse de Freud, în timp ce la Mucchielli (1981) și în DSM-IV (1994/1996) întâlnim definiții trunchiate: „refuzarea unei interpretări făcute de celălalt”, respectiv „refuzul de a admite aspectele dureroase ale realității sau ale unei experiențe subiective”. Apare așadar o anumită imprecizie

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dureroase ale realității sau ale unei experiențe subiective”. Apare așadar o anumită imprecizie în definirea acestei apărări, descrisă totuși cât se poate de clar de Freud, deși cele două sensuri ale sale sunt, ce-i drept, diferite. Exempletc "Exemple" Mecanismul denegării, luat în primul sens al termenului, apare frecvent în răspunsurile la testele proiective. Se întâmplă, într-adevăr, ca subiectul să se detașeze de un răspuns a cărui replică o intuiește vag, tocmai în timp ce îl formulează. Astfel, în răspunsurile la DPI

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
al termenului, apare frecvent în răspunsurile la testele proiective. Se întâmplă, într-adevăr, ca subiectul să se detașeze de un răspuns a cărui replică o intuiește vag, tocmai în timp ce îl formulează. Astfel, în răspunsurile la DPI, Perron (1969) evidențiază următoarele denegări: „În mod sigur, cel atacat nu este un băiat; ăsta nu-i un accident; copilul din imagine nu este mort; am putea crede că e grav rănit, dar nu-i decât poziția în care-și ține piciorul, de fapt e

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
obiect... Nu-l văd... Nu cred să fie o armă... să fie o persoană rănită, care a încercat să-și pună capăt zilelor... Fără îndoială că răspunsurile mele o să vi se pară ridicole”. Shentoub et al. subliniază că, prin această denegare, subiectul refuză să recunoască faptul că reprezentarea morții poate aparține lumii sale interne. Însăși situația de test poate antrena o (de)negare a sentimentelor subiectului, după cum o demonstrează și exemplul următor extras din aplicarea testului „Satul” și prezentat de Lhote

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dar obsedat de imaginea pe care vrea s-o ofere despre el însuși, exclamă: „Sunt foarte emoționat, nu trebuie să par prea idiot!”. Corectându-se de îndată, el declară: „Dar nu-mi pasă ce cred oamenii, nu sunt deloc complexat”. Denegare prin care înțelegem: „Nu sunt prea liniștit în privința părerii pe care o să v-o faceți despre mine. Nu, nu-i adevărat, nu-mi pasă de părerea celorlalți”. Cele două sensuri ale denegării sunt ilustrate în studiul „Omul cu șobolani” (1909b

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pasă ce cred oamenii, nu sunt deloc complexat”. Denegare prin care înțelegem: „Nu sunt prea liniștit în privința părerii pe care o să v-o faceți despre mine. Nu, nu-i adevărat, nu-mi pasă de părerea celorlalți”. Cele două sensuri ale denegării sunt ilustrate în studiul „Omul cu șobolani” (1909b/1979), de pacientul lui Freud. La 12 ani, fiind îndrăgostit de o fetiță, acestuia i-a trecut prin minte că, dacă tatăl lui ar muri, fata, din milă, ar deveni mai tandră

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
din milă, ar deveni mai tandră cu el. Pacientul i-a relatat lui Freud această amintire, negând că ea ar fi semnul vreunei dorințe de moarte în privința tatălui său: „De altfel - raportează terapeutul, care pune accentul pe primul aspect al denegării la pacientul său - el se ferește să admită posibilitatea că aceasta ar fi o «dorință», pretextând că e vorba doar despre o «simplă înlănțuire de idei»”. Pacientul admite totuși că s-a ferit multă vreme de o astfel de idee

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sigur că moartea tatălui nu a putut fi niciodată obiectul dorințelor, ci doar al temerilor sale”. Respingerea de către pacient a interpretării date de psihanalist și potrivit căreia el ar dori moartea tatălui ilustrează cel de-al doilea aspect al mecanismului denegării. Comentând reacția pacientului, Freud afirmă: „Pacientul este foarte emoționat, dar și foarte sceptic (...). Pacientul admite că toate acestea sunt destul de plauzibile, dar firește că nu este deloc convins” (1909b/1979). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
al refulării. În acest caz se produce o suspendare parțială a refulării, întrucât subiectul ia cunoștință de sentimentul refulat, fără însă a-l accepta. Elementul refulat este enunțat și de îndată negat. Le Guen et al. identifică, în aceste diferite denegări, etapele „conștientizării aspectului refulat”: „Nu gândesc așa... nu trebuie să gândesc așa... nu trebuie să-mi permit această satisfacție chiar dacă gândesc așa...”. Această conștientizare s-ar sfârși, potrivit autorilor, cu o remarcă preluată de la Freud (1925a/1987): „Este ceva ce-

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fenomen este „reflectarea, prin proiecție, a unei idei incidente care tocmai a ieșit la suprafață”, fapt pe care Le Guen et al. (1985) îl exprimă prin următoarea frază: „De altfel, nu-i problema mea, ci a dumneavoastră”. În acest caz, denegarea va fi introdusă prin următoarele formule: „O să credeți că...”, „Ați putea crede că...” sau prin observații ca acelea ale pacientelor isterice ale lui Freud (1895/1965): „Tocmai mi-a venit o idee, dar de bună seamă că dumneavoastră mi-ați

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
asumarea ei (...). Freud ajunge la ideea că, de fapt, există trei sisteme: unul care este conștiința normală în care reprezentarea este acceptată, dar există o judecată de refuz; un altul în care reprezentarea este acceptată, dar există o judecată de denegare («nu, nu gândesc așa, eimposibil»); și, în sfârșit, un al treilea sistem, refularea, în care reprezentarea nu este acceptată”. Ftc "F" Formațiune reacționalătc "Formațiune reacțională" Definițietc "Definiție" Modificare a caracterului permițând o economie a refulării, având în vedere faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mai târziu că această deplasare este legată adesea de izolare. Să se producă oare, în acest caz, așa cum afirmă McDougall, o forcludere a afectului? Putem accepta, spune Pedinielli, formulând totuși unele rezerve, pertinența clinică a acestei intuiții. În anumite cazuri, denegarea poate întări și ea izolarea, subiectul insistând asupra indiferenței sale față de evenimentul traumatizant. Astfel, Anny Duperey (1992) scrie, legat de moartea părinților săi: „Nu vorbeam niciodată despre acest lucru, dar dacă mi se punea vreo întrebare pe această temă declaram

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pur și simplu distrus (aceasta este refularea). Dar suprimarea sa poate fi făcută și într-o manieră mai puțin absolută: astfel, textul va fi șters, deformat, falsificat, ceea ce ar corespunde unor apărări mai puțin complete decât refularea, așa cum sunt izolarea, denegarea, anularea (1937a/1987). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Să reamintim că nu refularea însăși are efecte morbide, ci numai întoarcerea elementului refulat, ca urmare a insuficienței sau eșecului refulării și, cu siguranță, pe fondul unei vulnerabilități a persoanei (Freud

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărările eului”, cum ar fi refularea sau izolarea, în timp ce mulți dintre succesorii săi, între care și A. Freud (1936/1993), nu vor ezita să-l numere printre mecanismele de apărare, nu fără unele confuzii în raport cu negarea și, a fortiori, cu denegarea, confuzii încă de actualitate, din păcate, care pot fi puse, în parte, pe seama erorilor de traducere. De fapt, A. Freud descrie în cartea sa două mecanisme de apărare ce țin de refuzul realității (denial,în Sandler, 1985/1989) și traduse

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de refuz cu proiecția, pentru că tot ceea ce este perceput e, înainte de toate, produsul unei proiecții. În perspectiva Melaniei Klein, identificarea proiectivă este cea care conduce la un refuz al realității proiectate în exterior. Să reținem, deopotrivă, și legătura refuzului cu denegarea. Refuzul ar trebui considerat o denegare tradusă în act, menținând lucrurile așa cum sunt, o „denegare implicită” (Rosolato, 1966/1987), în timp ce denegarea (Freud, 1925a/1987) ar fi un refuz verbal prilejuind o suspendare parțială a refulării, deci topic și economic superioară

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]