207 matches
-
de in-terpretare larg, utilizat deopotrivă de adresanți și de adresați pentru codificarea-decodificarea mesajelor.Comunicarea în forma ei ideală presupune că, atât emițătorul, cât și receptorul să utilizeze exact același cod. Din moment ce semnele pot avea mai multe niveluri de semnificație, de la denotație, la conotație, strategia adresantului este de a selecta și de a combina semnele în moduri care limitează seria (șirul) posibilelor înțelesuri, verosimil generate când mesajul este interpretat. În contextul procesului de socializare, care înseamnă înțelegerea codurilor dominante, urmată de deciderea
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
comportamentul referențial, pseudoși transreferențial și comportamentul autoreferențial. Fiecăruia îi corespunde, în ordinea prestabilită, exprimarea factuală, exprimarea ficțională (magică, religioasă) și exprimarea ludică. Din acest unghi, textul polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură lectorului o adecvare reală la contextul informativ în care s-a produs intervenția polemică, precum și o explicitare suplimentară a intențiilor locutorului în schimbul polemic. Textulizarea referențială are, în polemică, rolul pe care indicațiile regizorale îl au în dramaturgie, dobândind, astfel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Sanda Golopenția-Eretescu, Reliefarea motivului în poezia lui G. Bacovia, Radu Niculescu, Constante în structura cîntecului epico-liric din Transilvania, Crișana și Maramureș. "Cîntecul lui Vălean", în Studii de poetică si stilistică, București, 1966. Metoda are însă defectul de a înregistra numai denotațiile cuvintelor nu și conotațiile (sensurile contextuale), ceea ce poate duce la rezultate eronate, fără anumite "corecții" (v. Sanda Golopenția-Eretescu, op. cit.). Acest motiv îndreptățește critica lui Tudor Vianu, recenzie la Guiraud - Problemes et methodes... în Limba română, 1959, nr. 3, p. 24-26
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
depinde de "subiectul tratat"; în televiziune, un subiect interesant face retransmiterea lui interesantă. Un film bun este un stil; o emisiune bună este o situație. Iar un telefilm bun este înainte de toate un subiect bun. Adică diferența dintre conotație și denotație, dintre poezie și proză. O "icoană" se adaugă unui univers care nu o conținea. Un "indice" este un fragment al universului la care trimite. Un film este un supliment la lucruri, o bandă este un duplicat al lucrurilor. Cinemaul ne
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
În limbajul online studiat în paginile de față, ceea ce diferă de limbajele naturale este numai forma (semnificantul), atunci când avem de a face cu abrevieri (chiar dacă unele noțiuni sunt noi). În schimb, emoticonii sunt considerați semne nelingvistice, pur imagistice, care transmit denotații, dar mai ales conotații. Morfemele fluide, aflate în perpetuă regenerare și transmorfoză în mediul epigenetic al limbajului online, capătă nu numai rol de semn, ci și de semnificație (conform cu distincția formulată de Peirce, 1990, pp. 60-63). Dacă această asumpție este
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
denotă presupuse persoane sau entități din lumi ale ficțiunii"4. Argumentul pentru care "numele de entități ficționale" și "descripțiile definite" sunt considerate designatori nonrigizi, este că ele "pot desemna lucruri diferite în lumi diferite"5, și se caracterizează prin absența denotației 6. Teoria Mill-Kripke sau teoria referinței directe consideră că numele proprii au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ficționale" și "descripțiile definite" sunt considerate designatori nonrigizi, este că ele "pot desemna lucruri diferite în lumi diferite"5, și se caracterizează prin absența denotației 6. Teoria Mill-Kripke sau teoria referinței directe consideră că numele proprii au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
au un referent, au denotație fără a avea o semnificație, o conotație; numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
numele propriu trimite direct la obiect fără a trece printr-o semnificație. Teoria Russel-Frege sau teoria referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri ale unor grupuri/seturi de descrieri definite 8. De asemenea, Frege și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referinței indirecte apreciază că numele proprii au sens și nu doar o denotație (referință), iar numele proprii utilizate ficțional au sens, dar nu au denotație. (Conceptul de Bedeutung al lui Frege a fost tradus prin nominat sau denotat, semnificație, referință, denotație 7). Această din urmă teorie numită și descriptivistă consideră numele proprii abrevieri ale unor grupuri/seturi de descrieri definite 8. De asemenea, Frege și Russell consideră că un nume propriu, folosit în mod corect, este o descripție definită prescurtată sau
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pledoaria pentru caracterul semnificant al numelui, realizarea motivației fonetice, "culturale", funcția ecumenică a numelui propriu, funcția emblematică a raportului semnificant-semnificat, caracterul cratylean al numelui). În general, studiile se opun concepției semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație, și pledează pentru încărcarea cu semnificație, pentru spargerea rezistenței la sens a numelui propriu, pentru fondul cratilist minim sau mimologia restrânsă (François Rigolot), pentru "încărcarea", chiar "supraîncărcarea de sens" a numelui propriu în textul literar, nume supus demersului onomasiologic al
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
asupra originii apelative a numelor proprii" (tr. m.)66 - de la clasificarea în etimologie savantă, fondată pe fapte recunoscute și etimologie populară (care permite o lectură poetică a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului cu obiectul) și de semnificație (relația dintre cuvânt și obiect), Rigolot amintește concepția semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație: "Numele proprii nu au sens; ca urmare, noțiunea de semnificație nu li se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului cu obiectul) și de semnificație (relația dintre cuvânt și obiect), Rigolot amintește concepția semanticii clasice care nu recunoaște numelui propriu decât relația de denotație: "Numele proprii nu au sens; ca urmare, noțiunea de semnificație nu li se aplică. Funcția numelui propriu este identificare pură: a distinge și a individualiza o persoană sau un lucru cu ajutorul unei etichete speciale" (tr. m.)67. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de semn asemeni tuturor cuvintelor textului, având aceeași condiție ontologică și același statut cu ele, numele propriu este însă "cel mai puțin arbitrar dintre toate semnele textului pentru că este singurul care, dată fiind lipsa referentului extratextual, duce receptorul la nivelul denotației fără a-i tulbura calea cu un referent"174. În sprijinul ideii sale, Mihai Ignat aduce contribuția lui Onufrie Vințeler: "semnificația numelor proprii este foarte variată și condiționată în cea mai mare parte de context"175. În legătură cu valorile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ordine care îi este proprie și care se poate descrie anterior oricărei aplicări. Generalitatea teoriei lui Hjelmslev o face aplicabilă mult dincolo de teritoriile lingvisticii pentru a analiza orice sistem de semne, orice semiotică, ca pe o limbă prin asimilarea fenomenele denotației și conotației. într-adevăr, ceea ce la Saussure era planul semnificanților devine la Hjelmslev planul expresiei iar ce era planul semnificaților devine planul conținutului. în fiecare din cele două planuri lingvistul danez distinge apoi două straturi: forma, care poate fi descrisă
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Barthes utilizează lingvistica lui Hjelmslev, care, așa cum atrăgeam atenția într-un paragraf anterior, face posibilă cercetarea semiologică a unor sisteme duble, de acest tip, unde unul constituie planul conținutului sau planul expresiei celuilalt, adică a unor sisteme în raport de denotație sau conotație unul cu celălalt, ori în raporturi de limbaj obiect și metalimbaj. Totuși cazul Modei este mai complicat: dacă mesajele limbajului articulat sunt în mod normal saturate prin două sisteme - denotație-conotație -, Moda introduce un al treilea sistem "natural", constituit
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
procedeele și metoda ei este ideea saussureană a arbitrarietății semnului lingvistic și semiologic, prezentă atât ca atare, cât și sub forme metamorfozate "coerență semnificativă", "figurativ". Procedeele ei sunt cele ale paradigmelor și sintagmelor, opozițiilor și pertinenței fonologilor, semioticilor conotației și denotației, sau cele mai difuze, dar cu punct de plecare dat, ale coerenței semnificative și figurativului. Evidențiată cu mai mult sau mai puțin formalism, structura se prezintă mereu ca un grup de relații între elementele respectivului sistem semnificam, prin care ea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
condensării lexico-semantice, devenind autonom. De altfel, ceea ce subliniază insistent cercetătorii problemei și se poate deci afirma cu certitudine este că, în toate cazurile de elipsă lexicală, omisiunea solicită colaborarea interlocutorului (ascultător, cititor, partener de dialog), care este provocat să descifreze denotațiile și conotațiile elementelor omise, să descopere cele trecute sub tăcere sau comprimate de către autor (vorbitor, scriitor). În cazul unei condensări depline nu avem însă a face cu așa ceva, deoarece elementul rămas a preluat întregul conținut semantic al sintagmei originare, astfel încât
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
Ea înlătură elemente redundante, care nu erau necesare la aceste niveluri, deoarece semnificația lor se subînțelege oricum, anaforic, din celelalte elemente ale textului ori, deictic, din contextul extralingvistic, situațional; omiterea secvențelor superflue urmărește realizarea unei expresivități mai mari, iar descifrarea denotațiilor și conotațiilor elementelor omise și, în general, a sensului mesajului depinde de contextul imediat, indiferent dacă acesta este chiar textul / discursul sau informația de care dispun vorbitorii ori dacă este implicit din punct de vedere gramatical ori subînțeles din enunțurile
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
semne scurte ale unor silabe (ca în sistemele silabice de scriere), iar efortul transpunerii lor este din rostire în grafie și aparține celui care le scrie, dar și receptorului mesajului. În definitiv, sistemul este similar celui care exprimă conotații și denotații prin simboluri grafice (de pildă engl. I ♥ you = I love you "te iubesc" sau pictogramele și așa-numitele "emoticoane" [☺] folosite cu precădere tot în domeniul comunicării prin calculator sau telemobil). Literele și cifrele cuvintelor silabisite sunt și ele simboluri, ca
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
le exprimă în totalitate. În mod specific, acest termen nu are un echivalent care i-ar putea fi substituit în uz" (ibid.) Rouquette dă atunci exemplul substantivului "nebun", conotat altfel decît "bolnav mintal", remarcînd: "Nexus-urile corespund, în concluzie, fuziunii dintre denotație și conotație" (ibid.); constituie obiectul unor discursuri emfatice și al unor manifeste exagerate, solemne sau exaltate (omagii, repetiții, imnuri, sloganuri sacadate, limbaj de lemn, apeluri vibrante, declarații de ultimă oră etc.); Emblemele, în sensul durkheimian al termenului, drapelele și alte
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
Dimensiunea cognitivă evocă, în plus, funcția sa de descriere și clasificare a obiectului la care se referă. De exemplu, o atitudine autoritară, dincolo de investiția personală, de conotațiile pozitive sau negative cărora le dă naștere, implică emiterea de către subiect a unor denotații, a unor cunoștințe adecvate, în special despre nașterea Națiunii, a tradițiilor și a educației. * Teoriile consistenței, în fine (Duflos, in Deschamps și Beauvois, 1996), afirmă că acțiunea (sau intenția sa) decurge din atitudine, individul încercînd să armonizeze cele două niveluri
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
o făgăduință supremă a refacerii ființei originare în totalitatea perfecțiunii sale. Plenitudinea făgăduinței spiritului amalgamată cu frumusețea poetică, iată secretul valorii a ceea ce transmite și crează în noi poesia. La Dante, dincolo de sensul poesiei imediate, de accesibilitate nemijlocită, depășind elementele denotațiilor simple, accedem la trepte ale liricii care pornite din adâncul amintit al arcului reflex declanșează cele mai înalte transfigurații în cititor. Este a doua treaptă a relației sentiment-poesie-sentiment, treaptă care trece să împlinească reflexul noetic. Într-o explicație simplă, iată
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
trage în țeapă: a) planul lingvistic. Idiomurile se axează pe două substantive (zahărel și țeapă). Vom începe decodarea celor două expresii de la ceea ce consideră G. Lakoff esențial în înțelegerea unui idiom, si anume etimologia cuvintelor, un prim aspect, care alături de denotație constituie elemente foarte importante în stabilirea tipului de legătură motivaționala (L). În Micul dicționar academic (MDA 2003), cele două cuvinte apar cu următorul înțeles: A. zahărel (Reg.; la pl.) dulciuri, bomboane, zaharicale; B. țeapă (cf. alb. thep "vârf ascuțit de
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
331). Valorile estetice, în particular artele vizuale, s-ar întemeia pe nevoia noastră înnăscută de „frumos”. Pe măsură ce autorul avansează în analiza valorilor „secundare”, ajungând în final la „standardul superior al comportamentului” (p. 350) - identificat preponderent cu obligativitățile sociale -, el părăsește denotația informațional-numerică a termenului de valoare, iar corespondențele genetice sunt tot mai greu de găsit. Totuși, comportamentul uman este înțeles tot în termenii luării de decizii între alternative concurente sau chiar conflictuale, dintre care două tipuri sunt mai importante: conflictul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]