73 matches
-
tautologică de îndată ce entitatea (sau entitățile) izolată, adică luată în considerare, este, pentru un motiv sau altul, percepută ca unitate nedenumită sau clasificată (încă) (1987, p. 118). Dacă "lucruri" funcționează cu totul natural în [P4], acest lucru se întîmplă pentru că referentul denotat, adică învățarea progresivă (dacă s-ar putea și rapidă) a copilului, aparține unui tip de entități (evenimente, proprietăți...) care nu sînt denumite, nici clasificate. Ele nu dispun de nume care să le aparțină. Nu fac parte dintr-o clasă referențială
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ci de intuiție), ca trimitere către realul care se autopro-pune ființării. Cum se reflectă această ontologie a posibilului în lumea poemului, în spațiul de cumpănă al trecerii prin densitatea realului? Mai întâi ca abolire a referinței directe la ființa lumii denotate, ca suspensie a oricăror determinații ce califică semantismul staticii și al împlinirii autosuficiente, așa cum întâlnim în poemul Umbra et pulvis 21: "Taci îngere. Clorofila e răzbunată./ Trupul meu vinovat se dizolvă-n amurg./ În albia formelor lumea abia mai înoată
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vina difuză și transformarea ei în trăirea concretă, vie, a sentimentului culpabilității "fatale" definesc personajele principale ale romanelor Pădurea spînzuraților și Ciuleandra. Diferită în privința spațiilor ficționale, narațiunea rebreniană opune, în aparență, lumea profund străină, fatal terorizantă, a cîmpului de luptă, denotat și delimitat simbolic de stîlpii terifianți ai supliciului prin spînzurare camerei semipenitenciare a sanatoriului privat, unde personajul se află tot în așteptarea unei sentințe, medicale de astă dată, una care să absolve o vinovăție criminală prin deducerea tulburării mintale a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
corelativ structura abstractă a sistemelor de semnificare (codurile grafice, iconice, limba naturală etc.) și procesul prin care utilizatorii aplică regulile acestor sisteme pentru a comunica. Dacă cele trei provincii sau dimensiuni ale semioticii (sintaxa studiul combinării semnelor, semantica raportul semn-realitatea denotată și pragmatica relația dintre semne și utilizatorii lor) ar rămîne într-o "parnasiană" izolare, ele s-ar transforma în discipline perverse; în schimb, dacă semantica (dedicată în esență sistemului de semnificare) cooperează cu pragmatica (vizînd procesul de comunicare), ea va
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
rezultă din reuniunea semnificantului și semnificatului, pentru lingvistica anglo-americană semnul este o entitate ternară (cf. Ogden-Richards, Peirce, Morris, Sebeok, Lyons), ale cărui componente sînt: * semnificantul (representamen la Peirce, simbol la Ogden-Richards); * semnificatul (interpretant la Peirce, referință la Ogden-Richards) și * realitatea denotată (referent la Ogden-Richards, obiect la Peirce). Modelul saussurian a contribuit la evacuarea realului în afara limbajului, constituit astfel ca domeniu închis (în raport cu realul extralingvistic) și omogen din punct de vedere teoretic (cei doi termeni ai semnului fiind de natură psihică). Dar
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
semnul își reprezintă obiectul: * semnul iconic trimite la obiectul său în virtutea unei analogii, a faptului că proprietățile sale corespund într-un anume fel proprietăților obiectului. Cum va afirma Morris mai tîrziu (1946: 362), un semn este iconic în măsura în care posedă proprietățile denotatului său; astfel că o fotografie, o fotocopie, o diagramă, un tablou dar și un graf, o formulă logică sînt semne iconice; * indicele întreține o relație fizică (de contiguitate) cu obiectul. Este cazul giruetei care indică direcția vîntului, al fumului ce
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
distincția reprezentare/vs/prezentare. Această opoziție a fost relevată de C. Morris (1938: 24-25) care vorbește de semne caracterizante (iconice și simbolice) și semne non caracterizante (semnele indiciale). Într-adevăr, indicele nu caracterizează ceea ce denotă și nu este similar obiectului denotat, el este realmente afectat de obiectul la care trimite (C.P. 2.248). Dacă semnele iconice și simbolice reprezintă analogic sau nu referentul, semnele indiciale implică prezența obiectului cu care se află într-o relație concretă de contiguitate (fumul față de foc
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
semnificant, expresie) cu un conținut inteligibil (semnificat, conținut) generează semnul lingvistic. SEMNIFICANT Latura materială a semnului lingvistic. SEMNIFICAT Latura non sensibilă a semnului, indisociabil legată de semificant, conform reglementărilor codului. SIMBOL 1. În semiotica peirciană semn care trimite la obiectul denotat în virtutea unei legi, convenții. El este general și identifică clase. Relația care îl unește cu obiectul nu este nici analogică (ca în cazul semnului iconic), nici de contiguitate (ca în cazul semnului indicial), ci stabilită prin convenție. Simbolul este tipul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
fabula, subiectul este stratul evenimentelor povestite, reale (povestire factuală) sau ficționale (povestire de ficțiune). Universul „povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează întro serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz, universul citat este o aserțiune simulată. - Istorisirea, fabulația sunt concepte care vizează modalitatea narării, având în vedere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
analizei structurale a discursului didactic, vom menționa mai întâi tipuri de semne grupate de Constantin Sălăvăstru 92 după două criterii de clasificare: 1) după criteriul semnificării, semnele se împart în: a) designative: dau receptorului o descriere a obiectului sau situației denotate; b) prescriptive: asigură receptorului o descriere a modului cum trebuie să se comporte cu obiectul sau în situația denotată în vederea unei acțiuni eficiente; c) apreciative: oferă o descriere a calităților obiectului sau situației denotate în raport cu valoarea de satisfacere a acestora
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
criterii de clasificare: 1) după criteriul semnificării, semnele se împart în: a) designative: dau receptorului o descriere a obiectului sau situației denotate; b) prescriptive: asigură receptorului o descriere a modului cum trebuie să se comporte cu obiectul sau în situația denotată în vederea unei acțiuni eficiente; c) apreciative: oferă o descriere a calităților obiectului sau situației denotate în raport cu valoarea de satisfacere a acestora; d) formative: se manifestă ca ,,determinatori" (,,de aceea", ,,este"), ,,conectori" (,,dacă... atunci"), ,,modori" (,,imposibil", ,,absurd"). 2) după criteriul de
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
o descriere a obiectului sau situației denotate; b) prescriptive: asigură receptorului o descriere a modului cum trebuie să se comporte cu obiectul sau în situația denotată în vederea unei acțiuni eficiente; c) apreciative: oferă o descriere a calităților obiectului sau situației denotate în raport cu valoarea de satisfacere a acestora; d) formative: se manifestă ca ,,determinatori" (,,de aceea", ,,este"), ,,conectori" (,,dacă... atunci"), ,,modori" (,,imposibil", ,,absurd"). 2) după criteriul de utilizare, menționăm semne: a) informative: informează despre proprietățile obiectului sau situației denotate; b) incitative: îndeamnă
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
obiectului sau situației denotate în raport cu valoarea de satisfacere a acestora; d) formative: se manifestă ca ,,determinatori" (,,de aceea", ,,este"), ,,conectori" (,,dacă... atunci"), ,,modori" (,,imposibil", ,,absurd"). 2) după criteriul de utilizare, menționăm semne: a) informative: informează despre proprietățile obiectului sau situației denotate; b) incitative: îndeamnă la perfecționarea proprietăților de prelucrare a obiectului; c) evaluative: apreciază proprietățile de satisfacere ale obiectului; d) sistemice: organizarea semnelor în vederea producerii acțiunii. Discursul didactic ca microsemn este alcătuit din unități mici de discurs, care nu depășesc nivelul
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
lingvistul Peter S c h i f k o60 nu are totuși în vedere conceptul (sau noțiunea), deoarece pe traseul de la realitate la semnificant, este imaginat un domeniu extralingvistic cu trei paliere de existență care nu-l vizează: clasele de denotate (obiecte denumite) considerate extensional, clasele de denotate considerate intensional (din punctul de vedere al conținutului)61 și noemele (care ar putea fi echivalate cu notele corespunzătoare trăsăturilor obiectelor reflectate în conștiință). La nivelul lingvisticului, noemele (care "reprezintă factori noționali") sînt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
k o60 nu are totuși în vedere conceptul (sau noțiunea), deoarece pe traseul de la realitate la semnificant, este imaginat un domeniu extralingvistic cu trei paliere de existență care nu-l vizează: clasele de denotate (obiecte denumite) considerate extensional, clasele de denotate considerate intensional (din punctul de vedere al conținutului)61 și noemele (care ar putea fi echivalate cu notele corespunzătoare trăsăturilor obiectelor reflectate în conștiință). La nivelul lingvisticului, noemele (care "reprezintă factori noționali") sînt convertite în seme (trăsături semantice relevante), care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în seme (trăsături semantice relevante), care se întrunesc în sememe ce alcătuiesc semnificatul care se unește cu un semnificant. În acest model, există un paralelism și o corespondență între nivelul noemelor și cel al semelor 62 și între cel al denotatelor considerate inten-sional și cel al sememelor, încît trebuie presupus că ele sînt pe deplin disociabile numai din punctul de vedere al cercetării, iar nu și la nivelul conștiinței vorbitorului. În același timp, se poate observa că aceste corespondențe se realizează
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că ele sînt pe deplin disociabile numai din punctul de vedere al cercetării, iar nu și la nivelul conștiinței vorbitorului. În același timp, se poate observa că aceste corespondențe se realizează numai la nivel intensiv, ele lipsind între clasele de denotate și semnificant, lucru explicabil, de altfel, dar nefiind nici reportate din nivelul extralingvistic în cel lingvistic, ca și cum semnificatul nu s-ar aplica și el la obiectele cuprinse în clasa denumită. Pe de altă parte, Schifko nu specifică dacă semnificatul corespunde
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care le plasează în cercetarea ce privește relația omului cu limba sa. Un loc special îl ocupă în analiza lui B e n v e n i s t e pronumele personale, constatîndu-se că, spre deosebire de substantive, pronumele eu orientează identificarea denotatului său numai prin raportare la activitatea de vorbire, la realizarea actelor vorbirii. Contextul de comunicare în func-ție de care se realizează indicarea denotatului (= realității la care se referă) pronumelui eu este numit de lingvistul francez instanță de discurs. De aceea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
v e n i s t e pronumele personale, constatîndu-se că, spre deosebire de substantive, pronumele eu orientează identificarea denotatului său numai prin raportare la activitatea de vorbire, la realizarea actelor vorbirii. Contextul de comunicare în func-ție de care se realizează indicarea denotatului (= realității la care se referă) pronumelui eu este numit de lingvistul francez instanță de discurs. De aceea, pronumele de persoana întîi nu are un conținut la nivelul limbii, acesta fiind atribuit numai de instanța de discurs în vorbire. Așa-dar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
multe modalități, unele reieșind din celebrul tabel morrisian asupra discursivității. Distingem mai întâi o modalitate „tare”, designativinformativă de raportare la realitate, în care „aspectul designativ al semnelor pe care le utilizăm se referă la capacitatea acestora de a descrie proprietățile denotatului, iar aspectul informativ are în vedere rolul (finalitatea) semnelor de a informa într-o manieră satisfăcătoare receptorul (sau receptorii) asupra a ceea ce constituie proprietățile denotatului.” (Sălăvăstru, 1995:146). Luând în considerare distincția dintre termeni vagi și termeni non vagi, am
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
al semnelor pe care le utilizăm se referă la capacitatea acestora de a descrie proprietățile denotatului, iar aspectul informativ are în vedere rolul (finalitatea) semnelor de a informa într-o manieră satisfăcătoare receptorul (sau receptorii) asupra a ceea ce constituie proprietățile denotatului.” (Sălăvăstru, 1995:146). Luând în considerare distincția dintre termeni vagi și termeni non vagi, am putea spune că predomină, în acest caz, termenii non-vagi, consecința fiind aceea că intervențiile discursive prezintă claritate și precizie referențială. Determinăm și o modalitate referențială
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se pot manifesta în utilizările discursive: individualizarea unei noțiuni, devalorizarea unui concept, destructurarea unei descrieri, concretizarea unui proces, densificarea unui proces. Se observă astfel că, în practica discursivă, accentele se pot modifica, unele metonimii se pretează exploatărilor polemice, devalorizării obiectelor denotate, în timp ce altele conduc la amalgamuri descriptive, la recompuneri de natură subiectivă a diverselor cadre posibile sau la reconfigurări dinamice ale unui domeniu conceptual. Aceste accente, atât de diverse, pot spune multe lucruri despre relația modern postmodern, în funcție de posibilele poziționări discursive
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trei subtipuri: cauzativizare ascunsă, agentivizare, tranzitivizare. La Kittilä (2009: 70), cauzativizarea este o primitivă lingvistică. Autorul observă că toate limbile au o anumită modalitate formală de a semnala faptul că un Agent sau un Cauzator extern este introdus în evenimentul denotat. 5.3.2. Detranzitivizare/Anticauzativizare Analiza de acest tip apare în numeroase studii, dintre care voi prezenta pe scurt câteva și apoi mă voi opri asupra modelelor de analiză propuse de Gennaro Chierchia și Tanya Reinhart (și coautori) și a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]