1,919 matches
-
ceasuri și zile întregi în care nu-mi place nimic, nimic nu mă «interesează» din ceea ce se întîmplă și mi se întîmplă, din ceea ce aflu, din ceea ce ascult, din ceea ce mai ales citesc, în care totul îmi apare sec și derizoriu, pură dilatare verbală, scriptică, lipsită de rost, plictiseală, zădărnicie, platitudine, prefăcătorie, vanitate și numai vanitate(...) Sînt momentele, ceasurile, zilele cele mai sterile, cînd îmi pare de neconceput, absurd, cel mai neînsemnat proiect și nu pricep cum de am avut vreodată
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
au asprit între timp, poezia sentimentală cere aproape geniu de la autorii care se încumetă s-o întrețină gard în gard cu cinismele și luarea în tărbacă a liricoizilor fără leac. Universul dvs. poetic (revin de unde am plecat), se risipește în derizoriu. Chiar vi se pare că nu aveți motive de a vă împurpura scriind astfel? „Tu... Eu.../ Eu... Tu.../ Între Tu-Eu a fost Ea-El./ Între Eu-Tu/ Va fi El-Ea./ Alături de Tu stă vid./ Alături de Eu stă vid./ Alături de Ei stau
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13830_a_15155]
-
pentru a sustrage de acolo statui, tablouri, obiecte de cult celebre; când afla că în vreo casă particulară se aflau opere de valoare, imediat își trimitea ciracii care prin intimidare îi determinau pe proprietari fie să vândă la un preț derizoriu, fie să le dea cadou atotputernicului guvernator. Că nu excela prin gust, asta este cu totul altceva: pe Verres îl interesa numai să epateze, să se poată lăuda cu operele care se găseau în colecția sa. La un moment dat
Un corupător corupt condamnat de justiție by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13835_a_15160]
-
muzical rezistă încă (pentru că, se știe, doar cei ce pot, suportă greutățile), refuzând o nouă asezonare a gustului, precum și închinarea la mofturile falșilor zei. Iar dacă unui post de radio, ce transmite zi și noapte muzică clasică, nemaculat de dorințe derizorii, i se va impune să producă plus-valoare de natură economică, fie ca atunci această victimă nevinovată, de forma unei imense urechi, să se sacrifice în gura unui leu, nu a unei hiene.
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
numele care-l semnează. Se confirmă în felul acesta o veche impresie a noastră că nu orice nume e demn de-a accede la creație, că există nume refuzate din start unei împliniri într-o sferă elevată. Evident, nume predestinate derizoriului, precum un soi de fatalitate onomastică, prin însuși efectul lor acustic. Cu destui ani în urmă îmi exprimam opinia că un june poet, se pare maramureșean, pe numele d-sale {uștic, n-are șanse de-a se realiza sub acest
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
lumea întreagă. La cîte festivaluri asemănătoare ați putut merge dumneavoastră în ultimii ani? Astfel, se face că în timp ce noi dansam în importante festivaluri de la Paris, Berlin sau Viena, un critic român de dans umplea paginile unui observator cultural cu informații derizorii despre baletul din Cuba... Cu malițiozitate, aș putea spune că este ca și cum, în timpul războiului actual, televiziunile americane ar prezenta la știri informații despre producția de mături din Noua Guinee... În schimb, am beneficiat din plin de multe anunțuri teribile de
Mihai Mihalcea - Prietenul meu elefantul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13935_a_15260]
-
autorului postmodern e perceptibilă în chip izbitor în "reumanizarea ființei concrete". Ea dobîndește "o identitate socială, psihologică și estetică", relevînd "resorturile recuperatoare ale unui tip de autenticism, care pune în complementaritate, dincolo de orice miză mai înaltă, fixarea detaliului și înregistrarea derizoriului, a anodinului, a marginalului cu deschiderea către totalitate". Pe cînd eul poetic modern aspiră către divorțul de real, către o orgolioasă depersonalizare de tip orfic, către o abstragere din imanent ce se asociază cu formele decantate ale lirismului precum metafora
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
naive", în creier e frig (să ne amintim de versul lui Ion Barbu "Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire"), șamd. Reprezentările sînt în continuare abstracte (e o călătorie spirituală) dar, lipsite de vechiul lor fundament metafizic, cad în derizoriu. Lumile posibile abundă în elemente insolite care, în plin limbaj grav-metaforizant, au un vag aer hilar. Una din figurile simbolice care apare la un moment dat în poem este Savantul, în cazul lui e greu să ne dăm seama dacă
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
de cititor". Se putea și mai rău, să rateze chiar și șansa de a citi. Romancierii români de azi îi displac d-lui B., care constată "cu resemnare" că ei au "ales calea comodității și a minorului (cînd nu, a derizoriului)" și asta, fiindcă "scriu despre fleacuri". Cine are urechi de auzit... Dl B. face și mărturisiri cu caracter mai personal: "Părerile fundamentaliștilor ortodocși nu mă mai interesează de mult". Trebuie să remarcăm că dl B. are tendința de a-și
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10402_a_11727]
-
zvârcolit în mormânt, iar spiritul zicerii sale despre "scop și mijloace", s-a văzut plutind revoltat câteva clipe peste câmpul de luptă de la Fălticeni... -Domnu' mieu, îmi zice prietenul, nu avem dreptul să minimalizăm și nici să aruncăm chestiunea spre derizoriu, ci să conștientizăm realitatea în toată goliciunea sa... Goliciune ?!? Ehe! Soare, ștrand, goliciune, căderi pe stradă din cauza căldurii și o reporteriță de televiziune, hărnicuță și zeloasă, tocmai întrebându-l pe un bătrânel căzut leșinat pe trotuar: -Ce s-a întâmplat
Berbecuții și pierderea conștiinței by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10421_a_11746]
-
soacră-sa șoptindu-i Claustrinei: -Și-a mai găsit un bețiv! Cine-i Lafontenu' aesta ? -Ei, bețiv! E un investitor de capre, mamă - nu l-ai văzut la televizor ? Desigur, cu puțină tragere de inimă, dialogul ar fi alunecat fie spre derizoriu, fie inflamându-se către un conflict armat... Cum, n-ar fi fost suficient motivat ? Ehe, da' ce război de sufragerie am avut când domnul Prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a zis la televizor să ne retragem trupele din Irak, Afganistan
Mic studiu despre caprele lui La Fontaine by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10483_a_11808]
-
noi, un spectacol care respectă forma de literatură naivă, de desen pentru copii - linia lui Harms - în tot ce este vizual, în tipul de relații dintre personaje, în tehnica contrapunctului, accentuînd astfel, ca și autorul, forța ironiei, cinismul chiar, în fața derizoriului, gongoricului, prostiei, absursului în care își înghesuie unii și alții viața, nimicniciei sub semnul căreia o trăiesc. Textul lui Daniil Harms îi vine mănușă lui Tocilescu. Iar spiritul lui ludic înflorește în noi și noi imagini, mesaje, formulînd pe scenă
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
și apucături fasciste rezultatul este devastator pentru români. O soluție ar fi declararea unui ONG reprezentativ din zonă de interes public și asigurarea finanțării lui direct de la Guvernul României. S-ar pune capăt astfel dictaturii politicienilor maghiari care acordă sume derizorii proiectelor românești și s-ar asigura finanțarea proiectelor culturale românești. De o strategie pe termen mediu și lung pentru românii din Covasna și Harghita nici nu poate fi vorba. Ar fi deja prea mult de cerut politicienilor de la București. Din
Interviu cu premiantul – Dan Tanasă [Corola-blog/BlogPost/94267_a_95559]
-
vieții lui. Aceasta e cea care-l sfîșie. Acesta e mitul pe care-l știe pe dinafară și-l zidește la temelia pieselor lui. Față de această obsesie și sfîșiere, oscilațiile de identitate, de decor, de nume, du-te-vino-ul româno-francez sînt, toate, derizorii. Nu cred că l-au preocupat vreodată altfel decît în treacăt și de circumstanță. Adevărata problemă identitară a lui Eugen Ionescu este cea de om. Ioana PÂRVULESCU 1 Se pot consulta jurnalele lui Octav Șuluțiu, în care Eugen Ionescu are
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
centru al lumii) și încă tratat cu gravitate în vehemențele expresionismului șaizecist (Ion Gheorghe, Ion Alexandru, Gheorghe Pituț, George Alboiu, Ileana Mălăncioiu). Satul lui Stoiciu răspunde unui antimit. Transcendența e menționată doar ca un registru antinomic, atenția orientîndu-se către fenomenalul derizoriu, dacă nu de-a dreptul caricatural. „Metafizica” apare doldora de materialități, nu e decît un vis (cel mai adesea urît) al materiei. E cel mult un efort de spiritualizare eșuat: și vede chipul gălbejit în apa din/ găleata/ fîntînii, aplecat
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
mînă, uniți prin creație. Să ne uităm o clipă peste umărul lor, să vedem ce scriu: poate că efectul va fi un exorcism pentru demonul cronologiei...”. Respingând polemic contextualizările istorice și trecătoarele politizări ale fenomenului literar, pe care le consideră derizorii și irelevante în abordarea “vieții paralele” a operelor cu adevărat valoroase, Ion Vartic rămîne același comparatist de excepție, adept fervent al eternului Canon estetic. Ion Vartic, Clanul Caragiale, Cluj-Napoca, Ed. Biblioteca Apostrof, 2002, 276 p.
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
mortul, fiul colonelului, n-a sfîrșit eroic, ci stupid, electrocutat la o siguranță, pe cînd își monta mașina de spălat. Totul e pe muchie între grotescul cel mai pur (țîșnind, diabolic, din fiecare detaliu) și înduioșarea cea mai dezarmată (în fața derizoriului condiției umane). Culmea grotescului: cineamatorul familiei, care se erijează în regizor al înmormîntării, filmează cu sîrg, în buza gropii, drept care, ca să prindă cît mai bine scena, capacul sicriului va fi așezat și ridicat de trei ori la rînd! (microcosmosul reproduce
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
de pagină și peste un salt de vreo 40 de ani de la această întîmplare, Pintilie propulsează scurt, cu un umor suprarealist, acel “Wonderful” conjunctural în zona unei “farse transcendentale”, care e însuși scenariul nostru existențial, un fel de malentendu cosmic, derizoriu și totuși “Wonderful ”. Un scenariu care respiră beckettian; “Il n’y a rien de plus drôle que le malheur” ( e motto-ul cărții, și un cifru al “supraviețuirilor” lui Pintilie). Acest cuvînt, “wonderful”, este, poate, (deci nu sigur) “rosebud”-ul
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
carnavalesc și sublim vulgar al copiilor vagabonzi a calmat isteria mea metafizică. Această fugă «tolstoiană» a mea (după cum observați, toate experiențele fundamentale eu le-am lichidat încă din pubertate) a fost primul meu exercițiu de exorcizare a morții, prin terapeutica derizoriului”. Terapeutica derizoriului a funcționat, “wonderful”, cale de o viață, cale de o artă. Cît despre “lichidarea experiențelor fundamentale”, aș spune, invers, citind cartea, că Pintilie a rămas un copil mare (v. și “poza cu pușca” de pe copertă), de la care ne
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
sublim vulgar al copiilor vagabonzi a calmat isteria mea metafizică. Această fugă «tolstoiană» a mea (după cum observați, toate experiențele fundamentale eu le-am lichidat încă din pubertate) a fost primul meu exercițiu de exorcizare a morții, prin terapeutica derizoriului”. Terapeutica derizoriului a funcționat, “wonderful”, cale de o viață, cale de o artă. Cît despre “lichidarea experiențelor fundamentale”, aș spune, invers, citind cartea, că Pintilie a rămas un copil mare (v. și “poza cu pușca” de pe copertă), de la care ne putem aștepta
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
evident ponderabil, care se smulge din ceața peliculei alb-negru și se odihnește molcom pe coapsă ori pe unde apucă. Schizoidia unei asemenea viziuni este doar aparentă. Ion Grigorescu, nițel narcisiac, nițel voluntarist în propozițiile plastice, încearcă să concilieze celestul și derizoriul, spiritul și carnea, atemporalul și efemerul în categoria unică a Creației. Corpul însuși, în nuditatea-i mai degrabă fertilă pentru sămînța păcatului, este recuperat ca arhitectură sacră și ca reflex al lui Dumnezeu, după cum sexul nu mai este privit, conform
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
a bientôt” (Interviu [III]). E o poză romantică, îngroșată pe direcția prozaică, „demistificatoare”, susținută de o vervă „realistă”. Actantul liric se dorlotează în postura a ceea ce n-a fost să fie, bonom într-o autodenigrae integrată universului său moral-plastic, voit derizoriu. Prin pedalarea pe aparențele minimalizatoare, ține a se recomanda ca o antivedetă: „Această primăvară mă găsește/ împovărat de glorie și preocupat de gîndul/ că trebuie să-mi schimb roata de la bicicletă/ mă simt atît de bine sînt înconjurat/ de stima
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
ratările, succesiunea morților dubioase, trădările, neputințele devin augmentate, mai tari, mai dramatice, mai umane, mai palpabile. Un text greu, cu partituri dificile, un spectacol asumat de toată lumea. O Vassa bună, temeinic asumată de Andreea Gramoșteanu, o Natalia ridicolă, alunecînd spre derizoriu - Emilia Bebu. Un semn de întrebare asupra lui Constantin Diță-Prohor, pe care nu știu de unde să-l apuc. Costume mult prea civile, exterioare, pentru un spectacol profund. La Moscova Nu rîdeți, uneori și eu aș vrea să ajung la Moscova
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
cu lașitățile, neputințele și vinovățiile noastre. Care se pot întîmpla oriunde. Parcă sînt mai perverse, însă, cînd sînt făptuite de intelectuali fini, citadini, care își complică infinit trivialitățile, vulgaritățile, minciunile, care își contorsionează viețile și forțează prăbușirea în ridicol și derizoriu, în abis. Piesa nu este ușoară, are o tensiune care crește, imprevizibil pînă la un punct, și are un zaț de viață pe care nu-mi închipuiam că un artist tînăr îl poate depista atît de corect pe scenă. Contaminarea
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
poezia lui Marian Drăghici Ťnu s-ar povestiť. Cred că receptarea unei astfel de poezii depinde de acceptarea sau respingerea acestei teze eliadești. Toate poemele "lunetistului cu diligența" sînt relătari ale unor experiențe mediumnice, expresii ale revelației sacralității în plin derizoriu. În subsidiar, este indusă convingerea că derizoriul este singurul teritoriu germinativ al sacrului; cît de nouă este această idee contează mai puțin, poate mai importantă este forța ei. Din punctul acesta de vedere, Marian Drăghici, deși optzecist prin vîrstă, se
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]