175 matches
-
al XIV-lea care va da ordin să fie arsă. Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este "Les pensées", o colecție de gânduri asupra suferinței umane și a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creștină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde și celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnzeu există, folosidu-se de o teorie a probabilităților. Începută în corespondența cu Fermat pentru a demonstra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune că toate
Blaise Pascal () [Corola-website/Science/298029_a_299358]
-
care încep să vorbească despre o foarte stranie desexualizare a umanității. Iubirea ruptă de spiritual produce ravagii mentale, aceasta pentru că omul redus numai la trup riscă să fie secătuit de forțele sale vitale, care provin din spirit. Într-o lume desacralizată se instalează sexul demistificat, sterilizat, omniprezent. Astfel, sexul ridicat la rangul de obiect al unei noi și triste religii nu mai are nimic în comun nici cu fetișismul religios antic, care cel puțin cunoștea sacrul și misterul, nesemnificativă prin profanările
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
metafizica subsecventă deși, asemeni colegilor optzeciști, recurg la transcripții generoase de cotidian. Felul în care acest cotidian este orientat contează aici, retorica lui. În vreme ce optzeciștii mizează pe un cotidian "infrareal", spectaculos și pe un subiect aflat în consubstanțialitate cu lumea desacralizată - este vorba despre bine-cunoscutul "biografism" american sau, în variantă mai livrescă ori mai crudă, despre un biografism "autoficțional", nouăzeciștii - și mă gîndesc acum, alături de Marian Drăghici la Paul Vinicius, Daniel Bănulescu și mai ales la Ioan Es. Pop - înregistrează un
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
singur? țațe, câmpul fiind un simbol al spa?iului arid, amorf, nesecurizant), de ruinele aflate sub „luciul v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii cu ferestre sparte, u?i prin care ?iuie vântul, marcând astfel c?derea din sacralitate, triste?ea, pustietatea, ruinarea). Configura?iile peisajului cumuleaz? În modul acesta o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
neinstruit), inocent, încercând să se adapteze și să înțeleagă noua realitate (a societății urbane și „civilizate” din perioada de după 1944) prin intermediul unei percepții de ordin arhetipal. „Magicul” rezultă tocmai din această perspectivă a personajului-narator, care privește lumea cotidiană, banală, „reală”, desacralizată, cu ochii mirați și neîncrezători ai unui primitiv (calitatea de excepție a prozei constă în „primitivitatea” limbii personajelor, înțelegând prin aceasta caracterul ei de limbaj „prim”, netrucat, ingenuu, viguros). Limbajul este de fapt adevărata lume creată de scriitor, extraordinară prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
le dezbatem de a se încadra în tiparele moralizatoare ale vremii, de a oferi modele ale unei purități mai rar regăsite, de a 867 Ibidem, p. 456. 232 evidenția aspirația umană permanentă spre perfecțiune, opunându-se maleficului unei lumi din ce în ce mai desacralizate și mai laice. Dar aceste personaje feminine, din păcate, așa cum am încercat să demonstrăm, în zorii Renașterii, nu mai sunt credibile, ba, mai mult, devin ironizate sau demistificate. Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer au marele merit de a putea trece
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
favorizând un mod distinct de luciditate. Cuvântul se vrea când logos sacru, când reculegere tandră, când componentă a Cântului universal. Mișcându-se în halouri albe, dominată de melos, căutătoarea de înțelesuri devine un fel de sensor vibratil într-o lume desacralizată, copelșită de neliniști: Locuită de-un cântec, Părăsită de-un cântec Poate chiar văduva unui cântec Necunoscut și iubit, Nu merit frunzele voastre de laur Decât pentru umilința De a-i fi rămas credincioasă La nesfârșit. Dintr-un sat imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care facilitează analogia dintre "omul fără măruntaie" (expresie prin care Paul Valéry definea personajul) și un anumit individ care împrumută astfel trăsăturile personajului 29. La Eliade, caracterul motivat al numelor personajelor este rezultatul unui efort de resemnificare a unui univers desacralizat; descompuse în elementele componente, miturile nominale relevă conținuturi ale sacrului. Valențele simbolice și mitice ale numelor proprii se nasc pe de o parte dintr-o permanentă relație de contaminare stabilită între semnificant și semnificat, astfel încât "forma semnului devine un model
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
natură imaginară și nu mai sunt de natură critică". În interviul cu Claude Henri-Rocquet, dicotomia regim diurn/vs/ regim nocturn al spiritului, este aplicată nu numai științei (de partea zilei) /vs/ poeziei (de partea nopții), ci și "omului diurn" sau desacralizat și "omului nocturn", care mai este în legătură cu zonele de mister. Întrebat dacă, în momentul creației unei opere literare, poate uita "miturile, jocul lor și sensul care li se atribuie", Eliade relatează experiența Șarpelui, roman în care susține a nu fi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
gregoréo însemna "sunt complet treaz", egrégora "m-am trezit, veghez", iar forma adjectivală are sensul "treaz", fie în accepția concretă de "sculat din somn", fie în aceea figurată, "cu mintea trează, activ" (ngr. Grégoros "rapid, iute")216. Semnificația acestei variante desacralizate a numelui aduce în discuție două probleme. În primul rând, se referă la experiența ieșirii din profan pe care o trăiește individul, fără a ști ce a fost real în experiența sa, și aduce în atenție o temă dezbătută în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ce sunt" (Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 1, 27-28). Ocultismul, contestația de gen hippy, sofistica specifică anumitor cercuri intelectuale occidentale din anii '50256 sunt jaloanele acestui microunivers care proclamă moartea lui Dumnezeu (unul dintre reprezentanții acestei lumi desacralizate, cu un nume de o sonoritate evocatoare, Lucio, îi neagă lui Dumitru orice posibilitate de a accede la cultură - "cum să faci cultură cu interjecții arhaice și vocabular de parohie danubiană"257 - la mistere, pe care nu le poate exprima
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mitologiei prin proclamarea ideii de deus otiosus marchează pierderea comunicării cu sacrul și decăderea doctorului Martin din categoria inițiaților 273. Apariția lui Dumitru recuperează "ruptura ontologică" pe care o trăiește Dugay, prin anamneză; acest mesager sacru reface legătura dintre lumea desacralizată și univesul primordial 274, îi dezvăluie "prezența duhului divin într-însul": Nu știți oare ai cărui duh sunteți?" (Luca, 9, 55), "îl revelă pe Dugay-Martin sieși"275. Tămăduirea de astm a Theclei, miracol pe care l-a făcut "doctorul" prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul. În această situație se află bovaricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neîmplinirea semiotică înțeleasă ca o cădere, înscrie numele în seria mitonimelor desacralizate. Monemul de bază din structura numelui protagonistului este Gavriil/ Gabriel (primul care a sesizat această analogie, precum și semnificația numelui este Ștefan Borbély) care reproduce un vechi teoforic frazeologic, apropiat într-o interpretare mai veche de ebr. gheber "bărbat" (Septuaginta, Vulgata
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
301). Sufixul patronimic "-escu" (căruia lingvistica românească i-a evidențiat echivalența de ordin semantic cu articolul posesiv: "al lui" sau cu sintagma "aparține lui"302) adăugat unui nume care exprimă filiația divină prin particula "el" din finalul numelui, traduce versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc. Revelația originii divine uitate (arșița - sabie/sabia de foc care îl lovește în creștet) se produce treptat prin însumarea progresivă a mai multor semne. Un prim semn este banca: "Asta parcă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mitologiei contemporane în care exegeza -în ciuda termenului de "arhetip" folosit pentru acest personaj de către Eliade și a etichetei lui, "totul este mitologizat"- a identificat-o pe Ana Pauker, prin descriere fizică și obiceiuri 425), respectiv zeița și replica ei desacralizată, descrise în cele două portrete. Portretul Oanei se conturează din două secvențe: la treisprezece ani, Oana este "voinică, spătoasă și frumoasă ca o statuie. Avea ochii negri, părul lung, bălai, lăsat pe spate, umbla cu picioarele goale și sărea de-
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
aduce argumente de natură să infirme mitologia construită Leanei ("mi-a lăsat impresia unui om perfect normal. O femeie tânără, frumoasă, echilibrată, trăind în lumea noastră, aici, pe pământ - cu toată melancolia ei..."581) de către Hrisanti, să-i dea accepția desacralizată a colportajului ("Zic mitologie, pentru că circulau fel de fel de zvonuri pe seama ei - că era protejată de cutare ministru, că era marea pasiune a unui foarte distins ambasador..."582) sau să o situeze într-o perspectivă raționalistă ("Exista o mitologie
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
632. Tocmai pentru că reprezintă misterul teologic, Iconaru este ales pentru aventura "furării" uniformelor de general, aventură pusă sub semnul întâmplării: "Și câte nu s-ar fi putut întâmpla! Dumnezeule, câte nu s-ar fi putut întâmpla!"633. Într-o lume desacralizată, Iconaru este mesager al credinței simple, dar puternice, un nou Dumitru care crede necondiționat în miracol. Antim, un alt "muzicant de meserie" ca și Gavrilescu, dă lecții de violoncel până când își dă seama că nu izbutește să-i ajute pe
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Thanase, "creierul acestui spectacol platonician", lumea poate fi modificată dacă se cunoaște codul acestui spectacol 708. Codul spectacolului este diferit, în funcție de perspectiva care i se aplică: mitică sau realistă (pentru Albini, spectacolele ascund acțiuni împotriva ordinii sociale, ancheta fiind simbolul desacralizat al anamnesis-ului709). Pentru cel care deține codul, arta care evocă timpul mitic într-un teatru al Lumii, poate produce saltul din timp710. În contextul funcției sacre a spectacolului, costumele simbolizează și realizează "diferitele modalități și situații ale omului. De câte ori dezbracă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Era expresia ei favorită, continuă visător Pantelimon. Mi-o tot repeta mereu. Pe atunci, mi se părea umilitoare, și nu înțelegeam de ce mi-o spune. De ce tocmai mie?..."738. Pantelimon, tânărul inventator, este "purtătorul de mituri într-o lume puternic desacralizată și ideologizată", "victima unei serii de coincidențe mutual contradictorii"739. Reacțiile sale amintesc de "naivul" Farâmă: "A reacționat cum nu se putea mai bine... Ori nu știe nimic, și atunci, vorba lui, e prost; ori își ascunde atât de bine
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sau ființa aducătoare de bucurie, substantivul latinesc capătă sensul de "dar divin" - în românește "grație divină"770). Imaginea și etimologia coincid ca sens: ca și cele trei vile de la Vevey, sunt trei și totuși una. Camuflată, grația se regăsește în desacralizatele, maculatele corole, impudica Euphorbia și în fiola cu aconitină (referința la Goethe pe care o vom mai întâlni și în Tinerețe fără de tinerețe..., "Ich grűsse dich, du einzige Phiole..."). Celălalt supranume, Amazoane, este un nume de trecere spre realitatea mitică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
text, întruchipare a lui Orfeu, și Leana, reprezentare a eternului feminin al basmelor românești, Ileana Cosânzeana (În curte la Dionis, Elena se asociază Înțelepciunii coborâte din cer, Ennoia). Alteori, Eliade desacralizează mitonimul, prin adăugarea de sufixe; Gavrilescu, Manolache redau versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc a saltimbancului văzut ca arhetip al artistului, așa cum "distracția" este arhetipul artei. Ca și Leana din În curte la Dionis și Gavrilescu din La țigănci, Maestrul Manolache sau Meșterul Manole a
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
bună parte a operei eliadești este redevabilă mitului meșterului Manole: în Nuntă în Cer, Uniforme de general, Tinerețe fără de tinerețe..., el jerfește logodnica, artei. ("Manole, Manole,/ Meștere Manole..." îi recită Melania în momentul morții). Un mijloc de redare a naturii desacralizate a personajului și a căderii din mit este diminutivarea (Euphrosina-Frusinel din Les trois Grâces, iar în cazul lui Iancu Gore, efectele de putere ale numelui funcționează asemenea unui bumerang: deși îndreptate asupra celor din jur au rolul de se întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Teheran și mai ales Isfahan 4. Ea recompune, într-o carte premiată de Academia franceză, imaginea aproape fantastică a unei Persii a amuletelor și talismanelor, a rozariilor care citesc în nervurile străvezii ale întâmplatului neîmplinit încă, Persie a credulității și desacralizatei temeri de moarte. Persia contemporană, Persia islamică. Și ea revede paginile acelui călător, „giuvelier protestant de la Paris” amintit de Odobescu, doar pentru o confirmare: din secolul al XVII-lea până la 1900, teama persanilor față de moarte nu s-a schimbat: „Chardin
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
2004 de actorul american Mel Gibson, a stârnit însă și tot atâtea controverse, întemeiate pe faptul că această realizare reprezintă o încercare de separare a culturii contemporane de esențele reale ale creștinismului 517, denaturând relatările biblice prin propunerea unor imagini desacralizate a faptelor și personajelor, în speță, a lui Hristos. Fiind captat de clișeele și metaforele specifice artei cinematografice, privitorul trăiește pe tot parcursul filmului, conform opiniei teologului rus Andrei Kuraev, cu impresia că cineva îl forțează în permanență, încercând să
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
o certificare a statutului lor mistic, sacru sau religios, fie dimpotrivă, se încadrează pe o direcție al cărei principal scop este desacralizarea totală, până la dezgolirea finală a ultimei rămășite de transcendent din acestea. Afirmând că "până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii"537, discursul lui Mircea Eliade are încă tăria de a propune atitudinea prudenței față de astfel de reprezentări, care datorită caracterului lor postmodern, fac tot mai problematică maniera de încadrare și judecare a
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]