166 matches
-
care-i țineau de umeri își plecară capetele adânc, cu umilință, călugării își slăbiră strânsoarea. Înțeleseseră că nu erau nici nebuni, nici răuvoitori. Căutând ajutor, Papa își îndreptă privirea către cei îngenuncheați în spatele orientalilor. Simțea că aceștia cereau ceva cu desperare și voia să știe ce anume doreau. Deși privirea Papei căzu asupra lui, Velasco nu se mișcă din mulțimea de oameni. Nici nu rosti vreun cuvânt. Dintre toți cei care umpleau bazilica, el era singurul care știa japoneză. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
alunecau anevoie pe limbă, râdeam sarcastic la vreo afirmație de a ei, o priveam îndelung cu dispreț pentru făptura ei mică, ceea ce o făcea să se îngălbenească. Tot timpul, de la început, m-a chinuit dragostea ei arătată fățis, lacrimile și desperările, frămîn-tările care îmi împiedecau munca. Apoi, tot timpul de mai târziu, m-a durut că nu plânge destul, că nu se mai arată complect nenorocită, că nu se mai agață dureros de mine. Și acum mă tem ca lipsa mea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca studentă într-o cameră din București, rudele fiindu-i în provincie. După un an, Viky, ajunsă și ea studentă, a venit să locuiască cu dînsa.) l-am vorbit, am consolat-o, i-am explicat, până ce într-un moment de desperare de a nu ști ce să fac și din pricina nervilor încordați, am început să plâng; și atunci s-a dat cu tot corpul, cu tot sufletul și niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și plecările grațioasei Viky, căreia îi e dor de noi pentru o clipă și apoi se duce iar pe plajă, prin apă, impregnați de atmosfera miraculoasă ce ne împresoară, de marea în perpetue transformări), schimbând împreună, amestecat cu fericire sau desperare, momente din trecut și prezent sau presupuneri pentru viitor, începe viața mea de om singur pe lume. Mai întîi merg cu Ioana la izvor să mai beau, pentru ultima oară pentru ziua aceea, apă proaspătă. Plimbare în noapte, de-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. Alteori, tot pe genunchii mei își liniștea păpușa, care "plîngea" cu desperare. Eu îi "mîncam" unul după altul degetele, pe care le declaram "acadele"; lipeam fruntea de a ei, ca să-mi vadă în loc de doi ochi unul singur, lung de la o tâmplă la alta, ceea ce, când s-a deprins cu viziunea îngrozitoare, îi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vrea să sară-n barca lor. Fetele încep să țipe. Zănescu ridică un picior în sus, își ia avânt, dar bărcile împinse de valuri se depărtează pe nesimțite și el calcă... în apă! Pleosc! sar stropii de doi metri, spre desperarea lui Costel Manolescu! Noroc că apa nu era adâncă; ajungea până la brâu. Ca să nu se facă de râs prea de tot, Zănescu își ia poziția și o pornește voinicește înot spre debarcader, în hohotele noastre și mai ales în hazul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
s-a executat îndată. Clasa avea aspectul, original și ciudat în același timp al unei bande de gangsteri în fața unui uriaș revolver imaginar! Și totuși broscuța și-a continuat orăcăitul obsedant, care semăna mai mult a cârâit de pasăre, spre desperarea profesorului! Ce se întîmplase? Cum eu renunțasem să mai manevrez broasca, de teamă să nu fiu prins, Löbel mi-a luat-o înciudat, șoptindu-mi: ― Dă-o, mă, încoace! O pun sub talpă și-o apăs cu piciorul! Când a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
senzorial al făpturei, e mai zgomotos decât cel perceptibil auzului, și transmisibil altor receptoare senzoriale, altor urechi ale sensibilităței. Glasul deslușit al limbii de bronz, care bătea acum un alt sfert, onest, clar, cumpătat, satisfăcea pe Mini, pe când stridențele acelei desperări, pe nedrept zise mute, îi scrijeleau auzul interior; liniștea măreață a coardelor de bronz din pianul mare de abanos era și ea cuviincioasă. Lucrurile participau azi cu un tact și cu o inteligență nespusă la împrejurările zbuciumate ale oamenilor. Tabloul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
acum să lege cu Mini și Nory conversația cuvenită. Se vorbi de secetă și de cai; dar Hallipa, socotind lucrurile mai liniștite decât erau, spuse că a pus caii cei răi la trăsură, ca să sperie pe Nory, ce protestă cu desperare. Pentru a-și întări tachinerea, adaogă că cei blegi, cei de noapte, au plecat cu Mika-Le - care ar fi vroit să dea bună seara, dar n-a mai turburat pe mamă-sa bolnavă. Diplomația fusese împinsă prea departe. La pomenirea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în adevăr, era Cetatea vie. Mii de lumini mici punctau întunericul. Mini se scula, se așeza nerăbdătoare, deranjând pe cele două, amorțite pe perinile trăsurei. Pâcla deasă, din care ieșeau acele scântei, era orașul. Mini fu deodată cuprinsă de aceeași desperare ca la plecare: de ce lipsise o zi întreagă din Cetatea vie? Timpul ca și spațiul îi păreau, dimpotrivă, mai lungi, pentru că oameni și împrejurări n-o distraseră de la gândul acela aspru de oameni și locuri. în plimbarea asta urâtă se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
stea de vorbă cu mine! Până să se întoarcă jandarmul din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlalți: ― Mă, spuneți care ați furat! Spune, mă, cu binele, că vă băt până storc și sufletul din voi! Țăranii tăgăduiau cu desperare. Atunci șeful, mai întărîtat, strigă lui Mogoș: ― Aide tu, ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că pe mine să mă și omori, don' plutonier, căci mâna dumitale mi-e viața, dar dacă n-am furat, cum să zic c-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
milă de cât suferă, vai de păcatele lui. Numai mă gândesc să nu fie degeaba și să mai cheltuiesc cine știe cât bănet și să-mi rămâie și neom pe toată viața... Of! Sfârși cu un suspin și cu un gest de desperare. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cât a vorbit Pavel, tăceau. Numai după câteva clipe Vasile Zidaru observă tărăgănat și ușurat, parcă i-ar fi luat o piatră de pe inimă: ― Mă miram eu să fi îndrăznit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uscată de emoție. Și întoarce-te să-mi spui! Ileana o zbughi afară prin vestibul. Nadina își simțea inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea să aleagă vocea arendașului sau pe a avocatului și nu izbutea, parcă ar fi pierdut amintirea lor. " Dar dacă nu sunt ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-ar fi săvârșit și omoruri. ― Acuma închipuiește-ți inima mea, dragă Herdelea! zise Gogu. Nadina în mijlocul revoltaților care comit asasinate! Ce-o fi cu ea, a izbutit să fugă, a încăput pe mâinile țăranilor? Bietul tata își mușcă mâinile de desperare, că n-a oprit-o. Cum e bolnav și bătrân, și cu slăbiciunea lui pentru Nadina, cred că s-ar prăpădi dacă ar afla că i s-a întîmplat ceva. În sfârșit, o tragedie întreagă!... Să dea Dumnezeu să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-au dat de partea ciocoilor? Și încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mânie, în bătătura cârciumii se strânse repede o mulțime de oameni și femei. Toți vorbeau răstit și pe toate fețele era incrustată o desperare aprigă. Întrebările se ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce le-am făcut noi lor?... Câini suntem ori oameni, de nu ne lasă să trăim?... Nu ne-au asuprit destul boierii? Porneau răspunsuri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el în goana mulțimii, neputincios, ca o frunză pe un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună două vorbe. Dar mulțimea îngrozită îi cuprindea pe toți, irezistibil, în aceeași fugă dezmățată, spre un adăpost împotriva morții care le țiuise tuturor în urechi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vorba, Grigore însă continuă liniștit: ― Am început și am terminat semănăturile de primăvară!... Oamenii s-au întors la ogoare, parcă episodul răzvrătirii ar fi fost un vis urât. S-au reluat muncile cu mai multă râvnă, cu un fel de desperare mută... Din nenorocire, aproape un sfert dintre țărani sunt închiși pe la Pitești. Toate beciurile orașului s-au transformat în temnițe. Noi nu învățăm nimic din nici o nenorocire... Fără să-ți mai spun că lipsa atâtor brațe, în împrejurările astea, e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
febră și somnul îi era sufocant. Palmele arzătoare și le răcorea pe cearceafurile proaspete de olandă fină, îndantelate bogat și uneori ușor pătate de buzele fierbinți. Când descoperise întîi urmele acelor sărutări rozate, Maxențiu trăise cele mai intense ore de desperare ale amorului cel mai mare, amorul de sine. în insomniile lungi simțea în palmele calde o cadență care treptat creștea, îl invada tot până când îi umplea urechile cu un vâjâit asemenea unei cascade. Intre perine înalte, cu inițiala brodată fin
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
jos pe ochii galbeni, vestiți pentru enigma lor suspectă. Acum ochii Noricăi, cam blegi, nu exprimau dc-ît o mare atenție către comenzile scurte ale Elenei. Vîlvoiul părului arăpesc era strâns la spate cu două ace, lăsat probabil să crească din desperare, domolit astfel în vederea confruntării cu sora ei. Clipi puțin -ubt privirea riguroasă. La un gest al Elenei spre frunte - gest vag, de altfel - își dete părul puțin la o parte de pe ochi. - Când dorești ceva, ceri să mă vezi! spuse
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
câteva zile nu i se mai comunicase nimic și credea chiar că lucrurile s-au ameliorat. Erau tocmai zilele culminante, când cei implicați nu mai știau încotro să apuce. Sia interzicea mereu ca Lică să fie chemat cu tot atâta desperare cu cât îl dorea. Profesorul G., față de cazul grav, nu operase decât cu con-simțămîntul lui Rim. Era o încercare, dacă nu chiar un experiment. Sia dură încă prin minune trei zile după operație. Era așa de robustă! Profesorul era mișcat
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
o îmbătrîneau. Uită că are 33 de ani și Lică 39, deși tocmai în ziua aceea vârsta era mai bine gravată pe fața lui accentuată de asprimea expresiei și lipsită de umbra juvenilă a musteții. Ada simți un fel de desperare anticipată de femeie matură și voluptuoasă. Urcă pe scara a doua a palatului. Un fecior era acolo pe săli: - De vine domnul să mă anunți îndată! zise. Mai vioi, înțelese repede și se înclină. Pentru servitori acum Maxențiu, acolo, departe
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
oricărui seamănă. Ceirii Din acea vale inima-ți frământă. Nu sta în ea. De te - nchinași iubirei, Te du de-o cată și-n a ei fereastă, De-o vezi deschisă, svîrle floarea astă, 105Dar să nu stai în valea desperării Ce-n a ta cale tu vei trece-o sigur. El iar porni în lumea întîmplărei, Bolnav de dor și de-a iubirei friguri. Dădu de-o vale -n asfințitul serei, 110Prin crenge negre umbre se configur. Întunecoasă-i, cum
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tine - sboară Cu calul tău, unde norocu-ți crește. Când ai vede frumoasa ta fecioară Că plânge, - atunci dă drum paserei iește. 135Tu dorul ți-l ajungi, deși te ticăi. Ea-ți fie tot, ce-ai suferit nimică-i. Trecând prin valea desperării - astupă A lui urechi, să n-o audă-n șopot; În van se-ncearcă calea-i s-o-ntrerupă 140Vuiri, murmure, s-o oprească n-o pot. O umbră sboară, pân se vede după Atâta mers, c-aude svon de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Acesteia însă îi cerea o cotă mai mică: - "Tanti" Marina! dă-mi doi lei. - N-am, fugi de-aici, n-am decât o băncuță.Îl prinse într-o zi chiar pe Felix, singur acasă. - Nu-i nimeni? întrebă el, simulând desperarea. - Nimeni! - Ce ghinion! Soția mea e grav bolnavă, și n-am un ban încasă. Mă-mpușc. N-ai dumneata măcar cinci lei? Însă victima de predilecție a lui Stănică era Aurica (în onoarea ei își numise copilul Aurel), admiratoare în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fictiv. Lui Felix, devenit fără voia lui volubil, îi scăpă vorba despre Otilia. - Aha, sări Stănică, a fugit porumbița! Nu ți-am spus eu?!Dragă, ești tânăr, n-ai experiența mea, dar, să știi, fete ca Otilia te duc la desperare, dacă nu te smulgi la vreme. Sigur! S-a dus iar la Pascalopol, satirul ăla bătrân. Are moșie, are parale bune, îi poate face toate gusturile. Nu fi copil! Nu te amărî atât. Ah! ah! frumoasă e tinerețea. Unde mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]